x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

VERDE-N FAŢĂ / Ce e-n sufletele gimnastelor

0
Autor: Marius Tucă 30 Oct 2008 - 00:00
VERDE-N FAŢĂ / Ce e-n sufletele gimnastelor


Octavian Bellu vorbeşte despre secretul motivării gimnas­te­lor: o foaie de hârtie împărţită în "ce câştig dacă renunţ" şi "ce pierd dacă renunţ".



Un antrenor dedicat nu este numai profesorul care îşi pregăteşte elevii. El le este şi părinte, şi prieten, şi confident. Cu toate astea, antrenorul care îşi petrece o viaţă întreagă în cantonamente, nu reuşeşte să fie părintele propriilor copii.
  • Marius Tucă: Practic, şi dumneavoastră, şi doamna Bitang aţi fost şi părinţi, şi profesori, şi confidenţi, într-un fel. Toate problemele lor treceau pe la dumneavoastră. A fost asta o povară?
Octavian Bellu: Poate mai puţin părinţii propriilor noştri copii. Pentru că acest cantonament are cel puţin un caracter nu neapărat închis, dar pretinde un consum şi o atenţie care îţi îndepărtează şi gândurile, şi preocupările de la propria familie.

  • Paradoxal, aţi fost părinţii atâtor copii, atâtor generaţii şi, practic, nici dumneavoastră, nici doamna Bitang nu aţi fost părinţii propriilor dumneavoastră copii.
Dacă discutăm despre bucurii, am descoperit atât de multe bucurii lângă aceşti copii, lângă fetele acestea care au făcut gimnastică... noi am fost acolo ca să trăim bucuriile specifice sau normale faţă de propriii noştri copii.

  • Âsta este un preţ, dar în egală măsură mi se pare un sacrificiu, poate cel mai frumos sacrificiu pe care poate să îl facă un părinte până la urmă.
Da, pentru că am considerat şi consider că, în viaţă, nu poţi face două lucruri foarte bine. Poţi face doar unul foarte bine. Pe celelalte le faci la un nivel acceptabil, să spunem. Dar dacă te dedici unui astfel de mod de a-ţi trăi viaţa, îl accepţi cu bune şi cu rele.

  • În cei 24 de ani de sacrificiu în numele gimnasticii şi al succesului, care au fost marile suferinţe ale dumneavoastră şi ale gimnastelor?
Au fost multe momente, nu neapărat de debusolare. În perioada asta, chiar dacă la prima vedere pare că aleea pe care a mers gimnastica românească este presărată numai cu petale de transdafiri, vreau să vă spun că au fost momente în care atât gimnastele, cât şi noi, antrenorii, ajunşi poate la capătul puterilor uneori sau văzând că lucrurile nu mergeau aşa cum ne doream, eram bântuiţi de gândul de a ne opri, de a renunţa, de a părăsi acel univers, pe care îl simţeam cum ne consumă din interior şi ne mănâncă toată energia. Dezamăgirile cele mai mari au fost insuccesele la concursuri.

  • Da, au fost mai multe succese...
Da, într-un fel s-a amortizat această stare de nemulţumire, dar erau şi insuccese sau stări de nemulţumire zilnice. Nu toate gimnastele reacţionau pozitiv, se mai accidentau, mai făceau pauze... Acea încercare nebunească pe care am făcut-o eu în 2002, să formăm o echipă total nouă, să ne îndreptăm către Jocurile Olimpice de la Atena cu nişte fetiţe care, pur şi simplu, în vremea când le selecţionam noi pentru viitoarea olimpiadă se uitau la Andreea Răducan ca la un star intangibil, performanţele ei părând de neatins... Dar în doi ani acea echipă a ieşit campioană olimpică.

  • După cum vorbiţi, aceea pare să fi fost cea mai mare performanţă.
În modul în care s-au derulat lucrurile, la timpul pe care l-am avut la dispoziţie – o olimpiadă se pregăteşte în patru ani, chiar şi-n opt ani, dar poate aşa a vrut Dumnezeu, poate şi destinul ­ am reuşit să facem aceste fete să realizeze un salt calitativ fantastic şi să ajungă să confirme rezultatul obţinut la Sydney în 2000 de cu totul altă echipă. Asta a dovedit că orice este posibil în sportul de performanţă.

