x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Doctorul militar de la Găești care luptă cu pandemia și sistemul

Doctorul militar de la Găești care luptă cu pandemia și sistemul

de Diana Scarlat    |    07 Ian 2021   •   10:55
Doctorul militar de la Găești care luptă cu pandemia și sistemul

Medicul militar Laurențiu Belușică (col. r.), directorul Spitalului Găești, a fost acuzat de „management defectuos”, pentru că a vrut să vaccineze oameni cu dozele de vaccin care ar fi rămas nefolosite, la finalul fiecărei zile. A refuzat să arunce vaccinurile nefolosite și a găsit soluția de a vaccina cu ele români care nu se află pe lista prioritară. Tot el a descoperit că în alte țări bolnavii în starea cea mai gravă scapă cu viață și se vindecă în doar patru zile, dacă sunt tratați în camera hiperbară. A vrut să introducă acest tratament, la Spitalul Găești, mai ales pentru că România deține șase asemenea unități care nu sunt folosite. A cerut una, dar nu i s-a dat, deși sunt aproape 3.000 de articole științifice din 2020 care arată că acesta este tratamentul-minune. 

 

Cum ați ajuns managerul Spitalului Găești?

 

Laurențiu Belușică: Anul acesta împlinesc 60 de ani, iar la 55 de ani am ieșit la pensie (din sistemul militar – n.r), apoi am lucrat în mai multe spitale, unde era nevoie de chirurg, de șef de secție sau de manager. Eu am lucrat în mai multe țări, înainte de pensionare, printre care și Anglia, unde am văzut foarte multe lucruri pe care aș vrea să le avem și în România. Lucram la Spitalul Malaxa, din 2018, înainte de a deveni managerul Spitalului Găești, dar nu am reușit să conving pe nimeni să facem schimbările pe care mi le doream. Într-o zi m-a sunat un prieten și mi-a spus că managerul spitalului de la Găești se pensionează, deci este nevoie de un nou manager, competent. Am sunat pe toată lumea, dar nimeni nu a vrut, timp de două săptămâni. Am întrebat inclusiv un medic de 52 de ani care nu a fost angajat niciodată și a refuzat. Așa m-am hotărât să accept eu acest post, dar spus de la început că vreau să fiu lăsat să-mi fac treaba. A doua zi m-am transferat și mă străduiesc să schimb sistemul, să schimb mentalități și să salvez oameni. Am accesat un proiect finanțat pe fonduri europene, de șase milioane de euro, mai lucrez la un proiect de trei milioane de euro, iar pe primul proiect trebuie să achiziționăm și o cameră superbară, care ar putea salva foarte multe vieți.

 

Ce este camera superbară și cum ajută la vindecarea pacienților?

 

Laurențiu Belușică: Am studiat foarte mult și am aflat de camera hiperbară. În camera hiperbară este băgat pacientul și se crește presiunea aerului, administrându-se oxigen de până la două atmosfere. În acest fel, țesuturile se regenerează și, efectiv, organismul întinerește. M-am dus la Constanța, unde este o cameră hiperbară privată, și am făcut 12 ședințe, apoi am citit studiile de specialitate. Am vorbit cu doctorul Bogdan Cristian Ion, de la Constanța, și am făcut un curs de specializare, de medic de cameră hiperbară, acum trei ani. Venind la Găești, ca manager, primul lucru pe care am încercat să-l fac a fost să aduc o cameră hiperbară. Mulți n-au înțeles cum se pot vindeca bolnavii de COVID cu această cameră hiperbară. Cei care au nevoie de intubație pot fi vindecați mult mai ușor, în patru zile. Gândiți-vă că de acest tratament ar putea beneficia, gratuit, prin contractul cu Casa de Sănătate, mii de bolnavi din România. 

 

Știu că ați cerut o astfel de cameră, pentru Spitalul Găești și ați fost refuzat. Cum s-a justificat refuzul, după ce fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că aceste aparate ar putea fi date către spitale, dacă managerii le-ar cere?

 

Laurențiu Belușică: Exact. Am cerut imediat o cameră hiperbară din cele patru pe care Raed Arafat le-a cumpărat și care nu sunt folosite nici în acest moment. Am trimis cererea acum două luni. Eu i-am cerut și lui Nelu Tătaru. Nu mi-a răspuns. Domnul Arafat a delegat un subaltern să-i ceară documente doveditoare pentru a demonstra că această cameră hiperbară vindecă de covid. I-am trimis documentația. Camera hiperbară se folosește, cu rezultate excelente în tratarea bolnavilor de COVID, în Rusia, în Germania, în Iran, în Israel. Toată lumea a-nceput să le folosească, s-au scris de la peste 2.700 de articole științifice și studii despre rezultatele obținute, dar la noi stau degeaba, în depozite. Cel pe care l-a delegat domnul Arafat să-mi ceară documentația, director medical de  la DSU, mi-a răspuns, după două luni, că nu l-am convins cu literatura de specialitate și nu-mi dă nicio barocameră. Pentru revizie se plătește o firmă din Germania, cu sute de mii de euro pe an, dar nu sunt folosite. Asta s-a-ntâmplat.

 

Există cazuri în România, în care oamenii au fost salvați cu acest aparat?

 

Laurențiu Belușică: Camera hiperbară tratează complicațiile provocate de COVID. Pacientul este băgat în camera hiperbară, intrăm cu el, pentru că pacientul nu intră singur, și poate fi vindecat în patru zile. 

