Îmbătrâneşte ideea Unirii?

Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, vorbeşte despre reintegrarea Basarabiei în spaţiul cultural românesc şi despre reîntregire, nu despre Unire, undeva, cândva, în Europa.

Mircea Radu Iacoban: Mă întreb când ne-am cunoscut. S-or fi scurs vreo trei decenii.

Mihai Cimpoi: Cred că din ’86, dacă n-o fi fost mai devreme, da, desigur, mai devreme.

Iată-ne, încărunţiţi. Mă-ntreb dacă şi ideile îmbătrânesc. De pildă, ideea unirii.

E-o întrebare insinuantă, dar e o întrebare actuală, fiindcă ne-o punem şi noi, românii din Basarabia, care au bătut clopotele pentru unire încă din 1918. Ideea unirii este şi bătrână, şi tânără. E-o idee oricând actuală; poate însă ar fi mai bine să vorbim acum despre reîntregire, nu despre unire. Reîntregirea europeană trebuie să fie şi o reintegrare generală românească – aşa concep eu lucrurile.

Îmi face plăcere să cred că Iaşiul a constituit, pentru cei de peste Prut, un punct de sprijin şi de referinţă. Îmi amintesc că în 1976 am tipărit la Junimea cea dintâi carte cu litere latine a unui scriitor basarabean, "Steaua de vineri" de Grigore Vieru, că la Teatrul Naţional am jucat piesele lui Druţă, că Asociaţia Scriitorilor din Iaşi s-a preocupat de invitarea scriitorilor din Basarabia. Dumneavoastră cum vedeţi această relaţie Chişinău-Iaşi?

Eu o văd ceva mai veche, fiindcă Sadoveanu a fost cel care a fondat prima societate literară a scriitorilor din Chişinău, în 1920. De aici, de la Iaşi, a organizat concertele lui George Enescu, care a venit chiar în cea de-a doua zi a unirii şi a concertat la Chişinău în ziua de 28 martie 1918. Dar au fost şi alte relaţii frumoase între Chişinău şi Iaşi, ca să amintesc numai de Stere, cel care a fondat Viaţa Românească şi a fost şi profesor aici, la Iaşi. În anii ’70, când aţi început să editaţi cărţi ale basarabenilor, a fost vorba de reînnodarea acelor fire spirituale, întrerupte abuziv. Aşa încât Iaşiul, dulcele târg al Ieşilor, este şi capitala culturală a Basarabiei.

De-a lungul anilor care au trecut din 1989 până acum, statul român, guvernul român au făcut mult pentru sprijinirea ideii de românitate în Basarabia, pentru cultivarea limbii române. Am spus că au făcut mult. Vă întreb: după opinia dvs., au făcut destul?

Nu cred că a făcut destul. Iată, de pildă, problema mult discutată a cetăţeniei. Câteva sute de mii de români basarabeni aşteaptă această cetăţenie. Ca să obţii cetăţenia rusă, nu-i nici o problemă. Ai depus astăzi, joi, o cerere şi vineri deja ţi se acordă cetăţenia. Sigur că am fost ajutaţi, în special revistele de cultură, ar fi păcat să zicem că nu, dar nu există un program bine articulat de susţinere a culturii române în Basarabia.

A fost ajutat şi cine trebuie, şi cine nu trebuie...

Da, aşa este.

Să revenim la chestiunea cetăţeniei. După câte ştiu, această calitate se poate pierde în două situaţii: când ţi-o ridică statul ori când renunţi la ea. Or, basarabenilor nu le-a ridicat niciodată statul român cetăţenia, iar ei n-au renunţat vreodată la ea.

Dragă coleg, sunt născut în 1942, în România Mare, deci eu sunt cetăţean român. Ar trebui să fie recunoscut acest statut şi atât.

S-au acordat până acum la Chişinău 50.000 de cetăţenii române şi 170.000 de cetăţenii ruse... De câte ori vin prin Chişinău, mă opresc la chioşcurile de ziare, aşa cum este normal. Acasă, am un televizor care funcţionează numai pe Chişinău... Ei bine, dau peste majoritatea publicaţiilor în limba rusă, iar cele mai multe posturi de radio şi tv sunt în aceeaşi limbă. Nicolae Dabija, care, nu de mult, a împlinit 60 de ani – îi transmit, cu ceva întârziere, cuvenitele felicitări – a cerut statului român 1.000 de euro pe an pentru susţinerea unei noi publicaţii româneşti şi a fost refuzat. Iar Moscova trimite la Chişinău, în astfel de scopuri, zeci de milioane...

Hai să vă dau eu câteva cifre. Ambasada României la Chişinău are 16 funcţionari, cu portar, cu şofer... Ambasada Rusiei are 1.200!

Ce-or fi făcând aceşti 1.200?

România are un singur corespondent la Chişinău. Rusia are 800. Toate ziarele şi revistele din Moscova au subredacţii sau redacţii la Chişinău. Iată cifre ce ilustrează concludent interesul de-o parte şi de cealaltă.

