Gustul amar al amintirii

Îşi terminase de o jumătate de oră cina şi se retrăsese în cabina sa, pentru a citi ceva înainte de culcare. La un moment dat, a simţit o clătinare mai puternică a vasului, diferită de valsul cu care se obişnuise deja, după urcarea sa pe Titanic, la Southampton.

Îşi terminase de o jumătate de oră cina şi se retrăsese în cabina sa, pentru a citi ceva înainte de culcare. La un moment dat, a simţit o clătinare mai puternică a vasului, diferită de valsul cu care se obişnuise deja, după urcarea sa pe Titanic, la Southampton. Lawrence Beesley, profesor la un colegiu dintr-un orăşel britanic, plecase spre continentul american pentru a-şi vizita fratele, stabilit la Toronto. Era mulţumit de condiţiile oferite de Titanic: mînca­rea era variată, consistentă şi foarte gustoasă, existau suficiente locuri unde te puteai destinde şi, mai ales, tangajul vasului era atît de uşor, încît adeseori uitai că te afli în largul ocea­nului şi numai o privire aruncată peste bord te făcea să înţelegi că între tine şi lumea civilizată se afla o imensitate de apă.

De data aceasta însă mişcarea fu resimţită – chiar dacă nu violent – şi-l făcu să iasă pe culoar şi să întrebe un steward: “Ce se întîmplă?”. I se răspunse că nimic grav nu se petrecea, că se poate întoarce în cabină, la fila cărţii pe care o părăsise. Un straniu presentiment îl înfioră şi, cu toate că nava se mişca din nou lin, fugi grăbit spre cabină, îşi luă jacheta, îndesă în buzunarele ei cîteva cărţi şi se avîntă spre punte.

Că a avut dreptate avea să realizeze curînd, cînd personalul navei dădu semnalul operaţiunilor de salvare. S-a numărat printre norocoşii din barca… cu numărul 13. Beesley a putut vedea, din larg, scufundarea Titanicului. Mai tîrziu avea să spună că în momentul acela, cînd vasul a fost prins în vîrtej, o lumină orbitoare s-a ridicat la cer. Erau sufletele celor îmbrăţişaţi de neantul apei. Carpathia a ridicat la bord 64 de persoane aflate pe această barcă.

PUTEREA MEMORIEI. Mulţi dintre cei care au supravieţuit naufragiului au încercat din răsputeri să uite tragica noapte. Lawrence Beesley, în schimb, a imortalizat-o, legîndu-şi pentru totdeauna numele de cel al Titanicului. El a scris o carte care s-a bucurat de un mare succes – “The Loss of the SS Titanic” (Pierderea Tita­nicului), în care descrie cu lux de amănunte experienţa lui copleşitoare pe vas – de la frumuseţea primelor zile pînă la grozăvia ultimelor clipe. Mai mult decît atît, cînd s-a produs “A Night to Remember” a asistat la toate zilele de turnare, rămînînd pe o ambarcaţiune identică cu barca numărul 13 pînă cînd şi ultima scenă a vaporului care dispărea în adîncuri a fost filmată.

Tot pentru acest film, el şi-a adus contribuţia consiliindu-i pe producători cu privire la ceea ce se întîmpla, uzual, pe vas, în viaţa călătorilor de la clasa a II-a, dîndu-le inclusiv detalii necesare pentru scenografie.

Citește pe Antena3.ro

Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de aur. Proprietarul nu știa ce comoară are în casă

Sala de mese de la clasa a II-a era o încăpere mare, cu lambriuri din lemn de sicomor, cu mese, scaune şi veselă suficiente pentru a hrăni, în acelaşi timp, 440 de persoane. Locul era luminos şi îmbia la convivialitate.

MÎNCĂRURI. Cît despre ultima cină, la acest nivel al vaporului, ştim că a fost compusă din: consome cu tapioca, eglefin (specie de peşte) la cuptor cu sos picant, curry de pui cu orez, miel cu sos de mentă, friptură de curcă în sos de merişoare, cu garnitură de mazăre şi piure de napi, orez fiert, cartofi à l’anglais sau cartofi copţi, plum-pudding (bu­dincă de prune), jeleu de struguri, prăjitură cu nucă de cocos şi îngheţată (“crème glacée américaine”).

Masa s-a încheiat cu fructe în coajă (alune, fistic etc.), fructe proaspete, brânzeturi, biscuiţi, cafea.

În cursul zilei de 14 aprilie, călătorii au servit fructe, porridge de ovăz, pîinici cu ovăz, heringi afumaţi pregătiţi în maniera specifică orăşelului Yarmouth, bucăţi de carne de oaie la grătar, cîrnăciori şi şuncă, fiertură irlandeză de legume, tocană de vită în stil iralndez, piure de cartofi, pîinici cu lapte, gem, marmeladă, ceai, cafea, cacao – la micul dejun; iar la prînz – consome à la Julienne, supă din burtă şi picioare de vacă, rosbif, cartofi copţi sau fierţi în coajă şi piure de cartofi, diferite fripturi de vită şi de porc, salată, budincă de orez, preparate de patiserie, biscuiţi, brînză, dulciuri şi cafea.

