PROIECT Lucrările la centura Constanţei încep în septembrie
Şosele gîtuite de numărul tot mai mare de autoturisme care
înaintează cu viteza melcului, şoferi rămaşi blocaţi între tiruri. Cam aceasta
este imaginea de pe timpul verii pe drumurile spre mare
Şosele gîtuite de numărul tot mai mare de autoturisme care înaintează cu viteza melcului, şoferi rămaşi blocaţi între tiruri. Cam aceasta este imaginea de pe timpul verii pe drumurile spre mare. Dacă circulaţia pe A2 pînă la Cernavodă este un "parfum", după acest punct începe şi coşmarul.
Odată ajunşi în zona industrială a oraşului Constanţa, unii
ar crede că greul a trecut, dar pînă la Mangalia şoseaua devine neîncăpătoare.
Înşiruite în coloane de kilometri întregi, maşinile merg cu încetinitorul, iar
socotelile la consumul de benzină sau motorină trebuie luate în calcul pentru a
avea bani şi de distracţie în concediu, dar şi pentru drumul de
întoarcere. Aglomeraţia începe de la
primele ore ale dimineţii şi se prelungeşte pînă tîrziu în noapte. O circulaţie
anevoioasă, greu de descris în cuvinte, dar puternic resimţită de şoferi şi de
cei care îi însoţesc.
NERVI. Drumul
spre şi dinspre Litoral este deseori atît de greu de străbătut, încît mulţi
dintre cei care doresc să stea cîteva zile la mare regretă alegerea făcută. Cu
nervii întinşi la maximum, blocaţi în coloane de maşini, turiştii răsuflă uşuraţi
cînd se văd ajunşi la destinaţie, dar evită să se gîndească şi la drumul de
întoarcere. Dacă, pe timpul iernii, circulaţia este cît de cît lejeră, o dată
cu venirea verii, drumurile sînt sufocate de maşinile blocate în trafic.
Tirurile care transportă mărfuri din toată ţara spre port formează pe alocuri
adevărate noduri, peste care doar cu multă răbdare se poate trece. Turismul de
week-end a luat amploare în ultima vreme, – chestiune care constituie o bucurie
pentru proprietarii de unităţi de pe Litoral, – dar pînă la punctul final, turiştii
trebuie să se înarmeze cu mult calm, pentru ca în cele din urmă să reuşească să
se şi relaxeze la mare. După patru ani de amînări şi cu poticneli la tot pasul,
proiectul şoselei de centură a municipiului Constanţa pare să fi intrat în
linie dreaptă. Procedurile sînt aproape finalizate, studiile au fost puse pe
hîrtie şi ar mai urma doar execuţia. Lucrările de construcţie a by-pass-ului
Constanţa sînt planificate să dureze doi ani, dar sînt strîns legate şi de
finalizarea porţiunii Cernavodă – Constanţa, fără de care eliberarea drumurilor
de pe Litoral nu ar avea sens.
ESTIMĂRI. Şoseaua
de centură este prevăzută ca o continuare a porţiunii Cernavodă – Constanţa.
Aceasta va fi realizată, potrivit estimărilor, în cel mult doi ani şi este
proiectată să aibă ca punct de plecare oraşul Ovidiu, va ocoli municipiul
Constanţa, iar în final va ajunge în zona portuară din Agigea. Totul este
gîndit în aşa fel încît tirurile care străbat în prezent oraşul să aibă o rută
mult mai lejeră şi să nu mai blocheze traficul celorlalte maşini. "Logic
era să terminăm întîi by-pass-ul, pentru că Cernavodă – Constanţa se termină în
by-pass. Autostrada nu intră în Constanţa, dar astfel schimbăm direcţia de mers",
spune şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa,
Jean-Paul Tucan.
By-pass-ul Constanţa urmează să aibă traseu de la Ovidiu, va trece prin Poiana, Palazu şi în final Poarta 10 a Portului Constanţa Sud Agigea. "Aici va fi finalizarea proiectului. Şoseaua de centură va avea patru intersecţii, un nod rutier cu DN 2A Ovidiu, nodul rutier cu DC 89 Poiana şi DN 3 Valu lui Traian şi DN 39 Constanţa – Mangalia. Un alt nod va fi cel de descărcare a traficului din Autostrada Cernavodă – Constanţa, care va fi unul de viteză pentru fluidizare. Nodul rutier de pe DN 39, Constanţa – Mangalia, va scoate tot traficul greu, care nu va mai ieşi pe la Poarta 5, ci va urca direct pe autostradă cu direcţia Bucureşti sau alte destinaţii din Constanţa", mai spune Tucan. Noua şosea se va apropia destul de mult de comuna Valu lui Traian, iar dacă autorităţile locale din zonă vor binevoi ar putea crea un "inel verde" în jurul Constanţei. O dată cu finalizarea proiectelor care merg strîns legate, circulaţia traficului greu prin oraş va fi interzisă. Şoseaua de centură mai are prevăzut şi un pod de dimensiuni mari, asemănător celui de la Agigea peste Canalul Dunăre – Marea Neagră, care va putea face legătura cu o altă autostradă spre Costineşti. Pentru ambele proiecte, tronsonul Cernavodă – Constanţa şi şoseaua de centură, lucrurile par să fi intrat pe un făgaş normal, dar important este să fie începute şi lucrările, pentru a putea spune că există o speranţă şi de finalitate. Pentru realizare vor fi desemnaţi prin licitaţie cîte doi ofertanţi. "Interesant este că mai avem puţin şi semnăm contracul de execuţie. Sînt două contracte separate, Cernavodă – Medgidia pînă la Valea Dacilor şi un contract de la Medgidia pînă la centura Constanţa. Vor fi doi executanţi, ca şi la by-pass", spune şeful DRDP Constanţa.
