x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Exclusiv

EXCLUSIV. RADU BELIGAN: Timpul e o glumă proastă a unui calendar pe care eu nu-l recunosc

0
Autor: Eveline Păuna 23 Noi 2014 - 18:34
EXCLUSIV. RADU BELIGAN: Timpul e o glumă proastă a unui calendar pe care eu nu-l recunosc EXCLUSIV. RADU BELIGAN: Timpul e o glumă proastă a unui calendar pe care eu nu-l recunosc


Pentru maestru, viaţa este acel lucru minunat pe care îl descoperim prea târziu. Radu Beligan este o Mare Întâlnire, pentru fiecare dintre noi – pentru actori, o rampă de lansare, pentru jurnalişti – un Everest al carierei, iar pentru public – o lecţie de viaţă. În decembrie, maestrul Beligan împlineşte 96 de ani – o viaţă în care, după cum spune, s-a născut ca “o dublură”, a fost “un părinte demisionar”, dar s-a bucurat din plin de aplauze, aceste “ambrozii ale zeilor”. În exclusivitate pentru Jurnalul Naţional... maestrul!

Reporter
: V-aţi născut la 14 decembrie 1918 în Halta Galbeni din judeţul Bacău. În magazia de mărfuri! A fost acest început modest din viaţă motivul care v-a urmărit existenţa şi care v-a impulsionat să dovediţi “legea recompensei” bucurându-vă acum de aprecierea a milioane de oameni? Mai mult decât atât, în calendarul bisericesc, 14 decembrie este Ziua Sfântului Filimon – protectorul artiştilor...

RADU BELIGAN: Lunga mea viaţă m-a învăţat că nimic nu e întâmplător, că orice om vine pe acestă lume cu un rost al lui. M-am născut de ziua Sfântului Filimon, odată cu România Mare şi cred cu tărie că nu a fost o coincidenţă poetică ci o predestinare. Tatăl meu a fost, la rândul lui, actor. Din păcate, în ciuda unui real talent şi mai mult ca sigur din pricina unei sensibilităţi foarte mari, a abandonat de tânăr această meserie care cere, înainte de toate, un stomac de fier şi multă anduranţă şi s-a făcut ceferist. Nu mi-a ascuns că m-a făcut ca să răzbune destinul lui frânt.

În prima zi a existenţei dvs aţi fost pierdut. La propriu! Pentru că aţi căzut din sania în care părinţii v-au urcat ca să vă aducă în sat. Şi aţi stat în zăpadă până când şi-au dat seama că v-au... pierdut.

-Cu mulţi ani în urmă, a trebuit să mă întorc în ţinuturile natale, nu atât împins de dor, cât de nevoia de a face rost de un duplicat al certificatului meu de naştere. Atunci am aflat de la unul dintre bătrânii satului că, imediat după naştere, am fost dus, ca orice pui de creştin, la biserică şi botezat precum se cuvine. Cum de la noi de acasă până la biserică era ceva drum şi afară zăpada ajungea până la brâu, tatăl meu a folosit drept mijloc de locomoţie o sanie trasă de cai. Pe drumul de întoarcere, beţi de bucurie şi nu numai, însoţitorii mei nu au observat că, la un hop, micul creştinat a zburat efectiv în omăt. Au realizat asta abia trei kilometri mai încolo şi, bineînţeles, s-au întors să mă caute. “Îţi dai seama mata”, mi-a zis plin de seriozitate bătrânul, “că puteau să te mănânce lupchii?”

A fost acela primul moment în care viaţa dvs. a atârnat de... destin? În care putea să se sfârşească?

