Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Lache Găzaru a refuzat una dintre cele mai dorite viori din lume, un Stradivarius. Nepotul lui, Constantin Eugen-Minică, nepot după soră, povesteşte vesel întâmplarea. O mică poveste dintr-o viaţă plină de basme spuse în versuri, pe acorduri de vioară.- ● CD de colecţie – cu ediţia tiparită a ziarului • Al dracu’ e omu-n lume • Rapsodul, fiu al poporului • Improvizaţii • Eroii lui Lache • Nunta la Dunăre • La Desa, la Dunăre • Din slugă, viorist • Povestitorul
NEPOŢIILe-a încântat copilăria cu baladele sale magice. Poveştile copilăriei erau în versuri, cântate de un uriaş blând.
L ache Găzaru a refuzat una dintre cele mai dorite viori din lume, un Stradivarius. Nepotul lui, Constantin Eugen-Minică, nepot după soră, povesteşte vesel întâmplarea. O mică poveste dintr-o viaţă plină de basme spuse în versuri, pe acorduri de vioară.
"A venit Amzulescu aici. I-a luat şi i-a dus la Bucureşti. Acolo i-a băgat separat într-o odaie şi le-a dat câte o litră de rachiu. Cântau cu litruţa la ei. Erau toţi acolo şi pe ei îi puneau să cânte, îi înregistrau. Lui Tata Lache i-a dat vioara lui Ion Voicu să cânte cu ea, Stradivariusul. El i-a spus la ăl bătrân: «Naşule, asta nu e bună, nu-mi place, dă-mi-o tot p’a mea». Vioara lui era de Reghin. El era şi ruşinos şi-i tot spunea la ăl bătrân al meu: «Mă, naşule, spune-le că nu pot să cânt cu ea». ål bătrân îi spunea: «Lasă, mă, că e bună asta!». El, nu şi nu. Voia vioa-ra lui de Reghin, nu Stradivariusul".
PORTRET. Minică a fost şi el lăutar, ba chiar a cântat cu unchiul Lache. Este mândru de înaintaşul său şi-l laudă cu toată gura. "Lache Găzaru era unchiul meu, fratele lu’ muma. Nu ştiu dacă în familia noastră să fi fost al lăutar până la el, eu nu ştiu. El cânta şi din gură, şi cu vioara. Învăţase cântecele de la mama lui a bătrână, bunica lui. Înainte se cântau numai cântece vechi, el mai mult d’astea cânta. Marcu Viteazu, Chira Chiralina, Voloveanu... Erau mai mult balade. Unchiu cânta pe la nunţi, la botezuri, la sărbători, se mai adunau pe la Anul Nou..." Nepotul Eugen îşi descrie unchiul ca fiind un om minunat, un om solid, cu o ţinere de minte puternică. "Tata Lache era înalt, om făcut bine. Noi suntem romi, dar el nu ziceai că-i rom. Era chipeş. Era un om blând, îl simpatiza toată lumea. Niciodată nu s-a certat cu nimeni. Avea o voce puternică, nu-i trebuia staţie, nici nu erau staţii. Dar chiar şi mai încoace, când apăruseră staţiile, tot nu avea nevoie. Am mers odată după ei la Ciuperceni la o nuntă şi se făceau Moaşe. Ne-am adunat toţi la un colţ să vedem care cântă mai bine. Tata Lache, fără staţie, trecea de ăia cu staţie."
Mihai Constantin i-a împărtăşit nepotului său micile secrete ale meseriei, iar acesta recunoaşte plin de admiraţie: "Unchiu’ era foarte educativ. Îmi spunea: «Să nu bei la nuntă, să nu minţi, să nu înşeli oamenii. Să nu te duci la nunta aia să iei arvună şi pe urmă să te duci la alta». O nuntă dura trei zile. Mult de cântat pentru oricine şi multe cântece de ştiut pentru lăutari. Uriaşul rezolva altfel treaba. Tata Lache nu cânta prea multe cântece la nuntă, că un cântec de-al lui ţinea două ore! La nunţi bea puţin, după ce termina nunta se cinstea cu socrii, cu naşul. Avea vreo 65-68 de ani când a murit. Până a murit, aceeaşi voce a avut-o, dar nu prea mai mergea la petreceri, doar pe la botezuri, nu mai avea aceeaşi putere. A avut şi discuri. A venit odată unul de i-a luat de aici şi le-a făcut la Bucureşti un disc cu «Ion ăl Mare din Poiană». Trei ore ţinea cântecul ăla, trei ore fără să repete o vorbă de două ori. El nu era un bun instrumentist, dar avea memorie foarte bună şi o voce foarte frumoasă".
