Judetul unde s-au revarsat trei ape

Sate intregi au fost sterse de pe fata pamantului. Mii de oameni au ramas fara case. Alte cateva zeci de persoane si-au pierdut vieta. Toate cele trei ape care traverseaza judetul Braila s-au umflat in lunile mai si iunie ale anului 1970, distrugand digurile si stavilarele ridicate de oameni cu mainile goale, din pamant si pietris.

IZOLATI. Mai multe drumuri nationale au fost acoperite de viituri, rupand legaturile Brailei cu restul tarii. Armata si garzile patriotice au fost mobilizate la ordinul lui Ceausescu

Anul 1970 reprezinta pentru multi braileni "anul sinistrului". Atunci, in mai si iunie, Siretul, Buzaul si Dunarea, care intretaie judetul, au atins cote istorice. Practic, apele "au facut cruce" in Braila, in sensul ca au inconjurat toate satele si comunele ce se invecinau municipiului.

Mii de hectare de teren arabil, toata Insula Mare a Brailei, au fost inghitite de viitura. Ceausescu insusi a vizitat zonele calamitate si a ordonat: salvarea sinistratilor, cu ajutorul elicopterelor, scoaterea apei din casele oamenilor cu pompe speciale si repopularea zonei.

COTA-RECORD. Pe 28 mai, Dunarea a atins cea mai inalta cota pe care a avut-o vreodata: 639 cm, la mira Port Braila. Tot in mai, Siretul a inghitit cateva sate, fluviul a umplut Insula Mare, iar Buzaul a izolat, pur si simplu, judetul de restul tarii, acoperind drumurile de acces spre Bucuresti. La 15 mai, presa vremii consemna: "Sunt inundate 23 de tronsoane de cai ferate principale si 16 tronsoane de drumuri nationale" si s-au luat preventiv, inca din februarie acelasi an, "masuri sanitare", in sensul aprovizionarii populatiei cu alimente si medicamente. "Directia Sanitara a dispus stationarea de autosanitare in anumite puncte din judet pentru deservirea populatiei in caz de intrerupere a legaturilor", scria ziarul local brailean Inainte.

VICTIMELE. Dispensarele comunale fusesera aprovizionate indeosebi cu vaccin antitifoidic. Multi oameni au murit atunci. Insa nu fiindca n-au putut fugi din calea apelor, ci in incercarea de a-i salva pe altii de la moarte. Au murit, indeosebi, soldati. Comunele Maxineni, Visani, Bertesti si Gemenele au fost printre primele inundate. Oamenii fusesera avertizati din timp, asa incat multe dintre sate erau goale cand viitura s-a pravalit peste case. Comuna Vadeni a fost inundata, de asemenea. Insula Mare a Brailei a fost inghitita si ea. "Tovarasul Ceausescu" a fost, imediat, prezent in zonele sinistrate, a pus Armata la treaba si a ordonat evacuarea apei cu ajutorul unor pompe asemanatoare celor de acum.

La 16 mai 1970, s-a declarat starea de urgenta si mii de muncitori, pionieri si tineri comunisti au fost scosi la munca, sa ridice stavile in calea apelor, cu mainile goale, din pamant si pietris. Cu totii, din 59 de intreprinderi si 49 de cooperative agricole, au donat bani, alimente si haine pentru sinistrati. Cu toate acestea, cateva sate, dintre care Gemenele, Romanu, Salcia Tudor, Scortaru Nou, Latinu, Gulianca, au fost sterse de pe harta.

MARTURII. Brailenii isi amintesc si acum de satul Desirati, care a fost ingropat in namol. Populatia a fost mutata la bloc si despagubita pentru pierderile suferite: intre 5.000 si 20.000 lei de familie.

Nici Vadeniul nu a scapat de viitura. Atunci, pictorita Emilia Dumitrescu, care avea casa acolo, a pierdut nenumarate piese de arta, plus o impresionanta colectie de tablouri: "Le-a inghitit apa aceea neagra!", povesteste ea.