  • Suferinţele au ţinut până la urmă tot de succes, tot de performanţă, pentru că era teama asta permanentă de "cum mergem mai departe".
Eu zic că asta este soarta antrenorilor. Ca şi în fotbal. Dacă echipa merge bine, antrnorul este excepţional, dacă echipa merge prost, antrenorul e de vină. E şi un sâmbure de adevăr în sintagma asta, dar modul în care fiecare zi îţi creează acest disconfort – dacă iese prost, ce se întâmplă, dacă nu se mai obţin performanţe –, mai ales că ştacheta performanţelor în gimnastică a fost foarte ridicată. Îmi aduc aminte când am venit de la Paris, de la nişte campionate europene, cu vreo şase medalii, între care una de aur, şi sărăca Simona Amînar, care era câştigătoarea medaliei de aur, a fost făcută în toate felurile...
Noi, inclusiv la olimpiadă, i-am obişnuit şi pe cei din media, şi pe cei care se află în mijlocul acestui fenomen, şi opinia publică să ia gimnastica după felul în care se iau medaliile. Gimnastica se apreciază după jumătate din medaliile pe care le-a obţinut întreaga delegaţie. La un moment dat, chiar m-a amuzat faptul că s-a scris foarte prozaic că, "aşa cum era de aşteptat, echipa României a ieşit campioană mondială". Deci, aproape devenise o obişnuinţa, un déjà vu.

  • Domnule Bellu, ce e în sufletele gimnastelor?
Eu cred că este o permanentă luptă între a continua şi a renunţa. Pentru că gimnastica este un sport extrem de greu, extrem de pretenţios, pe care dacă nu îl faci cu seriozitate şi cu multă determminare, mai bine să nu te apuci de el. Sunt momente grele, sunt momente de cumpănă. Multe gimnaste au vrut să se lase de carieră de două, trei, patru sau cinci ori... Trebuie să duci o luptă serioasă cu ele.

  • Cum le motivaţi?
Eu le motivam foarte simplu. Pe o foaie de hârtie trăgeau o linie pe mijloc şi în stânga scriau "ce câştig dacă mă las", iar în dreapta, "ce pierd dacă mă las". În partea stângă mai mult apărea "mai mult timp liber"... După care le era foarte greu să definească mai mult câştigul. Pe când, pe partea dreaptă puteau să treacă "deplasări în străinătate, bani, glorie, rentă viageră şi aşa mai departe.

  • Prin această schemă simplă le-aţi convins să meargă mai departe.
Culmea e că le-am convins şi pe cele care nu prea aveau să treacă nici în dreapta, nici în stânga. Factorul motivant era că, faţă de ceilalţi români, care nu prea aveau cum să plece pe-afară şi să facă înconjurul lumii, o gimnastă era ba la Tokyo, ba la New York, ba la Paris, ba la Londra...

  • Dar în mintea unei gimnaste?
În mintea unei gimnaste cred că există şi o doză de frondă, de opoziţie la un regim şi la un program care i se pare coercitiv, că încearcă să-i ordoneze viaţa şi ea nu ar dori acest lucru. Dar pe partea cealaltă, tot în subconştient, probabil, îşi dă seama că fără aceste rigori pierde. Ea poate că se sacrifică. Stă departe de familie, are un regim alimentar specific gimnastelor. Dar probabil că această cântărire a factorilor pro şi contra continuării unei ramuri a sportului, cum e gimnastica, o face să fie nu neapărat circumspectă la fiecare cuvânt pe care îl spune, dar, în orice caz, niciodată nu încearcă să reacţioneze astfel încât să se ia împotriva ei o hotărâre, ca, de pildă, să-i spui "acum te las, du-te acasă!". Nu. Zice "mă mai gândesc, mai încerc".

  • Din ce e făcută o gimnastă? Cât e talent, cât e muncă şi sudoare, cât e suferinţă, cât e mândrie?
Eu le-aş împărţi în două categorii. Sunt gimnaste extrem de talentate, cu nişte abilităţi şi o vocaţie de a face sport de performanţă, dar care sunt capricioase, superficiale, învaţă extraordinar de uşor, dar la fel de uşor pierd ce au învăţat şi, de multe ori, nu sunt capabile sau le e teamă să îşi revizuiască evoluţia în timp, prin dezvoltarea acestor abilităţi şi calităţi. Pe când altele, care sunt mai puţin talentate, dar extrem de muncitoare, aşa cum a fost Simona Amînar, reuşesc să facă performanţe mai mari decât cele talentate, pentru că au mai multă răbdare, ştiu că învaţă mai greu, dar sunt mai perseverente, mai tenace, mai capabile să îşi cântărească singure propriile calităţi sau defecte, mai dornice să fie aproape de antrenor şi să fie ajutate. Pe când celorlalte mai talentate, antrenorul li se pare de decor, la un moment dat.

