Justitia cu epoleti ascunsi sub roba

CNSAS vrea sa ne convinga ca doar "turnatorii" au facut "politie politi-ca". Realitatea era mult mai hidoa-sa. Adevarata politie politica a fost cea exercitata de toate organele de represiune ale vremii, de la Securitate si Militie pana la Justitie, care lucra mana in mana cu primele doua.

Balciul "Dosariadei" intretinut "la foc mic" de CNSAS vrea sa ne convinga ca politia politica a fost un joc de societate, rezervat "turnatorilor" care dadeau "extemporale". Realitatea era cu mult mai hidoasa. Adevarata politie politica a fost cea exercitata de toate organele de represiune ale vremii, de la Securitate si Militie pana la Justitia care lucra mana in mana cu primele doua.

Timp de cateva decenii, comunismul a stapanit Romania cu ajutorul celei mai cumplite si eficiente arme: teroarea. Indiferent daca vorbim despre ceea ce candva era numita "dictatura proletariatului" ori de cea careia acum i se spune "politie politica", teroarea a fost aceeasi, exercitata prin organele de represiune ale statului totalitar, de la Securitate si Militie pana la justitia comunista. Justitie care finaliza "munca" primelor doua institutii. Poate ca deja am uitat, dar adevarata politie politica a fost cea care s-a manifestat prin arestari discretionare, anchete cumplite in cursul carora bataia era argumentul juridic suprem, urmate de procese trucate, la sfarsitul carora se distribuiau "democratic" ani grei de puscarie. Este drept ca, oricum ar fi motivata, "turnatoria" este imorala. Dar romanii care au fost cu adevarat victime ale "politiei politice" nu au fost nici cei amanati de la avansari din cauza unor "note informative", nici cei carora li s-a refuzat plecarea in strainatate, pe la vreo bursa, ori scriitorasii trecuti temporar "la index". Teroarea paralizanta care ne-a stapanit timp de cateva decenii nu a fost provocata, in mod special, de "turnatoriile" colegilor, vecinilor sau rudelor, ci de groaza de a ajunge pe mana militienilor, a securistilor si procurorilor zelosi care "activau", spre exemplu, in infernul din arestul Cercetarilor Penale Rahova. Si din restul tarii. Dar asta nu mai intereseaza acum pe nimeni. De parca arestarile abuzive, anchetele duse pana la limita crimei ori procesele masluite, judecate de obicei in instantele militare, nu ar fi fost "politie politica".

LEGEA DELATIUNII. Acum, cand acele vremuri s-au retras oarecum in istorie, acuzatia de politie politica este privita abstract, rupta de realitatea regimului comunist. O realitate pe cat de dura, pe atat de complexa, pe care multi dintre noi par sa o fi uitat deja. Pana in urma cu doar 17 ani, domeniul de "activitate" a ceea ce acum denumim "politie politica" era inscris in Codul Penal comunist, care-i dedica un intreg capitol. Este vorba de "Partea speciala", care, intre art. 155 si 173, detalia "Infractiunile contra sigurantei statului", infractiuni sanctionate sever, cu pedepse ce porneau de la 15-25 de ani de puscarie pana la detentia pe viata. Privite superficial, articole precum "Tradarea", "Spionajul", "Actiuni dusmanoase contra statului" sau "Atentatul contra sigurantei statului" pareau in acord cu legislatia internationala. In schimb, "Actiuni contra ordinii constitutionale", "Subminarea puterii de stat", "Complotul", "Divulgarea secretului care pericliteaza siguranta statului" lasau loc la interpretari care deschideau calea abuzurilor. In plus, acel Cod Penal promulgat de Ceausescu in 1968 avea si o prevedere cumplita, care ar putea explica numarul mare de delatori din Romania comunista. Este vorba despre art. 170 - "Nedenuntarea", care prevedea ca: "Omisiunea de a denunta, de indata, savarsirea vreuneia dintre infractiunile prevazute in art. 153-163, 165, 166 si 167 se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani". Fara a scuza "turnatoria", devine clar ca teama ca ti-ai putea petrece intre doi si sapte ani din viata dupa gratii datorita nedenuntarii uneia dintre faptele incluse in "Partea Speciala" era un "stimulent" indeajuns de eficient pentru delatiune.

