Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, e foc și pară: „Se neglijează aproape complet educația identitară sau se face contra-educație identitară: Decebal avea buze senzuale, nu era un războinic...”; „Rănile Educației nu se pot obloji prin cârpeli!”; „Ce este aceea alfabetizare avansată? Noi nu suntem în stare să facem nici alfabetizare începătoare...”.
- Jurnalul: Bine v-am regăsit, stimate domnule Ioan-Aurel Pop! Din nou în prim-plan Educația - așa cum este și normal, doar în joc este viitorul nostru, al țării, al tuturor -, din nou schimbări peste schimbări, „adaptări” la prezentul tehnologic, cum sugerează noul ministru, Daniel David. Ce vă place, ce vă displace cel mai mult la aceste planuri-cadru? Sunt ele leacul ce-ar trebui să vindece rănile Educației, ori dimpotrivă?
- Ioan-Aurel Pop: Nu-mi plac schimbările așa de dese ale mersului școlii de la noi. Cred că planurile de învățământ (curricula sau curriculele, cum se zice acum) ar trebui lăsate să funcționeze stabil măcar 10-15 ani, ca să se poată vedea urmările, aspectele lor pozitive și negative. Nu-mi place „prezentul tehnologic”. Tehnologia este „știința a metodelor și a mijloacelor de prelucrare a materialelor” sau „ansamblul proceselor, metodelor, operațiilor etc. utilizate în scopul obținerii unui anumit produs” sau „totalitatea termenilor tehnici ai unei meserii, științe sau arte”. Ce are școala cu toate acestea? Aproape nimic. Tehnologia se învață în școli profesionale (foarte utile, de altfel), se învăța mai demult în școlile de arte și meserii (Brâncuși studiase într-o asemenea școală) sau în liceele industriale. Școala în general nu-i învață pe elevi tehnologii, ci cultură generală. „Tehnologiile”, în sensul de metode de adaptare la viață, se învață tot timpul, de când ne naștem, în familie mai întâi și apoi în toate formele de școală, dar nu prin discipline sau materii. Planurile-cadru propuse acum au și părți bune, fără îndoială...
„Comunismul sau Holocaustul nu au căzut din cer...”
- Dar?
- Dar în condițiile în care istoria este aproape exclusă în ultimii doi ani de liceu, pe de o parte și divizată în felurite fragmente, în calupuri de materie, pe de altă parte, nu-mi vine să evidențiez părțile bune. Istoria comunismului și a Holocaustului (în lume sau numai la noi) nu au niciun sens fără cunoașterea cadrului general al istoriei moderne și contemporane. Or, asta trebuie făcut. Comunismul sau Holocaustul nu au căzut din cer, ci s-au înscris în serii de procese și fapte istorice și numai așa se pot înțelege. Dacă vine un deputat și propune „comunismul” ca materie școlară, trebuie să apară experții Ministerului Educației și să spună clar că nu se poate acest lucru. Aceste planuri-cadru nu pot vindeca nimic, fiindcă rănile Educației - în acest moment - nu se pot obloji prin expediente, prin cârpeli. E nevoie de un plan de tranziție care să conducă la regândirea întregului plan-cadru, pentru toate clasele.
- Cum credeți că ar trebui să arate un plan coerent al școlii românești, unul adaptat prezentului și viitorului, un plan care să nu ne înstrăineze însă de valorile culturale românești? Până la urmă, suntem români în Europa, în lume ne purtăm propriul nume, propriile rădăcini, propriile amintiri cu frați, părinți și bunici...
Citește pe Antena3.ro
- Vă spun, mai întâi, ce nu ar trebui să facem. Nu avem de ce să combatem „teoria”, fiindcă școala, de la vechii greci încoace, este formată, în primul rând, din teorie. „La început a fost cuvântul”. Nu ar trebui să reducem nici memorarea. Fără memorie murim ca indivizi și ca specie umană. Ce sunt indivizii fără memorie și popoarele fără istorie? Frunze în vânt! Elevii trebuie să învețe pe de rost poezii, teoreme, definiții, succesiuni de curente culturale și chiar anumite date istorice. Trebuie să învețe chiar tehnici de memorare (mnemotehnici). Viața este formată din date și fapte, iar istoria dezvoltă în școală sentimentul și percepția timpului (prezent, trecut, viitor). Timpul este o convenție umană, dar nu se lasă cunoscut de la sine. Viața noastră și a lumii decurge în succesiune, iar aceasta nu se impune în mințile noastre prin naștere, nu este ereditară. Nu ar trebui să neglijăm ori să respingem munca. Fără muncă, omenirea nu ar fi realizat nimic.