  • Care este definiţia unei gimnaste?
Din punctul meu de vedere, gimnasta este o întâlnire fericită sau un cumul fericit de talent, tenacitate, responsabilitate, suferinţă, de ce nu, rezistenţă la monotonie, vocaţie... Deci, este cam ce ar reprezenta esenţa unui tip uman performant în orice domeniu. În momentul în care se întâlnesc mai multe calităţi, vorbind despre sport, fizice mai ales, pentru că sunt domenii unde calităţile intelectuale primează, nu înseamnă că aceşti sportivi duc lipsă de calităţi intelectuale. Există chiar sportivi extrem de inteligenţi, există şi inteligenţă motrică, dar există, ca în orice formulă, o proporţie între aceste calităţi. Normal că Einstein nu era în stare să facă o sută de flotări. Dar asta nu înseamnă că Einstein era mai puţin inteligent sau că cel care face o sută de flotări, dacă parcurge aceeaşi pregătire pe care a vut-o Einstein, nu poate să scoată o altă teorie a relativităţii sau chiar să o conteste pe cea existentă. Deci, sunt ingrediente pe care trebuie să le păstrezi ca într-un sos, şi nici unul dintre ingrediente să nu fie în exces sau în minus. Trebuie să fie o realizare a unui colectiv multidisciplinar.

  • Câte întâlniri dintr-astea fericite aţi văzut?
Foarte multe. Eu zic că toate campioanele olimpice, dar ar fi nedrept să spun că numai campioanele olimpice, ci toate medaliatele şi toate campioanele, chiar la vârste mai mici, unele nu se realizează, nu ajung la performanţe, din motive unele subiective, altele obiective...

  • Când vedeţi o gimnastă, după ce vă daţi seama că va fi cea mai bună?
În primul rând, după ochi.

Care e elementul care sare cel mai mult în ochi, să poţi spune "da, asta e!"?
După ochi o vezi dacă este inteligentă, dacă poţi comunica cu ea. Dar, trecând de această primă fază, legată de contactul uman cu cel pe care îl ai în faţa ta, trebuie să aibă o armonie corporală, de care nu poţi să nu ţii seama.

  • Legat de această armonie, inima, muşchii, articulaţiile...
Absolut totul trebuie să se afle în armonie: proporţionalitatea între anvergura braţelor şi lungimea picioarelor, lungimea trunchiului. Sunt foarte multe lucruri care ţin de aspectul genetic, de matricea genetică. Dacă tatăl are 2 metri sau mama are 1,85, chiar dacă fetiţa, la 6 ani, arată foarte bine şi zici, uite, asta va face gimnastică, ea va creşte după matricea genetică a părinţilor. Şi atunci îţi spui: faci gimnastică pentru tine, ca să te dezvolţi frumos, să ai o postură frumoasă, dar tu, dacă vrei să faci un sport, cu siguranţă vei face volei, baschet, handbal...

  • De ce România e cea mai bună din lume. Aportul antrenorilor e clar, de ce România?
Există un dat natural pe care îl au fetiţele acestea. Au o armonie naturală. O dau drept exemplu pe Nadia, dar pot să vă dau şi altele. Dacă am face o radiografie a calităţilor, am lua-o de la urechea muzicală ­ pentru că pentru a evolua la sol, de exemplu, trebuie să prinzi ritmul – şi am ajunge la calităţi fizice ieşite din comun. La gimnastică nu-ţi trebuie nici viteza unui alergător, nici forţa unui aruncător de greutate. Dar armonia între aceste calităţi fizice este foarte importantă. Iar româncele au această calitate şi au carismă. Româncele au o anumită aură care le face plăcute publicului şi reuşesc să le impresioneze şi pe arbitre, şi să facă performanţe.

