Cum ar arăta planul de pace rusesc în Ucraina

Florian Saiu: Domnule Petre Opriş, trăiţi de mulţi ani în Polonia. Cum se vede, cum se simte şi ce opinie aveţi, ca istoric, ca militar şi ca om, despre ostilităţile declanşate de Federaţia Rusă în Ucraina, la graniţele Poloniei şi ale României? Cum credeţi că se vor încheia aceste ostilităţi? Cum a redesenat şi cum va reconfigura în viitorul apropiat conflictul aflat încă în desfăşurare harta geopolitică a Europei şi a lumii?

Petre Opriş: Războiul imperialist declanşat la 24 februarie 2022 de liderii politici şi militari ai Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei deschide o nouă etapă în analiza comparativă a evenimentelor din timpul Războiului Rece. Istoricii familiarizaţi cu perioada respectivă pot constata mai multe similitudini şi deosebiri în planurile pe care doi miniştri ai Afacerilor Externe, Viaceslav Molotov şi Serghei Lavrov, le-au prezentat şi susţinut permanent în favoarea Uniunii Sovietice, respectiv a Federaţiei Ruse.

- Mai precis?

- Un exemplu elocvent în acest sens este nota diplomatică sovietică din 10 martie 1952, în care s-a propus ca S.U.A., Marea Britanie şi Franţa să fie de acord cu următoarele propuneri sovietice:

- organizarea cât mai repede posibil a negocierilor dintre cele patru Mari Puteri, în scopul încheierii unui tratat de pace cu Germania;

- recunoaşterea graniţei de vest a Poloniei pe fluviul Oder şi râul Neisse de cele patru Mari Puteri şi de Republica Federală Germania;

- cele patru Mari Puteri să acorde Germaniei unite permisiunea de a-şi constitui forţe militare, iar acestea să fie limitate numeric, pentru a se asigura doar apărarea naţională a ţării;

- Germania să nu adere niciodată la o alianţă militară îndreptată împotriva statelor care au învins-o în cea de-a doua conflagraţie mondială (sovieticii se refereau atât la N.A.T.O., cât şi la armata europeană, pe care prim-ministrul francez René Pleven a propus-o la 24 octombrie 1950 în planul său de întărire a securităţii europene şi de înlăturare a influenţei americane din ţările Europei occidentale);

- forţele militare de ocupaţie ale celor patru Mari Puteri să fie retrase de pe teritoriul german în termen de un an de la semnarea tratatului de pace.

Un scenariu nemaipomenit

- Să înţelegem că faceţi o legătură între situaţia în care se afla Germania, după înfrângerea suferită în cel de-Al Doilea Război mondial, şi cea din Ucraina, din prezent?

- În cazul în care dorim să formulăm condiţiile diplomatice pentru o posibilă încheiere a războiului imperialist declanşat la 24 februarie 2022 de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, acestea ar putea să fie următoarele (în viziunea ministrului rus Serghei Lavrov, după ce a citit documentele întocmite de Viaceslav Molotov în urmă cu 70 de ani):

- organizarea cât mai repede posibil a negocierilor dintre cele patru Mari Puteri, în scopul încheierii unui tratat de pace care vizează Ucraina (nu Republica Federală Germania);

- recunoaşterea de către cele patru Mari Puteri şi de Ucraina (nu de Republica Federală Germania) a graniţei de vest a Federaţiei Ruse (nu a Poloniei) pe aliniamentul stabilit de autorităţile ruse (includerea Crimeei şi a teritoriilor ucrainene cotropite până la data semnării armistiţiului în componenţa Federaţiei Ruse şi recunoaşterea tuturor anexărilor respective de către toate părţile semnatare ale tratatului de pace);

- cele patru Mari Puteri să acorde Ucrainei (nu Germaniei unite) permisiunea de a-şi constitui forţe militare, iar acestea să fie limitate numeric pentru a se asigura doar apărarea naţională a ţării;

