Istoria "mincinosilor"

27 Sep 2004 • 00:00

SECRETELE DELTEI - COMOARA DIN ADANCURI

Capturile pescarilor din vechime sunt astazi doar legende. Vremea monstrilor scosi din apele si baltile Dunarii a trecut. Nu poate sa spuna nimeni daca timpurile imbelsugate de alta data vor reveni.

COSMIN BABII

Stramosii pescarilor din Delta Dunarii aveau mult de furca pana scoteau la mal pestii uriasi. Munca le era rasplatita din plin. Un norocos din portul Chilia Noua (RSSU) si-a facut doua case cu banutii pe care i-a primit prin vanzarea unui morun mare cu icre. Un calator englez, Robert Bargrave, consemnat in cartea lui Constantin Giurescu, "Istoria pescuitului si a pisciculturii in Romania", care a trecut prin Galati in 1652, povestea ca se prind exemplare atat de mari incat "trebuie sase sau opt bivoli pentru a-i ridica din apa impreuna cu capcana lor". Numarul capturilor impresionante continua. Un naturalist francez spunea ca in Dunare se prind moruni "pana la o lungime de 20 de picioare", adica 6 metri. La Muzeul de Istorie "Gh. Antipa", din Bucuresti, se afla expus un astfel de monstru ce cantarea 640 de kilograme. Crapul ajungea si el la 30 de kg. Marimea pestilor din Dunare si de la gurile de varsare nu era totul.

COMERT. Cantitatile in care se gaseau si se exploatau, pentru vremea respectiva, erau de luat in seama. Un consul francez, Peyssonel, intr-o lucrare din 1762 despre comertul cu peste, afirma ca "bogatia principala a Chiliei o formeaza pescuitul morunilor. Se prind anual atatia moruni incat carnea lor sarata produce circa 100.000 lei venit. Un exemplar tragand obisnuit 60-70 de ocale se vinde cu 3,5-4 lei. De unde rezulta ca se prindeau cel putin 25.000 de exemplare numai in acea regiune". O statistica a vremii, facuta pe mai multe perioade, din 1895 pana in 1940, arata o scadere continua a numarului de sturioni. Fenomenul s-a accentuat din â€™40 pana in â€™56, cand lucrurile au luat o turnura dramatica. Productia de sturioni a scazut cu 61,3% fata de perioada 1920-1940. Exemplarele gigantice de alta data au disparut, iar cantitatea pestilor s-a diminuat semnificativ.

UNELTE. Primii pescari isi foloseau mainile pentru a-si procura hrana zilnica. Obiceiul isi gaseste adepti si in zilele noastre. Cei indemanatici, care cunosc bine locurile, paraiele de munte, prind pastravi si zvarloage in preajma bolovanilor din albie. Pescuitul a evoluat insa rapid. O alta etapa a fost aceea cand omul a utilizat un bat ascutit, folosit pe post de lance rudimentara. Nu a durat mult pentru ca ustensila avea un inconvenient. Pestele scapa cu usurinta din sulita daca nu era intepat zdravan. Nu a fost decat un pas pana cand varfului ascutit i-a fost adaugata o "ureche" sau un carlig. A fost prima forma a harponului. A urmat nu dupa mult timp navodul.

DREPTURI. Pescarii din vechime nu locuiau neaparat in zona fluviului. Dar pe acea vreme, ca si in zilele noastre in multe sate din Delta Dunarii, alimentul de baza era pestele. Locuitorii cetatii Histria, desi situata departe de gurile fluviului, au primit dreptul de a pescui in gura Peuce, fara a plati vreo taxa, deoarece "singurul venit al orasului era de pe urma pestelui sarat". Cu timpul, drepturile pescarilor au inceput sa fie ingradite. A urmat pescuitul pentru domnie prin care erau aprovizionate cu peste proaspat curtile domnesti. Apele domnesti si manastiresti au inceput sa fie pazite. Nimeni nu mai putea pescui sau vana fara voia stapanului. Celui care era prins ca a incalcat voia stapanirii ii erau confiscate uneltele, pestele si hainele. Recidivistii erau aspru pedepsiti: primeau amenda, le era taiata mana, iar in cazuri extreme atarnau in streang. Atunci pestele era considerat vanat, iar pescarilor li se spunea "pescari vanatori". Apoi s-au aplicat taxe. Fumaritul baltilor este numele unei dari pe care o plateau doar oamenii care pescuiau numai pentru hrana zilnica. Nu se aplica si celor care vindeau pestele. Darea asemanatoare, care se platea in Oltenia, se numea havaetul unditei. Ea era de un galben de om pe an si se platea pentru dreptul de a pescui cu undita in Dunare, de la Orsova la Calafat.

