x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Recolta de euro s-a copt. Culegeti-o!

Recolta de euro s-a copt. Culegeti-o!

04 Apr 2005   •   00:00
Recolta de euro s-a copt. Culegeti-o!

Institutul European din Romania a organizat, la inceputul acestei luni, o dezbatere explicativa dedicata situatiei agriculturii romanesti in contextul apropiatei integrari europene.

  • de CRISTIAN STEFANESCU
  • INTERVIU
  • MARELE SALT. Agricultura europeana inseamna, in primul rand, infrastructura
    Invitat a fost Rob Ackrill, profesor universitar la Nottingham Business School in cadrul Universitatii Trent, unul dintre bunii cunoscatori ai starii in care se afla satul romanesc, pe care o studiaza intr-un proiect derulat impreuna cu Irina Ramniceanu, asistent universitar la Academia de Stiinte Economice din Bucuresti si expert al IER. Va prezentam analiza facuta de Rob Ackrill pentru Jurnalul National.

    Jurnalul National: In Romania, orice discutie despre agricultura, despre pamant nu poate ocoli primitivismul infrastructurii, dar comporta, fara indoiala, si o dimensiune antropologica. Intre taran si pamantul sau exista o relatie metafizica. O relatie care a fost rupta. Comunistii le-au furat pamanturile. Acum, supravietuirea in economia de piata le cere sa renunte benevol la ele.
    Rob Ackrill: Am fost deseori avertizat asupra acestui aspect. Politicile Guvernului trebuie sa fie foarte prudente. Un lucru ce va ajuta este crearea unei piete functionale a pamantului. Oamenii trebuie sa invete sa vanda si sa cumpere. Sunt unii care doresc sa isi extinda fermele. Altii, poate, au recuperat pamanturile familiei, confiscate generatiilor anterioare, dar s-au mutat la oras si refuza sa se intoarca la tara. Se impune dinamizarea sectorului financiar pentru ca doritorii sa poata imprumuta bani. Astfel de pasi pot deschide calea spre o mai buna realocare a terenului in unele zone ale Romaniei, permitand eficientizarea comerciala a agriculturii, mai ales in partile geografic dezavantajate. Pentru ca exista discordante mari intre diferitele regiuni ale Romaniei. Si, iata, de aici se pune problema unor politici sociale mai ample, de sprijinire a unor asemenea reforme de natura economica.

    Daca, in cele din urma, reusesti sa convingi proprietarul roman de pamant sa accepte o asociere, acesta va cauta un profit imediat. Asta si pentru ca nu sunt consiliati cum se cuvine, le lipseste informatia si - nu in ultimul rand - se tem de o relatie directa cu statul, pentru ca nu au incredere in acesta.
    Sa stiti ca nu imi place ideea expertilor straini veniti in Roma-nia sa dea sfaturi pentru a pleca, apoi, inapoi in tarile lor. Dar, intr-un oarecare fel, o noua administratie se impune. Una care sa preia conceptele politicilor europene si sa le aplice in zonele rurale, nu doar in cazul taranilor, ci in ansamblul comunitatilor rurale. Acestea din urma trebuie sa invete ce anume se poate face cu sprijin european. Iar ca baza avem dezvoltarea infrastructurii, a cailor de comunicare, a capacitatilor de stocare si de procesare a recoltei. Citeam deunazi, chiar in avionul ce m-a adus la Bucuresti, ca la momentul aderarii, daca lucrurile raman ca acum, fermierii romani seriosi vor suferi de cel putin o imensa problema: majoritatea silozurilor sunt departe de standardele europene; ca atare, graul stocat acolo nu va putea fi comercializat pentru consum direct. Daca nu investesti in infrastructura primara, nu mai conteaza nici ceea ce faci in materie de asociere, nici daca reusesti sa pensionezi batranii.

