Noul sef al Administratiei, Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, Paul Cononov, vorbeste despre motivele ce au stat la baza numirii sale, despre presiuni si planurile pe care le are cu Delta. Nu stie notiuni elementare si nu va ajunge prea curand la nivelul lui Virgil Munteanu.
|
FERM. Desi
presiunile la nivelul PNL si al Aliantei D.A. sunt foarte mari, existand
multiple interese in Delta Dunarii, Paul Cononov spune ca le
va tine piept |
Jurnalul national: Cum v-ati obisnuit cu functia?
Paul Cononov: Deci, cu noua functie de guvernator ma obisnuiesc de la o zi la alta din ce in ce mai mult. Pot sa spun ca ARBDD este o institutie destul de grea, dupa parerea mea chiar este cea mai grea la nivelul judetului Tulcea.
Pana acum nu ati avut nici o legatura nici cu Delta, nici cu ARBDD-ul.
Deci, in primul si in primul rand pot sa spun ca muncesc destul de mult, programul meu incepe in jur de 7:30-8:00 dimineata si se termina pe la 10:00-11:00 noaptea. Deocamdata ma aflu in faza in care iau contact cu problemele, si unele din ele sunt destul de grave. In afara de asta, o parte din timp, cat mai ramane, o aloc studiului. Este activitatea curenta care trebuie gestionata, sunt tot felul de hartii care trebuie semnate, dirijate acolo unde este cazul, sunt multe solicitari, eu stiu, nu vreau sa intru in amanunte acum.
Ce faceti toata ziua? Cum arata programul dvs.?
Deci, toata ziua stau la Rezervatie, atunci cand nu sunt plecat la minister sau in alta parte. Imi propun sa aloc din ce in ce mai mult timp pentru oamenii din Delta, cat de repede va fi pus la punct un program de deplasari in toate localitatile din Delta, unde vor avea loc intalniri directe cu locuitorii comunelor respective, in special cu pescarii, cu Consiliile locale.
Ce va propuneti sa aflati?
Deci, in primul rand, vreau sa aud la fata locului care sunt problemele cu care se confrunta, deci sa le aud direct din gura pescarilor. Vreau sa aud parerea primarilor si, bineinteles, toate acestea vor fi, eu stiu, contrabalansate, ca sa spun asa, de o parere a concesionarilor din zona.
V-ati dat seama de valoarea echipei dvs.?
...
Vad ca incepeti sa invatati, sa va obisnuiti cu postul. La echipa veti umbla?
La etapa la care ma aflu eu acum consider ca echipa functioneaza bine. Deci, tot colectivul. Pe parcurs, daca, eu stiu, vom constata ca trebuie imbunatatite anumite sectoare, in sensul de a mari organigrama. De exemplu, consider ca suntem deficitari la capitolul juristi. Sa va dau exemplu. O institutie cu probleme atat de complexe nu poate sa stea in activitatea unui singur jurist. El munceste de dimineata pana seara si sunt o serie de procese, eu stiu de avize, care trebuiesc... Deci, normal un compartiment de reglementari, dau un exemplu, ar trebui sa aiba juristul propriu. Un compartiment sau un serviciu de investitii... Am stat de vorba cu cea mai mare parte din ei si eu consider la momentul asta ca sunt potriviti.
„Trandafirul deșertului” vrea să divorțeze de dictatorul sirian refugiat la Moscova. Asma al Assad vrea să se mute la Londra
Citește pe Antena3.ro
Ce-ati vorbit cu ei?
Deci, ne-am cunoscut, i-am intrebat... mi-au explicat in cateva cuvinte ce fac ei, le-am spus ca usa de la mine de la birou e deschisa permanent indiferent de la agent ecolog pana la eu stiu directorul ala, cu directorii lucram permanent.
Delta si politica
Ce rol are partidul in noua dvs. calitate?
Deci, ... este evident ca numirea mea in aceasta functie a fost o numire pe criterii politice. Cu toate astea, rolul partidului se opreste la poarta institutiei.
Au fost si alte criterii care au stat la baza acestei numiri?
Deci, celelalte... ma abtin de la comentarii in aceasta privinta.
Ce calitati pe care considerati ca le aveti v-au manat sa depuneti CV-ul?
Mie mi-e greu sa vorbesc despre mine ca si calitati si defecte. Eu am inaintat un CV.
De ce? Ati spus ca a fost singurul post pe care vi l-ati dorit.
Deci, ce se intampla, eu fac politica de atatia ani, din 1995. Eu am fost cel care a infiintat Partidul Alternativa Romaniei, care s-a transformat ulterior in Uniunea Fortelor de Dreapta. Prin fuziune, am devenit membru PNL si consider ca la un moment dat, ca si om politic, ai obligatia sa te implici si in partea executiva. Nu ne putem limita numai la, eu stiu, facem politica la nivel de partid, eu stiu, esti acolo un consilier local sau mai stiu eu ce sau poate chiar parlamentar, eu consider ca e necesara si o implicare executiva.
