Libertate pentru Televiziunea Română

Dumitru Iuga a denunţat tutela politică asupra mass-media din România. Îi compara pe fesenişti cu foştii comunişti.

După 1990 i s-a spus Televiziunea Ro­mână Liberă (TVRL), pentru că scă­pase de cenzură şi de "indicaţiile preţioase" ale "Tovarăşului". Nu vă­zu­seră oare pentru prima dată în di­rect românii şi împreună cu ei o lume întreagă căderea unui dictator comunist?! În scurt timp, şi programul de două ore a fost uitat, la fel şi progra­mele politico-educaţionale. Totuşi, în acele luni de "beţie a libertăţii", în TVR au existat şi voci care au de­nunţat tutela politică a noii conduce­ri. Se instala o altfel de cenzură, cu al­te "indicaţii", spuneau contestatarii. Prin­tre ei, chiar din interiorul tele­vi­ziu­nii, s-a aflat Dumitru Iuga, fost de­ţinut politic în perioada 1983-1989.

A făcut mai mult greva foamei după '90 decât pe vremea "împuş­ca­tu­lui". S-a contrat cu mai toţi şefii postdecembrişti ai Televiziunii, aşa cum nu o făcuse nici cu membrii "vechii conduceri". Toate, în numele independenţei instituţiei în care a lucrat din 1968 până în 2005.

După şase ani petrecuţi în de­tenţie politică, pentru "complot îm­po­triva orânduirii socialiste", Du­mi­tru Iuga a respirat aerul libertăţii doar câteva luni. În mijlocul lunii decembrie, cel care figura în catastifele Secu­ri­tăţii ca un "element periculos" a fost întemniţat din nou. La 21 decembrie 1989, din arest i s-a dat drumul la fel de brusc şi fără explicaţii cum fusese ridicat. A doua zi, a ajuns în studiourile Televiziunii, în vâltoarea "Revoluţiei".

După ce apele tulburi ale evenimentelor s-au mai liniştit a devenit şeful Sindicatului Liber din RTVR.
"În euforia generalizată, trăită de unii sincer, de alţii pentru că nu aveau de ales, mi s-a solicitat să preiau iniţiativa înfiinţării unui sindicat în «Televiziunea Română liberă», îşi amin­teşte in­gi­ne­rul Iuga. De ce eu şi nu altcineva?
Pentru că eram singura per­soană care se opusese pe faţă regimului comunist din cei aproape 3.000 de salariaţi, câţi angajaţi avea atunci Radioteleviziunea Română. Astfel că, la jumătatea lunii ianuarie 1990 a fost înregistrat la tribunal Sindica­tul Liber din RTVR, ce s-a bucurat de o mare popularitate în opinia pu­blică dornică de o schimbare reală în viaţa social-politică a României. Am fost foarte puternic sprijinit în demersurile mele de zona tehnică din Televiziune."

Primele conflicte cu noua condu­ce­re a instituţiei din Calea Do­ro­ban­ţilor au apărut în numele indepen­den­ţei faţă de partidele politice. "Aripa dură din sindicat (zona teh­ni­că) mi-a fost alături, astfel că am de­venit foarte fermi în atitudine, înlă­tu­rându-l scurt de la şefia TVR, prin dialog direct la Palatul Victoria, pe Au­rel Dragoş Munteanu, care era mem­bru al noului partid (FSN) în­fiinţat şi condus de Ion Iliescu", îşi amin­teşte Dumitru Iuga. "Nu se po­tri­vea, un membru marcant de partid şef la Televiziunea Română Liberă! Au fost numiţi în locul acestuia Ră­zvan Teodorescu şi Emanoil Va­leriu, aceeaşi Mărie cu altă pălărie."

Pe ultimul dintre cei doi, Iuga îl cre­ditează şi cu iniţiativa înfiinţării altor sindicate, de faţadă, în TVR. Manipulaţi sau nu, angajaţii Te­le­vi­ziu­nii descoperiseră între timp b­i­ne­face­ri­le sindicalismului, astfel încât în 1990 nu mai puţin de 14 asemenea asociaţii concurau Sindicatul Liber creat în zorii "democraţiei originale". Dar organizaţia sa, crede Dumitru Iuga, a rămas multă vreme cea mai populară printre "teverişti", datorită avantajelor pe care le-a obţinut.

Pe lângă creşteri salariale şi di­ver­se spo­ruri, în TVR soseau, mult timp după "Revoluţie", şi "ajutoare". "Prin sistemul de relaţii personale creat, cel puţin o dată pe săptămână, câte un camion cu de toate pentru salariaţi descărca în Televiziune ali­men­te, haine, încălţăminte, medicamente, obiecte de uz îndelungat, spune fostul deţinut politic.

A apărut şi primul Contract Co­lectiv de Muncă în RTVR, redactat şi negociat de Sindicatul Liber care bătea în cuie toa­te avantajele obţinute prin nego­cie­ri directe cu Puterea de la acea dată. (...) Surprinzător, ca pondere în rân­dul salariaţilor, în primele luni ale anului 1990, Sindica­tul Liber ajun­sese să cuprindă cvasitotalitatea sa­la­ria­ţi­lor! Ceea ce nu înseamnă că spriji­nul multora dintre ei era sincer şi dezin­teresat."

A condus Sindicatul Liber până la pensionare, în 2005. "Eu m-am chinuit ani mulţi pentru ca Televiziunea Română să devină o instituţie publică scutită de orice tutelă politică. La fel gândeam că trebuie să devină toată presa din România, liberă şi scutită de cenzură şi orice imixtiuni politice. Oamenii de presă din ziua de astăzi au uitat că libertăţile şi drepturile de care se bucură astăzi s-au obţinut cu mari eforturi depuse de acest sindicat... Şi sunt trist să văd că acea sintagmă - «deontologie profesională» - a devenit pentru foarte mulţi oameni talentaţi din presă o expresie de genul «Ce-i aia? Banul, vericule! Banul să iasă!» Dacă fac o socoteală, am stat în TVR aproximativ 100 de zile (nu toate o dată) nemâncat ca să împlinesc această dorinţă, libertate, profesionalism şi moralitate pentru presa din România."