- Ucraina (nu Germania) să nu adere niciodată la o alianţă militară îndreptată împotriva Federaţiei Ruse (nu împotriva statelor care au învins Germania în cea de-a doua conflagraţie mondială). Autorităţile ruse pot să explice aici faptul că vizează atât N.A.T.O., cât şi armata europeană, pe care prim-ministrul francez René Pleven a propus-o la 24 octombrie 1950 în planul său de întărire a securităţii europene şi de înlăturare a influenţei americane din ţările Europei occidentale;

- forţele militare de ocupaţie ale celor patru Mari Puteri (în realitatea de acum, doar forţele ruseşti) să fie retrase de pe teritoriul ucrainean (nu german), care va rămâne sub controlul autorităţilor de la Kiev în termen de un an de la semnarea tratatului de pace.

Un asemenea joc în oglindă într-o analiză istorică, în care există doi actori politici cunoscuţi, Viaceslav Molotov şi Serghei Lavrov, ne-a fost inspirat de întrebările dumneavoastră privind viziunea pe care o poate avea un istoric militar român despre războiul declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei – mai ales dacă acesta a studiat modul de înfiinţare şi de funcţionare a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. Mai mult decât atât, ne-a frapat o coincidenţă cronologică: 70 de ani de la formularea unor condiţii diplomatice în scopul încheierii unui tratat de pace în Europa şi implicarea în negocieri a celor patru Mari Puteri care au învins Germania în cel de-Al Doilea Război Mondial.

- Abordarea aceasta este cu totul inedită, din punct de vedere istoric şi politic. Mă întreb însă dacă nu cumva vă puteţi înşela în analiza comparativă.

- Evident, în analiza informaţiilor care provin din Uniunea Sovietică (şi din Federaţia Rusă) pot să apară diverse erori.

Povestea bombardierelor sovietice care n-au existat niciodată

- Vă referiți la războiul de dezinformare...

- De exemplu, colonelul Robert Totten (din cadrul Grupului Unificat de Informaţii) a trimis la 10 ianuarie 1955 un raport preşedintelui şefilor de State Majore Unificate ai armatei S.U.A. În documentul respectiv au fost semnalate informaţii despre două modele de bombardiere sovietice – Tu-200 şi IL-38 – care nu existau în realitate.

- Cum așa?

- Colonelul Robert Totten a menţionat în raportul său faptul că la 15 februarie 1954 au fost descrise în revista americană „Aviation Week” cele două aparate sovietice. În primul caz, avionul Tu-200 era echipat cu şase motoare turbopropulsoare (de 4850 CP, fiecare), avea o rază de acţiune de 7.736 km şi putea să zboare la o înălţime de 15.240 de metri, cu o viteză maximă de 750 km/h. La rândul său, bombardierul IL-38 era prevăzut cu patru motoare turbopropulsoare, care îi permiteau să zboare 4.834 km, cu o viteză maximă de 774 km/h. Fotografiile celor două avioane şi negativele lor au fost analizate de inginerii Forţelor Aeriene ale S.U.A. şi aceştia au constatat următoarele:

- avionul Tu-200 era prea lat pentru trenul de aterizare care apărea în fotografie;

- stabilitatea longitudinală şi laterală şi controlarea avionului Tu-200 în timpul zborului ar fi fost slabe, din cauza faptului că ampenajul avea o suprafaţă mică;

- Tu-200 ar fi avut o rază mai scurtă de acţiune, din cauza sarcinii utile mai reduse şi a caracteristicilor de rezistenţă la înaintare ridicate;

- IL-38 din fotografiile respective nu ar fi putut să zboare din cauza caracteristicilor aripilor sale;

- caracteristicile tehnice ale avionului IL-38 păreau a fi autentice, iar în cazul Tu-200 erau false. În acelaşi raport, colonelul de aviaţie Robert Totten a prezentat mai multe informaţii şi despre trei bombardiere reale sovietice: Tu-4 (o copie a modelului american B-29), Tu-16 şi M-4 „Molot” (cvadrimotor). În paralel, forţele aeriene ale S.U.A. aveau deja în dotare 8 avioane B-52, însă acestea nu fuseseră distribuite încă la unităţi operative până la 10 martie 1955.