-Au fost multe momentele în care viaţa mea putea să se sfârşească. Deşi am scăpat de lupi, am păşit de multe ori pe limita fină dintre viaţă şi moarte. Numai în ultimii zece ani m-am pricopsit cu două pneumonii care puteau să pună punct existenţei mele fizice. Dar, Dumnezeu a vrut, acum, ca şi atunci, să scap. Probabil că am rolul meu în planurile Lui. De altfel, de foarte mulţi ani sunt agresat de această întrebare stereotipă: “Care este secretul longevităţii dumneavoastră?” Este unul dintre motivele pentru care am ajuns să detest interviurile. Eu însumi am încercat, ani la rând, să înţeleg care este secretul, dar adevărul este că nu există niciun secret. Există marea fericire că, în ciuda trecerii anilor şi în ciuda problemelor direct proporţionale cu numărul lor, încă mai pot să îmi fac meseria cu dragoste şi respect faţă de public, că încă mai pot să aduc bucurie în sufletele oamenilor, că încă mai am locul meu în planurile Divinităţii.

I-aţi povestit lui Marius Tucă, într-un interviu, că, din primul moment al existenţei dvs., fratele v-a devenit înger. Fratele mai mare, care a murit la câteva luni de viaţă. Spuneaţi atunci că v-aţi născut “o dublură”. Părinţii... “m-au botezat tot Radu, sunt, de fapt, o dublură a lui. L-au iubit atât de mult, încât au zis că, dacă vine tot un băiat, să-l cheme tot Radu... Sunt o dublură, dar o dublură fericită, după cum s-a arătat”...

-Este o teorie la care am ajuns cu ajutorul unui om pe care l-am respectat şi pe care continui să-l respect, chiar dacă părerile noastre legate de anumite aspecte ale vieţii nu coincid întotdeauna. E vorba de domnul Andrei Pleşu.

Apoi aţi spus chiar că, uneori, simţiţi că aţi trăit mult, chiar şi anii lui de viaţă. În afară de acel moment din copilărie, în care moment al vieţii aţi simţit că acest înger are o aripă pe umărul dvs.?

-Da. Este o prezenţă pe care o simt şi acum.

Tatăl dvs. a fost impiegat la Halta Galbeni. Îşi încheiase devreme cariera de actor, în urma unui diferend pe care l-a avut cu Mihail Sadoveanu. Cu toate acestea, spuneţi că nimeni nu recită “Sara pe deal” mai bine decât Sadoveanu, iar un disc cu această înregistrare v-a adus mai devreme în ţară, dintr-un turneu, de dor. Aţi avut vreodată o tresărire a inimii în legătură cu Sadoveanu, ştiind că, dacă n-ar fi fost el, poate tatăl dvs. nu s-ar fi despărţit de scenă?

-E o greşală să confunzi un om cu opera lui. Sadoveanu a pus punct, cu un gest, carierei tatălui meu. Probabil că nu asta a fost intenţia lui, dar răul cel mai mare pe care îl putem produce celor din jur e, de obicei, neintenţionat. Dacă mi-aş fi consumat timpul şi energia purtând ranchiună tuturor celor care, intenţionat sau nu, mi-au pricinuit neplăceri de-a lungul anilor, n-aş mai fi avut timp să trăiesc.

Aţi declarat că aţi devenit actor nu din vocaţie, ci din intoxicaţie. Aţi văzut prima piesă la şase ani. Învăţătorul şi preotul făceau spectacole de teatru... Spuneţi că, la acel spectacol, “Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, când aţi văzut o lampă pâlpâind în decor, aţi ŞTIUT că trebuie să deveniţi actor. Se poate spune că vă datorăm istoria acelor oameni – preotul şi învăţătorul – uitaţi în anonimat de istorie?

-Da. Se poate spune că datorăm şi acestor oameni actorul pe care îl vedeţi azi. Am avut norocul să mă nasc într-o epocă în care dascălii şi învăţătura erau la mare cinste. De la cel mai umil învăţător de provincie până la profesorul universitar, nu exista cadru didactic care să nu îşi facă meseria cu pasiune şi cu seriozitate. Şcoala era un fel de a doua familie în care copilul era iniţiat nu doar în tainele ştiinţelor, ci deprindea, de mic, iubirea de viaţă şi respectul datorat semenilor. Mă îngrozeşte, când mă uit astăzi la televizor şi văd statistici care ne clasează în fruntea Europei în ceea ce priveşte lipsa de alfabetizare. Mă îngrozeşte când văd în ce condiţii dascălii din ziua de azi sunt nevoiţi să îşi facă meseria.

