Florile sfintite si salcia sunt bune de leac

Sarbatoarea crestina a Intrarii Domnului Iisus in Ierusalim este asteptata de romani cu multe obiceiuri, unele dintre ele cu radacini pagane.

ICOANA. Intrarea in Ierusalim, sfarsitul secolului al XVII-lea

Floriile sunt personificari ale florilor celebrate in duminica ce le poarta numele: Duminica Floriilor. In aceeasi zi Biserica crestina a suprapus sarbatoarea Intrarii triumfale a Domnului Iisus in Ierusalim. Este una dintre cele mai frumoase si gingase sarbatori ale romanilor. De Florii, in Ialomita, oamenii duc la biserica ramuri de salcie si multe flori, pe care le vor recupera de Pasti, la sfarsitul slujbei de Inviere. Florile, devenite cumva sfinte, incarcate, se crede, cu puteri miraculoase, sunt duse acasa si puse la loc de cinste, la icoana.

MITOLOGIE. Ca reprezentari mitice, Floriile sunt identificate in mitologia romana cu Zeita Flora, foarte cunoscuta si in Dacia romana. La reinvierea naturii, cand infloresc florile, salcia si pomii fructiferi, s-au adaugat semnificatii noi, in special cele legate de cultul mosilor si stramosilor: pomeni, curatirea mormintelor si cimitirelor, infigerea in morminte a ramurilor de salcie, invocarea spiritelor mortilor si altele.

Ramura de salcie sfintita la biserica este un simbol al castitatii si renasterii anuale a vegetatiei. Cu ramuri de finic, identificate de crestini cu cele de salcie, evreii l-au intampinat pe Iisus la intrarea Sa triumfatoare in Ierusalim. Ramurile inflorite de salcie sfintite in Duminica Floriilor au primit diverse intrebuintari din partea poporului: impodobesc crucile, mormintele, troitele, ferestrele, usile si portile caselor pentru protectia magica si alungarea spiritelor malefice. Sau sunt date vitelor pentru a fi mancate ca sa se inmulteasca. Tot pentru abundenta, ramurile de salcie sunt infipte in pamantul holdelor, atarnate in pomii fructiferi si butucii de vita-de-vie. Dar sunt folosite si in medicina populara pentru ca previn durerile de sale in timpul secerisului daca femeile si barbatii se incing cu ele.

La Florii, in unele sate din Oltenia, copiii colindau cu ramuri verzi de salcie, iar femeile, la Circovii Marinei (16-18 iulie), faceau din crengute un cerc magic prin care treceau bolnavii pentru vindecare. Coronitele din salcie erau obiecte sacre prin care se sarutau fetele la insuratit si, uneori, erau purtate pe cap de Paparuda. In satele in care se credea ca in ziua de Florii infloresc urzicile, acestea nu se mai foloseau in alimentatie, iar sarbatoarea se numea si Nunta Urzicilor.

MARCUL BOILOR. Marcul Boilor, praznuit in Calendarul popular in ziua de 25 aprilie, este patron al vitelor mari, in special al boilor. In aceasta zi boii erau lasati sa pasca pe unde si cat doreau, nu erau legati si nu se injugau la caruta sau la plug. In spiritualitatea romaneasca, boul este un animal funest, care isi anunta stapanul prin refuzul de a trage la jug ca va veni Moartea. Acelasi mesaj il au si visele in care apar vite, in special boi sau vaci negre legate cu funia sau lasate libere prin cireada. Boii erau injugati la carul mortuar. Adesea, boii sunt invocati in cantecele si bocetele funerare: "Ai, boiti, boiti, / Pe cine carati / Pe cine plimbati, / Pe cine duceti…" (Izverna, judetul Mehedinti). Un motiv pentru care Zorile, zeite ale destinului celui mort, sunt rugate sa mai intarzie este pregatirea carului mortuar si a boilor tragatori: "... Zorilor, Zorilor, / Voi sa nu grabiti / Sa ne navaliti, / Pana si-o gati / Dalbul de pribeag / Un car carator, / Doi boi tragatori, / Ca e calator / Dintr-o lume-ntr-alta, / Dintr-o tara-ntr-alta, / Din tara cu dor / In cea fara dor; / Din tara cu mila / In cea fara mila..." (Runcu, judetul Gorj). In schimb, marele sacrificiu care apare in Cartea romaneasca a mortilor il reprezinta, ca in India antica, vaca, nu boul. Aceasta va fi taiata la ospatul funerar si il va insoti pe mort in lumea cealalta: "Zorilor, Zorilor / Voi sa nu pripiti / Sa ne navaliti, / Pana si-o gati / Dalbul de pribeag / Altul de malai, Noua buti de vin, Noua de rachiu / Si-o vacuta grasa, / Din ciread-aleasa, Sa-i fie de masa".

