x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Legea care ar vrea să-i lase pe șoferii rău-platnici fără permise își trăiește ultimele ore, în Parlament

Legea care ar vrea să-i lase pe șoferii rău-platnici fără permise își trăiește ultimele ore, în Parlament

de Ion Alexandru    |    28 Iun 2022   •   07:40
 Legea care ar vrea să-i lase pe șoferii rău-platnici fără permise își trăiește ultimele ore, în Parlament

Trei comisii raportoare ale Camerei Deputaților trebuie să finalizeze, astăzi, raportul asupra legii prin care mai mulți deputați PNL doresc ca șoferii sancționați pentru abateri de la regulamentul rutier care nu au achitat amenda, în termen de 60 de zile, să rămână fără permise de conducere.

Camera Deputaților este forul decizional în legătură cu această inițiativă, după ce, săptămâna trecută, Senatul a respins-o, cu 88 de voturi la 1. Proiectul nu a fost avizat favorabil nici de Consiliul Economic și Social, nici de Guvernul României, fiind amendat și de Consiliul Legislativ, care atrage atenția că lipsesc de pe lista celor care riscă să își piardă dreptul de a conduce conducătorii de tractoare forestiere și vatmanii.

Inițiativa Legislativă prin care se dorește modificarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost inițiată de trei deputați de la PNL, printre care și un fost ministru. Este vorba despre Florin Roman, care, împreună cu Laurențiu Leoreanu și Gabriel Avramescu, au depus un proiect de lege pentru modificarea articolului 113, alineat 1, litera „f” al OUG 195/2002, în sensul ca „suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule se dispune (…) până în momentul achitării amenzii, dacă acesta nu a fost achitată în termen de 60 de zile de la sancționarea contravenientului”.

Proiectul de lege a fost susținut, cu semnătură, de încă 18 deputați, dintre care 17 de la PNL și neafiliata Rodica Luminița Barcari. Printre semnatarii liberali se numără actualul ministru al Digitalizării, Sebastian Burduja, și ex-ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Se vorbește despre „disciplinare”

În expunerea de motive, inițiatorii arată că „avem un nivel scăzut de achitare a amenzilor rutiere” și că, din „discuții” pe care „le-au purtat cu reprezentanți ai Poliției”, „mulți contravenienți nu achită amenzile pe care le-au dobândit”. În document, se mai arată că „unitățile administrativ-teritoriale nu au instrumente pentru a încasa amenzile”, iar încasarea acestora „este posibilă doar după perioade lungi de timp sau niciodată, ceea ce înseamnă o diminuare a bugetului local”. „În plus”, mai scriu deputații liberali, „neplata amenzilor rutiere devine o problemă pentru bugetul local, mai ales în condițiile în care Curtea de Conturi sancționează neîncasarea acestor amenzi, deși primăriile nu au nicio vină în această situație”.

În opinia inițiatorilor, „plata amenzilor reprezintă și o formă de disciplinare a șoferului auto, absolut necesară pentru o țară precum România”.

Primăriile au pârghiile necesare pentru a încasa amenzile

Consiliul Economic și Social a dat de pământ cu acest proiect de lege, arătând că dacă există un nivel scăzut de încasare a amenzilor rutiere, „acest fapt nu are nicio legătură cu situația persoanelor care s-au pregătit și au obținut pe bază de examen dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, mai ales că șoferii angajați, profesioniști sau doar deținători ai categoriei B sunt cei care își întrețin familiile”. CES arată că trebuie găsită o altă soluție pentru a determina „orice persoană contravenientă să își achite amenzile, mai ales în condițiile în care multe amenzi se aplică bicicliștilor, pietonilor și celor care folosesc trotinete pe drumul public”.

Mai mult, în avizul negativ, CES arată că „problema unităților administrativ-teritoriale de a încasa amenzile nu trebuie reglementată prin suspendarea dreptului de a conduce posesorilor de permise auto, mai ales că autoritățile locale au toate pârghiile necesare de a impune achitarea acestor amenzi, cum ar fi decizia de a nu elibera adeverințe sau neîncasarea taxei pentru locul de parcare”.

CES mai subliniază că mai bine s-ar modifica Legea Bugetului de Stat, „astfel încât amenda să poată fi achitată pe tot teritoriul României, indiferent unde a fost comisă contravenția”. Din acest motiv, Consiliul precizează că „inițiativa legislativă este inoportună prin faptul că va duce, până la urmă, la aplicarea măsurii complementare de suspendare a dreptului de circulație pe drumurile publice și pentru contravențiile unde această măsură nu se aplică”.

Colegii senatori ai inițiatorilor au respins proiectul. Camera Deputaților va da votul final

La rândul său, Consiliul Legislativ atrage atenția că, „pentru aplicarea sancțiunii complementare, trebuie să fie reglementată și procedura de dispunere a măsurii suspendării dreptului de a conduce vehicule, tractoare agricole, forestiere ori tramvaie”. În acest sens, arată Consiliul Legislativ, „este necesar ca proiectul să fie completat cu norme referitoare la persoana care are competența aplicării sancțiunii complementare, precum și la modalitatea prin care agentul constatator primește informația referitoare la neplata amenzilor”.

În același document, Consiliul Legislativ susține că „termenul de 60 de zile trebuie să curgă de la data rămânerii definitive a sancțiunii, și nu de la data aplicării sancțiunii”.

Nici Guvernul condus de Nicolae Ciucă nu susține această inițiativă legislativă, conform punctului de vedere transmis Parlamentului. Iar Comisiile Juridică și de Apărare din Senat au transmis Plenului raportul de respingere. La data de 20 iunie, Senatul a respins adoptarea legii, Din cei 90 de senatori prezenți, 88 au votat pentru raportul de respingere, dintre care 24 au fost de la PNL. Au existat un vot împotriva raportului și o abținere.

Legea a ajuns la Camera Deputaților, care este for decizional. Astăzi, Comisiile pentru Industrie și Servicii, Juridică, de Apărare și de Transporturi trebuie să finalizeze raportul.

 

×