De vorbă cu "patriarhul" colecţionarilor din România, Dan Nasta: "I-am văzut pe legionari trăgând în Argeşanu"

de Toma Roman Jr | 03 Noi 2011 • 21:00

Ajuns la varsta de 92 de ani, actorul Dan Nasta are multe de povestit. O viata intreaga a adunat opere de arta, ajungand sa aiba una dintre cele mai valoroase colectii din Romania. A acceptat sa ne primeasca in casa sa ca un muzeu si sa vorbim despre tineretea sa si despre perioada in care a strans lucruri de o valoare inestimabila.

● Jurnalul National.: Domnule Nasta, stiu ca ati inceput sa colectionati carte veche si arta inca din anii ’30...
● Dan Nasta: Proveneam dintr-o familie cu stare materiala buna, asa ca mi-am permis sa incep inca din adolescenta sa imi cultiv pasiunea de colectionar. Am inceput cu carti si timbre, in care imi investeam banii de buzunar dati de parinti. In timp, am trecut la icoane, mobila si obiecte de arta.

● Ati avut "antecedente in familie" cu colectionari celebri?
● Vara primara a mamei mele, Alexandrina Ecaterina Ionescu, fusese casatorita cu Take Ionescu, ministru de Externe, politician si avocat de succes. Lui Take, care era bogat, ii placusera lucrurile frumoase, arta. Aveau o vila superba la Sinaia, plina cu tablouri, facuta dupa un plan arhitectonic englezesc. Mai avea o casa frumoasa in Bucuresti, unde e acum Institutul de Folclor, de langa Casata, in spatele Magazinului Leonida. Era o vila de tip italian foarte frumoasa. Aici am prins, mergand in vizita, gustul pentru mobilierul stil, tavanul era sculptat. Aveau un pian Steinway, foarte scump, si mobilier de epoca, italian si frantuzesc. M-a impresionat in sufragerie o masa din piatra, cu stalpi sculptati, o opera de arta in sine. Cred ca s-a ales praful de tot, fiindca matusa mea a vandut casa statului, cu ghinion, chiar inainte de stabilizare, deci nu s-a ales nici cu banii. Mai avea o vila frumoasa pe Kiseleff, care cred ca mai exista si acum, ruinata. Ea a intrat dupa 1990 in posesia unei banci, care cred ca vrea doar terenul.

● Unde locuiati? Aveati o vila-hangar cu sute de camere, ca magnatii de acum?
● Nu, dar nu locuiam nici inghesuit. Aveam un apartament cu sase camere situat intr-un cartier foarte frumos, langa fostul parc Bonaparte. Era un cartier locuit de clasa mijlocie superioara si oameni bogati. Aveam printre vecini si demnitari, oameni de stat si urmasi ai boierimii mari si negustori de anvergura. Cu toate astea, erau doar doua-trei masini pe strada mea, nu era poluare si nici zgomot. Eu, la 16 ani, am infiintat impreuna cu adolescentii din vecini "Clubul Bonaparte", vreo 10-15 elevi de liceu, care ne plimbam tot timpul pe biciclete, nu ne deranja nici un automobil. Aveam doua parcuri mari, Filipescu si Bonaparte, in zona, era un loc aerisit si elegant.

● Spuneati ca stateau acolo si demnitari... in perioada anilor ’30-’40, ani de efervescenta politica, au avut loc conflicte in cartier?
● Tin minte o intamplare din septembrie 1940, imediat dupa abdicarea lui Carol al II-lea. Vecin cu mine era generalul Gheorghe Argesanu, fost prim-ministru imediat dupa asasinarea lui Armand Calinescu, cel care comandase represaliile de dupa crima. Legionarii doreau sa se razbune si trageau de pe acoperisuri si din strada in casa lui. Fiindca puteam sa il vad pe un geam, a inceput sa-mi faca semne disperate sa telefonez la Politie sau la Armata. Am sunat, dar un ofiter de serviciu mi-a spus ca nu poate face nimic. Argesanu nu a murit atunci, dar a sfarsit tragic, a fost arestat si asasinat la Jilava, in timpul razbunarii legionare din noaptea de 26 spre 27 noiembrie acelasi an.

● In timpul razboiului ce ati facut?
● Ca actor, am fost mobilizat in asa-numitele "plutoane de propaganda", cu pictori, actori, ziaristi. Am colindat Moldova, spunand poezii patriotice. La un moment dat, s-a suparat pe mine un maior de la mobilizare si a vrut sa ma trimita pe front in Crimeea. Acolo era un procentaj imens de pierderi. Am avut noroc, o ruda de-a mea de sex feminin era foarte simpatizata de ministrul de razboi, generalul Pantazi. A dat un telefon si am fost imediat, la 24 de ore, mutat la un spital veterinar militar, in spatele frontului.

