● Irina Loghin: În primul rând, trebuie să ai grijă de cei care te iubesc, de cei care îţi oferă atâta dragoste, atâta iubire zeci de ani. Trebuie să fii modest, să fii generos, să fii respectuos cu publicul... A fi preţuit tot publicul te învaţă, pentru că publicul colaborează cu tine. Publicul face parte din familia mea.
● Cum credeţi că a evoluat folclorul românesc după 1989? Ce s-a schimbat în ultimii 20 de ani?
● Din păcate, s-a dus educaţia aceea pentru folclor şi e mare păcat, pentru că o ţară lipsită de cultură este o ţară goală, lipsită de sentimente, de suflet. După Revoluţie au ieşit manelele şi tot felul de formaţii care strică tot. Vin şi stâlcesc melodii populare, melodii consacrate pe care colegii mei le-au cântat cu atâta măiestrie şi precizie. Iar noi, pe unde mergem, nu ni se mai acordă atenţie.
Ei se duc la o televiziune privată, apar seara pe ecran, iar a doua zi sunt solişti. N-au decât să meargă, să mănânce şi ei o pâine, dar să nu-şi bată joc de melodii! Uite, noi ne apropiem de 50 ani de carieră şi trebuie să spun că îi consider pe primul loc pe toţi colegii generaţiei mele. Nouă ni se cerea să avem melodii personale, pentru care ne duceam luni, ani la cules de folclor. Nu mai vorbesc despre profesionalismul din ansamblu, unde aveam profesor de canto, de istoria muzicii, de teorie şi solfegii, cum eram pregătiţi să intrăm în scenă! La "Ciocârlia" am învăţat să ne verificăm ţinuta, trebuia să apărem pe scenă într-un anumit fel. Când intri pe scenă să nu spui cumva: "La o parte, am venit eu!". Nu! În faţa pulicului trebuie să te pleci, pentru că el te înalţă, el te coboară, să simtă că ai prins dragoste de el, că îl iubeşti cu adevărat şi să îi transmiţi mesajul pe care îl transmiţi, să-l trăiască cu tine, să te simtă aproape! Dacă nu prinzi asemenea trăiri pe scenă, degeaba! Chiar dacă treci prin 20 de comisii, tot publicul decide!
● Între preferinţele publicului se regăsesc, în general, colegii dumneavoastră...
● Da. Pentru că atunci când ai spus Sofia Vicoveanca ai spus Moldova, când ai spus Maria Ciobanu ai spus Oltenia şi aşa mai departe. A fost generaţia asta extraordinară. Eu m-am autotestat până să vin la Ansamblul "Ciocârlia". Eram la Ploieşti, dar dădeam spectacole în Bucureşti să văd dacă sunt pe placul publicului. Dacă publicului nu-i spuneam nimic, eu dispăream de pe scenă, mă duceam şi îmi vedeam de treaba mea. Astăzi nu se mai pune problema aşa. Dar, ca un sfat pentru cei care nu au talent: să nu-şi piardă timpul!
În momentul în care este câte o "explozie", când un interpret e miruit de Dumnezeu, e altceva, dar şi atunci trebuie să ştii să te educi faţă de public.
● Ce puneţi în cântec în afară de versul frumos, de vocea dumneavoastră, ca o perlă, aşa cum v-a spus profesorul de canto, pe când eraţi elevă la Şcoala Populară de Artă din Ploieşti?
● Dragoste şi respect faţă de oamenii care au venit să mă vadă, să-mi ofere flori... Ca interpret, dacă nu reuşeşti să treci prin această fază a legăturii dintre tine şi public, ai apărut degeaba pe scenă. Cânţi aşa, ca un robot, şi rămâi la fel de cum te-ai dus... La un moment dat mă gândeam să mă liniştesc, să stau deoparte. Dar nu pot. Chiar şi înainte de '89, dar şi după Revoluţie au venit multe persoane să mă roage să le cânt măcar 10 minute la nuntă. Şi de multe ori m-am dus, fără bani, pentru că ştiam că nu au, că nu pot nici benzina să mi-o plătească, dar am mers pentru că am fost liberă în ziua respectivă. M-am dus de dragul lor. Omul n-avea de unde să plătească, dar mi-am dat seama că mă iubeşte atât de mult şi trebuie să merg. În plus, când eram mică, tata îmi spunea: "Să ai grijă, dacă ai un lucru în plus, dă-i-l celui care nu are! Dacă poţi ajuta pe cineva, ajută-l!".Şi n-am uitat vorba lui!
Citește pe Antena3.ro