  • Care e secretul unui mare antrenor?
Secretul? Cu mare sinceritate, zi şi noapte, preocupare pentru aşa ceva. Aici este ceva la care mulţi nu se pot înhăma. Să nu mai existe nimic, absolut nimic, nici măcar să zici că, în timpul liber, te mai ocupi de familie, de o pasiune... Nu. Nu există timp liber! Trebuie să te dedici total.

  • Unde ţine Octavian Bellu secretele lui?
Aici, în cap. Pentru că ar fi prea pretenţios să scriu eu sau Mariana un îndreptar cu sfaturi despre cum să obţii o medalie.

  • Aţi vrea să vă scrieţi memoriile despre cei 24 de ani?
Văd că acum e o modă, o serie de vedete, de persoane tinere, unele care abia au împlinit 18 ani şi au cântat, de pildă, două melodii la Floarea din grădină, să zicem, îşi scriu memoriile. Nu, nu mi le-aş scrie.

  • A devenit Octavian Bellu un gurmand, după ce a călătorit prin toată lumea?
Da. Sunt un mare admirator al bucătăriei japoneze, care este o bucătărie cu un regim hipocaloric, cu multe preparate din peşte crud, îmi place şi bucătăria chinezească, este mai apetisantă şi cu o plajă mai mare de opţiuni, şi îmi place şi bucătăria românească, dar din ce în ce mai mult îmi impun să nu mai exagerez cu cârnaţii, cu caltaboşul, cu mâncărurile astea hipercalorice, pentru că, de la o anumită vârstă, trebuie să te duci să-ţi faci analizele mai des, să vezi cum stai cu colesterolul... Nu mai suntem la vârsta când putem să spunem că tinereţea este un atribut de care să-ţi baţi joc la un moment dat.

  • Care este filosofia aparatelor de gimnastică: paralele, bârnă...
Bârna este "puntea suspinelor". Dar nu aş lega filosofia de această punte a suspinelor, pentru că asta sperie. Ar însemna că, după ce te-ai urcat pe bârnă, începi să suferi. Eu cred că bârna este regina aparatelor, pentru că nişte abilităţi care îţi permit să faci o bârnă bună îţi pot permite să salvezi nişte inabilităţi sau nişte greşeli la celelalte aparate. De foarte multe ori, echipa României a fost scoasă din restrişte de bârnă. Iar paralele sunt "călcâiul lui Achile" al României, pentru că tot timpul am avut probleme la paralele. Dar eu privesc performanţa unui sportiv la momentul istoric, când a obţinut-o. Nu fac nici un clasament al gimnastelor, pentru că, oricum, el este deja făcut. Sunt şi triple campioane olimpice, sunt şi duble campioane. Dar nu poţi compara, de pildă, Montrealul cu Atlanta. Sunt conjuncturi diferite.

  • Ce este solul?
Solul este momentul de apoteoză. "Oda Bucuriei." Reprezintă momentul de descătuşare. Ai un spaţiu mare pe care să te desfăşori, muzică pentru mişcări. De multe ori, dacă muzica este bine aleasă, publicul îţi însoţeşte mişcările cu aplauze ritmate. La majoritatea concursurilor, solul este aparatul care închide. Iar săritura este zona acrobaţiilor prin excelenţă. Numai sportivele de excepţie pot face sărituri foarte complicate, cu aterizări controlate. Săritura este zona sportivilor pursânge.

  • Cum a fost copilul Octavian Bellu?
Foarte cuminte, dar fără fundiţe. Culmea, când am intrat în clasa întâi, aveam şorţuleţ pepit şi nu ajungeam la clanţa de la poartă, dar am făcut totuşi multe năzbâtii. Atunci nu ne organiza nimeni, nu auziserăm de sport de masă. Acum văd mulţi copii obezi sau supraponderali.

  • Ce făcea copilul Bellu?
Copilul Bellu se urca pe lemne, cădea, îşi spărgea capul, se urca în cireş şi rămânea agăţat în gard şi ajungea la spital, era muşcat de câine, rămânea fără o ureche, iar urechea era găsită mai târziu...

  • Unde a copilărit?
În Ploieşti, lângă Hale, într-o curte mare.

  • Era un cartier mărginaş?
Nu, era un fel de "Downtown", ca să spun aşa, unde este Muzeul din Ploieşti, unde este Biblioteca, mai este şi aparatul administrativ...