● In timpul razboiului scazuse pretul pe piata operelor de arta? Multi colectionari evrei isi lichidau colectiile, avand nevoie de bani...
● Da, si in razboi si dupa au fost siruri de vanzari din partea unor oameni presati sa o faca. Mai intai evrei sau afaceristi scapatati, apoi, toata clasa burgheza... Puteai gasi, dupa razboi, lucruri frumusele, mobilier si in talcioc. Piese de arta buna puteai gasi si in anticariate sau consignatii. Erau si particulari, precum Rosca sau Ninel Madgearu, care puteau sa-ti faca rost de obiecte cel putin interesante. Majoritatea colectiei mele de icoane si icoane pe sticla le-am luat de pe Lipscani. Le vanam cand apareau. Tin minte ca am fugit pur si simplu din usa anticariatului cand am vazut o icoana pe sticla cu Sfanta Treime, veche si foarte frumoasa. Mi-a fost frica sa nu mi-o sufle cineva cu o secunda inainte sa dau banii. O mai am si acum.

● Ati comercializati la randul dumneavoastra arta?
● Da, si consider ca am facut prostii. Salariul meu de actor era modest, asa ca, de multe ori cand ma tenta un obiect, trebuia sa renunt la altceva. Dupa asta regretam. Si acum imi pare rau dupa un covor absolut superb, foarte mare. L-am vandut la un pret foarte bun, dar, ca un blestem, la o saptamana dupa asta, a venit o stabilizare, asa ca nu am mai avut ce sa fac cu banii. Era un covor superb, oriental, Keshan, cu personaje, pasari, flori. De multe ori imi aduc aminte de obiectele vandute, pe care mi-as fi dorit sa le tin pentru restul vietii. Oricum, sunt foarte mandru de icoanele din secolul al XVI-lea pe care am reusit sa le pastrez.

● Tinand cont de valoare colectiilor dumneavoastra, Securitatea va controla strict?
● Sa va spun ceva... Pe mine, Securitatea m-a stimat intr-un fel. In anii ’60-’70 ma lasau chiar sa primesc acasa ambasadori, sa le arat colectiile mele. Pentru altii era interzis sa primeasca straini acasa. De fapt, unii dintre securisti, pentru imagine, voiau sa demonstreze ca in Romania sunt si case ca lumea si lucruri frumoase. La un moment dat se daduse o lege, mi-au inventariat tot ce aveam, dar dupa aia le mai trecuse zelul.

● Aveti vreo colectie mai "ciudata"?
● Am o colectie rara, fiindca nu se gasesc sau poate fiindca nu s-au cautat prea tare, de scoarte vechi romanesti. Le luam zdrentuite si de multe ori am platit mai mult restaurarea decat scoarta. Am donat unele scoarte la Palatul Mogosoaia, unde am facut o sala tematica. Tot la Mogosoaia am donat si piese de mobilier. Pe timpul comunistilor si-au batut joc de Mogosoaia si de ce ramasese de la Martha Bibescu.

● Nu sufereati, fiind colectionar, cand vedeati ca palate gen Mogosoaia, Stirbey din Buftea sau Ghica din Caciulati sunt folosite la filmari, de exemplu, si se deterioreaza?
● Ba da, dar ce puteam sa fac?! Si eu am filmat la "Bietul Ioanide" in Palatul Ghica din Caciulati. Tin minte ca au masacrat filmul la cenzura, eu aveam rolul unui print grec, Lascaris. Mi-au taiat rolul, a disparut cam jumatate, trei sferturi din el.

● Doriti sa mai donati ceva?
● Peste un an sper sa dau drumul la ultima mea artisticarie. Am fost invitat acum multi ani sa vad un conac boieresc de la 1640, la Filipestii de Targ. Toate camerele au patru metri inaltime, fiind boltite. Era un conac al familiei Cantacuzino, dat drept zestre unei fete din familie. A fost sediu de CAP, destul de deteriorat. Am incercat, multa vreme, sa incerc transformarea lui in muzeu. Abia de curand au fost ceva fonduri pentru renovare. M-a invitat iar sa-l vad directoarea muzeelor din Ploiesti. M-am dus special sa-l revad, m-am plimbat jumatate de ora prin el cu cadrul cu care umblu, drezina mea, cum ii zic. M-am decis, in ciuda varstei, sa-l "mobilez", sa ma ocup de el. Sunt ceva bani de la Consiliul Judetean pentru renovare si mai sunt si de la Uniunea Europeana. Sper ca in toamna viitoare sa-l deschid. Intr-una dintre camere, sub bolta, vreau sa plasez una dintre cele mai valoroase piese ale mele, o gravura de Albrecht Durer. Am simulat cum o sa arate camera si, fiindca presedintele Consiliului Judetean nu a avut timp sa apara, l-am aratat pe Durer satenilor. Am si eu o pretentie, sa imi pun pe un perete un portret si certificatele de noblete ale parintilor mei. Vor veni sa vada muzeul si ploiesteni, si bucuresteni, e aproape de ambele orase. Vreau sa donez statului si casa in care vorbim acum, sa se transforme in muzeu.

● Familia dumneavoastra de unde se trage? Nasta imi suna a nume aromanesc...
● Da, familia Nasta-Dera era o familie de aromani, stabilita in Transilvania si innobilata de imparatul de la Viena cu titlul de baron. Tatal meu a trecut cu afaceri Carpatii si s-a stabilit aici. Mama mea se tragea din logofatul Sima-Pitesteanul, o familie foarte veche romaneasca.