RITUAL. Apropierea Pastilor face obligatorie curatirea mormintelor celor din familie, care s-au dus, pentru ca de Pasti cei de aici sa mearga sa ia masa cu cei de dincolo

JUNII BRASOVENI. Prin Junii Brasoveni se intelege, de fapt, un complex de obiceiuri romanesti in care practicile precrestine si cele crestine s-au influentat reciproc pentru a reda, in esenta, ideea universala a mortii si nasterii anuale a timpului calendaristic. Intr-o ampla monografie dedicata Junilor Brasoveni, Ion Muslea isi exprima convingerea ca Junii Brasoveni sunt o reminiscenta dintr-un ritual complex de initiere a puberilor. Junii Brasoveni au pastrat, pana spre zilele noastre, elemente din scenariul ritual al Anului Nou sarbatorit la echinoctiul de primavara. La inceputul secolului al XX-lea practicile rituale ocazionate de Junii Brasoveni se efectuau pe parcursul a zece zile: o zi la Blagovestenie sau Ziua Cucului, o zi la Florii si o saptamana de opt zile (intre Duminica Pastilor si Duminica Tomii pe care o numim Saptamana junilor sau Pastile Blajinilor). Este un obicei echinoctial marcat de Blagovestenie (25 martie), cea mai apropiata sarbatoare de data echinoctiului (21 martie), si de Pasti (Duminica Floriilor si intreaga Saptamana a Junilor), calculat in functie de data echinoctiului si de faza lunara. Junii Brasoveni debuteaza la o data fixa, 25 martie, si se incheie la o data mobila, Duminica Tomii sau Pastile Blajinilor. Un element nelipsit din recuzita Junilor era un fel de trompeta cu sase gauri, numit surla, cu ajutorul careia se scoteau sunete stridente. Surla era un obiect cu valoare cultica, la sunetul caruia batranii aduceau multumiri ca au trait sa auda inca o data "sfanta surla". Surlasul era un persoanj important care mergea in fruntea tuturor alaiurilor. Asemanator instrumentelor de produs zgomote la sarbatorile de Anul Nou (bice, buhaie, tobe, clopote si clopotei), surla era folosita la alungarea spiritelor si fortelor malefice ale iernii. (Articol realizat cu sprijinul domnului profesor Ion Ghinoiu, de la Institutul de Etnografie si Folclor "Constantin Brailoiu" din Bucuresti.)

NOTA REDACTIEI: Lucrarile ilustrate (icoanele) pot fi vazute in cadrul Galeriei de Arta Medievala Romaneasca a Muzeului National de Arta al Romaniei. Galeria este deschisa de miercuri pana duminica, inclusiv, intre orele 10:00 si 18:00, iar incepand cu data de 1.05.2005, intre orele 11:00 si 19:00.

LAZARELUL

In sudul Romaniei se efectua in sambata Floriilor un ceremonial complex, asemanator colindelor, dedicat unei zeitati a vegetatiei. Sub influenta crestinismului, aceasta a fost numita Lazar sau Lazarica. Lazarita se imbraca mireasa si cu celelalte surate colinda la ferestrele caselor din sat. Cu pasi domoli, aceasta se plimba, inainte si inapoi, in cercul format de suratele ei care povestesc, pe o melodie simpla, drama eroului vegetatiei Lazar: plecarea cu oile de acasa, urcarea in copac pentru a taia animalelor frunza, caderea si moartea lui, cautarea si gasirea trupului neinsufletit de catre surioare, aducerea acasa, scalda rituala in lapte dulce si imbracarea defunctului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei pe sub nuci. In Dobrogea, Lazar invie si se preface in flori. Doua reprezentari mitice, Lazar si Flora, prima de origine tracica, a doua romana, sunt celebrate in Calendarul popular una dupa alta: in Sambata lui Lazar si in Duminica Floriilor. In Evanghelia lui Luca se vorbeste de Lazar cel Sarac, ca fratele Martei si Mariei inviat de Iisus se numea Lazar si ca, dupa aceasta minune, locuitorii Ierusalimului l-au intampinat pe Mantuitor cu ramuri verzi. Dar intre aceste date consemnate in Evanghelie si scenariul mortii si renasterii zeului vegetatiei in preajma echinoctiului de primavara este o mare distanta.

Deschiderea mormintelor Ziua de joi din Saptamana Patimilor se numeste, zonal: Joia Mare, Joimari, Joia Patimilor, Joia Neagra. Dupa credinta locuitorilor din satele Munteniei si Olteniei, "mortii vin in fiecare an in aceasta zi la vechile lor locuinte, unde asteapta pana la Mosi sau Sarbatoarea Mosilor, cand se fac apoi imparteli de plecare a sufletelor, cand se dau colaci si oale de pomana si mortii pleaca cu colacul si cu oala ce au capatat-o". In alte zone, sufletele mortilor sunt asteptate sa soseasca in curte, cu mese intinse, cu apa si colaci pe ele, cu scaune pentru odihna si cu focuri aprinse sa se incalzeasca. La Joimari mormintele erau tamaiate de femei, iar la iesirea lor din cimitir strigau mortii: "Sculati, sculati / Si-acas’ haideti". La Joimari, se deschideau mormintele, dar si Cerul, Raiul, iadul pentru a putea veni acasa sufletele sa petreaca alaturi de cei lasati aici.