Spirit de competiție, nu tânguieli
- Evident.
- Nu ar trebui să ocolim nici competiția, chiar una pe față. Oamenii s-au întrecut între ei și au obținut sporuri numai când au fost stimulați. Lumea concurențial-individualistă a garantat și a asigurat progresul Occidentului. Cum adică, dacă elevii își văd numele într-o ierarhie a lor, bazată pe note sau medii în clasă, intră în depresie? Nu, dimpotrivă, intră în spiritul de competiție și se întrec să fie care-mai-de-care mai buni. Din păcate, se vede și o scădere a aprecierii pe bază de merit în școală, ca și cum promovarea prin merit ar fi rușinoasă. Un plan coerent al școlii românești ar trebui să țină seama de dictonul, vechi de peste două milenii, anume că „noi nu învățăm pentru școală, ci pentru viață” (Non scholae, sed vitae discimus). Dar dacă disprețuim limba latină, nu mai știm nici maxime latine. Eu i-aș învăța pe elevi la latină doar maxime, fiecare cu istoria ei, dar și cu substantivele, verbele, adjectivele, declinările, conjugările ei etc. Un plan coerent al școlii trebuie să cuprindă în trunchi materiile clasice, verificate de secole, materii general-valabile. Acestea cuprind obligatoriu și discipline identitare. Identitatea oricărui popor este importantă, iar noi nu suntem chiar nimeni în Europa. Suntem români și europeni și trebuie să ne conștientizăm acest statut. Toate „noutățile” legate de adaptarea la contingent, la viața cotidiană, pot deveni ușor conținuturi (unități de învățare) ale programelor și manualelor. Dacă introducem mereu „discipline” noi, la propunerea unor parlamentari care nu au predat niciodată, unde să mai încapă istoria, geografia, latina? Nu putem face obligatoriu „Istoria comunismului” fără să facem Istoria contemporană a lumii, în care comunismul se încadrează, fiindcă nu a picat din cer. Istoria se învață pe calupuri tematice la facultate și nici acolo nu prea dă bine fără studierea temeinică a cadrului general.
Respectați legea învățământului obligatoriu!
- Actualii decidenți în sfera Educației au identificat câteva „competențe-cheie” ale viitorilor elevi: alfabetizare avansată (ce sintagmă!), competențe digitale, STEM - adică știință, tehnologie, inginerie, matematică -, multilingvism, civism și educație antreprenorială. Ne vom antrena astfel copiii să devină cu toții ingineri, arhitecți, oameni de afaceri, tălmaci etc. Pare a nu mai fi nevoie, în această viziune, să știi cine ești și de unde vii pentru a ști unde vrei să ajungi. Judecând după aceste „competențe-cheie” e foarte probabil ca în viitorul imediat elevii să nu mai susțină, la bacalaureat, probe la materii de bază precum Istoria, ori Geografia, ci la civism, educație antreprenorială etc.
- Este o viziune greșită, ieșită din pixurile unor anonimi și nu din capetele unor oameni competenți. Ce este aceea „alfabetizare avansată”? Noi nu suntem în stare să facem nici „alfabetizare începătoare”, avem copii de vârstă școlară care nu știu să scrie și să citească, nu cunosc literele (victime ale neîncadrării deloc în școală și ale abandonului școlar). După aceasta, ne lovim de procentajul imens de analfabetism funcțional. Noi nu am rezolvat o chestiune foarte simplă, anume nu am asigurat respectarea legii obligativității învățământului. În loc să rezolvăm aceste grave probleme, ne dăm de ceasul morții pentru educație tehnologică și antreprenorială. Aflu că în clasele a XI-a și a XII-a, elevii nu mai învață decât la disciplinele de bacalaureat. Este foarte rău că este așa. Soluția nu poate fi aceea de a introduce la aceste clase doar cele trei-patru materii din care se dă acum bacalaureat, ci de a-i determina pe elevi să învețe la toate materiile. Sau chiar de a da bacalaureat (la nevoie) din toate materiile care le sunt necesare adolescenților. Nu înțeleg de ce trebuie să se dea bacalaureat din „deprinderi digitale”. Cine nu învață azi să lucreze pe tabletă, laptop, telefon? Redactarea textelor online, intrarea pe zoom, căutarea datelor etc. sunt chestiuni curente, care se impun automat, din nevoile vieții. Generația părinților noștri a dat bacalaureat din șapte materii, într-o singură zi, și toate au mers bine. Nu a murit nimeni de surmenaj. Asta doar dacă nu se găsesc soluții de a-i determina pe elevi să învețe și la alte materii decât cele de bacalaureat. Civismul - cum ziceți - se învață în fiecare zi și nu doar de la școală și nici în primul rând de la școală.
