x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special După ce a pus mâna pe spitalele din București, USR-PLUS vrea să numească în CA-uri reprezentanții ONG-urilor

După ce a pus mâna pe spitalele din București, USR-PLUS vrea să numească în CA-uri reprezentanții ONG-urilor

de Ion Alexandru    |    12 Mai 2021   •   07:41
După ce a pus mâna pe spitalele din București, USR-PLUS vrea să numească în CA-uri reprezentanții ONG-urilor

Ținta predilectă a celor de la USR-PLUS, în această perioadă, pare a fi spitalele aflate în subordinea Consiliului General al Primăriei Capitalei. Pe care, în urma scandalului legat de adoptarea bugetului municipalității, cu o întârziere nepermisă, au reușit să le acapareze politic, în cea mai mare măsură. Însă nu doar controlul politic pare a fi miza în ceea ce privește aceste spitale, ci și controlul administrativ. Pentru că legea nu permite numirea în consiliile de administrație ale spitalelor publice decât a unor reprezentanți numiți de Consiliul General și doar din cadrul structurilor care asigură managementul asistenței medicale, un deputat USR a depus la Parlament un proiect de lege prin intermediul căruia dorește să introducă în aceste entități și reprezentanți ai asociațiilor și fundațiilor. Iar demersul este sprijinit și de către șefa PNL București, Violeta Alexandru. Această inițiativă seamănă flagrant cu o Ordonanță de Urgență inițiată de  Vlad Voiculescu, în primul său mandat la Ministerul Sănătății, în timpul Guvernului Cioloș, când a extins și la „specialiști în management” aria de selecție pentru ocuparea funcției de director de spitale publice.

 

Deputatul USR care dorește modificarea și completarea Legii nr. 85/2006 privind reforma în domeniul Sănătății, în sensul aducerii în consiliile de administrație a spitalelor din București a unor ONG-iști, este Cristian Gabriel Seidler care, nu mai devreme de ziua de luni, 10 mai 2021, a depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaților un proiect de lege  pentru modificarea articolului 187, alineatul 14, din acest act normativ.

Concret, în legea aflată în vigoare, la articolul citat, se arată că, în cadrul autorităților administrației publice locale care realizează managementul asistenței medicale la cel puțin trei spitale, reprezentanții sunt numiți în comisiile de administrație de către Consiliul Local, de către Consiliul Județean sau după caz de către Consiliul General al Municipiului București, doar din rândul celor prevăzuți în articolul 18, alineat 1, din OUG 162/2008.

Ei bine, acest lucru se vrea vrea a fi schimbat de către deputatul USR Cristian Seidler, în sensul că membrii consiliilor de administrație pentru spitalele publice trebuie să îndeplinească, sub sancțiunea nulității actului de numire, mai multe cerințe. Prima cerință este aceea ca membrul propus să fie absolvent de studii superioare finalizate cu licență și să dețină la momentul numirii cel puțin cinci ani de experiență profesională sau de management în domeniul medical, farmacie, sănătate publică, juridic sau economic.

Iar aici vine surpriza. După ce enumeră aceste domenii, Seidler mai introduce un al cincilea: „Să dețină la data numirii cel puțin cinci ani de experiență în reprezentarea pacienților în calitate de membru al structurii de conducere al unei asociații sau al unei fundații de profil”.

 

Inițiatorul recunoaște că este vorba despre spitalele Primăriei Capitalei

 

Cristian Seidler explică, în expunerea de motive, și de ce vrea să se producă aceste modificări în lege. El arată că prevederile din legea aflată în vigoare se referă, de fapt, doar la Consiliul General al Municipiului București, „pentru că nu există în țară vreo autoritate a administrației publice locale care realizează managementul asistenței medicale la cel puțin trei spitale”. Cu alte cuvinte, însuși inițiatorul recunoaște că vizate sunt spitalele administrate de Primăria Capitalei. 

Mai departe, în documentul citat se arată că „așadar, limitarea ca reprezentanții numiți de consiliul local, consiliul județean, respectiv Consiliul General al Municipiului București din cadrul consiliilor de administrație pentru spitalele publice din rețeaua publică să fie numiți strict din rândul structurii de asigurare a managementului asistenței medicale este  una discriminatorie”. Ca atare, deputatul USR susține că această prevedere trebuie abrogată, „cu atât mai mult cu cât o asemenea limitare nu are nimic de-a face cu interesul public”.

Parlamentarul în cauză mai scrie că, deși ar fi suficientă abrogarea articolului în cauză, „considerăm că este necesară completarea legii, astfel încât numirea membrilor în consiliile de administrație să se realizeze pe baze meritocratice”. De aceea, propune două criterii cumulative. Primul este ce referitor la studiile superioare finalizate cu licență, iar al doilea, al experienței profesionale și/sau de conducere într-unul dintre domeniile medical, farmacie, sănătate publică, juridic, economic sau de management.

 

Experții făcuți în cinci ani

 

„A doua condiție (cea a experienței în management – n.red.) poate fi îndeplinită alternativ, prin deținerea unei experiențe de cinci ani de activitate în cadrul unei asociații sau fundații de reprezentare sau de apărare ale drepturilor pacienților. Durata de minimum cinci ani este aproximativ echivalentă cu 10.000 de ore de muncă în domeniu, barem pe care literatura de specialitate în domeniul resurselor umane o consideră necesară pe bază de experiență pentru a atinge nivelul de expert într-un domeniu profesional”, se mai arată în expunerea de motive.