"A fost o lupta darza cu puhoaiele. Oamenii facusera zid viu in calea apelor. Imi amintesc ca eram militar in Bucuresti si ca, brailean fiind, incercam sa aflu de la colegii mei ce se intampla acasa. Colegii mei care erau trimisi sa salveze oamenii cu elicopterele sau sa-i ajute sa-si stranga lucrurile. Ai mei au fost si ei atinsi de ape. Ei erau in calea Dunarii, in zona Marasu. Acolo a fost stare de alarma, tot asa, din februarie, si ei si-au carat lucrurile, dar n-au parasit casa. S-au urcat pe case, apoi in copaci mai inalti. De acolo i-au luat cu elicopterul. Noi am mai salvat ceva, dar stiu ca in satele Cotu Mihale, Cotu Lung si Vamesul a fost prapad. Aveam noi rude acolo si au fost, efectiv, «jefuiti» de ape", isi aminteste Vasile S., 54 de ani.

Satu Mare - O femeie se legase cu parul de copac

"Cotele apelor au crescut brusc, au ras o parte din Jibou si au inaintat spre Cheile Ticaului, in Parang, dar debitele au fost prea mari si apele au luat-o la stanga, pe unde s-au putut revarsa si au inundat localitatea Benesat (judetul Satu-Mare), unde traiau cam 3.000 de suflete", povesteste nea Lazar, probabil cel mai vechi reporter al cotidianului Romania Libera. Satenii s-au refugiat pe dealurile dimprejurul satului, unde si-au pus la adapost si vitele, dar casele nu si le puteau lua in spinare. Ziaristul spune cum a vazut oamenii care si-au scos portile caselor, porti largi, maramuresene, facute din grinzi groase, si le-au transformat in plute. "Si-au luat de prin gospodarii ce au apucat si s-au salvat cu plutele facute din porti", spune batranul gazetar. Totusi, desi catastrofa de la Dej ar fi trebuit sa fie un avertisment, cel mai nenorocit in primavara acelui an a fost Satu-Mare. Locuitorilor li se spusese sa stea linistiti. In seara prapadului, pe la ora 10 a inceput nebunia. In 10 minute, un cartier intreg a fost inundat pana la acoperisuri. Oamenii s-au urcat pe case. "Am vazut o femeie care-si infasurase parul lung de o craca de copac, nu doar sa nu fie luata de suvoi, dar de maini avea nevoie ca sa-si tina copilul", povesteste ziaristul.

HARTA SALVATOARE. Jurnalistul veteran isi aminteste cum, in toata avalansa aceea de sate inundate, unul a scapat ca prin minune de furia apelor. "Il vedeam din elicoperul cu care se transportau alimente si cu care mergeam si noi, ziaristii, sa vedem ce se intampla. Era ca o insula intre ape". Inginerul agronom, un ungur, cotrobaind prin hartoagele de la primarie, descoperise o harta a locului, ingalbenita si veche, de pe vremea Imperiului Austro-Ungar. Harta arata si curbele de nivel, cele mai mari cote dimprejurul satului, asa ca inginerul i-a mobilizat pe oameni si au tras cateva diguri, nu mari, dar exact pe unde trebuie. "Ce-i drept, ca de salvat se salvasera, dar acum nu aveau unde pleca. Si mergeam cu elicopterul si militarii le dadeau medicamente si hrana, iar cand survolau zona doar ca sa comunice cu ei sa vada ce le mai trebuie, mergeam si eu. Si aveam doua aparate din acelea de portavoce, pe una o coboram cu o franghie sa-i putem auzi si prin alta vorbeam noi", spune nea Lazar. (Elena Stanciu)

GALATI

Locuitorii comunei galatene Branistea inca isi mai aduc aminte de inundatiile din anii ’70. Peste 50 de case au fost inghitite atunci de ape. Dupa 1970, toti locuitorii din Branistea au lucrat impreuna si au construit un stavilar in forma de potcoava. Primarul comunei, Ionel Lepadatu, ne-a spus ca localitatea a fost practic stramutata, in urma inundatiilor, dincolo de calea ferata, care trece prin mijlocul localitatii. Prea putini s-au mai incumetat sa-si construiasca locuinta in zona inundata de Siret. "Cei care au avut atunci de suferit au primit locuri de casa intr-o alta parte a comunei", ne-a spus primarul Lepadatu. Ionel Sighinasnu nu a vrut sa se mute si a construit in acelasi loc. Pentru ca a refuzat sa-si ridice casa in alta zona, autoritatile de atunci nu i-au acordat nici un sprijin. La cei 80 de ani ai sai, isi aduce aminte cum apa a crescut incet, pana a ajuns la brau. "Am facut baraj cu saci de nisip, dar s-a rupt. Am vrut sa plec in alt loc dupa ce s-a daramat casa, dar daca nu era unde voiam, mi-am facut alta tot aici", povesteste batranul.