    Hambarul european

    Asadar, iesirea pe piata europeana este obstructionata nu doar de o problema de marketing.
    Pana la marketing traversam faza de inmagazinare a produsului de baza. Abia dupa ce l-ai stocat adecvat poti sa incerci sa il impui pe piata. Daca nu ai facilitati la un minim standard comunitar, nu ai la ce sa faci marketing. Costurile modernizarii sau inlocuirii vechilor capacitati nu sunt sustinute din contributii europene decat la nivel redus. Infrastructura are nevoie de fonduri nationale. Fara acest efort, in anul 2007, agricultura romaneasca nu isi va gasi locul in piata comuna europeana, pentru ca nu va fi, pur si simplu, comercializabila.

    Infrastructura inseamna bani.
    Mi-e teama ca da. Indiferent daca vorbim despre sosele sau telefoane, sau electricitate, sau silozuri. Sau despre prelucrarea recoltei. Iti permit sa cresti valoarea produsului tau. Este nevoie de mijloace de comunicare, pentru ca fermierii sa poata tine legatura cu potentialii cumparatori. De sosele pentru a pune pe roate afacerea. Nu neaparat pentru a te impune pe piata europeana. E nevoie de ele si doar pentru a deservi comunitatile locale urbane. Altfel se va ajunge, asa cum spun scepticii, ca necesarul pentru fabricarea painii sa fie asigurat, de pilda, de francezi. In cazul constrangerilor bugetare ale Romaniei, cred ca exista alte sectoare economice, mai darnice la bugetul national, care ar putea contribui mai substantial la echilibrarea fondurilor.

    De trei ori fermieri

    Aveti un exemplu concret de succes economic romanesc, o bransa care ar putea interveni salvator?
    Ackrill (dupa o scurta pauza, urmata de un oftat): De fapt, nu prea am. Ma gandeam, la un mod mai general, la dezvoltarea industriala. La transformarea suferita de industria siderurgica. Un alt exemplu: sotia mea este mereu surprinsa de numarul mare de haine cumparate in Marea Britanie purtand inscriptia "Made in Romania". Sigur ca si urmareste acest detaliu, pentru ca este originara din Romania. Dar: iata sectoare ce genereaza valoare adaugata, ce aduc beneficii de pe urma exporturilor. S-ar putea sa nu stiu eu atat de multe despre industria romaneasca. Cred ca si piata bancara este una bine dezvoltata. Apoi, Dacia se pregateste sa exporte masini. Dacia poate fabrica o masina cu sau fara facilitati, in functie de piata-tinta. Agricultura nu poate gasi astfel de solutii. In agricultura nu ai mai multe calitati pentru acelasi produs. In agricultura indeplinesti standardul sau nu.

    In rezumat, pentru a supravietui in mediul rural, trebuie sa obtii eticheta de "conform standardelor europene".
    Nu neaparat. Exista trei paliere majore: fermierii cu proprietati foarte mari, in sensul unei mari eficiente comerciale; urmeaza producatorii avand suprafete medii, asociati in vederea unei supravietuiri comerciale, dar care nu ar face fata in plan individual; in fine, producatorii cu adevarat mici, multi dintre ei aflati la limita propriului consum si optand pentru aceasta indeletnicire din cauza sistemului deficitar de asistenta sociala, al pensiilor.

    Hai sa o luam altfel: acquis-ul comunitar se aplica tuturor? Micul fermier trebuie sa-si rasfete orataniile cu Vivaldi?
    In Romania rurala, in Romania profunda, micii proprietari vor continua sa existe. Exista cote, intr-adevar, cote la productia de lapte a fermierilor, dar se aplica doar in cazul celor suficient de mari pentru a fi supusi regulilor Politicii Agricole Comune. Nu si al celor care produc lapte pentru uz personal. Exista o valoare minima a productiei sub care nu se aplica normele comunitare.