Revenind, ce treaba are partidul in noua dvs. functie?
Deci, cum am spus, deci, politica... politica se opreste sau, eu stiu partidul, daca vreti, se opreste la poarta acestei institutii si la portile Deltei. In cadrul institutiei si in interiorul Deltei Dunarii trebuie sa facem o singura politica, aceea a mediului, indiferent in ce parte politica...
Si daca vine cineva din partid si vrea sa faca in Delta ceva care ar incalca legea.
Sa vina si va primi raspunsul care trebuie. Deci eu am numai si numai pentru... in spiritul politicii mediului. Eu am oarece semne de indoiala la ce spuneti dvs. Eu ma indoiesc ca cineva din partidul politic sau din alianta din care fac eu parte, ma indoiesc ca va veni la mine.
Despre interese
Credeti ca n-au interese in Delta Dunarii?
Nu stiu sa va spun care sunt interesele si care nu sunt. Deci, eu va spun, pana acum n-am sesizat nici un interes. Nici local, nici national. Deci, pana acum la momemtul de fata, nu a venit nici o solicitare de nicaieri si toti cei care ma cunosc stiu ca vor veni degeaba cu solicitari care sa incalce legislatia si care sa afecteze Delta. Deci ei stiu treaba asta.
Spuneti-mi despre planurile pe care le aveti. Asta cu legile am inteles-o, ca vreti sa le respectati. Spuneti-mi despre masurile pe care doriti sa le luati.
...
Spuneti, ca va ascult.
... deci ... mi-e greu sa vorbesc acum despre niste masuri pe termen lung care necesita o corelare a mai multor institutii si ma refer aici la Administratia Rezervatiei, Ministerul Mediului, Ministerul Padurilor, Ministerul de Finante, Consiliul Judetean, consiliile locale, da? Deci, aici trebuie sa ne punem cu totii de acord. Ca si masuri pe termen scurt, v-am zis, voi incepe cu aceste deplasari, sa vedem efectiv care sunt problemele reale, cat de repede trebuie sa trecem la o detensionare a situatiei tensionate existente in anumite zone, sa asezam la masa concesionarii cu pescarii, cu comunitatile locale, sa incercam sa gasim solutii comune in conformitate cu contractele de concesiune si cu legea existenta.
Doamna ministru spunea ca domnul Munteanu nu i-a prezentat un plan strategic privind Delta Dunarii. V-a cerut si dvs. asa ceva?
Deci pana la aceasta etapa la care ma aflu, deci practic eu sunt numit de trei saptamani, deci nu am primit nici o solicitare in acest sens. Noi trimitem tot felul de date, de rapoarte la minister vizavi de anumite chestiuni interne, nu vreau sa le mentionez acum. Cand mi se va cere, vom face.
Ce veti face in legatura cu aceste concesionari? Sunt informatii ca vor fi desfiintate.
Deci, eu activitatea de aici nu mi-o desfasor dupa zvonuri. Deocamdata, din punctul meu de vedere, nu ma pot atinge legal de nici un contract de concesiune. Decat atunci cand daca o sa constatam ca sunt situatii in care clauzele prevazute in contract nu s-a respectat.
CONCESIONARI
"Din cate stiu, sunt zone unde aceste concesiuni au functionat bine, in sensul ca oamenii din zona respectiva, pescari, comunitati locale, au fost multumiti de colaborarea cu concesionarii din zona. Din cate am inteles, in zona Jurilovca, de exemplu, Complexul Razim-Sinoie" - Paul Cononov, guvernator al Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii
DEZAPROBA IDEILE PARTIDULUI
|
Ar fi o rezolvare trecerea resursei piscicole de la Ministerul Mediului la Ministerul Agriculturii?
Nu vreau sa-mi exprim un punct de vedere deoarece aceasta lege se afla inca in discutii, desi a trecut de anumite etape prin Parlament. Pana la promulgarea ei, o sa ma abtin.
Dar initiativa legislativa o puteti comenta.
La initiativa legislativa, noi ca institutie am intocmit un punct de vedere pe care l-am trimis doamnei ministru si...
In care aratati de ce nu sunteti de acord.
Deci ma abtin de la comentarii.
Si in ceea ce priveste terenurile? Trecerea lor la consiliile locale?
Sincer sa va zic, mie mi se pare ca nu e posibil.
Ce parere aveti de limitarea atributiunilor ARBDD? Si in primul rand ca autoritate de mediu.
Din punctul meu de vedere eu cred ca s-a lamurit. Am discutat acest lucru si cu doamna ministru. Deci este exclus sa i se ia Rezervatiei autoritatea de mediu. Trebuie rezolvate probleme acolo unde s-au suprapus cele doua autoritati de mediu, in anumite zone, ma refer la zonele limitrofe. Nu e normal ca unui agent sa i se ceara doua autorizatii de mediu. Practic, a lua autoritatea de mediu Rezervatiei inseamna desfiintarea ARBDD.
|