Geniu fără egal şi fără bani

Brăiloiu era un savant care îşi putea reprezenta ţara oriunde cu mare cinste.

În 1943, spre sfârşitul anului, este însărcinat de Ministerul Propagandei Naţionale să meargă în mai multe ţări occidentale pentru a face propagandă culturală. La Paris se ocupă de o expoziţie de icoane pe sticlă, apoi ajunge la Berna, Geneva, Lausanne. Susţine numeroase conferinţe la posturi de radio în Franţa şi Elveţia.  Succes după succes. Ministrul Marcu, şeful propagandei (conform do­cumentelor păstrate la Arhiva Ministerului de Externe), primea înştiinţări frecvente. "(...) Conferinţele ţinute până acum în Elveţia de profesor Brăiloiu avut-au deosebit succes, interesul lor fiind subliniat atât de numeroasa asistenţă, cât şi de asociaţiile etnografice folkloristice şi muzicale stop", cuvinte de laudă şi despre conferinţele ţinute la Muzeul Etnografic de la Geneva, spoi la Berna, la Lausanne. "Journal de Ge­neve, Courrier de Geneve, La Libérté, Gazette de Lausanne, Der Bund şi Berner Tagblatt publicat-au dări de seamă elogioase relevând interesul stăruit de conferinţele Brăiloiu stop.", semnează Haralamb, Légation de Roumanie, Service de Presse, 5 februarie 1944", altă telegramă vorbeşte despre succesul lui Brăiloiu şi chiar solicită prelungirea misiunii acestuia.

La 3 martie 1944, acelaşi Haralamb anunţă scurt un moment istoric: "După îndelungate discuţii cu profesor Pittard şi autorităţile locale luată fiinţă Geneva din iniţiativa profesorului Brăiloiu şi sub aus­pi­ciile cantonului oraşului şi Muzeului Etnografic Centrul Internatzional de Musică Populară".

La 13 mai 1944, se ia decizia că Brăiloiu "este numit pe data de 1 iunie a.c. Consilier Technic diurnist în Ministerul Afacerilor Stră­i­ne, retribuit cu o diurnă lunară de lei 33.300, fiind transfe­rat pe aceeaşi dată pe lângă Legaţiunea României la Ber­na (...) semnează Gheorghe Davidescu, Ministru Pleni­potenţiar Secretar General al M.Af.S".

Profesorul ţine conferinţă după conferinţă, lucrează ne­­obosit pentru crearea unei imagini cât mai frumoase a României în străinătate. Dar greutăţile încep să-l macine. Nu i se mai trimit bani. Trăieşte din ce primeşte pe confe­rinţe, din împrumuturi. Este chemat de mai multe ori în ţară, dar înţelege că nu mai are ce căuta. Încearcă să iasă din impas.

"CONSTANTIN BRĂILOIU/Domniei sale Domnului G. Tătărăscu, ministru al Afacerilor Străine. Bucureşti/«DOMNULE MINISTRU,
Aducându-mi-se la cunoştinţă că Ministerul Afacerilor Străine a hotărât să pună capăt misiunii mele în Elveţia pe ziua de 1 Apr. a.c. îmi permit, înainte de a mă îndrepta spre Bucureşti, să supun binevoitoarei Domniei-Voastre atenţii următoarele:/Prin două rapoarte anterioare, cel din urmă încredinţat Domnului Franasovici, am expus ce mi-a fost cu putinţă să înfăptuiesc în interesul culturii româneşti şi al unei mai bune cunoaşteri a ţării noastre, în timpul cât am fost transferat la Legaţia noastră din Berna. (...)
Aşa fiind, cred de datoria mea să vă amintesc că pleca­rea mea, în clipa de faţă, ar zădărnici înfăptuirea unei serii întregi de proecte, ce le cred folositoare României.
1/ Precum am mai arătat amănunţit, au fost întemeiate la Geneva, din îndemnul meu şi sub oblăduirea Oraşului şi Republicei «Arhivele Internaţionale de Muzică Populară», care au stârnit în toate ţările un viu interes, au primit şi mai primesc contribuţii ştiinţifice de pretutindeni, au fost cercetate de comisia de Cooperaţie Intelectuală şi sunt, de pe acum, recunoscute ca centru oficial de studii comparative pe acest tărâm. Părăsirea locului de Director tehnic pe care îl ocup ar însemna paralizarea instituţiei şi pierderea unei poziţii româneşti.

2/ Datorită bunelor mele relaţii cu revista de artă, foar­te răspândită în Apus, Formes et Couleurs, din care am trimis extrase în ţară, mi s-a oferit redactarea, fără nici un fel de speze pentru noi, a unui număr special închinat României, la care am început să lucrez.

3/ O lucrare a mea despre psihologia populară «Sur un ballade roumaine» este sub tipar.

4/ Colecţia de publicaţii «Culture europeenne» mi-a cerut un volum despre România, la care lucrez, «Village roumanin».