Sunteţi preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, sunteţi academician român, urmăriţi şi fenomenul literar din Basarabia, şi cel românesc. Cum vedeţi, de la Chişinău, stadiul actual al literaturii române, pentru că ştiu, din ceea ce scrieţi, că-l urmăriţi cu atenţie.

Aş zice că literatura română, privită un pic din afară, dar şi din înăuntru, fiindcă şi noi scriem româneşte, are anumite complexe. Chiar şi această integrare europeană actualizează vechi complexe: c-am avea o cultură "mică", că ar trebui să le luăm pe toate de la zero, c-ar trebui să ne lepădăm de Eminescu pentru a ne integra mai repede...

... Până şi limba...

... Da, ar trebui s-o abandonăm, să trecem la rom-engleză...

... Şi româna s-o păstrăm numai pentru înjurături.

Ei bine, acest dialog valoric îl concepem – şi eu, când am scris o carte intitulată "Europa, sarea Terrei", pornind de la o idee a lui Constantin Noica, aşa l-am văzut – pe picior de egalitate. Nu sunt culturi mari, nu sunt culturi mici, ci este un dialog al valorilor între toate culturile.

Iar noţiunea de "poet naţional", care se spune că deja s-a învechit, că-i depăşită... iată, dacă răsfoim Istoria Literaturii Germane a lui Fritz Martini (or, literatura germană ar putea fi o "literatură mare", trebuie s-o recunoaştem) conţine un compartiment care se cheamă "Goethe – poet şi educator naţional". Iată că nemţii nu renunţă la ideea de poet naţional – pe noi ne sperie.

La Iaşi a fost retrocedată, de curând, casa în care s-a născut Vasile Alecsandri şi-n care funcţiona Muzeul Teatrului, în oraşul în care a avut loc primul spectacol de teatru românesc. Muzeul a fost desfiinţat. Dacă te-ai duce în Germania, cu orice act de moştenitor ai avea, să pretinzi retrocedarea casei Schiller şi desfiinţarea muzeului, cred c-ai fi luat de zălud!

Aş adăuga un detaliu important şi grăitor. Iată: germanii se ocupă şi de literatura (adică, ce literatură, câteva romanţe, câteva nuvele, un roman scris de coloniştii nemţi) din sudul Basarabiei, pe care o şi reeditează. Şi mi-am zis: uite, nu le este de ajuns Goethe, nu le este de ajuns Schiller, mai sunt nişte scriitoraşi acolo, de-o valoare modestă... Nemţii se ocupă de reîntoarcerea, de reintegrarea valorilor într-un tot unitar. Şi apropo de literatura română: cred că un fenomen important l-a constituit readucerea valorilor româneşti din afară: Goma, Vintilă Horia, tot ce a fost mai important.

Dar, cum vedeţi, şi situaţia receptării lui Goma este încurcată la noi... şi nemeritat.

Da, bineînţeles.

Vorbeaţi despre complexe. Complexe există şi la Bucureşti, sunt şi la Chişinău. Complexele celor de peste Prut mă tem că le întreţinem şi noi, de la Bucureşti, de pe Dâmboviţa. Termenul "unionist" începe să fie echivalat cu "naţionalist" (În paranteză fie spus, "naţionalist" nu-i deloc un termen de ruşine. Grigore Vieru are chiar o poezie intitulată "Sunt naţionalist!").

Apropo ne naţionalism, de noţiunea "naţional". Uniunea Scriitorilor din Italia se numeşte Uniunea Naţională a Scriitorilor din Italia. Alţii nu se feresc de termenul "naţional".

Vă mulţumesc pentru această discuţie, vă doresc tot binele şi... contaţi pe noi!

Desigur. Cred că, până la urmă, trebuie să existe o conştiinţă a unităţii spaţiului cultural românesc. Cu această conştiinţă să intrăm într-o Uniune Europeană care să recunoască şi valorile noastre şi care să devină, aşa cum spunea Eminescu la 1870, o ligă spirituală europeană.

Profil de scriitor

Mihai Cimpoi s-a născut în 1942 la Briceni-Larga. Studii filologice la Universitatea de Stat din Moldova. Redactor la revista Nistrul, secretar literar la Teatrul Naţional, redactor de editură. În 1974, acuzat de naţionalism în Raportul primului secretar al CC al PCM. Contrar recomandărilor CC, în 1987 este ales secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova, iar din 1991, preşedinte al Uniunii. Scrie critică literară, interesat fiind mai ales de opera lui Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, George Bacovia, Nichita Stănescu, Marin Preda, Grigore Vieru. Membru de onoare al Academiei Române. Membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Membru al Consiliului Director al Uniunii Scriitorilor din România.

"Exilul face parte din destinul omenesc, spunea atât de exact şi tulburător Mircea Eliade. Exilul basarabean este cu precădere exil interior. Ce a fost exilul basarabean (interior) pentru mine? Bineînţeles, o perioadă de teroare intelectuală şi o perioadă de rezistenţă «rizomică», de ascundere a Tulpinii şi de cultivare strategică a rădăcinilor"