"Lucian Blaga era să fie arestat în 1959"

de Toma Roman Jr | 01 Feb 2010 • 00:00

Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional

Doamna Ana Dorica Bugnariu, cunoscută mai bine drept Dorli Blaga, a acceptat să purtăm un dialog despre paradoxalul său soţ, profesorul Tudor Bugnariu, şi riscurile la care era supus Lucian Blaga în anii '50.

Profesorul Bugnariu a fost un caz special, unul dintre puţinii universitari din România interbelică intraţi în Partidul Comunist ilegal. Primar al Clujului în 1944-'45, ministru-adjunct al Învăţământului în 1956, Tudor Bugnariu (1909-1988) s-a distanţat în timp de mişcarea în care crezuse, în orice caz, de aplicaţiile ei practice din România. A sfârşit urmărit de Securitate şi turnat de prieteni personali.

● Jurnalul Naţional: Cum l-aţi cunoscut pe viitorul dumneavoastră soţ, profesorul Tudor Bugnariu? Era mai în vârstă cu 21 de ani decât dvs...
● Dorli Blaga: În timpul războiului, Clujul fiind sub ocupaţie ungurească, universitatea s-a mutat la Sibiu. Tatăl meu era bun prieten cu Constantin Daicoviciu, istoricul, se ştiau încă de când tata era profesor la Cluj. Cum Daicoviciu era cumnat cu Bugnariu, pe linia asta ne-am văzut primele dăţi, prin 1946, când universitatea încă nu revenise la Cluj. Mă împrietenisem cu sora mai mică a lui Bugnariu, Elena, căsătorită cu istoricul de artă Virgil Vătăşianu. Cât am locuit la Sibiu, noi şi familia Daicoviciu am stat în acelaşi cartier. Pe el l-am cunoscut propriu-zis când eram în anul I de facultate, la Cluj, unde mi-a ţinut primul curs de marxism. Părea foarte distins.

● Jurnalul Naţional: Ştiu că eraţi un copil când el s-a apropiat de comunişti în anii '30. Totuşi v-a povestit cum a ajuns ilegalist al PCR? Puţini intelectuali etnici români erau încadraţi acolo...
● Dorli Blaga: Da, nu i-a plăcut ce se întâmpla în Europa, ascensiunea lui Mussolini şi apoi a lui Hitler. Iniţial s-a apropiat de aşa-numiţii intelectuali antifascişti şi apoi, atras de marxism, s-a încadrat în PCR. Nu îi plăcea nici cum evoluau legionarii la noi, aşa că a făcut un fel de reacţie de respingere la extrema dreaptă. A ajuns membru al PCR când era preparator la universitate şi doctorand. Nu îşi ascundea simpatiile. După 1990, eu am lucrat în corpul tehnic al Senatului. L-am întâlnit pe Corneliu Coposu, care îl cunoscuse pe Tudorel, aşa îi spunea bărbatului meu, fiindcă erau amândoi preparatori la universitate, Coposu la Drept, soţul meu la Litere şi Filozofie. Mi-a explicat cum luptau amândoi cu legionarii, Coposu pe căi legale fiind naţional-ţărănist, iar Bugnariu atât prin mişcarea antifascistă legală cât şi conspirativ, prin PCR.

● Jurnalul Naţional: Cine mai făcea parte din cercul comunist de la Cluj? Ştiu că acolo era şi Mihai Beniuc...
● Dorli Blaga: Beniuc era doar un fel de simpatizant, el nu a fost membru nici în PCR, nici nu a fost foarte activ în organizaţiile legale. De altfel, el a plecat cu o bursă în Germania, după ce Hitler luase deja puterea, să studieze psihologia peştilor. În timpul războiului, acelaşi "comunist" Beniuc a lucrat la cenzura scrisorilor. În cercul de stângişti ai lui Tudor erau doctorul Ranta, profesorii universitari Eugen Pora, Simion Pop şi Coriolan Drăgulescu, despre care nu ştiu dacă aveau ca şi el sau nu legături cu partidul.

● Jurnalul Naţional: Ştiţi care erau legăturile lui superioare de partid în perioada aia?
● Dorli Blaga: Trăiau destul de ascunşi, nu se prea ştiau între ei. Să vă povestesc un episod. Sora lui, Zoe Bugnariu, intrase şi ea în mişcare, dar nu ştiau unul de altul. Ea a fost delegată chiar la un congres al stângii antifasciste, la Paris, alături de profesorul Constantinescu-Iaşi. Tudor habar nu avea că şi Zoe e membră PCR, au aflat unul de altul abia când într-o zi au prânzit la părinţii lor şi au vorbit ceva mai mult. Erau organizaţi secretos, de exemplu. Zoe era în aceeaşi celulă cu sociologul şi statisticianul Mircea Biji, iar Tudor cu soţia acestuia. Chiar dacă erau căsătoriţi, nu făceau parte din aceeaşi celulă.