"COOPERATIVA". Daca dorim sa identificam adevarata politie politica, cea care a distrus viata catorva generatii de romani, atunci urmele ei trebuie cautate exact acolo unde ea a functionat. Adica in "ograda" institutiilor care au exercitat-o, de la Ministerul de Interne, din care faceau parte atat Securitatea, cat si Militia, pana la Justitie, mai ales cea militara. Plecand de la unul dintre capete, prima veriga a lantului terorii era Directia I (UM 0610) din Departamentul Securitatii Statului (DSS). In Decembrie 1989, aceasta Directie se afla sub comanda colonelului Gheorghe Ratiu, care ii avea drept adjuncti pe col. Ilie Merce, lt. col. Gabriel Anastasiu si lt. col. Elena Moca. Conform "organigramei", Directia I avea sarcina de a identifica orice manifestare ostila regimului. Activitatea ei se baza, in principal, pe "extemporalele" date de "turnatorii" pe care si-i racola. A doua veriga a lantului a fost UM 0638, Directia a Vl-a Cercetari Penale a DSS, sub comanda colonelului Vasile Gheorghe. Dupa 1989 s-a aflat ca la sediul central al acestei Directii activau 36 de ofiteri anchetatori, un ofiter de comunicatii si tehnica operativa, 26 de subofiteri si noua angajati civili. In plus, la fiecare Inspectorat Judetean de Securitate existau cate unul sau doi ofiteri de cercetari penale. Directia a Vl-a valorifica datele "colectate" de Directia I, referitoare la infractiunile prevazute in "Partea speciala" a Codului Penal din 1968. Si in majoritatea cazurilor, le preschimba in dosare penale. Cel de al treilea membru al "cooperativei" care producea teroarea aproape pe banda rulanta era Justitia. Un magistrat militar ne-a descris pe scurt "circuitul" care transforma un om liber intr-o victima a politiei politice comuniste. "Cel care facea toata ancheta, de la cap la coada, era ofiterul de la Anchete Speciale, din Directia a Vl-a a DSS. Materialul de urmarire penala era prezentat unui procuror care, de la caz la caz, putea fi militar sau civil. Nu orice procuror se bucura de o asemenea increde- re, ci doar cei «agreati» de sistem. Cum ajungeai sa fii agreat? Ei, asta este o alta poveste. Unii porneau pe drumul asta inca de pe bancile facultatii, altii in primii ani de cariera. Indiferent daca era militar sau civil, procurorul respectiv dispunea punerea in miscare a actiunii penale si in 90 la suta din cazuri, cerea si arestarea preventiva a inculpatului. In urmatoarea faza, procurorul «agreat» si anchetatorul «special» de la Directia a Vl-a intocmeau impreuna rechizitoriul pe baza caruia inculpatul era trimis in judecata. Impreuna e un fel de a zice, pentru ca procurorul, oricare ar fi fost el, isi insusea in totalitate concluziile anchetatorului Securitatii. Aflat, de obicei, in stare de arest preventiv, inculpatul era trimis in judecata. Desfasurat cu usile inchise, fara public, procesul era judecat, seara sau chiar noaptea, doar de presedintele sau vicepresedintele instantei careia ii era repartizat dosarul. De obicei, acuzatul era aparat de un avocat numit din oficiu. Avocat ales nu prea putea sa aiba, pentru ca arestat fiind nu avea cum sa contacteze vreunul. De foarte multe ori, familia nici nu stia cand avea loc procesul, si nici ea nu avea cum sa angajeze un avocat. In plus nici avocatii nu se prea inghesuiau sa apere pe inculpatii acuzati de fapte care tineau de competenta Securitatii. Si asta pentru ca, daca acceptau un asemenea client, aveau sanse mari sa fie besteliti de sefii lor de pe la barouri". In cele mai multe cazuri, sentinta data intr-un astfel de proces era o "mutare in plic", pentru ca judecatorul era doar un simplu executant al ordinelor venite de la Partid, prin intermediul Sectiei de Anchete Speciale a Securitatii. Incepand cu mijlocul anilor ’60, situatia devenise ceva mai complicata. Cu timpul, o buna parte dintre faptele incluse in "Capitolul special" si "instrumentate" efectiv de Securitate au fost "mascate" in spatele unor infractiuni de drept comun. Oficial, dizidentul Gheorghe Ursu a fost anchetat pentru detinere de valuta si nu pentru opiniile sale anticomuniste. Proveniti tot din "pepiniera" M.I., anchetatorii Militiei nu erau cu nimic mai blanzi decat cei ai Securitatii. Si asta pentru ca ambele institutii functionau pe principiul "vaselor comunicante" si se ajutau reciproc. Militia avea si ea informatorii ei. Informatori care, dintr-un motiv de neanteles, nu intereseaza nici CNSAS-ul, nici societatea civila. Nineni nu se deranjaza acum sa explice cu ce erau mai buni "turnatorii" Militiei decat cei ai Securitatii. La fel cum nimeni nu se intreaba cu ce sunt mai "morali" informatorii de astazi ai SRI si ai Politiei decat "echivalentii" lor de pe timpul regimului comunist.

