De cand ingerul a vestit Invierea Domnului, coaja oului povesteste crestinilor despre eternitate, suferinta, moarte si inviere in culorile sangelui, ale luminii, ale dragostei si cerului. Chisita moseste pe haina oului, el insusi purtator de viata, nasterea unei minuni.

Tot romanul cinsteste Invierea Domnului cu oua rosii pe masa. Obiceiul colorarii oualor si daruiri lor a traversat veacuri precrestine, devenind simbolul sarbatorilor pascale. Asa cum puiul de gaina sparge coaja oului si iese in lumina zilei, tot asa Mantuitorul si-a parasit mormantul si s-a intors la viata. In alte vremuri, ouale se colorau cu vopsele vegetale, in galben, culoarea Soarelui pe bolta Cerului, si in rosu, culoarea discului solar la rasarit si apus. Ulterior, ele au inceput a fi decorate cu chipul lui Hristos, cu figuri de ingeri si apoi cu diferite motive artistice.

POVESTE IN CULORI. Filofteia Dragnici din Paltinu, comuna Vatra Moldovitei, judetul Suceava, merge cu oua incondeiate pe la targurile din tara. A venit si acum la Bucuresti cu minunatiile pe care a invatat sa le faca din batrani. Randuite in cosuri impletite, ouale impodobite cu motive traditionale, crucea Pastilor, carligul ciobanului, ramuri de flori, coarnele berbecului, frunze de stejar sau trifoi si-au primit fiecare jertfa mestesugului. Iti poti inchipui cum Filofteia sterge ouale albe cu stergarul, apuca cu mana o unealta si le goleste de continut. O vezi cum le asaza apoi cu grija pe soba, la uscat. Unul cate unul trec sub condeiul chisitei, unealta care moseste plasmuiri minunate in culori. Modelele incep sa se contureze pe coaja alba, intai cu ceara curata de albine, in spirale si linii. Unul cate unul, ouale fac o baie de vopsea galbena timp de o jumatate de ora. Ies la uscat pe cofraje de carton si, pe galbenul cald, liniile din ceara continua motivul initial.

Iar o baie, de culoare rosie, tot o jumatate de ora. Iar la uscat. Incondeiatul continua cu ceara pe culoarea rosie. Apoi, pe coaja oului infloreste explozia de culori. Sunt culorile sangelui, ale luminii, ale dragostei, ale cerului, ale sperantei. Focul unei lumanari topeste ceara si plasmuieste pe coaja oului viata si moartea, eternitatea si timpul. Carpa de lana ostoieste apoi cu lac suferinta patimii si le aduce stralucirea unei veritabile opere de arta.

LEGENDA OUALOR ROSII. In credintele populare romanesti, obiceiul de a rosi oua de Pasti se povesteste in multe legende. La Gura Humorului se spune ca, pe cand se afla Domnul Hristos rastignit pe cruce, batjocorit in tot chipul de pagani, Maica Domnului, facandu-i-se mila de Fiul sau, lua un cos plin cu oua si se duse cu el la jidovi, rugandu-i sa inceteze a-l chinui pe Iisus. Neinduratori, jidovii incepura a-l batjocori si mai tare, iar cand Iisus ceru apa, ei ii dadura in loc otet si urzici. Maica Domnului, vazand chinurile Mantuitorului, se aseza plangand langa cruce, cu ouale langa dansa. Iar sangele lui Iisus a curs siroi pe oua, o parte din ele impestritandu-se, iar altele facandu-se cu totul rosii, ca si cand ar fi fost vopsite. Vazand Hristos ouale umplute de sange, a zis catre cei care se aflau langa Dansul: "De acum sa faceti si voi oua rosii si impestritate pentru a va aduce aminte de rastignirea Mea". Iar dupa Invierea Domnului, Maica Sa a fost cea dintai care a facut oua rosii si pasca si, mergand cu bucurie sa-l vada pe Fiul Sau, fiecarui om pe care il intalnea ii zicea: "Hristos a inviat!" si-i daruia cate un ou rosu si pasca. Si de atunci au inceput oamenii a face oua rosii si impestritate de Pasti...