    Ce s-a intamplat, in asemenea cazuri, in Uniunea Europeana?
    A existat o oarecare flexibilitate in negocierea intre tari a cotelor. Dar negocierile s-au purtat in termenii marilor fermieri. In Marea Britanie, de exemplu, a aparut o mai profunda diferentiere intre producatori. Acquis-ul nu se aplica in cazul fiecarui fermier. Nici litera, nici spiritul legii nu prevad asa ceva. Legea se refera numai la activitatile comerciale. Ar exista chiar o problema majora: cine ar implementa masiva cantitate de legi? Daca nu ai nici macar administratori pentru aplicarea marilor politici de dezvoltare, cine ar putea sa umble prin zonele rurale pentru a se asigura ca totul corespunde normelor europene? Foarte multe dintre fermele Romaniei sunt mult prea mici pentru a intra in calcul - atat in ceea ce priveste un eventual sprijin european, cat si in privinta controalelor.

    Romania a inchis capitolul de negocieri dedicat agriculturii, dar daca intri in Romania reala descoperi prapastia ce o desparte de Europa. Care vor fi consecintele?
    Imi amintesc ca aveam o conversatie, acum cativa ani, cu un profesor de la Oxford. Discutam despre impactul negativ al extinderii Uniunii Europene asupra agriculturii Europei de Vest. Asupra statelor din Rasarit, impactul ar putea fi si mai dramatic.

    Cazul Romaniei e unul aparte in ansamblul est-european. In Ungaria a existat si pe vremea comunismului mica proprietate privata, in fosta Iugoslavie (si ma refer la Slovenia, dar si la Croatia), la fel…
    In cazul meu, trebuie sa fac o marturisire: ador gustul produselor agricole romanesti. Carnea are gust de porc, de miel. Este nemaipomenita. Poate deoarece avem traditii si experiente diferite. Legislatia europeana a fost conceputa pornind de la dorinta de a avea produse de o anume calitate sau de a avea anumite standarde in abatoare. Nu stiu daca asemenea reguli se cuvin impuse neaparat si in Europa de Rasarit. Acest tip de asa-numita calitate implica si costuri imense in tari ca Romania. Ar putea aparea riscul fracturarii sectorului agricol romanesc: pe de o parte, un numar relativ mic de ferme relativ mari, capabile sa intre in competitie pentru ca dispun de capacitatea de a imprumuta bani, de a investi si a se dezvolta; pe de alta parte, un numar crescand de ferme marginale, in care terenurile vor fi utilizate numai pentru uz personal, eventual la comun cu vecinul. Una peste alta, date fiind regulamentele europene, Romania are de intampinat provocari serioase in intervalul urmator. Cred ca exista ferme capabile sa concureze, cel putin in ce priveste competitia preturilor. Cat priveste calitatea, ramane de pus la punct infrastructura.

    Chiar date fiind aceste handicapuri si apropierea termenului integrarii, autoritatile dau inca dovada de apatie. Pe de alta parte, multi se tem de credite pentru ca nu doresc sa falimenteze, lasandu-si familia inglodata in datorii.
    Singura cale pe care o vad eu de a parasi acest cerc vicios este o implicare mai calculata a Guvernului in sistem. Daca intervine prea energic, interesul fermierilor in a invata sa se descurce singuri scade. Nu vor mai incerca sa gandeasca la deciziile corecte, la investitiile eficiente. Daca, pe de alta parte, nu ofera sprijin, sansele de progres nu exista. Nu vreau sa par dramatic si sa spun ca e prea tarziu dar orice intarziere suplimentara va genera noi intarzieri mai tarziu, dupa 2007.

    Reforma din mers

    Intarzierea este de natura umana sau a fost chiar atat de dificil procesul?
    Timpul alocat transformarii economiei romanesti intr-una de piata este unul dintre factorii ce au determinat lumea sa se retraga din mediul urban, un proces rar intalnit in alte tari. Dezvoltarea sectorului industrial, a zonelor urbane, nu a inceput suficient de devreme. Pe de alta parte, cand dai terenul inapoi vechilor proprietari, in speranta ca revitalizezi sectorul agricol, te muti din situatia de a avea ferme ineficient de largi in cea de a te confrunta cu ferme ineficient de marunte. Poate ca, politic si social, se putea opera altfel. Dar daca nu dispui de mecanisme de dezvoltare economica, daca iti lipseste o piata functionala a pamantului, daca sistemul financiar nu este suficient de bine pus la punct pentru a permite oamenilor sa vanda si sa cumpere, te infunzi. Mai este, insa, ceva: putine dintre economiile in tranzitie au trait experienta unei dezvoltari rurale. Politicile comunitare de dezvoltare rurala au fost de abia introduse in anul 1999.

