Domnul Trandafir predă lecţia înţelepciunii

Un cadru didactic pensionar dăruieşte din puţinul său. Îşi donează drepturile de autor obţinute pe culegerile pe care le scoate pentru a asigura burse destinate şcolarilor inteligenţi din mediul rural. Mai mult, adună bani de la foştii săi elevi şi oferă şase ajutoare băneşti în valoare de 700 de euro fiecare copiilor deştepţi, dar nevoiaşi. Unul dintre ei are 10 pe linie la şcoală. Poate fi ceva mai edificator?

A fost un respectat profesor de Matematică, pornit şi el de la ţară, şi este cunoscut în tot Iaşiul ca fiind dascălul elevilor eminenţi, formator de olimpici pe bandă rulantă. Ei bine, chiar şi acum, de ani buni ieşit de la catedră, acest domn Trandafir în carne şi oase nu pregetă să facă bine copiilor şi, implicit, societăţii, dând astfel un răspuns politicienilor care îi aruncă în noroi şi îi dispreţuiesc pe profesori.

N-are o pensie prea grozavă, dar cu toate acestea preferă să ajute copiii de ţărani care n-au posibilitatea să bată la porţile şcolilor înalte. Câştigul primit de pe urma cărţilor editate îl oferă în întregime programului de burse "Cohal", care îi poartă numele, burse care merg către mediul rural prin intermediul unei asociaţii non-profit. Aceasta a avut cu ani în urmă iniţiativa să ajute copiii dotaţi de la sate. A avut succes şi acum s-a ajuns ca printre oamenii de afaceri prosperi să se numere şi profesorul ieşean Traian Cohal ca "administrator" a şase astfel de burse, mai multe chiar decât oferă potentaţii zilei. Aceştia, foarte puţini la număr, evident, contribuie şi ei la frumoasa iniţiativă. Printre ei, ca să dăm doar două exemple, Jean Valvis şi Mircea Lucescu.

Cum este posibil acest lucru? Ei bine, e foarte simplu. Pe lângă drepturile de autor (recent impozitate de Guvernul Boc), Cohal primeşte fonduri din ţară şi din străinătate pentru a completa necesarul de la foştii săi şcolari. Iar totalul e o sumă măricică, ce depăşeşte 4.000 de euro. Banii reprezintă răsplata primită de emeritul profesor din partea elevilor de altădată pentru faptul că i-a ajutat să ajungă oameni mari. Pentru că mulţi dintre aceştia provin tot din mediul rural, însă în vremurile când era posibil să studieze la şcoli importante din oraş. Se ştie că astăzi doar 2% din copiii din sate ajung să absolve o facultate.

Respectatul cadru didactic pensionar şi-a dat seama că în mediul sătesc, de unde a pornit şi el în viaţă, există elevi cu un coeficient de inteligenţă deosebit, însă, din cauza condiţiilor grele în care trăiesc, aceşti copii se pierd în praful şi glodul uliţelor patriei portocalii.

L-am vizitat pe profesorul pensionar la locuinţa sa din Copou. Tocmai se întorsese de la o plimbare făcută la Teiul lui Eminescu. Din păcate, spune el, poartă un nume dezonorat astăzi: Traian. Traian Cohal a fost profesor de Matematică la clasele de elită ale celebrului colegiu ieşean "C. Negruzzi". În anii comunismului, pentru că nu avea un dosar "bun", a fost forţat să ia parte la un experiment inedit, reuşit doar în parte. S-a decis să fie adunaţi elevii foarte buni în clase speciale de matematică pentru a fi pregătiţi intensiv pentru olimpiade. Un fel de lot olimpic al Iaşiului. "Ar fi trebuit să vină la mine elevii buni, dar credeţi că era aşa? Care dintre profesori acceptau să-şi lase elevii? Nu prea. Aşa că a trebuit să fac eu un efort şi cred că am reuşit: din mâna mea au ieşit, îmi place să cred, oamenii destoinici, specialişti realizaţi astăzi, unii aflaţi la universităţi şi instituţii de peste hotare. Dovada e că ei contribuie cu bani la ajutorarea acestor copii pe care am decis să-i sprijin", precizează Cohal. Vom da doar un simplu exemplu. Unul dintre ei este astăzi profesor la Pennsylvania University.

Dar cum a pornit ideea burselor pentru copiii săraci? De la o întâlnire de promoţie a foştilor săi învăţăcei. "Câţiva elevi de-ai mei care se află în străinătate au propus să ofere bani care să fie folosiţi pentru premii destinate olimpicilor cu rezultate, la oraş mai întâi, dar în cele din urmă am dirijat aceşti bani către copiii din mediul rural, că sângele din mine are şi ceva din zona satului. Dar în primul rând merită copiii, că sunt unii foarte inteligenţi", precizează profesorul Cohal. La început au fost cinci burse, apoi opt, acum sunt şase. Fostul cadru didactic ţine legătura cu fiecare dintre elevi. "Am relaţii deosebite cu ei. Chiar acum trei săptămâni m-am întâlnit cu unii dintre ei." A aflat că unul are chiar 10 pe linie. O altă fată, ajunsă în clasa a XII-a, la care nu se dau atât de uşor note mari, are media generală 9,9. Deşi nu primeşte o pensie substanţială, profesorul Cohal nu se dă la o parte în a ajuta copiii.