CONDAMNARI. Tribunalul Militar din Bucuresti, locul unde s-au judecat foarte multe procese politice

EI SUNT VESNICI. Urmele adevaratei politii politice pot fi "deconspirate" pornind de la activitatea fostilor angajati ai Directiilor a l-a si a Vl-a din DSS. Un bun exemplu este Ilie Merce. Dupa Decembrie ’89 s-a aflat ca el a raspuns de "sectorul arta-cultura", calitate in care i-a urmarit pe intelectualii implicati in "Meditatia transcendentala". Dupa 1983, tot el a fost cel care l-a "prelucrat" informativ pe Dumitru Iuga. "Prestatie" in urma careia Iuga a primit 12 ani de puscarie. Intre 1985 si 1986, Merce a condus si compartimentul "Eterul", care s-a ocupat de "Europa Libera". Este drept ca in cazul sau exista o decizie in sensul implicarii in politia politica. Dar asta nu l-a impiedicat pe Merce sa fie numit deputat. Calitate in care, in mandatul 2000-2004 a facut parte din Comisia pentru intergrare europeana. Acum este membru in Comisia pentru cercetarea abuzurilor, coruptiei si pentru petitii. Iar Merce nu este singurul. Nici prezenta in Parlament a fostului ofiter SIE Ristea Priboi nu a deranjat pe nimeni. Si ca acestia doi, multi altii, stiuti sau nestiuti. Poate ca politica este o "ograda" foarte mare in care incap tot felul de oameni, inclusiv fosti ofiteri de Securitate. Cu totul alta ar trebui sa fie situatia in Justitie. Conform legislatiei actuale, la numirea in functie magistratii trebuie sa depuna la Consiliul Superior al Magistraturii o declaratie, pe propria raspundere privitoare la relatiile cu Securitatea. Conform unei decizii a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, CSM ar fi trebuit sa ceara CNSAS, inca de asta primavara, sa verifice aceste declaratii si sa-i identifice pe magistratii care au avut legatura cu fostele organe de represiune. Pana acum, nu s-a facut mai nimic in aceasta directie. In plus, "alba-neagra" jucata de CNSAS in cazul judecatoarei Florica Bejena-riu a aruncat intreaga "oparatiune" in ridicol. Iar daca, de aici inainte, vor fi cautati doar procurorii si judecatorii care au semnat angajamente de colaborare, slaba speranta sa gaseasca mare lucru. Magistratii "agreati" la anchetele speciale si la procesele care tineau de competenta Securitatii, au fost, cu siguranta, ceva mai mult decat niste simpli "turnatori". Pusi in fata acestei opacitati, trebuie sa ne multumim doar cu informatiile privitoare la cei cativa magistrati despre care se stie ori se spune ca provin din fosta Securitate. Sau ca au fost implicati in procese cu caracter de politie politica. Unul dintre primele nume de pe aceasta lista este al judecatorului Gica Popa, cel care i-a condamnat la moarte pe Elena si Nicolae Ceausescu. Dar, in calitatea sa de magistrat militar, tot el este cel care, in 1989, dupa doua procese de natura politica, i-a condamnat la pedeapsa capitala pe Liviu Turcu si pe Mircea Raceanu. Gica Popa este mort. Dar, in lipsa lui, nimeni nu este curios sa afle cu ce se mai ocupa procurorii care i-au anchetat si au cerut instantei militare moartea celor doi. Procurori care, fie macar in aceste