● Jurnalul Naţional: Soţul dumneavoastră a mai fost căsătorit cu o doamnă maghiaro-evreică, Kato Balasz... Ştiu că a fost o tragedie acolo...
● Dorli Blaga: Da, era o doamnă dintr-o familie înstărită de evrei clujeni, dar şi ea era implicată în mişcarea ilegală, acolo se cunoscură pe la mijlocul anilor '30. El căpătase un renume în mişcare, fusese condamnat de două ori, avusese 10 ani privare de drepturi civile. Din cauza asta o perioadă a lucrat prin fabrici, a făcut meditaţii. Îi scrisese o scrisoare de solidaritate şi Romain Rolland, pe care nu ştiu de ce a făcut-o pierdută un unchi de-al lui, profesor universitar. Când a fost Dictatul de la Viena el se afla în lagăr, la Caracal. Fusese arestat destul de brutal de jandarmi. În lagăr a stat cu îndrumătorul lui, Kohn Hillel, pe care-l considera unul dintre cei mai buni cercetători ai lui Marx, şi cu Ilie Cristea, un profesor de stânga. După dictat, eliberat, a trecut la loc la Cluj, cu peripeţii, unde era soţia. A fost mobilizat pe front în armata maghiară, apoi într-un detaşament de muncă. L-a ajutat Emil Haţieganu, care, cu toate că era ţărănist, l-a angajat redactor la Tribuna Ardealului, ziarul românesc de acolo. Tudor Bugnariu a avut relaţii de prietenie cu ţărănişti şi după venirea comuniştilor la putere, cu Ionel Pop, fost demnitar, s-a vizitat până la moartea sa. Când au început deportările evreilor, soţia sa a fost exceptată, fiind nevastă de creştin, dar familia ei a fost dusă la Auschwitz. Mama, surorile şi nepoatele ei au murit acolo, s-au întors doar tatăl şi fratele. Ea nu a suportat şi s-a sinucis.

● Jurnalul Naţional: În perioada deportărilor a funcţionat la Cluj un grup de intelectuali români care a salvat evrei, cu avocatul Aurel Socol şi Raoul Şorban. Era domnul Bugnariu în legătură cu ei?
● Dorli Blaga: Da, cu Bubi Socol era bun prieten. El fusese demnitar ţărănist, din cauza asta a făcut puşcărie după ce au ajuns comuniştii la putere. Şorban şi-a arogat după aia meritul că el ar fi făcut aproape tot, deşi unii ca Bubi au avut un rol mai important.

● Jurnalul Naţional: Ştiu că domnul Bugnariu a fost primul primar român al Clujului de după eliberarea sa din mâinile ungurilor. Cum a ajuns?
● Dorli Blaga: Imediat după 23 august 1944, maghiarii şi nemţii au năvălit peste Feleac, în sudul Ardealului. Ajunseseră până la Aiud. A urmat o contra-ofensivă românească şi sovietică, a fost o luptă la Feleac, dar atât românii, cât şi ungurii din oraş au reuşit să evite ciocniri urbane. Soţul meu a fost implicat într-o mişcare menită să evite jefuirea oraşului de trupele în retragere. A fost preferat să fie primar într-o perioadă tulbure, când nu se ştia clar cui va reveni oraşul, între octombrie 1944 şi iunie 1945. Chiar mulţi dintre maghiarii de stânga sperau ca Ardealul de Nord să rămână Ungariei după înfrângerea lui Hitler, erau tensiuni interetnice în oraş.

● Jurnalul Naţional: Eraţi înapoi la Cluj când a început persecuţia împotriva grupului Pătrăşcanu? Aţi discutat cu profesorul Bugnariu despre asta?
● Dorli Blaga: Universitatea a revenit în 1945, dar familia noastră s-a mutat abia în 1946, când ni s-a repartizat o locuinţă, cea veche fiind ocupată de alţii. Tata, Lucian Blaga, ca şi prietenul său, DD Roşca, au fost printre primii profesori epuraţi. Despre arestarea lui Pătrăşcanu şi restul am aflat de la Barbu Zevedei, un asistent al lui tata care fusese tot de stânga şi apropiat de Pătrăşcanu. Tata îl protejase pe Zevedei, îl pusese secretar de redacţie la revista Saeculum pe care o editase la Sibiu. Zevedei fusese arestat în 1943 de Antonescu, tata apăruse ca martor al apărării în procesul lui. După o detenţie în lagăr, Zevedei ajunsese în diplomaţie, după 23 august 1944, la Londra, ca ataşat cultural. Când a fost arestat Pătrăşcanu se afla în ţară, a avut îndelungi discuţii cu tata. Cred că în urma lor a rămas în Anglia, în 1948, unde se dusese să îşi ia lucrurile, fusese rechemat de la post. Probabil l-ar fi arestat şi pe el dacă nu pleca, a făcut carieră de filozof şi sociolog acolo. Tudor Bugnariu era rudă, prin familia lui Grigore Moisil, cu Lena Constante, membră importantă a grupului Pătrăşcanu. El rămăsese marxist, cu toate că avea serioase dubii despre stalinism încă din anii '30, când cu procesele de la Moscova. Chiar colegii de partid mai dogmatici, cărora le spusese ce simte, l-au ameninţat că îl vor spânzura ca trădător, dar, din fericire, nu au pus asta în practică.

