Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A avut o relaţie privilegiată cu Gheorghiu-Dej, deţinând cele mai importante funcţii politice în partid și în stat. Apostol era „programat” să devină următorul secretar general al partidului, însă Gheorghe Maurer și Nicolae Ceaușescu au aranjat lucrurile astfel încât ultimul să preia puterea în stat.
În 1929, lucrând ca ucenic la turnătoria de bronz și fontă a Atelierelor CFR, Apostol l-a cunoscut pe Gheorghiu-Dej, la acea vreme electrician. Participant la acțiunile greviste ale muncitorilor ceferiști din anii ’30, Gheorghe Apostol a fost condamnat în 1937 la închisoare. A trecut pe la Doftana, Caransebeș, Miercurea Ciuc, Caracal și Târgu-Jiu, unde s-a creat, în jurul lui Dej, organizația care avea să preia puterea în România și din care făceau parte Nicolae Ceaușescu, Iosif Chișinevschi, Alexandru Drăghici, Miron Constantinescu ori Alexandru Moghioroș. După ce Dej a devenit conducătorul țării, în 1947, Apostol a fost unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai săi. Alexandru Bîrlădeanu spunea că șeful statului îl trata pe Apostol „ca pe un copil al său, un băiat nu prea strălucitor, dar în care se putea avea încredere că nu va ieși din cuvântul său”.
Momiți cu funcții
În 1965, Gheorghiu-Dej a descoperit că are cancer la plămâni. În timpul vizitelor făcute de Gheorghe Maurer acasă la acesta, Dej și-a exprimat dorința ca în cazul dispariției sale, Apostol să fie succesorul său. Cu trei zile înainte ca Dej să moară, Maurer le-a transmis lui Ceaușescu, Chivu Stoica, Alexandru Drăghici, Apostol și Emil Bodnăraș că dorința lui era ca Apostol să fie numit prim-secretar al CC. Ceaușescu și Drăghici au votat împotriva acestei propuneri. S-a decis ca după moartea lui Dej să se reunească în aceeași formulă de șase pentru a alege succesorul lui Gheorghiu-Dej.
Potrivit declarațiilor lui Apostol, în perioada în care Dej era bolnav, Ceaușescu și-a asigurat numărul de susținători de care ar fi avut nevoie în Biroul Politic astfel încât să fie ales ca prim-secretar al CC. Viitorul dictator i-a momit cu funcții pe mai mulți dintre cei care urmau să decidă următorul conducător: Maurer rămânea prim-ministru, Chivu Stoica ajungea președinte al Consiliului de Stat, iar Drăghici urma să fie numit prim-ministru dacă Maurer ar fi fost schimbat de la conducerea guvernului. Pe 22 martie 1965, la numai trei zile după moartea lui Dej, Nicolae Ceaușescu era deja prim-secretar al partidului.
Imoralitate și înapoiere politică și ideologică
Gheorghe Apostol a rămas în conducerea partidului în anii 1965-1969. Însă a fost înlăturat din toate funcțiile deținute în conducerea partidului, care urmare a campaniei de epurare a oamenilor lui Dej, pentru abuzurile produse în anii ’50. În august 1969 la o întâlnire a Biroului Politic, Apostol s-a declarat împotriva industrializării forțate. La Congresul al X-lea din 6-12 august 1969, acesta, ca președinte al comisiei social-economice, a propus un proiect paralel pentru dezvoltarea economică. Când s-a supus la vot în Congres, delegații nu au votat propunerea lui Ceaușescu, ci pe cea a lui Apostol. În ultima zi a Congresului, a fost acuzat de tovarășii săi de partid de „imoralitate și înapoiere politică și ideologică” și eliminat din toate funcțiile deținute la vârf.
Citește pe Antena3.ro
Pe lângă Apostol, Ceaușescu se descotorosea de Alexandru Drăghici și Chivu Stoica, din echipa apropiaților lui Dej. L-a ținut aproape pe Emil Bodnăraș, iar Gheorghe Maurer era prea valoros ca să fie îndepărtat (chiar și în urma conflictului din 1971, când dictatorul și primul ministru s-au certat dur la vânătoare, cu privire la cine a ucis un urs).
Scrisoarea celor șase
Apostol a fost retrogradat ca director la Direcția Generală a Rezervelor de Stat, unde a lucrat până în 1975, iar apoi trimis de dictator ca ambasador al României în Argentina, Uruguay și Brazilia. Îndepărtat din viața politică internă, el și-a accentuat opoziția față de regimul ceaușist și, după revenirea în țară în 1988, a reușit să strângă în jurul său un grup de veterani comuniști marginalizați.