5/ Radiodifuziunea franceză mă invită să organizez un ciclu de conferinţe şi se arată dispusă să dea un concert simfonic românesc.

6/ Tot din Paris, «Musee du l'Homme»,  printr-o invitaţie oficială, îmi oferă înjghebarea unei secţii muzicologice, exprimându-şi totodată dorinţa să înlocuiesc pe Directorul Studiilor Etnografice Muzicale, în lipsa sa.

7/ «Musee des Arts et tradition populaires» din Paris aşteaptă colaborarea mea la organizarea colecţiilor sale folklorice şi plănuieşte să-mi încredinţeze conducerea unei culegeri în Savoia, eventual şi Corsica.

8/ «Fonoteca naţională» îmi cere concursul  pentru lucrările sale ştiinţifice şi redactarea colecţiei româneşti păstrate acolo.

Acestea sunt - pe lângă munca concretă de legătură cu presa şi radio, articole şi conferinţe - proectele mai însemnate pe care o prelungire a misiunii mele în Elveţia mi-ar îngădui să le duc la bun sfârşit. Am crezut de datoria mea să le aduc la cunoştinţa Domniei Voastre, rugându-vă să binevoiţi a aprecia utilitatea lor şi a hotărî în consecinţă, cu privire la însărcinarea ce mi-a fost încredinţată.
Primiţi, vă rog, Domnule Ministru, asigurarea înaltei mele consideraţii/Berna, 29.III.1946" Ss Const. Brăiloiu"


Soţia lui Constantin Brăiloiu, Lucia, îi scrie Regelui Mi­hai: "(...) Din motive necunoscute, salariul  cuvenit soţului meu nu i-a fost trimis nici până azi. Cercetând acest caz la Ministerul Afacerilor Streine, mi s-a făcut cunoscut la 13 septembrie a.c. că dl Ministru Niculescu-Buzeşti găseşte nu­mirea ilegală, dat, având în vedere serviciile pe care so­ţul meu le-a adus şi continuă să le aducă ţării, îl poate nu­mi de la 1 septembrie, cu o indemnizaţie de 1.500 de fr. elv. lunar. Oricine îşi poate închipui starea disperată în care se găseşte soţul meu, care fără nici o avere personală, fără nici un venit, stă de peste şase luni în Elveţia, trăind din datorii, în aşteptarea unui salariu ce nu mai vine şi în ciuda acestei stări de lucruri, îşi continuă totuşi misiunea ştiinţifică în folosul ţării. Ce se va face când va afla că numirea publicată în Monitor este socotită ilegală, dar mai ales ce părere îşi vor face despre noi elveţienii, care au îmbrăţişat cu atâta căldură activitatea profesorului C. Brăiloiu? Sire, (...) rog pe Majestatea Voastră să ordone achitarea de la 1 Iunie 1944 a indemnizaţiei, transferată la Geneva «datorată soţului meu şi fostului profesor de muzică al Majestăţii Voastre, Constantin Brăiloiu, atât pentru preţioasele servicii aduse prin activitatea sa ştiinţifică, cât şi pentru păstrarea reputaţiei sale de om cinstit, pe care riscă să o piardă, fără altă vină decât aceea de a fi executat cu strălucire misiunea primită din ţară».(...)"

Lucia şi Constantin Brăiloiu se pare că nu s-au mai vă­zut niciodată după plecarea lui în străinătate. El a încercat să o aducă în Elveţia, dar Lucia a refuzat. I-a fost teamă. Profesorul Octavian Lazăr Cosma îşi aminteşte: "Doamna Brăi­loiu era o persoană de alură aristocratică, înaltă, cred că a fost blondă cu ochi albaştri strălucitori, extrem de calmă. Pe chipul ei se vedea o profundă suferinţă, o nefericire pe care a trăit-o bănuiesc de faptul că a fost despărţită de Brăi­loiu. Situaţiile politice i-au îndepărtat, şi el a fost foarte inde­pendent; pe când ea a fost o femeie extrem de aşezată l-a iubit cu adevarăt, i-a purtat numele cu demnitate.

Am fost odată să-mi arate biblioteca undeva pe lângă Grădina Icoanei. Casa îi fusese luată, erau chiriaşi în ea, iar aceştia o chinuiau pe doamna Brăiloiu. Se plângea că aceştia iau cărţi din bibliotecă şi îşi fac focul cu ele."

Departe de ţară, tot timpul pe drumuri pentru a pune în practică tot mai multe proiecte, Constantin Brăi­loiu nu a uitat vreo clipă de România şi de cei dragi, rămaşi acasă. "În scrisorile sale, trimise celor mai dragi elevi şi colaboratori, cu care nu a putut ţine legătura decât târziu, în ultimele decenii de viaţă, din cauza împreju­rări­lor poli­tice - nota prof. univ. Emilia Comişel în monografia «Constantin Brăiloiu» - răzbate permanent dorul de ţară, care îl rodea: «O, jale! Mă mănâncă amarul cu zilele, cu nopţile şi cu ceasurile, şi dacă n-am fost vesel nicicând în viaţa mea, n-am fost că ştiam că aşa va fi... Singurătatea şi sărăcia parcă tot sunt mai bune decât apăsarea şi zăduful» (16.X.1949) «Mi-e foarte greu să ghicesc cum se lucrează la Institut, atât de deosebite îmi par lucrările tipărite şi cu­prin­sul lor. Sunt câteva lucrări despre care mi-ar fi plăcut să scriu câteva rânduri (...) 21.VI 1957».

