Istorie uitată sub buruieni

Castelele au mereu ceva fascinant în modul lor de a te face să crezi că la tot pasul, după fiecare colţ, ai putea întâlni legende necunoscute ori poate chiar vreo comoară, ori vreo prinţesă, poate chiar fantome. În ultimii 20 de ani, România n-a ştiut să-şi valorifice acest atu. Legislaţia incoerentă, lipsa de bani şi de interes, o infrastructură mai mult decât absentă pe alocuri au lăsat aceste atracţii turistice în paragină şi au golit de interes orice potenţial turist.

Doar în Transilvania sunt 24 de castele şi aproximativ 100 de conace care, în cel mai fericit caz, supravieţuiesc într-o stare jalnică. Castelul Karoly este un superb monument neogotic ascuns în inima oraşului de frontieră Carei. Cândva, castelul stătea alături de marile cetăţi de apărare ale Europei într-una dintre  liniile care delimitau prin arme lumea creştină de lumea otomană. L-au demolat habsburgii, l-au îngenuncheat cutremure. De fiecare dată şi-a ridicat turnurile din nou pentru a rămâne mărturie că pe aici români, germani, maghiari, evrei şi romi au supravieţuit vreme de secole împreună. Acum, cu tencuiala căzută în interior, cu încăperi ce stau mai-mai să se prăbuşească, cu scări care urcă şi coboară pe fostele sale metereze de cetate de apărare, ajunse să fie vopsite la înălţimea omului cu vopsea de ulei, vajnic conturată cu o culoare mai închisă într-un sumar şi barbar stil comunist, cu un parc a cărui vegetaţie s-a sălbăticit între timp, Castelul Karoly se luptă în continuare cu uitarea ascunsă într-un prezent nemilos. Ar putea fi una dintre principalele atracţii turistice ale României care îi este şi proprietar. Însă e doar o clădire scorojită ascunsă într-un parc dendrologic, despre care prea puţină lume îşi mai aminteşte că a fost una dintre primele "grădini botanice" private din regiune, cu peste 280 de specii şi subspecii de arbori rari care încă mai sunt ocrotiţi, culmea, printr-o veche lege comunistă de prin anii 1982. "L-am căutat şi l-am regăsit pe unul dintre conţii Karoly. E un om de peste 70 de ani, căruia i s-au restituit în Ungaria 300 de hectare de vie. Munceşte de dimineaţa până noaptea şi din vinul obţinut a făcut un brand în mai puţin de 10 ani. Exportă vinul unguresc, printre altele, şi în Anglia. Familia în sine e fărâmiţată. Unul dintre conţii Karoly trăieşte în Argentina. Laszlo Karoly, cel care trăieşte în Ungaria, a venit aici în anul 2000 şi vrea să aducă mobile vechi şi tablouri din colecţia familiei să le repună în castel. Nu-şi doreşte castelul, e oricum proprietatea statului român. Ar vrea să se întoarcă alături de strămoşii lui, în Transilvania, la Căpleni, şi să fie înmormântat acolo", relatează Kovacs Eugen, primarul oraşului Carei, vorbind despre istoria unuia dintre cele mai vechi şi mai frumoase castele ale Transilvaniei şi despre istoria familiei care l-a construit şi l-a deţinut vreme de aproximativ cinci secole.

O BUCATĂ DIN SUFLETUL EUROPEI
Castelul Karoly întruchipează una dintre cele mai zbuciumate poveşti de supravieţuire. Prin anii 1482, Karoly Laszlo construia o casă întărită, spre invidia şi protestele nobililor din comitatul Sătmar de atunci. Aproximativ 100 de ani mai târziu, Karoly Mihaly, confruntat cu invaziile turceşti repetate, transformă castelul în cetate de apărare, astfel că în tot secolul al XVII-lea construcţia fortificată stă alături de marile cetăţi de apărare în defensiva frontierei vestice a Transilvaniei. Pe aici au trecut şi unele dintre războaiele împotriva habsburgilor, purtate de principele Racoczi Francisc al II-lea, care a şi asediat castelul-cetate din Carei. După doar câteva zile de asediu, castelul-cetate a trecut de partea principelui. În 1705, austriecii o atacă şi o distrug parţial. Dar este refăcută în cursul aceluiaşi an. În secolul următor, cetatea nu mai joacă un rol militar, aşa că familia care o deţine astupă şanţurile de apărare, dărâmă zidurile de apărare şi îi modifică faţada. Şi tot între aceste ziduri părăginite a stat temporar Rudolf, fiul sinucigaş al legendarei Sissi, împărăteasa austro-ungară a cărei frumuseţe încă seduce Europa, şi tot aici au locuit o lună şi principele Racoczi, dar şi împăratul Karol al IV-lea şi contele Andrassy, presupusul amant maghiar al împărătesei Sissi, sau, pentru acurateţe istorică, al Elisabetei de Bavaria. Mai mult, între aceste ziduri, chiar la noi în România, contele Karoly Gaspar traducea pentru prima oară Biblia în limba maghiară.