Supraîncărcarea matematicii
- Să aducem în atenție și materiile considerate „grele”, matematica, de pildă. E binevenită aprofundarea matematicii - nu zic nu -, dar ca părinte al unui copil de 11 ani (clasa a V-a) am avut un șoc când am constatat că la începutul anului școlar a trecut de la înmulțiri și împărțiri direct la suma lui Gauss! Puțini elevi de această vârstă pot înțelege, nesprijiniți de un profesor competent și empatic, sau un părinte abil și răbdător, aceste exerciții. Ne grăbim, îmi pare, și cât de departe poți ajunge (fără să strici treaba) când te grăbești?
- Matematica suferă de mult de supraîncărcare la noi. De ce nu vom fi învățând în acest caz de la americani, de la finlandezi și de la alții, unde matematica nu se face așa de complicat ca la noi? Ar trebui să ne străduim ca elevilor să li se predea mai puțin, mai simplu și mai inteligibil decât mult, galopant și greu de înțeles. Degeaba predau pentru 5 elevi din 25, majoritatea neînțelegând ori trebuind să ia meditații ca să înțeleagă. Aproape toate materiile sunt supraîncărcate. Eu nu pledez pentru aceasta, ci pentru învățare serioasă, prin muncă temeinică. Este nevoie ca ceea ce învață elevii la școală (în mare parte) să rămână în mințile lor.
Stimulați financiar vârfurile! Nu mai anulați cultura!
- Apoi, se întorc pe toate părțile fel și fel de propuneri, materii (ce-ar putea fi expediate în două-trei ore de dirigenție) fără a se pune în discuție, de pildă, nivelul slab al studenților care burdușesc facultățile fără a susține un examen, ci pe bază de „dosar”. Mulți trec ulterior prin experiențe precum licență, disertație, chiar doctorat cum trece gâsca prin apă… E un cerc vicios aici, în modul în care este aplicat la noi sistemul Bologna (cât mai mulți studenți pentru a justifica finanțările de la stat, cursurile, salariile profesorilor). Atenție, însă: cel puțin o parte din acești studenți ar urma să ia locul profesorilor de astăzi, să clădească viitorul țării. Nimic bun nu pare să ne aștepte…
- Oameni învățați, cu experiență, au spus demult că cei mai buni absolvenți - șefii de promoție cel puțin - din toate specialitățile ar trebui să se facă profesori, măcar pentru un timp. Dacă ajung profesori cei mediocri și slabi, din mâinile și mințile lor vor ieși elevi mediocri și slabi. Ce modele pot avea elevii în profesorii slabi? Țările care au succes în educație alocă din buget procentaje mari pentru învățământ și atrag profesorii buni și prin stimulente materiale. Este clar că dacă vom avea profesori buni, vom avea și elevi și studenți buni. Există multe metode ca să-i reatragem pe cei buni ca profesori. O societate avansată acordă mare parte din buget educației, sănătății, culturii și nu „anulării culturii”, nici răzbunării prin „trezire”, nici studiilor de „gen” și nici relativizării sexelor.
Promovați-i pe cei mai buni, altfel vom pieri!
- Altă mirare: în acest miraj al eliminării examenului, ierarhiei, meritului va fi prinsă și admiterea la liceu, bacalaureatul va deveni la rândul lui un jalnic simulacru. Dar n-ar trebui oare ca tocmai evaluarea corectă să fie miezul reformei educației? Până la urmă nimeni nu va angaja un tânăr absolvent decât după ce va concura cu alții pe post, pentru a-l alege pe cel mai bun.