Vasta corespondenţă a lui Constantin Brăiloiu a fost cu­prinsă de prof. univ. etnomuzicolog Emilia Comişel şi de fiica domniei sale, prof. de muzică, dr Irina Dragnea, în vo­lumele VII şi VIII "Constantin Brăiloiu - Opere".

A purtat corespondenţă cu fosta sa profesoară de la Lau­sanne, Adelle Théllin, până când aceasta s-a stins din viaţă. Doamna Théllin îl sfătuia susţinut să nu abandoneze compoziţia. A ţinut legătura prin numeroase scrisori cu Martha Bibescu, cu sora sa, Madeleine, cu discipoli precum Emilia Comişel sau Tiberiu Alexandru, şi cu numeroşi cola­boratori din lumea muzicală din ţară şi din diferite state ale lumii. Iată ce-i scria doamnei Comişel: "Cât mă priveşte, nu mai am sănătatea de altădată, dar deocamdată mai pot lu­cra, şi chiar am fost, chiar acum doi ani, la românii din Ba­natul sârb, unde am făcut o seamă de înre­gistrări." De Sma­randa Atanasoff a fost extrem de apropiat sufleteşte. I se confesa destul de des în privinţa sănătăţii care i se şu­bre­zea. Redăm câteva fragmente din scrisori. La 27 ianuarie 1958, dezamăgit că unii dintre foştii elevi nu-i mai trimi­se­seră nici un rând de ani întregi, iar soţia de la Bucureşti, la rându-i, nu îi mai trimisese nici o veste "(...) De-acasă nici o veste, afară doar că în timpul bolii mele (nu ştiu dacă ţi-am spus?) d-na Brăiloiu a sunat la telefon. Eram prea bolnav ca să răspund". În scrisoarea din 26 aprilie 1958 spunea: "(...) Cât despre mine (fiindcă mă întrebi) Ça va. (...) nemernicul meu trup, sau ce a rămas din el, nu se mai împacă nici cu antibiotice, nici cu sulfamide, aşa că mă pot îngriji decât cu doftorii de acum o jumătate de veac (=0)". De foarte multe ori se cufunda în vremurile trecute, de care nu s-a putut detaşa nici o clipă: "Şi cât mi-ar plăcea să ascult baladele haiducilor..."


DE NEÎNLOCUIT
30 decembrie 1958, la Geneva, dru­­murile lui Constantin Brăiloiu între Paris şi Geneva s-au încheiat. A fost răpus de o hemoragie cerebrală la 65 de ani, lăsându-şi prie­te­nii de o viaţă şi colaboratorii din lumea mu­zi­cală împietriţi de du­re­re. Redăm câteva fragmente din ar­ticolele ori scrisorile acestora: "Un mare om s-a dus cu Brăi­loiu, unul dintre puţinii oameni care fac excepţie de la axio­ma «nim­eni nu este de neînlocuit», căci el ne va fi, într-adevăr, de ne­în­locuit. Lipatti, Enescu, Brăiloiu - cât gol lasă aceste trei dispariţii în muzica româ­neas­că, în primul rând, şi în toată mu­zica! De la el ră­mâne opera sa, marea sa operă folcloristică, aceas­­tă operă care a uimit lumea ştiin­ţi­fică din toate ţă­rile. Dar el, atât de spiritual, atât de inteligent, atât de cultivat, atât de erudit, atât de plin de viaţă, el nu mai este..." - Marcel Mihailovici (compozitor); "Moar­tea lui Constantin Brăiloiu a stâr­nit un puternic ecou în toate cercurile de specialitate din lume. În­tr-un articol scris de cunoscutul mu­zicolog fran­cez Emile Vuillermoz citim: «Con­stantin Brăiloiu a murit! Aceas­tă tristă veste va lăsa nepă­să­­tor omul de pe stradă: ea va pri­ci­nui  istoricilor muzicii o adân­că durere şi va avea, în toată Europa, un răsunet considerabil. Mu­zico­logia şi ştiinţa folclorului pierd, cu siguranţă, în acest eminent artist român, un animator de ne­înlocuit deoarece ele nu vor re­găsi vreoda­tă un muzician de aceas­tă catego­rie.(...)»" - articol din revista Mu­zi­ca, semnat de com­pozitorii şi mu­zicologii Paul Con­stantinescu, Sa­bin Drăgoi, Ion Dumitrescu, Mihail Jora, Zeno Vancea, Tiberiu Alexandru.