„Scrisoarea celor șase” (Apostol, Bârlădeanu, Corneliu Mănescu - fost ministru de Externe, Constantin Pîrvulescu - fost șef al PCR, Silviu Brucan - fost ambasador la Washington, Grigore Răceanu - ilegalist), un document de protest împotriva regimului ceaușist, a fost transmisă simultan lui Ceaușescu, la posturile de radio B.B.C. și Europa Liberă și la ambasadele occidentale pe 13 martie 1989. În cadrul Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R, Ceaușescu spunea despre autorii scrisorii că erau niște „derbedei politici, declasați și moral și politic”, care ar fi fost încurajați să se manifeste împotriva regimului de agenturile străine și de ceea ce se întâmpla în Uniunea Sovietică. Ceaușescu i-a acuzat pe cei șase „de trădare”.
Ceaușescu: „Merită pedeapsa capitală”
Au urmat anchetele protestatarilor acuzați că ar fi fost „agenți ai serviciilor străine și dușmani ai poporului”. Unii dintre ei au fost evacuați din case și li s-au stabilit domicilii obligatorii, unde erau păziți de agenți ai Securității: Brucan - în Dămăroaia, Mănescu - în Chitila, Răceanu - în comuna Cojocna. Apostol, la insistențele soției de a nu-și pierde casa, a redactat o scrisoare de dezicere și ar fi declarat despre Brucan că era „agent american”. Ceaușescu a susținut că aceasta este o recunoaștere a „înaltei trădări” și a faptului că merita „pedeapsa capitală”. Apostol a fost arestat la domiciliu și a fost anchetat o perioadă de 8 luni. Chiar în pragul judecării și condamnării sale la moarte, a venit Revoluția.
Bîrlădeanu declara că în 22 decembrie 1989 a fost acasă la Apostol și împreună au plecat la sediul Comitetului Central. Lui Apostol nu i s-a permis - de către Brucan - să intre în Comitetul Central, unde se dezbătea formarea Consiliul Frontului Salvării Naționale și nu a fost primit nici la TVR pentru a face declarații de susținere a schimbărilor politice. Atunci s-a retras definitiv din viața publică, dar a rămas atașat ideilor comuniste până la moartea sa, din 21 august 2010, la vârsta de 97 de ani.
Morți suspecte ale tovarăşilor din conducerea centrală de partid
Gheorghe Apostol a scris în cartea „Eu și Gheorghiu-Dej”, aflată acum la chioșcuri împreună cu Jurnalul, că e sigur că, la ordinul lui Ceaușescu, au fost lichidați mai mulți adversari ai dictatorului.
Ba chiar că el însuși ar fi fost victima a două tentative de asasinat: „În ultimul deceniu al domniei feudale a lui Nicolae Ceauşescu, partidul a devenit „partidul lui“, al carieriştilor şi laşilor. Principalii săi adversari au fost înlăturaţi, folosindu-se calomnia, minciuna, şantajul şi chiar moartea. Presupun, pentru că nu am dovezi concrete, că nu a fost întâmplătoare moartea atâtor tovarăşi din conducerea centrală de partid, pe care i-am cunoscut şi ştiu sigur că au avut faţă de Ceauşescu opinii contradictorii. Vă pot da câteva exemple: Leontin Sălăjan, fostul ministru al Armatei; Gheorghe Vasilichi, secretar general al Marii Adunări Naţionale; Chivu Stoica, fost preşedinte al Consiliului de Stat; Vasile Patilineţ, fost secretar al Comitetului Central; Virgil Trofin, fost secretar al Comitetului Central; Tatu Jianu, şeful arhivelor C.C. şi, fără îndoială, au mai fost şi alţii care au avut aceeaşi soartă, pe care nu-i cunosc”.
Apostol a continuat dezvăluirile: „Eu însumi am fost victima a două accidente de circulaţie, provocate din ordinul lui Ceauşescu, din care numai întâmplarea şi Dumnezeu m-au salvat de la moarte sigură pe mine şi soţia mea”. Iar de ultima tentativă ar fi scăpat după ce a ascultat de sfatul lui Bodnăraș: „În luna martie 1975, Emil Bodnăraş era internat la Spitalul Elias, fiind grav bolnav. Nimeni nu putea să-l viziteze, fără aprobarea lui Ceauşescu. Într-o dimineaţă, eu am pândit până am văzut că securistul a ieşit din camera sa şi am intrat. Când m-a văzut, m-a strâns în braţe şi plângând în hohote, mi-a spus:
- Dragă Ghiţă, Ceauşescu ne-a trădat!