- Dacă se abolește complet criteriul meritului, vom muri ca societate și ca națiune. Stimularea concurenței și a excelenței ne poate asigura succesul din viitor. Ierarhiile au avut întotdeauna rolul lor, fiindcă oamenii nu se nasc și nu sunt egali (nu sunt egali decât în fața legii). Dacă nu-i promovăm pe cei buni și nu-i stimulăm pe toți, nu vom reuși nimic. Cei buni se descoperă prin muncă stăruitoare și prin concurență. În acest fel ajung să reușească cei mai merituoși. Romanii ziceau că „munca stăruitoare învinge orice” (Labor improbus omnia vincit).
Nu mai masacrați disciplinele umaniste! Ele ne conferă identitate
- O mănușă întoarsă dinspre Daniel David: „Îl întreb pe președintele Academiei Române dacă ne place cum actualul sistem de educație ne tratează copiii și domeniile legate de identitatea/cultura națională. Mă uit în jur și văd prea mulți copii care nu vorbesc corect limba română, se plictisesc de clasicii literaturii noastre, au teorii istorice pseudoștiințifice, fac confuzii grosolane în geografia țării, latina devine subiect de ironii etc. Acestea, prin faptul că sunt un risc inacceptabil care afectează cultura națională, devin chiar probleme de securitate națională”. Ce-i răspundeți?
- Dumnealui mă poate întreba orice, iar eu îi răspund dacă mă pricep. În critica mea, tocmai asta am spus, că nu sunt mulțumit și am relevat și cauza: felul în care s-au „masacrat” disciplinele umaniste în ultimele două-trei decenii. Din dorința legitimă de a repara ceea ce se stricase în timpul naționalismului comunist, am căzut repede în altă extremă, neglijând aproape complet educația identitară. Sau făcând contra-educație identitară. Istoria nu a mai fost nici universală și nici a românilor, limba nu a mai fost română, ci a devenit comunicare, cultura generală a devenit tehnologie etc. Decebal avea „buze senzuale”, nu era un războinic...
Renunțați la soluțiile improvizate, parțiale, de pripas!
- Decebal - „buze senzuale”? E prima oară când aud această fantezie.
- Da, iar Alexandru Ioan Cuza a avut „copii bastarzi” și nu a fost domnul unirii. Istoria nu trebuie să glorifice, dar nici să înjosească, ci este de ajuns (la rigoare) să consemneze. Nu cred că dacă eliminăm istoria și geografia, latina și câte o oră de română de la profilurile principale rezolvăm problema. „Cultura națională” - ca să-l citez pe domnul ministru - nu se compune din educație antreprenorială, tehnologică, studiul autonomizat al comunismului sau unele istorii parțiale. Cine a introdus în spațiul public și în școală chiar „teoriile istorice pseudoștiințifice”? Cine alții decât diriguitorii de până acum, care nu au înțeles nimic din mersul educației corecte? Așa că problema nu este să intrăm neapărat în polemică, ci să redresăm lucrurile. Iar redresarea nu se poate face, din păcate, prin soluții improvizate, parțiale, de pripas, doar în planurile de învățământ de la liceu, fără principii pedagogice, fără respectarea nevoii de fixare și recapitulare, cu abandonarea ideii verificate de secole că materia se repetă la fiecare ciclu, la un nivel mereu mai înalt, că noutățile se cuprind treptat în disciplinele școlare etc.
Nu forțați schimbarea numelui țării!
- Încă o mirare, de fapt o uluială: vom avea ca materie în școli Istoria Holocaustului, dar nu vom mai avea Istoria României/Istoria românilor?
- Am primit propuneri să introducem în școală și „istoria armenilor și a Holocaustului armean”, și „istoria maghiarilor pentru români” și „istoria Bizanțului” sau „chiromanția”.
- Nebunie!
- Imaginația oamenilor este inepuizabilă. Dacă în țara care se numește România, evităm sau diminuăm chestiunile identitare românești, vom ajunge peste un timp să trebuiască să schimbăm numele țării. Studiul aleatoriu al istoriei (ca și nestudierea istoriei) sau învățarea istoriei după impresii și după sentimente poate conduce la extremism. De asta avem nevoie în această lume agitată și primejdioasă?
- Fără îndoială, nu.