Citește pe Antena3.ro

Păianjeni mari cât un șobolan au invadat Marea Britanie, după ce mii de exemplare au fost eliberate de un zoo: „Suntem foarte fericiți”

LUPTA DE CLASA. Cu timpul s-a format o forma de rezistenta opusa de taranime impotriva stapanilor feudali avand ca scop neexecutarea obligatiilor pe care le aveau in legatura cu pescuitul. Satenii nu mai vroiau sa faca gardurile necesare pentru pescuitul in marile balti ale Dunarii. O circulara trimisa administratiei Olteniei, in timpul dominatiei austriece, din mai 1737, catre "toti parcalabii dupe marginea baltilor" si catre toti locuitorii "de prin satele de pe marginea baltilor", surprinde intreg fenomenul. Satenii refuzau sa execute muncile de mari proportii pentru ca aceastea nu le aduceau venit, nu le asigurau hrana, ci doar le luau din timpul pe care-l aveau. Stapanii, pe de alta parte, sustineau: "Nevrand sa lucrati cum ati avut intotdeauna obiceiul, se intampleaza paguba arendei, de unde si venitul si hrana voastra va iaste". Nu putine au fost cazurile in care taranii s-au razbunat crunt asupra stapanilor feudali. Lupta de clasa a luat chiar turnuri violente. Satenii nu s-au sfiit sa sara asupra reprezentantilor stapanilor, sa-i bata, sa-i despoaie si sa le ia pestele. Intr-un document din mai 1871 se spune ca pescarii din Campulungul Muscelului au tabarat asupra celor care vanau peste pentru Manastirea Arges. I-au dezbracat pana la piele si i-au batut.

PRETURI. Secole de-a randul, pretul pestelui a fost derizoriu. Practic era vandut pe nimic. Asta, pentru ca bogatia Dunarii si a baltilor si afluentilor ei intrecea orice asteptari. Calatorii straini din evul mediu au remarcat si consemnat ieftinitatea pestelui din tarile romanesti. O constatare facuta de un calugar italian, Niccolo Barsi, la Chilia, in 1633, atresta pretul modic al sturionilor. "Sturionii sunt foarte numerosi. Am cumparat asemenea sturioni, mari de 30 de livre unul, cu 4 aspri, care fac in moneda venetiana 4 "gazette"." Pretul cel mai mic al pestelui se pare ca a fost atins in primii ani de domnie ai lui Alexandru Ipsilanti, voievodul Tarii Romanesti (1774-1782), cand a atins cote minime si recoltele erau imbelsugate. Un alt factor a fost ca atunci, timp de doi ani, nu s-a platit tribut catre Poarta. "Un veac fericit era, care pot zice ca nu va mai fi niciodata. Era si pestele berechet: morunu proaspat la Dunare ocaua 4 parale, la targ la scaune ocaua 8 parale; crapu, somnu 5 parale; cosacu si alt peste maruntu era o para ocaua si nici nu-l lua cineva; raci 20 de o para; icre tescuite de morun 30 parale ocaua; cele proaspete 20 parale ocaua", scrie in cronica lui Dionisie Ecleziarhul.

NUME. Meseria de pescar si-a pus amprenta si asupra numelor si poreclelor oamenilor. Primele acte ne-au parvenit din secolul al XVI-lea. Protectorul pescarilor, Petru Rares, confirma vanzarea unui sfert de sat, in martie 1546, facuta de sluga domneasca Ion Ciortan altor slugi: Balos si Silion Ciortan. Numele de familie, care poate la inceput a fost o porecla data unui ascendent, reprezinta numele crapului aflat intr-un anumit stadiu de crestere, 1-2 kg. Printre boierii divanului lui Dan al II-lea, din Tara Romaneasca, in 1422, se afla si "jupan Cega". In 1735, gasim in scriptele vremii pe un Apostol, fiul "lui Ion Ghiban", forma populara pentru biban. De aici a aparut si numele de Ghibanescu. Un alt act din anul 1761 aminteste pe ceausul Mihai Stiuca din Cerneti. "Un veac fericit era, care pot zice ca nu va mai fi niciodata. Era si pestele berechet: morunu proaspat la Dunare ocaua 4 parale, la targ la scaune ocaua 8 parale; crapu, somnu 5 parale; cosacu si alt peste maruntu era o para ocaua si nici nu-l lua cineva; raci 20 de o para; icre tescuite de morun 30 parale ocaua; cele proaspete 20 parale ocaua" - cronica, Dionisie Ecleziarhul

FAUNA SI FLORA DIN DELTA DUNARII

Salcii plangatoare pe malul apei, stuf si papura care se unduiesc atunci cand adie vantul sau, mai nou, la trecerea navelor rapide prin apele Dunarii. In Rezervatia Biosferei "Delta Dunarii" se intalneste cea mai intinsa zona de stufarisuri compacte din lume, 30 de tipuri de ecosisteme, peste 5.500 de specii de flora si fauna, din care 325 de specii sunt pasari. Aici, inca ferita de mana omului, se intalneste cea mai mare parte a populatiei europene de pelican comun si pelican cret. De asemenea, iubitorii pasarilor se pot bucura in Delta de 60% din populatia mondiala de cormoran mic si 50% din cea de gasca cu gat rosu. Pelicanul comun si cel cret, cromoranul mic, starcul de noapte si cel galben, egreta mica si mare, starcul purpuriu, tiganusul, lopatarul, gasca cu gat rosu sunt cateva dintre populatiile de pasarile de importanta internationala din Delta.

