x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Lecţii de întâlnit peşti la 18 metri adâncime

Lecţii de întâlnit peşti la 18 metri adâncime

de Carmen Preotesoiu    |    04 Aug 2010   •   00:00
Lecţii de întâlnit peşti la 18 metri adâncime
Sursa foto: Bogdan Iuraşcu/Jurnalul Naţional

Sub greutatea vestelor şi a plumbilor ce le înconjoară talia, cei trei învăţăcei par nişte mogâldeţe. Cu chiu, cu vai au reuşit să-şi tragă pe ei costumele negre de neopren şi să-şi pună labele în picioare, sprijinindu-se unul pe celălalt. Se pregătesc de marea încercare: testarea apei. Rememorează paşii învăţaţi, cu două zile în urmă, la cursurile de teorie.



"Trageţi pantalonii ca pe ciorapi, aveţi grijă ca fermoarul să fie pe spate", le răsună în minte vocea instructorului Buncea. Ioana s-a împotmolit. Campion la îmbrăcat este un bărbat slăbuţ, tăcut şi foarte meticulos. Abia dacă scoate câteva cuvinte, este extrem de concentrat la fiecare mişcare şi vorbă a instructorului. Zâmbeşte din când în când atunci când colega sa se chinuieşte să-şi aranjeze costumul. Graba e mare, mai cu seamă că mai toţi cursanţii trebuie să se mişte la unison. "Mai repede, mai repede, o să muriţi de cald dacă staţi îmbrăcaţi aşa, la 40 de grade, aşteptând colegul să se echipeze", strigă profesorul la ei. Una dintre regulile pe care instructorul Buncea le-a spus-o încă de la început elevilor săi este că scufundatul se face în pereche, pentru a se ajuta reciproc, aşa că nu-i indicat să-ţi faci partenerul să te aştepte.

Pentru Irina a fost de ajuns să privească fotografiile făcute de prietenii ei de la Marea Barieră de Corali. Culorile vii, apa care părea de cleştar, şi mai ales vietăţile despre care nu credea că se pot observa atât de uşor, la doar câţiva metri adâncime, au determinat-o să dea fuga la instructorul recomandat de norocoşii care petrecuseră de minune în Australia. A urmat conştiincioasă cursurile teoretice, şi-a notat fiecare cuvânt rostit de instructorul Buncea, mai ales că îi place la nebunie să înoate, iar adrenalina crescută îi dă sentimentul de viaţă trăită la maximum. Nu se codeşte însă să recunoască faptul că îi este teamă de trei lucruri, de care speră să scape cu bine: să poată să îşi regleze respiraţia, să nu i se înfunde urechile şi mai ales să ajungă la performanţa de a respira pe gură. Irina lucrează la o revistă. Ioana, colega sa de scufundat, este specialistă în protecţia mediului. Anul trecut a fost în Turcia.

A urmat acolo nişte cursuri de iniţiere şi a fost suficient ca microbul să-i intre în sânge. A ajuns să atingă 12 metri adâncime şi să dea bot în bot cu peştişori coloraţi, pe care nu-i văzusese decât la Teleenciclopedia ori pe Discovery. Visul ei este ca în următoarea vacanţă, pe care o plănuieşte în această vară, să ajungă să se scufunde la o adâncime de 18 metri. "Este atât de multă linişte. Parcă treci în altă dimensiune. Este minunat să ştii că pătrunzi în mediul plantelor şi al animalelor acvatice, că eşti primit acolo, de parcă acela ar fi mediul tău obişnuit", spune Ioana în timp ce se pregăteşte să intre în bazinul Floreasca, locul ales de instructor pentru cele două zile în care elevii săi vor aplica cele învăţate la orele de teorie.

"Centura cu plumbi trebuie să aibă catarama pe mijloc, în cazul în care vrei să o abandonezi, să ştii repede unde să o găseşti şi să apeşi. Nu trebuie să fie pe şolduri, pentru că în apă alunecă şi cade", îi pregăteşte profesorul pentru începerea lecţiei. Vestele umflate şi prinse straşnic de butelie plutesc în faţa fiecărui cursant. "Puneţi mâna dreaptă pe fundul buteliei, iar mâna stângă o băgaţi pe sub bareta din dreapta voastră şi urcaţi repede vestele pe umeri", explică instructorul şi, cât ai zice peşte, vesta a fost pe el. Prima care încearcă este Ioana. Ceilalţi doi o privesc cu atenţie, dornici să reţină fiecare gest. Au auzit de cazuri în care câţiva băieţi sperioşi s-au îmbrăcat cu costumul pe dos ori s-au trezit cu fermoarul în faţă. Ba, tot de la guri sparte au auzit de oameni care şi-au luat masca acasă şi au făcut exerciţii în duş pentru a putea respira în timp ce ea este plină cu apă. Frica cea mai mare, asta e şi pentru bărbatul misterios. Să-i zicem Adrian.

Dacă nu poate să respire cu masca plină cu apă, mai cu seamă că şi mustanţa îl incomodează îngrozitor? Trece repede însă peste grija asta. Informaţia confirmată de instructor că a reuşit să facă scafandru dintr-o persoană fără un picior le dă încredere. Instructorul îi ia pe rând şi începe numărătoarea: 1, 2, 3, 4... Fiecare cursant trebuie să reziste minimum 30 de secunde cu masca pe faţă plină cu apă, până ce îşi găsesc ritmul şi ajung să plutească la adâncimea bazinului de doi metri.