  • Copilul care nu ajungea la clanţă, să deschidă poarta ca să meargă la şcoală, a ajuns să deschidă marile uşi ale lumii.
Eu am fost un om dornic să cunoască personalităţi. De pildă, sunt un mare admirator al lui Tom Jones. Când am avut ocazia să îl cunosc personal, ca un om obişnuit, aflat la o masă, într-un bar, şi am schimbat câteva cuvinte, am rămas cu acea satisfacţie că ai reuşit să atingi un om pe care, în copilărie sau în adolescenţă, îl puseseşi pe un piedestal. Am avut onoarea să vorbesc şi cu celebrul Roger Moore, "Sfântul"...

  • Care dintre aceste personalităţi v-a impresionat cel mai mult sau v-a marcat?
Cu naturaleţea şi felul de-a comunica, Tom Jones. M-am mai întâlnit şi cu personalităţi sportive, ca Mark Spitz, cu mari înotători şi cu alţii.

  • Aţi călătorit prin toată lumea, aţi trecut peste mări, peste ţări, aţi văzut zgârie-nori, camere de hoteluri... Cu ce aţi rămas din toată nebunia asta cât aţi colindat?
Cu bucuria, nedisimulată, că un personaj ca mine, care nici nu-şi închipuia să ajungă macăr în Bulgaria, ajunsese, până la urmă, să se învârtească în jurul globului de câteva zeci de ori.

  • Care este cel mai dorit desert de către o gimnastă?
Ciocolata.

  • De ce se plimbă Octavian Bellu prin gări când este supărat?
Activitatea dintr-o gară îţi creează o stare cu totul specială. Trenurile vin şi pleacă, oamenii vin şi pleacă. E ca şi în viaţă. Se întâmplă să iei trenul care să te ducă la destinaţia dorită sau să îl pierzi şi să nu mai poţi lua altul niciodată. Oamenii de toate felurile, acea mişcare browniană care există într-o gară, din care poţi să faci un joc de socializare pasivă, îţi abate gândurile rele de la cauza care le-a provocat. Te calmezi, te linişteşti. Îi vezi pe ceilalţi, unii dintre ei supăraţi, cu capetele plecate, abătuţi, trişti, prost îmbrăcaţi, rupând cu dinţii dintr-un colţ de pâine. Şi, dintr-o dată, poţi avea acea revelaţie că, oricât de grea este problema ta, sunt alţii mult mai necăjiţi decât tine, cu o viaţă mult mai grea... şi-i mulţumeşti lui Dumnezeu că totuşi ţi-a dat suficient. Şi-ţi spui că nu mai e cazul să te lamentezi.

  • De ce iubiţi femeile, domnule Bellu, sau, de fapt, de ce iubim femeile?
Aproape că nici nu trebuie să ne întrebăm. Este în natura lucrurilor, pentru că singurul element din natură care îţi poate răspunde la afecţiune este femeia. Probabil că este şi un sentiment cu care am rămas din perioada matriarhatului – femeia-mamă, femeia-iubită... Pentru noi, femeia este esenţa vieţii.

  • Sînziana Stancu: Aţi fost unul dintre consilierii din Administraţia Prezidenţială. Se apropie alegerile. Aţi fost curtat de vreun partid să vă depuneţi candidatura?
Au fost propuneri, cu ani în urmă, să spunem, mai insistente, dar s-au rărit pe parcurs, pentru că eu nu am dorit să mă implic politic. Rămân la părerea mea că e bine să faci ceea ce ştii să faci.

  • Marius Tucă: Nu vă interesează politica?
Nu mă interesează politica. Nu aş vrea să fiu în postura de a negocia o soluţie, iar argumentele să nu fie cele pe care cred eu că le-aş putea aduce ca fiind logice.

  • S.S. Cum îi vedeţi pe politicieni în comparaţie cu sportivii?
Şi ei sunt într-o competiţie. Şi atâta timp cât performanţa sau competenţa este cea care promovează persoana respectivă, lucrurile sunt în ordine. Când alţi factori decât competenţa şi performanţa intervin, pentru ca persoana să promoveze, lucrurile nu mai sunt în ordine. Atunci, efectele pot fi nedorite sau nu vor exista deloc.