- Experimente în învățământ s-au tot făcut, prea multe, pe măsură ce „planeta a început să se grăbească”. Ele sunt, până la un punct, legitime, dar nu se poate schimba un lucru numai de dragul schimbării. Și - foarte important - nu poate schimba oricine și oricum. Educația este fundamentală pentru un popor, iar schimbările trebuie să aibă un rost, trebuie făcute, chiar și atunci când sunt doar în stadiul de propuneri, cu ajutorul unor instituții specializate. Academia Română - spre deosebire de alte academii naționale sau de alte academii nechemate, înmulțite precum ciupercile după ploaie - are un rost al ei în cultura românească și în educația românilor, rost recunoscut de tradiție și acceptat prin lege. Ce este așa de grav să fie consultați și seniorii, cu cele două mari calități ale lor, știința și vârsta? Cu ce pot dăuna cunoașterea și experiența, alăturate entuziasmului tinerilor? Pe de altă parte, nu am înțeles de ce, în ultimele decenii, istoria, geografia și limba latină, sunt socotite de către specialiștii Ministerului Educației, cenușăresele planurilor de învățământ.
Recomandări, sugestii
- Socoteli greșite.
- Cu ce pot ele tulbura mintea elevilor? Cum de cunoașterea prin intermediul lor a ajuns să fie disprețuită, neglijată, pusă între paranteze? Ar trebui să ne bucurăm dacă elevii și adolescenții ar ști, la finalul ciclurilor de învățământ și studiilor, tot mai multe lucruri despre viața de azi și despre cea din trecut (devenită experiență de viață!), despre templele grecești, despre primele universități, despre umanism, despre Reformă și despre revoluții etc. Firește, dacă ar face ca lumea istorie, tinerii ar ști mai multe și despre Decebal, contemporanul împăratului Traian, despre Ioniță Caloian, contemporanul papei Inocențiu al III-lea, despre statul român modern, format odată cu Germania unită și cu Italia unită. Dar istoria are logica ei internă și nu permite amestecarea erelor și temelor. La început trebuie studiată preistoria și istoria antică, apoi cea medievală, apoi ce modernă, cea contemporană și, în fine, ca să poată fi încadrată unde și când se cuvine, istoria românilor. Aceste discipline s-ar putea face în câte 1-2 ore pe săptămână, iar la clasele mari s-ar putea face pachete de opționale, cu accent pe comunism, Holocaust, dictaturi, democrații, visuri, idei etc. Dacă fac istoria românilor în clasa a VIII-a și o reiau în clasa a IX-a nu am rezolvat nimic. Restudierea istoriei naționale poate veni numai după noi acumulări. Doar așa vom ști mai bine și vom ști mai multe. Și ce bine ar fi să știm cu toții mai multe, mai ales cu mințile noastre și mai puțin cu „mințile” computerelor!
„Ce sunt indivizii fără memorie și popoarele fără istorie? Frunze în vânt!”, Ioan-Aurel Pop, profesor de istorie, președinte al Academiei Române
„Ar trebui să ne străduim ca elevilor să li se predea mai puțin, mai simplu și mai inteligibil decât mult, galopant și greu de înțeles”, Ioan-Aurel Pop
„Nu ar trebui să neglijăm ori să respingem munca. Fără muncă, omenirea nu ar fi realizat nimic. Nu ar trebui să ocolim nici competiția, chiar una pe față. (...) Cum adică, dacă elevii își văd numele într-o ierarhie a lor, bazată pe note sau medii în clasă, intră în depresie?”, Ioan-Aurel Pop
„Dacă se abolește complet criteriul meritului, vom muri ca societate și ca națiune”, Ioan-Aurel Pop
„Istoria nu a mai fost nici universală și nici a românilor, limba nu a mai fost română, ci a devenit comunicare, cultura generală a devenit tehnologie etc. Decebal avea«buze senzuale», nu era un războinic...”, Ioan-Aurel Pop
„Am primit propuneri să introducem în școală și istoria armenilor și a Holocaustului armean, și istoria maghiarilor pentru români și istoria Bizanțului sau chiromanția”, Ioan-Aurel Pop
„Și ce bine ar fi să știm cu toții mai multe, mai ales cu mințile noastre și mai puțin cu mințile computerelor!”, Ioan-Aurel Pop