doua cazuri, au facut, cu siguranta, politie politica. In 1985, dizidentul Gheorghe Ursu a fost arestat si anchetat pentru opiniile lui anti-comuniste. Dar, dupa cum era obiceiul pe atunci, motivul real al cercetarii lui penale a fost ascuns in spatele unei infractiuni de drept comun: detinerea unei sume infime de valuta. Fapta pentru care a fost anchetat de procurorul Ilie Piciorus, sub directa coordonare a sefului sau, procurorul Alexandru Tuculeanu. In afara de acestia, in beciurile arestului din Calea Rahovei, Ursu a fost anchetat de cativa ofiteri de Securitate. Inclusiv de col. Vasile Gheorghe. Iar daca nici aceasta ancheta, finalizata prin moartea "clientului" nu a fost politie politica, atunci chiar ca nu mai e de inteles ce semnificatie are aceasta sintagma. Atat Tuculeanu cat si Piciorus au fost pastrati in justitia post-decembrista. Ba, la un moment dat, au ocupat chiar si functii de conducere prin Consiliul Superior al Magistraturii. La un moment dat col. Vasile Gheorghe a fost trimis in judecata in legatura cu moartea lui Ursu, dar pana la urma a fost achitat. Un alt caz este cel al procurorului Ovidius Paun, despre care se stie ca a participat activ la anchetarea muncitorilor care au protestat la Brasov, in noiembrie 1985. In decembrie 1989, Paun a fost desemnat sa se duca la Timisoara ca sa-i ancheteze pe cei arestati in primele zile ale protestelor de strada. Din motive inca neclarificate el nu a mai ajuns acolo, dar aceasta numire arata ca el s-a numarat printre magistratii "agreati" de sistemul represiv. Deci politie politica suta la suta. Si cu toate astea Ovidius Paun a fost pastrat ca unul dintre anchetatorii de baza ai Parchetului de pe langa instanta suprema. Apoi, pana de curand, el a fost unul dintre consilierii Procurorului General. Cunoscut ca fiind un apropiat al Securitatii, Artur Ricardo Dumitrescu este un alt procuror care a participat la anchetarea celor care au protestat la Brasov, in 1985. Dupa Decembrie ’89, a lucrat la Sectia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General, de unde a plecat in avocatura dupa prestatia pe care a avut-o in ancheta afacerii "Tigareta ll". Acum, cand se face atat de mult caz de legaturile cu politia politica, CSM, CSAT si CNSAS ar trebui sa se aplece cu mai multa atentie asupra tururor acestor magistrati. La fel ca si a celor proveniti direct din fosta Securitate. Pe acolo a "trecut" judecatorul Marin Carcel, de la Curtea de Apel Bucuresti, dar si magistratul militar Alexandru Sirbu, fost ofiter de Securitate care, in decembrie 1989, era unul dintre aghiotantii generalului Vasile Milea. Deasemenea si despre judecatorul militar colonel Alexandru Udrea se spune ca ar fi fost ofiter DIE. Chestionat in lagatura cu acest aspect al carierei sale profesionale, col. Udrea ne-a declarat: "Toata viata mea am purtat uniforma militara. Am facut parte din structurile Armatei. Din care structuri nu pot sa va spun. Exista secretul militar. Dosarul meu este la CSM, este cunoscut. Poate sa-l studieze CNSAS-ul si sa dispuna, dar eu nu pot sa va spun nimic in plus".