  • S.S. În sport, lupta este egală. Dar în politică?
Dacă în sport îţi etalezi capacităţile în faţa câtorva mii de spectatori şi nu poţi să convingi arbitrii prin alte subterfugii să-ţi dea nota cea mai mare, pentru că e o transparenţă totală, normal că nici mediul respectiv nu poate fi la fel de expus. Unele aspecte, cum e cel legat de siguranţa naţională, nu trebuie să fie vizibile, dar celelalte, legate de programe, de proiecte sau de realizarea altor obiective trebuie să fie de o totală transparenţă, de la amploarea obiectivului până la aspectele legate de finanţare, pentru că nimic nu se mai face fără o finanţare pe măsura valorii obiectivului, credibilităţii celui care l-a propus şi susţinerii de către cei din mediul respectiv.

  • Marius Tucă: Prin comparaţie cu lumea sportului şi pentru că tot aţi făcut filosofia aparatelor de gimnastică, la ce aparat s-ar descurca un politician cel mai bine?
Şi despre politicieni, ca filosofie, pot spune, în primul rând, că nici ei nu au o viaţă uşoară. Cred că, pentru ei, tot bârna rămâne. Bârna presupune talent, un echilibru deosebit, iar aici nu este vorba numai despre echilibrul pe care ţi-l dă fizicul, ci este vorba şi despre echilibrul pe care ţi-l dau pregătirea, caracterul, verticalitatea şi toate celelalte calităţi. Pe această bârnă, şi-n stânga, şi-n dreapta, un pas negândit sau o dezechilibrare te poate duce la ratarea chiar a unei cariere, nu numai a unui exerciţiu. La bârnă nu trebuie să suferi nici de ameţeală, căci te mai poate lua şi ameţeala câteodată... Ar mai fi şi săritura, dar trebuie să fie una spectaculoasă.
Citeşte mai multe despre:   sport,   copii,   interviu,   poţi,   bellu,   gimnastica,   faci,   calităţi

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Românul Tarek Nazer, doctorul lui Manchester United. A lăsat Anglia ca să lucreze în țară

Românul Tarek Nazer, doctorul lui Manchester United. A lăsat Anglia ca să lucreze în țară
Galerie Foto Dr. Tarek Nazer, chirurg ortoped, este președintele Asociației Europene de Artroscopie și Chirurgie Minim Invazivă. Trăiește în România de 30 de ani. Avea 5 ani când familia lui s-a mutat din Siria la...

Simulatoare auto de 800.000 de euro pentru selecția și recrutarea viitorilor agenți SPP

Simulatoare auto de 800.000 de euro pentru selecția și recrutarea viitorilor agenți SPP
Galerie Foto Serviciul de Protecție și Pază (SPP) a achiziționat două softuri informatice pentru testarea viitorilor agenți care urmează să păzească demnitarii în tehnici de condus a autovehiculelor instituției, dar și...

”Fără umor am fi ca orbii privind la curcubeu”

”Fără umor am fi ca orbii privind la curcubeu”
Galerie Foto Cu sânge de bănățean curgând prin vene, Erwin Lucian Bureriu le-a făcut pe toate: profesor, jurnalist și secretar de redacție, biliotecar, proprietar de librărie, muzician, grafician, dar mai ales poet și...

Căldura pusă la articulaţiile dureroase este o greşeală

Căldura pusă la articulaţiile dureroase este o greşeală
Există o polemică între reumatologi şi ortopezi, legat de când este bine să se implanteze o proteză în articulaţia suferindă: de la primele simptome, cum zic chirurgii ortopezi, sau mai târziu, după...

Alegerile din România dăunează grav planetei: 35 de milioane de buletine de vot, nefolosite!

Alegerile din România dăunează grav planetei: 35 de milioane de buletine de vot, nefolosite!
Galerie Foto Diferențe majore între numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale, pentru toate subcategoriile de alegeri care însumează alegerile pentru autoritățile publice locale și numărul...

După ce Mihai Chirica a devenit liberal, iluminatul public din Iași este modernizat de clienții de casă ai primăriei lui Boc

După ce Mihai Chirica a devenit liberal, iluminatul public din Iași este modernizat de clienții de casă ai primăriei lui Boc
Galerie Foto Nici nu s-a uscat bine tușul pe buletinele de vot de la alegerile locale care au avut loc în 27 septembrie, că proaspătul liberal, fost PSD-ist, Mihai Chirica, de la Iași, reales primar, a și atribuit un contact de...