"Au fost băieţi care m-au luat în braţe de frică", îşi aminteşte instructorul. "Săptămâna trecută am avut o echipă de fete care lucrau la o farmacie. Cel mai important este să asculţi instrucţiunile. Le-am spus de atâtea ori că nu trebuie să mănânce nimic înainte cu o oră de a intra în apă. O tânără nu m-a ascultat. Eram în mare, alături de alte trei fete. I s-a făcut rău. A trebuit să las colegele ei într-un loc, iar eu am început căutarea celei care se rătăcise. Am găsit-o cu ajutorul unei lanterne. În mare se poate face întuneric la un moment dat şi apa poate să devină foarte rece. Şi invers.

Am reuşit într-un final, am găsit-o, am tras-o la mal, i-am desfăcut repede costumul şi şi-a revenit. Am fost apoi după celelalte fete. Apoi am plecat în larg ca să-mi recuperez plumbii, pe care îi abandonasem", povesteşte bărbatul peripeţiile elevilor săi, atunci când nu dau atenţie sfaturilor sale. Nu întâmplător, la fiecare scufundare are legată de costum o tăbliţă de plastic pe care scrie cu carioca instrucţiunile pe care cursanţii musai trebuie să le respecte. Alteori, când vizibilitatea este bună, foloseşte setul de semne învăţate la cursurile teoretice. Palma ridicată înseamnă să stai pe loc, rostirea cifrei 4 - fiţi atenţi -, iar cele două palme aşezate perpendicular - exerciţiul s-a terminat.

"Semnele sunt multe, nu am reuşit niciodată să le reţin pe toate, deşi instructorul ni le reamintea mereu. Trebuie să avem grijă ce mâncăm înainte de a intra în apă, după ieşirea din apă nu avem voie o oră să facem efort şi, poate cel mai important, trebuie să mergem la toaletă înainte de a ne pune costumele pe noi", râde Raluca, o tânără arhitectă care are deja brevetul. "La fiecare început de oră treceam în revistă echipamentul, cum aşezăm vesta pe butelie, cum umflăm vesta cu aer, care este poziţia corectă când intri în apă, picioarele depărtate şi uşor flexate, pentru că, din cauza greutăţii buteliei, poţi să cazi pe spate, aşa că centrul greutăţii tale trebuie uşor îndreptat în faţă", îşi aminteşte Raluca ce a învăţat la curs. Între timp şi-a cumpărat labe, ba mai mult, acum, de când are brevet de scafandru recunoscut pe plan internaţional, şi-a antamat şi o excursie în Egipt.

În vremea aceasta, cei trei îşi continuă sub apă exerciţiile de flotabilitate şi de respiraţie. "Sunt foarte importante. Şi la fel de important este să nu intri în panică atunci când simţi că ceva nu este în regulă. Nu are ce să ţi se întâmple, atâta vreme cât ai centura de plumbi, cât ai regulatorul, un fel de aparat prin care respiri. În ultimă instanţă renunţi la plumbi şi automat costumul te scoate la suprafaţă", o linişteşte instructorul pe Irina. Fata se chinuieşte de câteva minute să respire prin regulator. A încercat şi cu varianta de rezervă a dispozitivului de respirat, cea care poate, atunci când este nevoie, să-l ajute să respire şi pe colegul de scufundări. Parcă tot nu-i mulţumită. Îşi scoate masca, o umple cu apă şi încearcă să respire aşa. După ce ba îi vine să strănute, ba se îneacă, ba simte că se sufocă, tânăra reuşeşte.

"Mare chin", spune ea, uşurată. Pentru instructor este momentul să le arate scufundarea propriu-zisă. Nu uită să le reamintească: "Dacă vă intră apă sub mască, apăsaţi pe rama de deasupra ochilor şi apa va ieşi singură. Nu vă impacientaţi. O să ne scufundăm uşor şi apoi o să stăm în genunchi pe fundul bazinului. Fără teamă, eu sunt lângă voi", le spune instructorul şi o ia prima pe Ioana cea curajoasă. Şi "mai experimentată", după cum adaugă co-
legul ei.

Cu mâna dreaptă în mâna instructorului, cu cea stângă pe dispozitivul ce scoate aerul din vestă, Ioana se lasă uşor-uşor în apă. În urma ei ies bolboroace. După câteva secunde, instructorul se întoarce şi îl ia pe Adrian. Aceeaşi procedură. Irina a rămas ultima. Ba se scufundă, ba iese la suprafaţă. "Să mă luaţi mai uşor", îi şopteşte ea, temătoare. Instructorul o ajută să-şi găsească ritmul respiraţiei şi, după nici zece minute de exerciţii, nici un cap nu mai era la suprafaţă. Înlănţuiţi ca-ntr-o stea, toţi patru pluteau pe marginea bazinului. Au ieşit la suprafaţă abia după vreo 35 de minute. Zâmbeau fericiţi. Mai au de trecut proba Mării Negre, unde trebuie să se scufunde până la aproape 6 metri adâncime, şi brevetul este al lor. Iar calea către apele limpezi şi transparente ale mărilor de peste hotare le este deschisă.

×
Subiecte în articol: special