SPRE RESTAURARE PÂNĂ ÎN 2011
Castelul numără 20 de camere la parter, 21 la etaj şi are o capelă, două case de slugi, din care una, aflată până de puţin în administraţia RADEF, s-a dărâmat parţial, şi un manej, restaurat de puţin timp. "Castelul nu are probleme de retrocedare, pentru că una dintre ultimele contese l-a donat statului maghiar de atunci pentru a deveni şcoală militară, o şcoală de cadeţi. O dată cu instaurarea păcii după al doilea război mondial, statul maghiar a trecut dreptul de proprietate asupra castelului în contul statului român, care l-a preluat", povesteşte Kovacs Eugen. Primăria tocmai a reuşit să obţină o finanţare europeană de 4,4 milioane de euro, bani primiţi prin proiecte depuse prin Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest şi care vor trebui folosiţi pentru a restaura în întregime castelul şi cele două case de slugi. Muzeul Judeţean din Carei a obţinut şi el o finanţare de 700.000 de euro, bani cu care va dota o parte a castelului cu mobilier antic. Un investitor austriac a reuşit să folosească în profit chiar şi în ani de criză apele termale din Carei şi să concureze investiţiile similare din Ungaria, oferind un plus de distracţie şi bonton chiar şi în 2009. În acest context, un mic oraş de frontieră, sărăcit de o democraţie care i-a închis industria, devenit dependent aproape în totalitate de agricultura care se dezvoltă pe dealurile sale, speră ca turismul să-i aducă în câţiva ani puţin echilibru economic. Ar mai fi nevoie de infrastructură. Şi lista proiectelor legate de nevoi stringente pe termen scurt, mediu şi lung ar putea continua aproape la nesfârşit. Însă la nivel "de Europa" banii sunt chivernisiţi bine, iar România are un potenţial turistic care, valorificat în circuitele europene mari, ar dezvolta şi turismul "de duminică" strict destinat românilor, probabil.

Castele salvate
Printre castelele uitate ale Transilvaniei se numără şi Castelul Martinuzzi, din Vinţu de Jos, judeţul Alba, un dinte de zid uitat pe o colină. Din splendoarea de altădată a unei foste mănăstiri dominicane transformate într-un palat renascentist n-au mai rămas decât o poartă, o bucată de zid şi multe legende despre pescari, comori şi o crimă oribilă în "stil roman" născute dintr-un complot european al unei lumi medievale. Castelele Mikes din Cisteiu de Mureş, Bethlen din Sânmiclăuş, Kemeny din Galda de Jos şi multe altele au nevoie de restaurări urgente. Banii europeni destinaţi recuperării acestui patrimoniu s-au adresat celor mai harnice dintre autorităţile locale, dar s-au epuizat, valoarea proiectelor depuse depăşind cu peste 50% sumele alocate de Uniunea Europeană. Din toată lista de patrimoniu românesc transilvan, pot fi enumerate doar câteva cazuri fericite: Castelul Banffy, "Versailles"-ul românesc din Bonţida, intrat în lucrări de res-taurare finanţate de Marea Britanie; Castelul de la Carei şi cetatea de la Oradea, finanţate din fonduri europene, şi Cetatea de la Alba-Iulia. Autorităţile locale din Oradea cu tot scandalul iscat pe plan local au evacuat din cetatea veche toate companiile private aflate acolo, birourile de instituţii şi urmează să evacueze şi Universitatea de Artă şi Design pentru a trece la renovarea palatului princiar. În cele două etape de reconstrucţie, cetatea va deveni un punct de atracţie turistică, având printre altele un teatru de vară, un muzeu al pâinii în brutăria medievală şi expoziţii de bucate, lapidariumuri şi biblioteci. Toate acestea, spun oficialii Primăriei Oradea, ar trebui să fie gata până în 2015, în două etape de restaurare. În prima este vorba de aproximativ 6,84 milioane de euro, iar în cea de-a doua de 10 milioane de euro.

"Alte fonduri europene pentru patrimoniul cultural vor mai fi disponibile abia în 2013, iar între timp alte surse de finanţare pentru salvarea patrimoniului istoric românesc ar putea proveni doar din surse guvernamentale. Mai există în Transilvania de Nord încă două proiecte aflate foarte aproape de faza de semnare a contractelor de finanţare şi alte zece în evaluare"
Andreea Atanasiu - expert în comunicare al Agenţiei Regionale de Dezvoltare Nord-Vest