Afaceri de pandemie. Ioana Băsescu și soțul Pricop intră pe piața transporturilor

Afaceri de pandemie. Ioana Băsescu și soțul Pricop intră pe piața transporturilor
Galerie Foto Fata cea mare a lui Traian Băsescu și-a cooptat, cu o lună înainte de alegerile locale, soțul în cadrul companiei de consultanță pe care o deține. Odată cu intrarea lui Radu Petru Pricop în această...

Manciu de la “Comunicarea Strategică”, “uns” consilier de stat la Cancelaria lui Orban, cu încălcarea legii

Manciu de la “Comunicarea Strategică”, “uns” consilier de stat la Cancelaria lui Orban, cu încălcarea legii
Galerie Foto Numit, prin semnătura lui Ludovic Orban și a Secretarului General al Guvernului Antonel Tănase, în funcția de consilier de stat, Eduard Andi Manciu, cel care conduce celebrul Grup de Comunicare Strategică, nu...

Conjunctivita nu doare, ci provoacă jenă şi mâncărimi

Conjunctivita nu doare, ci provoacă jenă şi mâncărimi
De multe ori observăm că unii oameni se plâng de ochi, aceştia par chinuiţi, se înroşesc, lăcrimează, au mâncărimi. Multă lume crede că se pricepe și îndeamnă cu sfaturi greşite pe cel cu ochii în...

Sistem de supraveghere video de 100.000 de euro, la sediul central al Ministerului Finanțelor

Sistem de supraveghere video de 100.000 de euro, la sediul central al Ministerului Finanțelor
Instituția condusă de Florin Cîțu a investit prețul unui apartament în București pentru achiziționarea unui sistem nou-nouț de supraveghere video, pe care urmează să-l monteze la sediul din Capitală al Centru...

Elena Stoica, Asociația Confecționerilor din România: „Măştile de Panciu, bune la Paris și la Londra, sunt ignorate la Bucureşti”

Elena Stoica, Asociația Confecționerilor din România: „Măştile de Panciu, bune la Paris și la Londra, sunt ignorate la Bucureşti”
Galerie Foto Producătorii de confecții trag un semnal de alarmă: mulți români dau banii pe chinezisme de proastă calitate sau pe cârpe frumos colorate cu care își acoperă nasul și gura, în loc de măşti făcute din...

Dosarul unei execuţii comandate politic, cu Dacian Cioloş în rol de paranormal. Telepatia: cea mai mare pagubă inexistentă, anchetată la SIIJ

Dosarul unei execuţii comandate politic, cu Dacian Cioloş în rol de paranormal. Telepatia: cea mai mare pagubă inexistentă, anchetată la SIIJ
Galerie Foto Documente explozive, aflate pe masa procurorilor Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), arată că, în contabilitatea Ministerului Agriculturii, în 2008, când Dacian Cioloș a decis să...

Infractorii sexuali, băgați în bazele de date ale Poliției de o firmă controlată de afaceristul Tiberiu Urdăreanu

Infractorii sexuali, băgați în bazele de date ale Poliției de o firmă controlată de afaceristul Tiberiu Urdăreanu
Galerie Foto Poliția Română a încheiat cu una dintre firmele înființate de grupul UTI, controlat de Tiberiu Urdăreanu, un contract de 1,3 milioane de euro, pentru realizarea unui registru special. Este vorba despre o...

Astmaticii nu trebuie să treacă repede de la cald la frig

Astmaticii nu trebuie să treacă repede de la cald la frig
Lumea îşi pune singură diagnosticul când e vorba de plămâni. Cum tuşeşte puţin, omul se autodiagnostichează: „Am pneumonie”. Dar şi cei cu astm ridică glasul când vine sezonul rece.Interviu cu profesor...

Cu ce averi pleacă marii învinși de la alegerile locale, dar cu ce averi preiau mandatele câștigătorii

Cu ce averi pleacă marii învinși de la alegerile locale, dar cu ce averi preiau mandatele câștigătorii
Galerie Foto Alegerile din 27 septembrie au însemnat, pentru unii dintre cei mai importanți ocupanți de fotolii în administrația publică locală, o lovitură neașteptată, carierele lor fiind întrerupte după mulți ani de...
Serviciul de email marketing furnizat de