JERTFA RITUALA. Dupa slujba de Inviere, oul gatit cu maiestrie este jertfit. In graiul popular verbul "a sparge" este sinonim cu sfarsitul sau moartea oricarui obiect sau fenomen personificat. Pana si necazul se sparge. Romanul ciocneste oua pentru a-si elibera sufletul, asa cum Hristos a iesit din mormant eliberand umanitatea. In credintele populare, oul este un adapost privilegiat al sufletului. Pentru ca nu are pe unde iesi, singura solutie pentru eliberarea lui este distrugerea: ciocnitul ritual de Pasti. In dimineata din duminica Pastilor se mai obisnuieste inca spalatul fetei cu apa neinceputa in care se pune un ou rosu, pentru ca omul sa fie frumos si sanatos ca un ou rosu.

Cinstirea Invierii lui Hristos se impleteste in traditiile romanesti cu invierea naturii primavara si cu reluarea ciclurilor vietii. Oul, el insusi purtator de viata, devine un simbol al regenerarii, al purificarii si al vesniciei. Pe coaja oului, haina care ocroteste viata, motivele traditionale nascute din chisita vorbesc si ele despre biruinta vietii asupra mortii.

CIOCNITUL RITUAL

SIMBOL. Oul care poarta samanta vietii este jertfit asemenea Mantuitorului Fara sa stie, omul mileniului III practica un cult preistoric desfasurat solemn dupa un ritual prescris de traditie: persoana mai in varsta, de obicei barbatul, loveste capul oului sau de capul oului tinut in mana de partener in timp ce pronunta formula consacrata: "Hristos a inviat!", "Adevarat a inviat!". Izvoare istorice si arheologice certe atesta, cu multe secole inainte de aparitia crestinismului, obiceiul de a se face cadou oua colorate la marile sarbatori sezoniere. Vechii persi isi daruiau oua de diferite culori, iar tinerii romani trimiteau oua vopsite in rosu si alte cadouri la sarbatoarea zeului Ianus. Imaginea arhetipala a oului a fost preluata si de crestinism: colorat si impodobit, acesta este simbolul Mantuitorului, care paraseste mormantul si se intoarce la viata, precum puiul de gaina iesit din oul spart. (Profesor Ion Ghinoiu)

Tehnica incondeierii

VARIETATE. Pictate, inrosite sau incodeiate, ouale slavesc marea sarbatoare

"Incondeiatul este tehnica de infrumusetare a oului jertfit (spart) la Pasti, simbol al divinitatii care moare si renaste anual. Tehnologia populara prin care oul devine substitut divin si opera de arta cuprinde mai multe faze de lucru: alegerea oualor proaspete de gaina sau de rata prin scufundarea lor in apa (ouale proaspete cad la fund, ouale vechi se ridica la suprafata); selectionarea oualor mari si frumoase, cu coaja groasa si fara denivelari; degresarea prin spalarea cu apa calda, in care se adauga putin otet, pentru a prinde uniform vopseaua; fierberea oualor la foc domol, pentru a nu le plesni coaja; prepararea vopselelor din plante sau din produse chimice; confectionarea si pregatirea uneltelor de ornamentat numite chisita si festeleu (cele mai vechi condeie au fost lumanarea, cu al carui capat incins la foc se desenau pe ou anumite semne, si pana de gasca care avea rolul cornului de ornat folosit de olar); topirea cerii de albine in care se adauga putin carbune pisat; incondeierea propriu-zisa; introducerea oului incondeiat in vasul cu vopseaua dorita pentru colorarea fondului; scoaterea oualor din vopsea si stergerea urmelor de ceara, care lasa in locul lor desenul alb, oul incondeiat monocrom. In cazul oualor incondeiate policrom se repeta, pentru fiecare culoare in parte, operatiunile de ornamentare amintite. Local, sunt inversate unele faze de lucru sau se folosesc metode noi de decorare: ouale pictate, ouale sapate sau decorate in relief, ouale incondeiate cu frunze de plante, ouale impodobite cu margele, ouale din lemn sau plastic decorate sau pictate." (Profesor Ion Ghinoiu)