Un astfel de „expert” poate fi însuși fostul ministru PLUS al Sănătății, Vlad Voiculescu, care a fondat o asociație de profil și pe care a condus-o. Acest lucru nu scrie în expunerea de motive, dar este un exemplu. 

 

 

PNL achiesează la această mișcare. Propunerea este susținută de trei membri ai Cabinetului Orban

 

Acest proiect de lege vine în contextul în care, la nivelul Primăriei Capitalei, timp de mai multe săptămâni, a fost o relație încordată între primarul Nicușor Dan, consilierii PNL și cei ai USR-PLUS, pe marginea votări bugetului Bucureștiului pe anul 2021, buget pe care cei de la USR-PLUS au amânat să-l voteze până când s-a tranșat politic situația celor 19 spitale aflate în administrarea Consiliului General al Municipiului București.

Ei bine, 11 dintre aceste spitale urmează să fie preluate de USR-PLUS, prin viceprimarul PLUS Horia Tomescu, un apropiat al lui Vlad Voiculescu, iar celelalte opt să fie în parohia PNL. 

Așa se explică și faptul că expunerea de motive a propunerii legislative inițiate de Cristian Seidler, de la USR, este contrasemnată și de șefa PNL București, Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii în Guvernul Orban. Iar inițiativa beneficiază de sprijinul semnat al unui număr de 31 de senatori și deputați de la PNL, USR-PLUS, Minoritățile Naționale și UDMR. Singurul liberal de la Senat care a semnat este fostul ministru al Educației, Monica Anisie.

Un indiciu destul de serios cu privire la faptul că acest proiect de lege are toate șansele să treacă de votul Parlamentului este acela că, printre semnatarii-susținători, se numără și deputatul liberal Antonel Tănase, fost secretar general al Guvernului Orban, un apropiat al liderului liberal și responsabil cu situațiile contabile ale Partidului Național Liberal.

 

În 2016, Guvernul Cioloș, la inițiativa lui Vlad Voiculescu, a făcut la fel și cu managementul spitalelor

 

Reamintim că o situație similară cu privire la numirea în funcții de management la spitalele publice din rândul nespecialiștilor medicali a fost posibilă în România, după ce, în noiembrie 2016, condus de Dacian Cioloș, la inițiativa fostului ministru de resort Vlad Vasile Voiculescu, a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 79/2016, pentru modificarea Legii nr. 96/2006, privind reforma în domeniul Sănătății. Ce scria Vlad Voiculescu în expunerea de motive a acestui act normativ este mai mult decât elocvent.

„Luând în considerare faptul că prevederea care instituie obligația managerilor de spitale clinice în care se desfășoară și activitatea de învățământ și cercetare științifică medicală de a fi cadru universitar sau medic primar este restrictivă, ținând seama că prin această măsură se îngrădește accesul la această funcție, cu consecințe negative în procesul de selecție pentru ocuparea acestei funcții în desfășurarea activității de management (…) și în vederea extinderii ariei de selecție a persoanelor care pot ocupa funcția de manager de spitale clinice fără limitarea la cadrele universitare și la medicii primari, prin acordarea posibilității ocupării acestei funcții și de către alte categorii de specialiști cu experiență și abilități de management dovedite” – sunt doar câteva dintre motivele emiterii acestui OUG.

 

Modificările la Legea Sănătății

 

Ordonanța prevedea că funcția de manager general se va ocupa prin concurs, organizat prin ordin al ministrului Sănătății, iar managerul general încheie cu ministerul, reprezentat prin ministru, un contract de management pe o perioadă de maximum trei ani, care poate fi prelungit cu încă trei luni, de maximum două ori. Conform actului normativ inițiat de Vlad Voiculescu, nu pot fi manageri de spitale persoanele care exercită funcția de membru în organele de conducere, de administrare și control ale unui partid politic. 

Mai mult, în Ordonanță se arată că funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu desfășurarea de activități didactice sau de cercetare științifică finanțată de către furnizori de bunuri și servicii ai spitalului respectiv, dar și cu exercitarea de către soțul/soția, rudele și afinii managerului de membru în comitetul director, de șef de secție, de șef de laborator sau de șef de serviciu medical în spitalul cu pricina. 

 Cea mai spectaculoasă modificare la lege operată prin această ordonanță este, însă, prevederea conform căreia persoanele care îndeplinesc funcția de manager de spital pot desfășura activitate medicală în instituția respectivă, cu respectarea programului de lucru prevăzut în contractul de management, fără a afecta buna funcționare a instituției respective. Practic, directorii de spitale care sunt și medici, aveau dreptul să profeseze după programul de 8 ore ca manager. 

Ordonanța a fost respinsă, în 2017, la Senat, însă, în Camera Deputaților, a fost aprobată printr-o lege, cu modificări. Partea cu posibilitatea ca un ne-medic să conducă un spital a rămas.

×
Subiecte în articol: vlad voiculescu