PESTI. In Delta Dunarii traiesc peste 110 specii de pesti. Dintre acestea, 75 sunt de apa dulce, 36 fiind specifice Deltei. Dintre speciile de pesti intalnite in Delta, un loc aparte il ocupa sturionii marini: pastruga, morunul, nisetrul (de la care provin vestitele icre negre), precum si sturionii de apa dulce: cega si viza. Scrumbia este cea mai intalnita specie de pesti migratori. Primavara scrumbia urca pe Dunare cateva sute de kilometri pentru a-si depune icrele.

PLANTE. Flora Deltei cuprinde 955 de specii si 64 de subspecii. Inspre zona malurilor, pe luciul apei se dezvolta "regele baltilor" din Delta Dunarii, nufarul alb, si fratele sau, nufarul galben. Printre aceste plante, sunt mai multe specii care nu-si fixeaza radacinile in sol, ci prefera sa se plimbe miscate de apa: lintita, pestisoara, iarba broastei. Mlastinile intretin stufarisuri si papurisuri, in care speciile predominante sunt stuful, papura, pipirigul, rogozurile. De multe ori, ghiolurile mai adanci sunt acoperite cu plauri, insule plutitoare formate din radacinile unite ale stufului si ale altor specii cum ar fi feriga de balta, izma broastei, lasniciorul, cupa vacii. Pe maluri, intre braul de stuf si partile ferite de inundatii cresc rogozuri, pipirig, coada calului, crinul de balta...

Bazele dunelor de nisip sunt acoperite cu pipirig, rachitan, iar varfurile dunelor, cu specii rezistente la seceta precum paiusul de nisip, carcelul, slacia tartoare. In depresiunile dintre dune se dezvolta stejarul, ulmul, plopul, frasinul, care formeaza padurile de la Letea si Caraorman. Aceste relicve ale padurilor mediteraneene de alta data au un aspect exotic datorita prezentei plantelor agatatoare: liana mediteraneana, curpenul si vita salbatica. Plantele adaptate la conditiile de salinitate si soluri nisipoase - patlagina de nisip, branca, varza de mare, trestia de campuri - prefera zona litorala a Deltei Dunarii. (Cristian Petru)

TARTORELE ICRELOR, IN FRUNTEA SPIONAJULUI ROMAN

Mihail Moruzov, fondatorul Serviciului Secret de Informatii, este poate cel mai faimos fiu al Deltei. El a jucat un rol fascinant pe frontul nevazut in perioada interbelica. Mihail Moruzov s-a nascut la Tulcea, pe Strada Basarabilor nr. 147, iar tatal sau a fost preot al Bisericii Ruse, descendent al cazacilor zaporojeni. Intre 1917-1919, Mihail Moruzov a format una dintre cele mai puternice agenturi ale Armatei Romane in Delta Dunarii, ulterior fiind sef al echipei de Siguranta din regiune. A debutat in activitatea secreta de informatii din proprie initiativa la 19 ani, in 1907: ascuns in altarul unei biserici, a fost martorul unui complot indreptat impotriva statului roman. I-a dat pe complotisti pe mana jandarmeriei. A devenit informator, apoi agent si a urcat cu rapiditate gradele ierarhice. In 1917, din insarcinarea Marelui Cartier General, a infiintat Serviciul de Siguranta al Deltei Dunarii. Prin oamenii sai, Moruzov controla comertul cu icre negre si morun spre marile capitale ale lumii. Din acest negot si-a finantat serviciul de informatii, pe care l-a purtat spre performante remarcabile.

UCIS DE OAMENII PROPRIULUI INFORMATOR: HORIA SIMA

In 1924, Mihail Moruzov a infiintat Serviciul Secret de Informatii - SSI, pe care l-a condus pana in septembrie 1940, cand a fost impuscat de legionari in celula 1 a Inchisorii Jilava. Paradox: seful miscarii legionare de atunci, Horia Sima, ii fusese agent platit. Mihail Moruzov s-a remarcat prin insistenta cu care a cerut marilor cancelarii ale vremii sa gaseasca solutii pentru a opri izolarea Romaniei si a o sprijini in fata expansiunii Germaniei naziste si a Rusiei sovietice. (Valentin Zaschievici)