La cină, li s-a adus la masă: supă din cap de miel, peşte proaspăt, ragut de viţel, friptură de porc cu sos de mere, legume, cartofi fierţi, bu­dincă cu salvie, tartă cu gem, preparate de pati­serie, dulciuri, ceai şi cafea.

Rick Archbold, coautor al volumului “The Last Dinner on the Titanic”, relata că, adeseori, pasagerii de la prima şi de la a doua clasă erau serviţi la masă de propriii slujitori, care călăto­reau alături de ei fie cu bilet de aceeaşi categorie, fie la una inferioară. Servitorii se implicau chiar în pregătirea mîncării, astfel încît bucătarii de pe Titanic aveau la îndemînă ajutoare nesperate.

Reţete, clasa a II-a

Pui cu orez Şi sos de curry. Sosul de curry se face din trei linguri cu ulei, o ceapă, patru căţei de usturoi, rădăcină de ghimbir, puţin cardamon şi ardei iute, o linguriţă cu coriandru şi sos de roşii. Uleiul se pune într-o cra­ti­ţă şi se lasă la încins. Se adaugă ceapa tăiată sol­zişori şi usturoiul mărunţit. Cînd ceapa de­vi­ne aurie, se adaugă ghimbirul şi restul ingre­dien­­telor, apoi se amestecă bine. După cîteva minute se pune şi sosul de roşii. Se lasă încă 15 mi­nute la foc mic, şi se amestecă bine ca să nu se ardă. Separat se rumeneşte puiul (un piept de pui tăiat cubuleţe) şi, cînd e gata, se pune în sos. Orezul se fierbe simplu, cu sare şi puţin ulei.

ÎNGHEŢATĂ DE FRIŞCĂ. Adevărata “Crème Glacée Américaine” pregătită pentru pasagerii Titanicului nu se mai prepară astăzi decît în cele mai selecte restaurante din lume. Ceea care se comercializează pe piaţă sub acest nume este o imitaţie ieftină şi incomparabilă cu produsul ori­ginal. Aceasta se obţine din smîntînă proaspătă şi densă, zahăr şi ouă. Vechii greci romani şi chinezi preparau o îngheţată probabil la fel de gustoasă, din suc de fructe, pe care îl amestecau cu albuşuri bătute spumă, iar compoziţia o fierbeau în lapte punând la gheaţă apoi totul. În secolul al XIV-lea, italienii au perfecţionat re­ţe­ta, adăugînd preţioasa frişcă, şi au oferit produ­sul spre co­mercializare. Mai tîrziu, Thomas Jefferson a gustat preparatul la Paris şi i-a plăcut atît de mult, încît a cerut să se pregă­teas­că, pentru toate dineurile oficiale de la Casa Al­bă, îngheţată de frişcă. Treptat, prepararea produsului a devenit o tradiţie în casele americane.

CONSOME DE TAPIOCA. Tapioca se obţine din manioc uscat şi se aseamănă bine cu făina de grîu. Din acest ingredient se prepară supe şi bu­dinci. Acestea din urmă sunt asemănătoare bu­dincilor de orez, atît la gust, cît şi la consistenţă. În ţările asiatice, în special în India, preparatele de tapioca sînt consumate mai ales în perioada sărbătorilor. În bucătăria braziliană, tapioca se găteşte cu diferite feluri de carne, dar şi cu ciocolată, banane şi lapte. În Statele Unite tapioca este folosită chiar şi la prepararea diferitelor feluri de iaurt. Iată şi prepararea: într-o oală se pune la fiert apă (cam doi litri) cu puţină sare. După ce a clocotit cîteva minute se adaugă, în ploaie, tapioca (aproximativ şase linguri), în acelaşi timp se amestecă bine. Se dă focul la mimimum şi se lasă la fiert încet timp de 10 minute, apoi se adaugă unt proaspăt (două linguri). Separat se bate unul sau două găbe­nu­­şuri de ou şi apoi acestea se toarnă în supă.

PLUM-PUDDING. Budinca de prune este un pre­pa­rat tradiţional englezesc, care se consuma în spe­cial de Crăciun. Reţeta străveche, cu pru­ne, se pregăteşte însă din ce în ce mai rar, acestea fiind înlocuite de alte fructe uscate. O reţetă pe care o întîlneşti azi în mai toate căminele en­gle­zeş­ti este următoarea: ai nevoie de 400 g sta­fi­de, 170 g merişoare uscate, 250 ml rom, patru ouă, 200 g zahăr brun, 250 g unt, 175 g pesmet, scorţişoară şi 50 g drojdie praf. Stafidele, me­ri­şoa­rele şi romul se pun la macerat pentru apro­xi­­mativ şase ore. Vasul pentru budincă se unge cu puţin unt. Separat restul de unt se amestecă bi­ne cu zahărul pînă se obţine o compoziţie omo­ge­nă. Se adaugă ouăle, unul cîte unul, şi se ames­­­tecă încontinuu, pînă se încorporează toa­te. Se pune făina amestecată cu drojdia şi cu scor­ţi­şoa­ra, apoi se adaugă stafidele, meri­şoa­re­le şi ro­mul. Se amestecă bine, se pune în for­mă şi se ba­gă la cuptor. După ce s-a copt, se scoate din for­mă şi se ornează cu cremă de lapte.