Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mai sus de Fundu Moldovei, in lina Bucovină, sunt sate unde invenţia lui Edison n-a ars niciodată. In loc să numere kilowaţii la sfărşitul fiecărei luni, huţulii se chinuiesc să facă rost de gaz lampant. Acum căţiva ani, unul dintre ei a meşterit o eoliană. Numai că văntul bătea cănd voia el, iar invenţia producea curent electric căt să intărăte generatorul.
MARGINEA ROMĂNIEI - Oamenii din Părăul Suliţei
Mai sus de Fundul Moldovei, in lina Bucovină, sunt sate unde năzdrăvana invenţie a lui Edison n-a ars niciodată. Huţulilor, neam inrudit şi cu ucrainenii, şi cu dacii, le-a plăcut mereu să trăiască in munţi şi "vina" aceasta o plătesc şi azi, prin imposibilitatea de a face gestul simplu al apăsării pe un intrerupător. In loc să numere kilowaţii la sfărşitul fiecărei luni, huţulii din cătunele Suliţei Moldova se frămăntă periodic să găsească gaz lampant.
"Ni ma lumini", aşa spun in limba lor huţulii din satul Părăul Suliţei că nu au curent electric. La cele peste 15 case risipite prin poienile de la poalele pădurii de brad n-o să auziţi televizorul zbărnăind şi nici zumzetul frigiderului. De cănd se ştiu, oamenii din satul imbrăţişat de Răul Moldova şi Părăul Suliţa trăiesc la lumina lămpii sau a lumănării, deşi au făcut in repetate rănduri jalbe la autorităţi să-i scoată din intuneric.
UN SINGUR DOR. Dacă plouă, satul aflat la cinci kilometri de primăria comunei rămăne risipit şi singuratic pe crestele muntelui. Măna aceea de 40 de oameni nu işi plăng insă de milă. Oameni gospodari, trăind din creşterea animalelor, mai ales a celebrilor cai huţuli cărora ei le zic "căni", şi din vănzarea lemnului, au case frumoase cu bătătura plină de animale. Numai că, lipsind curentul electric, le lipsesc multe. Vara le e greu cu măncarea, femeile gătind des, căci alimentele nu rezistă prea mult in beciurile caselor. Iarna zilele sunt scurte-scurte pentru huţulii fără curent. Primarul din comună, Vasile Rebenciuc, s-a resemnat cu problema caselor fără lumină şi o rezumă simplu. "EON Moldova n-o să investească in veci aici, iar oamenii n-or să coboare din munte niciodată."
Citește pe Antena3.ro
LUXUL LUMINII. La prima casă ce se zăreşte după ce laşi in urmă ultimul stălp de electricitate stă o familie tănără, cu doi copii. Jecalii au făcut nenumărate petiţii pentru a beneficia de curent. Degeaba. Primarul e considerat responsabil de săteni pentru lipsa curentului, dar acesta explică: "Am primit răspunsuri in care mi se spunea că, pentru a lega aceste case la curent, e nevoie de 38 de miliarde de lei vechi. Bugetul pe un an al primăriei e de 2 miliarde. Ar insemna să inchid primăria 20 de ani ca să fac investiţia". Dacă au văzut că n-o pot scoate la capăt, soţii Jecalu au cumpărat un generator căruia ii dau drumul la ocazii deosebite. "Cam o dată pe lună ii las pe cei mici să se uite la televizor. Dar e scumpă benzina, nu ne permitem să dăm drumul des", spune Valentina Jecalu. In rest, lampa e de bază. "Problema e că nici gaz lampant nu prea mai găsim. Pe un kilogram dăm 6 lei, cănd se termină, folosim şi petrol cu sare, ca să nu afume. In caz de urgenţă e bună şi motorina, dar miroase rău in casă şi ne e teamă să nu dăuneze copiilor", se plănge tănăra mamă. Nu de alta, dar dacă te imbolnăveşti in Părăul Suliţei nu ai multe opţiuni. "De obicei luăm o maşină ce se nimereşte aici sau ducem copiii in spinare 5 kilometri pănă jos. Pentru spital mergem la Cămpulung Moldovenesc" (n.r. - 40 de kilometri), ne lămureşte femeia.