Aţi studiat Dreptul şi Filosofia la Bucureşti, iar bursa primită aţi folosit-o pentru a vă plăti studiile de la Conservator, sau  cum se numea pe atunci, Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică, unde aţi devenit studentul Luciei Sturdza Bulandra. Deja Halta Galbeni rămăsese mult în urmă... Începeaţi să deveniţi “Cineva”. Ce spuneau părinţii despre Radu al lor, supravieţuitor şi binecuvântat de destin?

-Mama a murit când aveam 16 ani. Eram la Liceul Internat din Iaşi când, într-o noapte, am fost sculat din somn şi mi s-a înmânat următoarea telegramă: “Mămica ta moartă.” A fost cel mai cumplit şoc din viaţa mea. Tata, în schimb, a avut o viaţă îndelungată. Era foarte mândru de mine. Dacă într-o gazetă sau într-o revistă apărea fie şi un rând despre mine, el îl decupa şi îl lipea într-un album.

Aţi debutat la 20 de ani, în “Crimă şi pedeapsă”... În primii ani ai carierei de actor aţi jucat la Teatrul “Regina Maria” (1937-1938), la “Uranus” (1938-1939), la Teatrul din Sărindar, la Grădina “C.A. Rosetti”, la Teatrul “Tudor Muşatescu”, la Majestic, la Savoy, la Teatrul “Comedia”, la Municipal. La sfârşitul anilor '40, a existat chiar şi Compania “Radu Beligan”. La Teatrul Naţional din Bucureşti aţi venit pentru prima dată în 1945. Cum vă amintiţi de acel moment?

-Sincer, nu a fost un moment fericit. Dusesem o viaţă foarte bună ca actor independent şi, într-un timp relativ scurt, ajunsesem să am propria mea trupă de teatru, când un ucaz al noii stăpâniri a interzis orice urmă de activitate în afara instituţiilor statului. Actorii au fost practic obligaţi să se angajeze la stat. Disconfortul iniţial, pricinuit de aducerea mea “cu arcanul” la Naţional, a fost destul de repede ostoit de oamenii minunaţi pe care i-am întâlnit acolo, de spectacolele extraordinare în care am avut fericirea să joc şi de bucuria pe care simţeam că o aducem oamenilor, care, în acele vremi de restrişte găseau în teatru alinare şi confort. 

● : În 1961 aţi înfiinţat Teatrul de Comedie al cărui director aţi fost timp de opt ani. Vi s-a spus vreodată un “mulţumesc” sincer pentru acest gest?

-Cred că da. Înseşi devotamentul şi grija arătate de unii dintre directorii care au venit după mine, printre care fie-mi permis să-l amintesc pe George Mihăiţă, sunt o formă supremă de mulţumire.

Enumerate, rolurile dvs. şi distincţiile pe care le-aţi primit, alcătuiesc kilometri de cuvinte. Totuşi, care roluri sunt mai importante, într-o carieră de succes? Cele dintâi sau cele de la maturitatea artistică?

-Cele mai importante roluri sunt rolurile bine făcute.

Peste 75 de ani pe scenă! Consideraţi că, în lupta cu Timpul, aţi ieşit învingător?

-Timpul e o glumă proastă a unui calendar pe care eu nu-l recunosc. Eu sunt actor. În artă, timpul se măsoară cu altfel de ceasornice. Eu nu am adunat ani, ci mai multe tinereţi succesive.

Maestre, ce e viaţa?

-Acel lucru minunat pe care îl descoperim prea târziu.

●  Cum e să fii nemuritor?

-Aş vrea să îţi pot răspunde la această întrebare.

De la Oamenii Mari aşteptăm definiţii şi lămuriri despre viaţă... Ce este iubirea? Ce este Credinţa? Ce este nădejdea? Ce este imaginaţia?