În această lună se împlineşte un an de cînd au fost demarate procedurile pentru proiectul şoselei de centură, iar cele mai multe întîrzieri au fost provocate de contestaţii. "De-abia acum se deschid ofertele şi mai avem o săptămînă-două să le analizăm. De obicei, 75% din timpul unei investiţii este pînă cînd începi cu studii de fezabilitate, proceduri de licitaţie şi achiziţie, exproprieri şi 25% înseamnă execuţia. Din cauza contestaţiilor şi a relei-voinţe, din cauza unor companii care au dorit întîrzierea construcţiei acestei autostrăzi, în mod firesc ar trebui în septembrie să demarăm proiectul, în cazul în care nu mai apar alte amînări", spune Jean-Paul Tucan. În ce priveşte exproprierile, acestea sînt realizate într-o proporţie de 55% şi se înaintează, iar sumele sînt stabilite prin companii de avocatură specializate. În rest, se mai aşteaptă hotărîre de guvern pentru achitarea lor. Lucrările de realizare a şoselei de centură sînt preconizate să înceapă în luna septembrie şi au ca termen de execuţie 24 de luni. Proiectul este estimat la aproximativ 200 de milioane de euro cu fonduri de la BERD. Suma este estimativă în condiţiile în care timpul trece, iar costurile pentru materiale şi pentru salarizarea muncitorilor cresc simţitor.
TRAFIC. În prezent, cel puţin 10.000 de maşini grele tranzitează în numai 24 de ore drumurile de pe Litoral avînd ca destinaţie portul, iar traficul înregistrat de maşinile mici nici măcar nu mai poate fi calculat.
"Am terminat procedurile. Fiecare soluţie tehnică a fost gîndită în funcţie de necesităţile zonei, să se dezvolte şi să se respecte şi distanţa faţă de oraş", spune directorul DRDP Constanţa. După desemnarea executanţilor, pasul următor va fi eliberarea autorizaţiei de construcţie de către Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), despre care conducerea DRDP nu crede că vor fi probleme: "Eu cred că are interes major să se facă. E o investiţie prea mare şi nu cred că vor fi probleme. Am încredere în maturitatea politică a celor care conduc instituţia respectivă".
Mai mult, Consiliul Judeţean Constanţa aşteaptă finalizarea
procedurilor, fără sfîrşit parcă, pentru a vedea proiectul şoselei de centură
demarat. "E o limită fizică a drumurilor, care a fost depăşită de mult, şi
nu este vorba doar de zilele de sfîrşit de săptămînă mai ales pe drumurile spre
sudul Litoralului. Important este să finalizeze să se prezinte hîrtiile",
spune purtătorul de cuvînt al CJC, Cristian Moldovanu.
6,5 milioane de euro/km de autostradă
Anul trecut, autorităţile estimau că în luna noiembrie 2007 vor semna deja contractul cu firma care se va ocupa de realizarea centurii Constanţa. "Contractul de construire a autostrăzii Centura Constanţa va fi semnat în cursul lunii noiembrie 2007", anunţa sec un comunicat al CNADNR. Astfel, după amînarea cîtorva termene de depunere a ofertelor s-a ajuns ca, astăzi, reprezentanţii CNADNR să ne spună că estimează ca luna aceasta să semneze contractul cu constructorul. "Licitaţia pentru desemnarea antreprenorului a demarat la 4.07.2007 cu publicarea invitaţiei la precalificare. S-au precalificat şapte firme şi asocieri. Invitaţia la licitaţie a firmelor precalificate a fost publicată la 28.12.2007, data-limită de depunere a ofertelor fiind 11.04.2008. Termenul estimat pentru semnarea contractului este iulie 2008, iar termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este anul 2011", conform CNADNR. Finanţarea lucrărilor la Centura Constanţa este asigurată în proporţie de 75% de Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare şi 25% de Guvernul României. Costurile estimate pentru realizarea autostrăzii în lungime de 22,2 km, împreună cu întreaga infrastructură asociată, vor fi de circa 145 de milioane de euro.
- Elena Stan