Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Singurul lucru care-i poate descuraja pe infractori îl reprezintă pedepsele maxime!” Colonelul Dan Antonescu, acum în rezervă, este unul dintre polițiștii legendari ai României. Anchetator în cazuri celebre, cum ar fi Ioan Luchian Mihalea sau Konstantinos Passaris, comisarul a adunat în cartea „Viața la Omoruri” cele mai impresionante crime pe care le-a investigat. A rezultat un „manual” pentru tinerii polițiști, un mod de descurajare pentru infractori, dar și un „ghid” de evitare pentru omul de rând. Cartea poate fi găsită începând de astăzi cu Jurnalul la prețul de 22,99 lei.
Cât de grea e viața la Omoruri?
Când am ales meseria asta, nu știam ce urma să trăiesc. De regulă, mă las călăuzit de instinct și nu prea am dat greș... N-am regretat niciodată alegerea. Pentru că am avut de ales... (explicația există undeva la începutul capitolului 1 al cărții). Lucrând acolo am constatat, mulți ani mai târziu, câtă dreptate avea Confucius: ,,Fă ceea ce-ți place și nu vei munci nici o zi din viața ta”. Le-am spus asta polițiștilor tineri, la un curs, acum câțiva ani, iar unul m-a-ntrebat de ce mai iau pensie, dacă n-am muncit... Atât a înțeles el. Bine că ceilalți chiar au înțeles. Dacă e grea sau nu viața la Omoruri, aflați citind cartea.
Satisfacții există?
Ce satisfacție mai mare poate exista, în meseria asta, bineînțeles, decât să identifici, să prinzi și să „dovedești” un criminal?! Iar apogeul în ceea ce privește satisfacția îl atingi atunci când reușești să-l convingi pe autor să recunoască și să-și asume comiterea faptei. Iar apropiaților victimei le oferi și lor o minimă satisfacție, prin soluționarea dosarului și trimiterea autorului în fața instanței.
Citește pe Antena3.ro
Ce v-a determinat să apucați calea aceasta a justiției?
Am fost născut sub semnul zodiei Balanță. Dar nu acest aspect m-a influențat. Copilăria și tinerețea mi le-am trăit înconjurat de oameni corecți, majoritatea lucrând în MAI, MApN sau Securitate. Aceștia erau majoritari în blocul din zona Obor-Lizeanu, unde am locuit aproape un sfert de veac. Modelele mi le-am ales din acest mediu. Au mai existat și unele întâmplări, din acea perioadă, care m-au convins să aleg acest drum.
Se poate îndrepta oricine spre această profesie? Sau trebuie să ai „stomac tare"? Ce calități trebuie să aibă un investigator?
Da, oricine se poate îndrepta spre această profesie. Dar nu toți vor vrea sau vor putea să meargă mai departe. Înțelepciunea populară a adaptat o pildă biblică foarte bine, iar această adaptare traduce ceea vreau să spun: „mulți chemați, puțini aleși”. Dar asta este valabil în multe alte profesii. Trebuie să simți și să accepți dacă ai sau nu calități pentru ceea ce ți-ai propus, pentru ceea ce ți-ai dorit în privința meseriei alese. Dacă nu ai chemare și nu recunoști, rezultatele, colegii și chiar profesia însăși îți vor transmite că trebuie să-ți alegi alt drum.
Nu există crimă perfectă
Cel mai șocant caz? Cel mai emoționant? Investigația cea mai de lungă durată?
Toate cazurile sunt pe cât de șocante, pe atât de diferite și emoționante. În paginile cărții am încercat să explic, pe larg, aceste lucruri, aceste trăiri. Cu privire la investigația de cea mai lungă durată, spun doar că una dintre ele se regăsește în paginile cărții.
Persoane care v-au ghidat în carieră?
Am spus-o de nenumărate ori, chiar și în carte, că dacă vrei să înveți, înveți de la oricine face un lucru bine sau foarte bine, poți învăța însă și din greșelile altora sau din ale tale.