Sunt foarte multe cazuri de bolnavi vindecați la Constanța, la clinica privată care are cameră hiperbară. Dar există și situații în care oamenii au murit pentru că nu au fost tratați în camera hiperbară, nu doar în cazurile de COVID. A fost o problemă cu o familie intoxicată cu monoxid de carbon, la Medgidia. Doar una dintre fete mai trăia și putea fi salvată cu barocamera. Au trimis camera hiperbară acolo, dar fata, fiind în comă, nu putea să intre singură. Trebuia să intre un medic, împreună cu ea. Eu am făcut inclusiv cursuri de salvator și puteam să mă duc, dar nu am fost acceptat și fata a murit. Au murit șefii DSU Constanța și Tulcea, în ultimele două luni, dar nu li s-a dat șansa de a fi tratați în camera hiperbară, deși în toate țările în care se folosește, dă rezultate. 

 

Vreau cameră hiperbară, să salvez bolnavii de COVID! Dacă-mi dă statul român o cameră hiperbară, eu sunt cel mai fericit, pentru că-mi tratez bolnavii, fără să mai fie nevoie de oxigen. Eu o vreau pentru bolnavi, nu pentru mine

 

La Craiova se face catedră de medicină hiperbară, deci oamenii au înțeles fenomenul, numai că lucrurile nu se mișcă, pentru a fi salvați oameni.

 

O carieră încununată de succes, fără pile și relații

 

Laurențiu Belușică este un chirurg pe care foarte multe spitale din România și din alte țări europene și-l doresc. A salvat peste 11.000 de oameni, în cariera pe care a-nceput-o în 1980, când a fost admis, primul pe listă, la Institutul Medico-Militar, cu opt candidați pe loc, la structura Ministerului de Interne. A terminat facultatea tot primul pe listă, șef de promoție, apoi a intrat în sistem acolo unde a fost repartizat: la spitalul din Bacău, în 1986, ca medic de unitate. După cinci ani, în 1990, s-a întors la București, să facă rezidențiatul, pentru a lucra într-un spital de stat. „Am fost un tip norocos, nu șmecher. M-am bazat pe foarte multă muncă. Am muncit ca turbatul, pentru că părinții mei nu au fost în sistemul sanitar și nu m-au putut ajuta, deci a trebuit să muncesc foarte mult. După revoluție m-am apucat iar să-nvăț și am învățat ca turbatul. Din nou am fost primul la Ministerul de Interne. Am început rezidențiatul, am fost repartizat la o unitate din București, dar nu mi-a plăcut ce am găsit la spitalul la care mă duceam. Nu făceam nimic. După trei luni m-am dus să întreb dacă pot să fac rezidențiatul la Cantacuzino”, povestește profesorul. 

 

Nu a fost deloc ușor, dar a demonstrat mereu cât de valoros este, astfel încât a reușit să avanseze în cariera de medic, pe exclusiv baza meritelor personale. I s-au pus piedici, dar a trecut peste toate, datorită profesionalismului. A lucrat și în alte țări europene, mai mulți ani, în Franța, Belgia, Marea Britanie, Grecia, a făcut doctoratul și foarte multe cursuri de specializare, în țară și în străinătate, apoi s-a întors în România, în anul 2007, când a fost chemat pentru a prelua conducerea secției de chirurgie de la Spitalul Gerota, al MAI. Aici a lucrat până la pensionare, în anul 2015, la vârsta de 55 de ani. 

 

„Toată lumea mă făcea securist, dar eu mi-am văzut de viața mea și de munca mea. Nu am fost nici fiul, nici soțul, nici amantul cuiva, deci am muncit ca turbatul, toată viața”

 

Scandalul „Copiii Argeșului”

 

Profesorul Belușică nu este la primul scandal mediatic. Fără voia lui, a mai fost implicat într-un conflict cu autoritățile, pentru o declarație pe care nu știa că o dă în direct, la un post de televiziune. „În anul 2016, trei copii au murit, fiind intoxicați din cauza unui iaurt. Am constatat că nu s-au respectat niște proceduri de epidemiologie, pentru că epidemiologul spitalului era în concediu de maternitate. O prietenă, care atunci lucra la un post tv, m-a sunat, la ora șapte dimineața. Eu dormeam și n-am înțeles clar ce-mi spune, nu știam că sunt în direct. I-am spus la telefon, și cu un limbaj mai colorat puțin, că n-au avut epidemiolog și din cauza asta au murit copiii. Pe la ora 11.00 m-a sunat un prieten, să-mi spună că deja era scandal. Eu nici nu știam că am declarat ceva la televizor. Atunci, domnul Raed Arafat a trimis o echipă să facă anchetă, să afle de ce mi-am exprimat opinia în legătură cu un caz de epidemiologie. Atunci eu am scris: „Vă invit să studiați CV-ul meu, de 28 de pagini, în care veți găsi referiri la lucrări științifice referitoare la bolile infecțioase ale omului și epidemiologia lor”. Ancheta ar fi trebuit să continue, dar s-a autosesizat Parchetul General și a-nceput cercetarea „in rem”, iar astfel s-a terminat și anchetarea mea, pentru declarațiile date pe postul tv”, povestește medicul.

×
Subiecte în articol: Laurențiu Belușică