De cånd zic må duc, må duc
A, of, foie verde mărgărit/ De când zic mă duc, mă duc/ Toate lemnele se duc/ Mândrele se fac buluc/ Şi mă-ntreabă un’ mă duc/ Măi, eu le spui la Câmpulung/ El’ mă-ntreabă când mai viu/ Eu le spui la primăvară/ Plâng mândrele, se omoară/ Plânge şi gagica mea, mă/ Că n-am mai dat pe la ea
Ioane, Ioane, muică/ Cum iasă lumea la muncă/ Şi tu stai pitit în luncă/ Astăzi beau şi mâine beau/ Mă mir bani de unde iau/ Tot din ai care-mi dau/ Că mi-au dat întotdeauna/ Şi nu-i mai vede cât lumea/ Eu cu coasa nu cosăsc/ Nici cu sapa nu prăşăsc/ Mă mir cum mă arănesc/ Se miră şi cârciumarii/ De unde mai fac eu banii/ Că-mi cântă şi lăutarii
Mă mână iar tata la plug,/ Dă-l năibii de meşteşug/ Că nu ştiu boii să-i înjung/ Că lumea înjugă coarnele, măi/ Eu îi înjug cu coadele, măi/ Şi-mi jug cu jugul pe dos/ De-mi cad resteiele pe jos/ Nişte vite canunite/ Neste boabe risipite/ Nu ştiu muncă fac nu fac/ Dar năcazul tot mi-l trag/ Ştii, ca targa pe uscat/ Decât slugă la ciocoi/ Mai bine cioban la oi/ Cu capul pe muşuroi/ Cu chimiru’ plin de lei/ Cu ochii-n turma de oi/ Aci taică!
Au!/ Mă mână tata la sapă/ D-aşde mie nu mi-e dragă/ Coada-i lungă, sapa-i lată/ Mi-a cuprins spinarea toată/ Sapa-i lată, coada-i lungă/ Nu mai vezi parele-n pungă/ Numai aţa mămăligii lipită pe fundul pungii.
Ioane, Ioane, Ioane muică/ Cum iesă lumea la muncă/ Şi tu stai pitit în luncă/ Of!/ Am dat vorbă la rudari/ Să-mi facă de-un cărucean/ Cu roată de leuştean/ Chilimii de ochesel/ De ninge toamna pe el/ Şi jugul să-l fac de nalbă/ Să pui pe mândra să tragă.
Foaie verde mărgărit/ Mă uitai la răsărit/ Văz primăvara venind/ Şi zăpadă ocheşind/ Şi colţul la iarbă dând/ Şi pe mândruţa oftând./ Busuiocul e pălit/ Deasupra urechii-nfipt/ Mă fac broască pe pământ/ Cum aş face să te apuc/ Mijlocelul să ţi-l frâng
Ioane, Ioane, Ioane muică/ Cum stă lumea la muncă/ Şi tu stai pitit în luncă.
Celelalte articole din ediţia de colecţie:
● Din slugă, viorist
GÅZARUL
Lache Găzaru (Mihai Constantin, după numele de familie) s-a născut în anul 1915 în comuna Poiana Mare, din judeţul Dolj.
● La Desa, la Dunăre
CÅMINUL
Spun că pe la ei au trecut romanii. Cotropitorii au venit şi au plecat, ei au rămas pe loc. Desa nu o vor părăsi niciodată.
● Al dracu’ e omu-n lume
REPERTORIU
În aprilie 1950, Alexandru Amzulescu, un tânăr absolvent de filologie romanică, originar din Oltenia, proaspăt angajat la Institutul de Folclor, mergea pentru prima dată pe teren, într-o culegere. L-a întâlnit pe Lache.
● Improvizaţii
CHEFURI
Ştiai şi tu balada cutare. Dar el, Mihai zis Lache, îţi arăta că întotdeauna e loc de mai bine. Că versurile sunt făcute să fie schimbate.
● Rapsodul, fiu al poporului
FAMILIA
Abia la moarte a avut parte de gloria "statului". Atunci autorităţile l-au numit Rapsod. Dacă o făceau mai devreme, poate viaţa i-ar fi fost altfel.
● Eroii lui Lache
COMPOZITORUL
Şi-a dus peste tot vioara. Vrăjitor al cântecului vechi românesc, Lache nu avea o baghetă magică, avea doar o vioară.
● Nunta la Dunăre
OBICEIURI
La Desa nunta are o frumuseţe aparte. Obiceiurile nuntaşilor de la Dunăre s-au păstrat ca pe vremea înaintaşilor.
Citește pe Antena3.ro