-Aşteptăm în mod greşit de la alţi oameni soluţii care există, de fapt,  în sufletul oricui. Fiecare om are propria noţiune despre ce înseamnă iubirea, credinţa, viaţa...

Ce sunt aplauzele?

-Pentru actor, ambrozia zeilor.

Care este cel mai scump preţ pe care l-aţi plătit vieţii?

-Am fost un soţ şi un tată demisionar care a pus cariera înaintea vieţii de familie.

Vă uitaţi la televizor?

-Da. Şi asta mă face să mă gândesc des la anticul obicei conform căruia aducătorii de veşti proaste erau aruncaţi la crocodili.

Cum e România?

-Ca o iubită pe care o divinizez şi căreia i-am fost fidel toată viaţa.

Iubiţi România. Simţiţi că România vă iubeşte pe dvs.?

-Da, simt asta după fiecare spectacol.

Nu mai daţi interviuri, de foarte mult timp. Dacă preferaţi tăcerea - vi se reproşează, dacă vorbiţi despre prezentul socio-politic al ţării noastre, sunteţi atacat. Şi există scrisori deschise... comentate îndelung... V-a dezamăgit, din nou, presa?

-Nu. O presă liberă, într-o ţară liberă, e un semn de normalitate. Numai în dictatură putem fi obligaţi să urmăm un singur curent, o singură gândire. Eu nu pretind că deţin adevărul suprem.

Unii ar putea crede că sunteţi multimilionar în euro. Cu toate acestea, acum câţiva ani răspundeaţi unei spectatoare care se mira că încă jucaţi “Ce să fac, dragă, dacă am nevoie să duc şi eu o viaţă decentă? Eu, când citesc declaraţiile de avere ale ăstora, ale politicienilor, sunt încremenit. Sute de milioane de euro, case, şi eu sunt uluit că trebuie să muncesc şi acum ca să trăiesc decent. Şi stau într-o casă cu bulină roşie”. De ce jucaţi?

-Elvira Popescu, ajunsă la o vârstă foarte înaintată, continua să joace într-un scaun cu rotile. Un tânăr ziarist insolent – nu o spun cu răutate, toţi tinerii sunt în felul lor insolenţi când vine vorba de bătrâneţe pentru că au impresia că lor n-o să li se întâmple – a întrebat-o cu milă disimulată de ce se încăpăţânează să joace, deşi nu mai poate să meargă. Fără să-şi piardă cumpătul, minunata actriţă i-a aplaudat în nas şi i-a spus: “Pour ca, Monsieur!”

”Lecţia de violoncel” a fost regizată de Felix Alexa, “Leul Deşertului”, de dvs. Să înţelegem că v-a plăcut mai mult, v-a inspirat mai tare?

-I-am promis cu mulţi ani în urmă lui Felix că, dacă voi mai juca într-un spectacol, îl va regiza el. Personal, nu am voie să spun care dintre aceste piese pe care le joc îmi place mai tare. E ca atunci când ai mai mulţi copii. Chiar dacă nu-i iubeşti la fel, nu trebuie să laşi să
se vadă asta.

În mod direct, nu personajul dvs. are rolul principal. Dar, în finalul piesei, dvs. sunteţi adevăratul Leu al Deşertului. Vă rog să oferiţi românilor câteva chei de descifrare a acestei piese.