● Jurnalul Naţional: În 1956, când a fost revoluţia din Ungaria, Tudor Bugnariu era ministru adjunct la Învăţământ. Au fost manifestări de solidaritate cu Ungaria şi în centrele studenţeşti de la Timişoara, Cluj şi Bucureşti, urmate de represiuni crunte, arestări şi exmatriculări. A fost profesorul Bugnariu implicat într-un fel?
● Dorli Blaga: Da, era adjunct al ministrului Ilie Murgulescu. Semne de solidaritate au fost mai puternice la Timişoara, unde au manifestat şi copiii lui Coriolan Drăgulescu, tot ministru adjunct şi el, coleg cu Tudor. De represiune s-au ocupat şefii de atunci ai UTC şi oameni de la partid, din Securitate. Profesorul Murgulescu a fost dat jos pentru lipsă de vigilenţă, iar Tudor a plecat în semn de solidaritate cu el. Atunci au fost nişte "şedinţe de demascare" desfăşurate la Sala Floreasca, în care studenţii erau îndemnaţi să se acuze şi să se toarne între ei. L.G., un fost asistent al soţului meu, a acuzat atunci nişte colegi, după care a avut tot timpul nevroze şi remuşcări şi s-a sinucis după 1990, când povestea a devenit publică.

● Jurnalul Naţional: Pe măsura trecerii vremii, profesorul Bugnariu era dezamăgit de cum evoluează "România Socialistă". I-aţi văzut dosarul de la CNSAS. Cum vă explicaţi că l-au turnat apropiaţi ai săi?
● Dorli Blaga: Dintre apropiaţii săi erau doi, Raoul Şorban şi profesorul Pavel Apostol, coleg cu el la catedra de filozofie. Veneau frecvent la noi în casă şi mai târziu am impresia că deveniseră şi un fel de agenţi de influenţă ai Securităţii în exterior, înainte de 1989 Şorban pleca des în Germania, iar Apostol făcea drumuri frecvente în Franţa. Am văzut că şi alţi intelectuali în vârstă erau folosiţi şi în exterior. Eu personal nu mi-am văzut dosarul, dar din alte documente am dedus că eram supravegheată de Rodica Clopoţel, o prietenă de familie, fata liderului social-democrat Ion Clopoţel. Supravegherea mea începuse încă din 1958 şi se interesa de mine vestitul Gh. Pintilie, zis Pantiuşa şi din 1960 colonelul Isidor Hollingher. Nici ce am văzut despre soţul meu nu cred că e complet, am parcurs doar ceva din 1965 şi de după 1975, o perioadă. Unii se foloseau de relaţia cu Securitatea. Pavel Apostol, de exemplu, a făcut un raport despre propria persoană, semnat cu numele conspirativ, în care povestea la persoana a treia că e persecutat şi nu e apreciat la justa lui valoare la universitate de Bugnariu.

● Jurnalul Naţional: Tatăl dumneavoastră, din cele ce aţi cercetat, a fost în pericol real de arestare?
● Dorli Blaga: Da, prin 1958-'59. Era prieten cu un medic Mihai Iubu, pe care îl vizita la casa lui de vacanţă de pe Valea Drăganului. Iubu a fost arestat pentru legături cu partizanii din Apuseni. S-a spus că e vorba despre nu ştiu ce legionari, dar cei cu care era Iubu în legătură erau, de fapt, greco-catolici care nu voiau să îşi abandoneze credinţa. Oricum, asupra lui a planat tot timpul pericolul, fiindcă nu a vrut să-şi renege opera şi nu a făcut compromisuri ideologice. Dacă îi găseau romanul "Luntrea lui Caron" şi alte lucrări scrise atunci pentru sertar, în plin stalinism, probabil nu scăpa.