    Atunci a aparut planul SAPARD. Anul 2007 va aduce schimbari majore in acest domeniu. De fapt, programele sunt intr-o continua ajustare. Toate tarile in tranzitie au tras, in aceasta perioada, dupa tinte aflate in miscare. A fost un mare dezavantaj pentru fiecare dintre candidati. Chiar si in cazul statelor admise anul trecut: au semnat, in 2002, un anume tip de documente pentru ca, apoi, un an mai tarziu, Politicile Agricole Comune sa sufere modificari. Astfel ca pana si acordurile de aderare au fost ajustate. Romania, cel putin, prinde o perioada mai putin tumultuoasa a negocierilor. Sa spunem ca este un avantaj al intarzierii.

    Se vorbeste despre normele europene de protectia mediului in agricultura. In cazul diferitelor industrii, e relativ limpede ce inseamna poluarea. Dar in agricultura?
    Poate insemna multe. Poate insemna dezvoltarea silviculturii, politici de conservare a habitatelor de animale salbatice…

    Asta nu este neaparat agricultura! De aceea a fost rebotezat intregul domeniu in "dezvoltare rurala"?
    Asa este. Nu inseamna agricultura in sens clasic. In vechile state exista o politica agricola mai mult sau mai putin atintita spre productia alimentara. A generat insa probleme bugetului comunitar, a afectat comertul international si european, a deranjat mediul inconjurator. Dezvoltarea mediului rural inseamna de fapt nu neaparat sustinerea acelor segmente care se ocupa de producerea de hrana. Trebuie asigurat un mediu inconjurator sanatos, mai sigur, favorabil dezvoltarii faunei, admirabil in sensul propriu, vizitabil. Trebuie, apoi, generat un sistem economic functional la nivel rural, un mediu in care nu exista doar aspecte agricole. O parte a acestei reorientari a fost rezultatul presiunilor cercurilor comerciale internationale. Productia in continua crestere a hranei a inceput sa dezechilibreze piata. Astfel, s-a decis dezvoltarea unui concept multifunctional de agricultura la nivelul intregii Europe.

    Romania pitoreasca

    Romania vine in Uniunea Europeana intr-un moment favorabil, in care atentia nu mai este monoconcentrata ci se pune pret pe mai multe directii. Sigur ca agricultura trebuie sa produca pe mai departe hrana, si asta la standarde europene. Ai nevoie insa de experti, de consilieri care sa-i faca pe fermieri sa inteleaga ce trebuie intreprins - chiar si in statele vest-europene. In tari ca Romania, fara experienta, specialistii sunt cu atat mai utili, cu cat ei sunt cei in masura sa identifice oportunitatile existente, sa desemneze potentialul. Iar in acest context pot veni mai multi bani comunitari, caci este vorba despre o tara ce isi poate conserva si valorifica frumusetea naturala, peisajele sau fauna, poate promova activitati non-agricole, cum ar fi ecoturismul, in Delta Dunarii sau in Carpatii despre care o televiziune britanica spunea recent ca reprezinta ultima mare rezervatie naturala de animale salbatice. Sunt detalii ale dezvoltarii rurale, iar angrenarea populatiei rurale in chestiuni care o intereseaza direct este un demers economic rentabil si, astfel, agricultura, in ansamblul ei, poate fi catalogata ca fiind competitiva la nivel european. Exista atat de multe surse, generate de contextul istoric si natural al Romaniei. Oamenii trebuie doar convinsi ca pot obtine venituri si din alte activitati decat din multitudinea de ferme micute, chiar mult prea mici pentru a fi numite ferme. Banii europeni sunt acolo, dar nu cad, pur si simplu, din cer. Trebuie sa mergi sa ii iei. Si, pentru asta, e nevoie de informatie.
    ×