-Trebuie să lăsăm publicului plăcerea descoperirii piesei. Tot ce pot să vă spun e că sunt foarte fericit că joc în acest spectacol. Era o dorinţă mai veche a mea să fiu pe scenă alături de Maia Morgenstern. Cu Lamia, singurul dintre copiii mei care, profesional vorbind, îmi calcă pe urme, am jucat în mai multe rânduri. E actriţă foarte talentată care nu încetează să mă uimească de fiecare dată. Am avut, deasemeni, plăcerea să regăsesc vechi parteneri de scenă. Mircea Rusu e  un mare actor al acestui popor şi dacă aş avea să-i fac un reproş, acela ar fi că nu joacă mai mult. Tania Popa e o dulceaţă, o actriţă fabuloasă a cărei prezenţă, pe scenă şi în spatele scenei, electrizează atmosfera. Iar mai tinerii mei colegi, George Remeş şi Mircea Constantinescu mi-au oferit surprize foarte plăcute din punct de vedere profesional. Pe scurt, suntem ca o mică familie în mijlocul căreia domneşte o atmosferă de intensă creativitate şi bună înţelegere. Şi asta se simte pe scenă şi se reflectă în succesul de care se bucură spectacolul. Am avut săli pline în toată ţara. Oamenii ne aşteaptă la Brăila, la Tulcea, la Timişoara, la Reşiţa, la Bacău... Unii ar putea crede că, la vârsta mea, aceste deplasări nu sunt tocmai uşoare. E adevărat. Dar, pe de altă parte, ţara aceasta este atât de frumoasă, oamenii acestui pământ sunt atât de minunaţi, încât orice turneu este pentru mine o plăcere. România este o ţară pe care nu mă mai satur să o descopăr.

Pentru dvs. bătrâneţea este “o detaşare de poveri. A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute”. Pe 14 decembrie mai aruncaţi peste bord o greutate. Spuneţi că dintre toate piesele, cea mai frumoasă este o viaţă bine trăită. Împliniţi 96 de ani. Ce vă doriţi?

-Pentru că se apropie Crăciunul şi nepoata mea din Australia s-a căsătorit anul acesta, sper să devin străbunic. Şi mai sper să împlinesc 97 de ani – dacă se poate, într-o ţară lipsită de ură şi dezbinare.
Citeşte mai multe despre:   Radu Beligan,   interviu radu beligan

 

Ştiri din .ro




Mai multe titluri din categorie

Urinarea cu sânge la bărbaţii este un semnal de maximă alarmă

Urinarea cu sânge la bărbaţii este un semnal de maximă alarmă
Infecțiile urinare sunt afecțiuni destul de frecvente și oamenii, de multe ori, le ignoră sau trec cu vederea unele simptome care reprezintă o urgență. Care este semnalul de alarmă cel mai convingător pentru ca...

Tragedia de la „Victor Babeș”. Aritmetica sinistră a pandemiei. Cine numără morții și cine numără banii

Tragedia de la „Victor Babeș”. Aritmetica sinistră a pandemiei. Cine numără morții și cine numără banii
Galerie Foto Contrar afirmațiilor ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, care a precizat că l-a sunat personal pe comisarul-șef Radu Gavriș, pentru a-l încunoștința despre tragedia de luni după-amiază de la Spitalul...

Drepturile omului, Colanul și tichia de mărgăritar pentru statul român

Drepturile omului, Colanul și tichia de mărgăritar pentru statul român
Galerie Foto Într-o țară în care drepturile omului sunt încălcate sistematic de instituțiile statului, iar  condamnările la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg împotriva statului român curg...

Dublu nepotism marca PNL la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate

Dublu nepotism marca PNL la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate
Galerie Foto Chiar în timp ce instituțiile din subordinea sa se pregăteau să evacueze Spitalul „Foișor”, din București, trimițând acasă, cu mașinile personale, bolnavii internați, pentru a transforma, noaptea, pe...

Dictatura USR-PLUS: ministrul Vlad Voiculescu decide, numește și aprobă

Dictatura USR-PLUS: ministrul Vlad Voiculescu decide, numește și aprobă
Profitând de starea de alertă, Vlad Voiculescu instaurează dictatura în sistemul de sănătate. USR-PLUS acuză PSD pentru oroarea de la Spitalul Foișor, pe motiv că directorul numit politic de partidul care acum...

Credite bancare uriașe, cu garanții de stat, luate de o firmă din Vaslui, pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Credite bancare uriașe, cu garanții de stat, luate de o firmă din Vaslui, pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
Știrea financiară a anului pandemic vine de la Vaslui, unde una dintre cele mai importante companii care activează în domeniul aprovizionării și distribuirii inputurilor pentru agricultură, adică pesticide,...