Chiar dacă are probleme de sănătate şi, implicit, cheltuieli, se implică pentru a-i ajuta pe sărmanii elevi. "În mai multe rânduri am contribuit şi eu, plus că drepturile de autor sunt donate pentru aceşti copii. Altă dată mi-a plăcut un băieţel şi am ţinut să-l ajut. Aş vrea să rămân în sufleţelul lor. Chiar mi-a crescut inima când mi-au spus copiii aceştia ce note au. Din păcate, acum, elevii de la ţară au şanse infinit mai mici să se realizeze", spune Cohal.

După ce a ieşit la pensie în anii '90, profesorul a scos pe piaţă 12 culegeri de exerciţii. "Sunt circa 4.000 de pagini tipărite cu probleme de matematică." Privitor la soarta profesorilor pe astfel de vremuri, Cohal nu are cuvinte deloc măgulitoare. "Am ieşit de la catedră cu o pensie catastrofală", spune el. Gloriosul cadru didactic de odinioară se descurcă binişor acum doar pentru că nu a fost niciodată prea pretenţios. Referindu-se la situaţia de astăzi a învăţământului, Traian Cohal este de părere că se vrea îngenuncherea profesorilor: "Învăţământul este foarte important! Ce poate fi mai valoros decât pregătirea omului pentru viaţă o dată ce studiile îl ridică uneori pe om din noroi? Omul care nu gândeşte este uşor de manipulat şi la orice nemernicie este dispus să se ridice în picioare şi să strige «ura!». Un om care gândeşte, întâi filtrează, aşa că poate deveni incomod şi ar putea să conteste".

În ce priveşte salariile profesorilor, opinia sa este una din care transpare revolta. "Cum să te descurci cu 6 milioane? Din păcate, verbul «a descurca» a devenit verbul de bază al românilor", mai spune dascălul ieşean. Reîntorcându-ne la perioada când preda, apoi revenind în prezent, când oferă burse, profesorul spune că motto-ul său rimează cu propoziţia: "Am fost un om cu suflet bun pentru copii".

De altfel, Cohal a iubit atât de mult copiii necăjiţi, încât îşi sacrifica din economii ca să le cumpere câte o haină. "Am avut copii nevoiaşi, uneori mergeam cu ei în excursie. De regulă, profesorul însoţitor avea dreptul să meargă fără să plătească. Dar eu plăteam de fiecare dată şi luam, în schimb, un alt elev sau pe preferatul meu, Ionică. Era un copil foarte bun, numai că avea mai mulţi fraţi acasă. De fiecare dată când găseam câte un prilej, îi mai dădeam câte o cămaşă nouă, un pulover. Uneori îi ofeream şi de mâncare. Acum este în America. Era foarte harnic şi ştiam că trebuie ajutat ca să poată munci." În general, pe profesor îl interesa ca atunci când copilul termină şcoala să fie şi sănătos. "Important e şi ce faci după ce termini. Nu întotdeauna premianţii şcolii sunt şi premianţii vieţii, unii consumă prea multe resurse în şcoală, apoi nu mai au."

În ce priveşte sfaturile date tinerilor de astăzi, el spune că le doreşte din inimă să aibă şansa unor guvernanţi mai buni. Referindu-se la politicieni, nu are cum să nu ajungă imediat la preşedintele Băsescu. "Ca să fie bun pentru ţară, trebuie să renunţe la gaşcă şi madame, că astea îl vor duce de râpă." Gândindu-se la vizitele preşedintelui pe la Cireşica sau Golden Blitz, nu se poate abţine să nu spună şi o glumă în legătură cu tizul său din capul ţării, explicând principiul recursivităţii pe care l-a expus marele matematician Grigore Moisil: "Eşti de acord că orice om are dreptul la un pahar de cognac? Da. Bei paharul, îl pui jos. Eşti alt om. Şi cum orice om are dreptul la un pahar de cognac, bei un alt pahar de cognac... şi aşa mai departe".

Cât priveşte tarele pentru care sunt blamaţi astăzi profesorii, pensionarul Cohal spune că nu a făcut meditaţii pe bani, pentru că se trăia odată decent ca profesor. "Oamenii erau cinstiţi, se ţineau de cuvânt, nu ca politicienii de astăzi. Făceam meditaţii gratuit la şcoală, cu toţi elevii. Nu am luat niciodată bani sau foloase materiale de la copii." Discutând despre viitor, se întoarce la Băsescu. "Domnule, să nu mă întrebi dacă l-am votat. Credeam că aveţi păreri mai bune despre mine", spune profesorul care a fost coleg cu cei care i-au fost dascăli pentru puţin timp lui Traian Băsescu la Iaşi. Pentru cine nu ştie, preşedintele a făcut una din clasele gimnaziale la Colegiul Negruzzi. "Am aflat lucruri despre el care nu-i sunt favorabile. Şi e rău când ne conduce cine nu trebuie. Ce vreţi când în capul ţării este un om care nu avea 4 la Matematică, ci avea 3, era parcă în clasa a VI-a..."