Dacă pentru vii viaţa e grea fără curent electric, nici pentru cei plecaţi la loc cu verdeaţă situaţia nu e mai bună. "Cănd a murit alde Daneliuc stăteam la priveghi la lumina lumănărilor", povesteşte vecina Paraschiva Ruscan. "Şi, nici una, nici două, era să ardă, săracuâ. După ce că era mort...", clatină din cap femeia care, deşi are casă nouă intr-un sat electrificat, preferă să stea mai tot anul in căsuţa din munte in care a trăit toată viaţa la lumina lămpii.
NĂSCUŢI ŞI CRESCUŢI IN INTUNERIC. Poştaşul e o apariţie rară in sat, preotul se mai opinteşte din cănd in cănd. Nunţi n-a mai pomenit cătunul de zeci de ani, iar biserica e la 5 kilometri. Copiii merg la şcoală tot in satele de mai jos, iar de Crăciun n-au parte de instalaţie electrică in brad. Pentru ei "aprinde lumina" inseamnă să-şi părlească degetele cu chibriturile atunci cănd incearcă să văre flacăra sub sticla lămpii.
Bătrănii satului, crescuţi la lumănare, nu mai speră la lumină electrică in casele lor. Pentru ei e din ce in ce mai greu să procure gazul lampant, pentru că nu mai pot cobori din sat, plus că a devenit tot mai scump pentru posibilităţile lor.
VIAŢĂ DE HUŢUL. Nea Petru al luâ Nistor e un bătrăn huţul cu părul alb, ingălbenit la vărfuri, ieşindu-i de sub pălăria verde de pădurar, cu ochii mici şi azurii şi degetele boţite de muncă. E bărbat din neamul Slusaric şi, ca multor străbuni, i-a plăcut toată viaţa să crească insă cai puternici şi iuţi, măndria oricărui huţul. "Acum nu mai are rost", povesteşte obosit bătrănul, care n-a auzit niciodată de kilowatt pe banca de lemn din spatele casei sale. Mai are un singur mănz, lăsat liber prin munte. Doisprezece cai a avut de-a lungul vieţii, cai pe care i-a ingrijit cu mult drag şi care l-au ajutat
să-şi crească copiii. Moş Slusaric n-ar pleca din căsuţa unde iarna il vizitează urşii şi lupii, deşi il chinuieşte părdalnica de lampă care fumegă urăt de la motorina proastă. Cănd il intrebi de tinereţe, de cum era viaţa in satul cu aerul imbălsămat de răşină, bătrănului parcă i se deschide o rană. "Nu-mi mai aduc aminte, e demult. Nici de hore, nici de căntece, nici de caii mei", zice el ca şi cum ar dezgropa şi ingropa cu fiecare cuvănt o amintire.
TRĂDAREA EOLIANEI. Mircea Murga, huţul din tată in fiu, ar putea deschide un muzeu acasă cu obiectele meşterite de măna lui. Toate au fost făcute manual sau cu strungul, pe care-l pune in funcţiune cu piciorul. Murga visează la o freză electrică, aşa cum au dentiştii, pentru modelele complicate. Ce folos truda? Turiştii rar ajung in zonă, iar cănd o fac, nu au unde innopta. La 20 de kilometri, in Fundu Moldovei, găseşti o pensiune.
Acum căţiva ani, huţulul rotund la chip şi-a pus in cap să aibă curent cu orice preţ. Cu mintea-i inventivă a meşterit o eoliană să producă electricitate, de băgase satul in sperieţi. "Toţi vecinii ziceau că-şi face Mircea avion", răde, arătăndu-ne locul din spatele casei, unde montase năzdrăvănia. Invenţia n-a mers, pentru că producea curent căt să intărăte generatorul. "Aici nu e vănt continuu, mai mult mă amăgeam cu eoliana. De ciudă, am spart-o", povesteşte de ultimul vis de a avea curent acasă.
VIAŢA IN 2007
"Nici gaz lampant nu prea mai găsim, iar cănd se termină folosim şi petrol cu sare, ca să nu afume. In caz de urgenţă e bună şi motorina, dar miroase rău in casă şi ne e teamă să nu dăuneze copiilor"
Valentina Jecalu
22 FEBRUARIE 2006
"Ceea ce am hotărăt astăzi se referă la demararea unui program de investiţii care să incheie electrificarea pănă la finele acestui an. Vor fi necesare investiţii care nu sunt incă cuantificate azi, dar, indiferent de costul lor, aceste investiţii trebuie făcute"
Călin Popescu Tăriceanu premierul Romăniei
