INTERVIU
REVENIRE - Petre Roman spune ca in 2000 a pierdut pe mana colegilor din PD
Candidat din partea unui partid nou, Forta Democrata, Petre Roman spune
ca este impins in lupta de vointa sincera de a face bine societatii si oamenilor, iar infrangerile anterioare nu-l dezarmeaza.
OANA STANCU
COMBATIV. Petre Roman spune ca nu vrea sa incline balanta nici in favoarea lui Nastase, nici a lui Basescu
|
Jurnalul National: Domnule Roman, candidati din nou, a treia oara. De ce?
Petre Roman: In primul rand pentru ca asa mi-au cerut oamenii cu care m-am intalnit in turneele prin tara. Pentru ca in numai noua luni am reusit sa construiesc Forta Democrata din Romania, un partid nou, alcatuit din oameni competenti si cinstiti, care nu sunt legati de grupuri de interese. Si mai candidez tocmai pentru ca romanii sa aiba posibilitatea sa aleaga un om care nu este legat de astfel de grupuri de interese. Activitatea mea de pana acum a dovedit-o.
Ce ati avea de castigat ca presedinte?
Nimic in plan personal. Asa cum am spus, romanii ar avea de castigat un presedinte care sa fie de partea lor, care sa tina cu ei, nefiind legat de grupurile care au transformat politica romaneasca in targ, care au transformat democratia in pavaza pentru hotii. Mai adaug un principiu moral obligatoriu: este o datorie de constiinta pentru ca sa fie o schimbare sincera si serioasa in politica romaneasca ceruta atat de raspicat de marea majoritate a romanilor.
Jeff Bezos și-ar face nuntă de 600 de milioane la Aspen, chiar după Crăciun. Cine este logodnica miliardarului, Lauren Sanchez
Citește pe Antena3.ro
Carte de vizita
Ultima data, procentul pe care l-ati inregistrat v-a costat pierderea sefiei PD si a partidului. Cum ar afecta de aceasta data cariera dvs. politica eventuala infrangere?
Nu cred ca lucrurile trebuie judecate astfel. Procentul obtinut in anul 2000 si ceea ce a urmat au fost rezultatul unui sir de piedici puse campaniei mele chiar din interiorul partidului de catre cei care ar fi trebuit sa ma ajute. Am in spate aproape 15 ani de cariera politica, ca prim-ministru, presedinte al Senatului si ministru de Externe, am fost cel care a pus bazele trecerii Romaniei de la sistemul comunist la democratie si economia de piata, am adus o contributie importanta si uneori decisiva la recunoasterea internationala a Romaniei ca tara cu o democratie stabila. Realizarile mele sunt incontestabile, dar, asa cum se intampla adesea in viata, poti avea parte si de momente de dezamagire, in care constati ca lucrurile nu au mers in directia pe care o doreai. Cata vreme ceea ce ma impinge in lupta sunt cinstea si vointa sincera de a face bine societatii si oamenilor, infrangerile nu au cum sa ma abata din drum, nici sa ma dezarmeze. Eu insa intru in aceasta cursa ca sa castig.
Ce regretati din ce ati facut in politica?
Am un singur regret, insa unul de fond. La baricada, in decembrie 1989 si in primele zile ale Revolutiei, visam cu toata puterea fiintei mele la o Romanie schimbata din temelii, in libertate, in deplina recunoastere a dorintei oamenilor de a decide pentru soarta lor, la marile capacitati ale romanilor de a prinde din urma trenul lumii moderne, al lumii occidentale. Eram convins ca vom construi o Romanie cu mult mai buna decat cea pe care o primeam. Dar dupa 15 ani, dupa un traseu foarte sinuos, plin de obstacole si piedici care n-ar fi trebuit sa existe, Romania este inca departe de acel vis. Iar romanii, multi dintre ei striviti de necazuri care nu se mai termina, sunt neincrezatori si dezamagiti. Acesta este regretul meu.
Cu exceptia dvs., pe care dintre candidati l-ati vota?
Intru in aceasta cursa cu convingerea ca sunt cel mai bun. Am toate calitatile si atuurile necesare unui bun presedinte pentru Romania: o vasta si adevarata experienta politica, deschidere internationala, cinste si, nu in ultimul rand, cunoasterea profunda a problemelor economice si sociale cu care se confrunta o mare majoritate a cetatenilor. Si mai zic ceva: cata vreme imi apar sansa mea, nu apar sansa altora.
Care ar fi procentul pe care sa-l obtineti astfel incat sa puteti fi prezent la masa negocierilor?