„Nedeplasabilii” fug mai repede decât caravana de vaccinare

„Nedeplasabilii” fug mai repede decât caravana de vaccinare
Doi oameni vaccinați dintr-o listă de 75. O primărie cu doar un angajat vaccinat. Caravana de vaccinare s-a întors, în Argeș cu multe dintre dozele de ser pe care le avea pregătite să imunizeze persoane...

Disperare. Stelian Ion se gândește la o nouă OUG împotriva Referendumului pe justiție

Disperare. Stelian Ion se gândește la o nouă OUG împotriva Referendumului pe justiție
Galerie Foto Pentru a doua oară de la preluarea mandatului, ministrul USR-ist al Justiției, Stelian Ion, analizează posibilitatea emiterii unei Ordonanțe de Urgență în domeniul justiției, în ciuda faptului că, pe data de 26...

Big Brother pentru „UEFA 2020”, în București: recunoașterea huliganului în două secunde

Big Brother pentru „UEFA 2020”, în București: recunoașterea huliganului în două secunde
Galerie Foto Ministerul Afacerilor Interne, prin direcția de resort, a atribuit, la finalul lunii trecute, o parte dintr-un contract aferent achiziției unui sistem mobil de gestionare în timp real a fluxurilor de participanți, la...

S-a înființat Guvernul Cîțu 3 și’un sfert, care vrea să aducă normalitatea în România, de Ziua Copilului

S-a înființat Guvernul Cîțu 3 și’un sfert, care vrea să aducă normalitatea în România, de Ziua Copilului
Florin Cîțu poate candida cu succes pentru Cartea Recordurilor, fiind primul premier care conduce nu unul, nu două, nu trei, ci chiar trei guverne și un sfert. Cabinetul pe care îl conduce oficial este format din tr...

Să trăiți, dom’ procuror! Mizele uriașe ale trecerii Poliției în subordinea Parchetelor

Să trăiți, dom’ procuror! Mizele uriașe ale trecerii Poliției în subordinea Parchetelor
Galerie Foto Scandalul iscat de intenția ministrului Justiției, Stelian Ion, de a muta, din pix, Poliția Judiciară de la Ministerul Afacerilor Interne în subordinea procuraturii este speculat politic de una dintre asociațiile...

Tupeu maxim! Ludovic Orban, proiect de lege pentru a scăpa HORECA de pagubele produse de… Guvernul Orban

Tupeu maxim! Ludovic Orban, proiect de lege pentru a scăpa HORECA de pagubele produse de… Guvernul Orban
Galerie Foto După ce, timp de șapte luni, ca prim-ministru și ca președinte al Comitetului Național pentru Situații de Urgență, Ludovic Orban a ignorat solicitările venite dinspre industria “ospitalității” cu...

O lege de tot rahatul: primăriile, puse să treacă la naționalizarea bălegarului din bătăturile țăranilor

O lege de tot rahatul: primăriile, puse să treacă la naționalizarea bălegarului din bătăturile țăranilor
Galerie Foto Într-o țară în care la marginea orașelor se ard în neștire deșeuri fără ca autoritățile să-i găsească vreodată pe vinovați, trei deputați s-au hotărât să ia taurul de coarne și să termine cu...

Legea salarizării unitare 3.0 taie din banii românilor, sub pretextul discriminărilor

Legea salarizării unitare 3.0 taie din banii românilor, sub pretextul discriminărilor
Suntem deja într-o criză economică evidentă, dar bine mascată de cifre trucate și de declarații politice. Spre deosebire de situația din 2009, când Guvernul Boc și-a asumat tăierile salariale, în Guvernul...

Război total între PNL și USR-PLUS. Liberalii vor ca poliția să verifice cererile de vize de flotant

Război total între PNL și USR-PLUS. Liberalii vor ca poliția să verifice cererile de vize de flotant
Un grup numeros de deputați PNL a inițiat un proiect de lege care lovește direct în aliații de la USR-PLUS. Actul normativ vrea să condiționeze eliberarea vizelor de flotant de proba că persoana care solicită lo...
Serviciul de email marketing furnizat de