Câți oameni sunt în spatele unei investigații? Cei care nu se văd la televizor.
Mulți, foarte mulți. Și iar trebuie să răspund cu o trimitere către cartea despre care vorbim. Acolo am încercat să-i aduc în fața... cititorilor pe cât mai mulți dintre cei care, din anonimat, cu discreție și multă dăruire profesională contribuie decisiv la soluționarea dosarelor.
De ce ați ales să scrieți o carte? Nu se pot inspira infractorii din ea? Sau e de ajutor pentru potențialele victime?
De ce am ales să scriu o carte?! De ce nu?!, ar fi un posibil răspuns. Pentru că după ce am scris mai multe materiale pe blog, am primit de la multă lume mesaje cum că ar trebui să scriu o carte. Pentru că așa am simțit, ar fi o altă variantă de răspuns. Două jurnaliste foarte dragi mie - una dintre ele, Diana Scarlat, colega voastră - , care au avut amabilitatea de a scrie, alături de Stelian Tănase, „o altfel de prefață” la cartea mea, au punctat un lucru pe care nu l-am urmărit, dar pe care, se pare că l-am realizat. Am scris o carte care nu numai în opinia celor două jurnaliste poate fi considerată „un manual pentru tinerii polițiști” sau ca „un bun ghid de orientare în carieră - dacă nu chiar un manual - pentru viitorii polițiști, procurori sau avocați”. În ceea ce îi privește pe infractori, ei învață și se perfecționează continuu. Dar nu din cartea mea. Dacă vreunul o va citi totuși, sigur îl va descuraja în a mai comite vreo infracțiune.
Există crima perfectă?
Eu cred că nu. Există însă greșeli, ghinioane, întâmplări negative, imposibilități tehnice și multe altele care pot îngreuna sau compromite o anchetă.
Ați avut teamă de erori judiciare care ar putea afecta viața unui om nevinovat?
Da. Permanent. Cu toate că polițistul singur nu poate să producă o astfel de eroare. El lucrează împreună cu alți polițiști, din echipa lui sau din mai multe structuri. Apoi intervine filtrul procurorului. Un alt filtru este reprezentat de apărarea acuzatului care poate solicita contraexpertize, reaudieri, confruntări etc. Iar ultimele, și cele mai importante filtre, sunt instanțele. Acolo toate probele sunt analizate din toate perspectivele.
Sunt mai multe crime acum față de 1989? E o perioadă mai sigură din acest punct de vedere?
Nu. Nu putem compara... mere cu struguri. Putem compara anii de după 1989 cu 2021. Chiar dacă democrația a îmbrăcat nenumărate forme, în funcție de cei care au invocat-o sau în funcție de interese, infracționalitatea a fost și este ținută sub control. Ea este la un nivel mult mai mic în comparație cu infracționalitatea din unele state cu ifose de superioritate, atât din Europa, cât și de pe alte continente. Și, da. Da, este o perioadă mai sigură față de anii ’90. Un mare merit, pe lângă rezultatele polițiștilor, îl are și mass-media, care a arătat și când anchetatorii sau justiția au greșit, obligându-i să-și asume și să repare erorile. La fel, mass-media a descurajat mulți potențiali infractori, făcând publice succesele anchetatorilor și pedepsele aplicate de instanțe.
De ce le e frică criminalilor? Cum pot fi descurajați?
De regulă, de pușcărie. De asta îi e frică unui criminal. În anumite situații, îi este frică de răzbunarea apropiaților sau rudelor victimelor. Îi este frică de momentul în care-și va pierde libertatea. De fapt, toată viața lor, a criminalilor în special, dar și a celorlalți infractori, în general, este o permanentă frică. Frică de momentul în care polițiștii le vor pune cătușele. Singurul lucru care-i poate descuraja pe infractori îl reprezintă pedepsele maxime!