In calitate de presedinte al Partidului Forta Democrata din Romania pot spune ca ne dorim ca partidul sa obtina in alegerile parlamentare un procent care sa-i permita participarea responsabila la guvernare. Ca presedinte, obiectivul meu politic primordial va fi acela de a asigura tarii o majoritate guvernamentala stabila pentru reusita unei guvernari de integrare europeana.
Credeti ca Alianta D.A. v-ar primi la negocieri pentru completarea unui guvern?
Este prematur sa facem asemenea speculatii. Repet, interesul primordial este crearea unei majoritati parlamentare solide, capabila sa sustina integrarea europeana.
Spuneati ca veti fi impartial in cursa prezidentiala, dar il atacati in mod evident pe Traian Basescu. Ce v-a promis PSD in schimbul acestei sustineri?
Nu stiu ce anume v-a determinat sa faceti astfel de aprecieri. Afirm inca o data ca ori cu Adrian Nastase, ori cu Traian Basescu, in Romania bine nu va fi. Adrian Nastase are o mare problema cu nivelul extraordinar de ridicat pe care l-a atins coruptia sub guvernarea sa. Toate rapoartele institutiilor internationale nu fac decat sa spuna ceea ce se vede zilnic, cu ochiul liber. Ca o consecinta, apare adancirea prapastiei dintre bogati si saraci, atat de revoltatoare in ochii romanilor. Tot acest sir de pomeni pe care Guvernul le acorda celor nevoiasi, in an electoral, nu poate ascunde adevarul: in ultimii patru ani, la un pol al societatii s-au adunat averi colosale, in timp ce la celalalt pol s-a acumulat saracia. Eu pot sa-l intreb acum pe Adrian Nastase: de ce nu s-a declarat de acord cu proiectul legislativ pe care eu l-am initiat si depus in Parlament, privind impozitarea marilor averi acumulate in ultimii 14 ani? La randul sau, Traian Basescu are cateva mari probleme: ca ministru al Transporturilor a blocat constructia de autostrazi. Romania nu se poate conecta economic si turistic la Europa fara autostrazi. Apoi, mai exista problema disparitiei flotei nationale romanesti. E pur si simplu un fapt: aceasta flota nu mai exista. Nu exista nici un fel de intelegere a noastra cu PSD. Reamintesc faptul ca Petre Roman nu a fost niciodata la remorca nimanui. Din pacate, am remorcat eu oameni, chiar i-am impins in fata si s-a dovedit ca nu au meritat increderea mea.
"O problema de caracter"
L-ati pus pe Basescu ministru in cateva guverne. A fost vicepresedinte PD. Abia acum spuneti ca a fost turnator la Securitate?
Altceva este ca ceea ce ne-a declarat cu sinceritate Traian Basescu despre acest lucru constituie astazi o problema de caracter.
De ce l-ati pus pe Basescu sa darame Guvernul Ciorbea?
Aceasta intrebare este cu adevarat complet fara sens. Niciodata nu a existat o asemenea afirmatie. In primavara - vara anului 1997, noi, cei din Partidul Democrat, eram foarte nemultumiti fata de mersul imprecis si nehotarat al reformei economice si fata de faptul ca, in timp ce situatia romanilor se degrada vazand cu ochii din cauza unei inflatii galopante, unii lideri ai coalitiei incurajau conflicte intre partidele coalitiei. Interesele politice partizane si interesele personale precumpaneau, iar interesul pentru o guvernare a reformei era scazut. Din aceste motive, gestul necontrolat si impulsiv al lui Traian Basescu de a-si da demisia in plina sedinta de guvern nu m-a determinat sa renunt la Traian Basescu. Era un prilej de a discuta serios despre mersul impiedicat al guvernarii de coalitie. Fata de refuzul categoric al PNTCD si PNL de a-l mai accepta in Guvern pe Traian Basescu s-a ajuns la iesirea PD din guvernare.
Daca ati fi ales presedinte, care ar fi prima masura pe care ati lua-o?
In mod cert, misiunea primordiala a presedintelui este aceea de a forma imediat dupa momentul investirii sale o majoritate parlamentara solida, capabila sa sustina un guvern al integrarii europene.
Ce ati schimba la actuala Constitutie?
Actuala Constitutie trebuie in primul rand respectata si nicidecum schimbata, incalcarile flagrante ale Constitutiei au insemnat tot atatea abuzuri dur resimtite in diverse forme de catre cetateni.
Ce atributii in plus ati dori sa aiba presedintele tarii fata de cele existente?
Putem constata in anumite imprejurari ca anumite prerogative ar fi bine sa fie largite. Este vorba indeosebi de capacitatea presedintelui de a cere guvernarii sa conduca politica guvernamentala in directia stabilita. Presedintele are destule atributii, problema sta in vointa si capacitatea lui de a le aplica in folosul celor pe care ii reprezinta: cei 22 de milioane de romani.