Raportul lui Ion Gheorghe, șef al Marelui Stat Major

- Există şi alte elemente de care ţineți cont când studiați conflictul militar declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei?

- De obicei, un istoric militar încearcă să obţină informaţii despre ambele părţi implicate într-un conflict şi să le compare. Apoi, ne putem aduce aminte de anumite evenimente descrise de diferite persoane şi care au o relevanţă pentru analiza noastră. Chiar şi în timpul Războiului Rece militarii sovietici nu au dorit să prezinte planurile proprii de luptă aliaţilor din Organizaţia Tratatului de la Varşovia. De exemplu, după întoarcerea sa de la o reuniune desfăşurată la Moscova în februarie 1966, generalul-locotenent Ion Gheorghe (şef al Marelui Stat Major) a raportat astfel conducerii de partid şi de stat de la Bucureşti: „Mareşalul Greciko a arătat că Comandamentul Forţelor Armate Unite nu va putea îndeplini acest rol (de conducere a campaniei militare împotriva N.A.T.O. – nota Petre Opriş) şi că numai un stat major ca Marele Stat Major ale Uniunii Sovietice va fi capabil să asigure acest lucru. Marele stat major al Uniunii Sovietice va conduce acţiunile de luptă potrivit hotărârilor «STAVKI» (cartierului general), cine va fi această «stavkă», din cine se va compune, mareşalul Greciko a afirmat că «nu poate şti şi nu trebuie să ghicim în ceaşca de cafea». Conducerea, dacă va începe un război, va reveni STAVKI şi Marelui Stat Major al U.R.S.S. «ne place sau nu ne place acest lucru, dar războiul este un lucru groaznic şi nu ţine seama de ce place şi ce nu place». Statul Major al Forţelor Armate Unite, la război, va ajuta Marele Stat Major al U.R.S.S. în conducerea şi coordonarea acţiunilor de luptă. În ceea ce priveşte trupele naţionale destinate în Forţele Armate Unite (ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia – nota Petre Opriş), mareşalul Greciko a afirmat că ele vor rămâne în subordinea comandamentelor naţionale din toate punctele de vedere, cu excepţia celui operativ (subl.n.)”.

Gaura din ceașca de cafea

- Cu alte cuvinte...

- Altfel spus, sovieticii hotărau singuri în legătură cu modul de planificare şi de desfăşurare a operaţiunilor de luptă ale armatei lor şi ale forţelor militare pe care le aveau celelalte state membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. De aceea, în prezent nu pot să mă aventurez şi „să ghicesc într-o ceaşcă de cafea” cum anume se vor derula în continuare ostilităţile declanşate de Federaţia Rusă la 24 februarie 2022. Ne lipsesc mult prea multe informaţii, care ar putea să ne ajute să înţelegem ce urmăresc de fapt liderii politici şi militari de la Kremlin, care sunt obiectivele militare şi limitele teritoriale (dacă există aşa ceva) pe care doresc să le atingă în această campanie militară.

„Războiul imperialist declanşat de liderii politici şi militari ai Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei deschide o nouă etapă în analiza comparativă a evenimentelor din timpul Războiului Rece”, Petre Opriș, istoric

„Nu pot să mă aventurez şi «să ghicesc într-o ceaşcă de cafea» cum anume se vor derula în continuare ostilităţile declanşate de Federaţia Rusă la 24 februarie 2022”, Petre Opriș, istoric

„Un asemenea joc în oglindă - în care există doi actori politici cunoscuţi, Viaceslav Molotov şi Serghei Lavrov - ne-a fost inspirat de întrebările dumneavoastră privind viziunea pe care o poate avea un istoric militar român despre războiul declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei”, Petre Opriș, istoric