I-am răspuns:
- Dragă Emile, păcat că ai ajuns prea târziu la această concluzie!
Folosind acest moment de profundă sinceritate, i-am spus:
- Eu plec la Galaţi să-mi depun candidatura pentru a fi ales deputat în Marea Adunare Naţională, fiindcă Ceauşescu nu a permis să candidez în nici un judeţ al ţării. Bodnăraş, cu lacrimi în ochi, mi-a spus:
- Dragă Ghiţă! Renunţă la această acţiune. Ceauşescu te va lichida!
I-am ascultat sfatul şi nu am mai plecat la Galaţi! Era ultima noastră întâlnire şi convorbire, fiindcă după puţin timp, a plecat pentru totdeauna dintre noi!”.
Dej, despre Ceaușescu: „Știe numai să încurce”
În ceea ce privește relația dintre Dej și Ceaușescu, părerile sunt împărțite. Gheorghe Apostol face lumină în cartea sa, asta dacă nu rivalitatea pentru dictatorul împușcat la Revoluție nu l-a făcut să mistifice evenimentele. Totuși în carte am regăsit multe aprecieri la adresa lucrurilor bune făcute de Ceaușescu, deci apreciem ca echilibrată scrierea acestuia.
„Înainte de agravarea bolii sale, într-o discuţie cu mine şi Chivu Stoica, Dej şi-a exprimat hotărârea ca la Plenara ce se preconiza să aibă loc la scurt timp, să-l elibereze pe Nicolae Ceauşescu din funcţia de secretar al Comitetului Central şi să-l transfere la guvern. Plenara nu a mai avut loc. A avut loc însă decesul său. După moartea lui Dej, datorită „trădării” lui Maurer şi Chivu Stoica, a ajuns prim-secretar al Comitetului Central al partidului, Nicolae Ceauşescu şi se ştie ce a urmat” scrie Apostol, care explică faptul că Dej avea o părere proastă despre Ceaușescu.
A tras în oameni la Vadu Roșca
„Bârlădeanu afirma într-un interviu că atunci când a fost pus de Dej să pregătească materialul pentru liberalizarea C.A.P.-urilor, el, Bârlădeanu i-ar fi spus lui Dej că ar fi bine să facă acel material împreună cu Ceauşescu, care răspundea pe linie de partid, de agricultură. Dej s-ar fi înfuriat şi i-ar fi zis: „Lasă-l pe prostul ăla la o parte! Nu înţelege nimic. El poate numai să te-ncurce”! Aşa este. Dej avea o părere foarte proastă despre Ceauşescu mai ales după ce acesta s-a ocupat de agricultură”.
De asemenea Apostol dezvăluie că Nicolae Ceaușescu a fost protagonistul revoltelor de la Vadu Roșca: „Ştiu că, în zelul lui de a se remarca pe această linie, Ceauşescu a vrut să facă din Galaţi o a doua regiune complet cooperativizată. El a forţat lucrurile şi în judeţul Vrancea, care aparţinea regiunii Galaţi, și au avut loc o seamă de revolte, care au culminat cu cele de la Vadu Roșca. Trimis să potolească lucrurile acolo, Ceauşescu le-a aprins şi mai tare, trăgând cu pistolul în oameni. Ca să fie salvat, a trebuit să se intervină cu forţele armate”.
Condamnarea lui Antonescu, decisă de puterile lumii
Gheorghe Apostol susține că Gheorghiu-dej nu a avut nici un amestec în condamnarea la moarte a mareșalului Ion Antonescu: „Cât despre judecarea şi condamnarea lui, aceasta a fost decisă de cele trei mari puteri victorioase în cel de-al Doilea Război Mondial, SUA, URSS şi Anglia. Faptul că aceasta s-a făcut în ţară şi nu la Nürnberg, nu schimbă cu nimic situaţia. Gheorghiu-Dej nu a fost implicat în problema asta, atâta timp cât a fost justiţia română condusă de Pătrăşcanu şi Regele, chiar şi Iuliu Maniu. Faţă de aceştia, Gheorghiu-Dej a fost mai mult moderator…”.
Prestigiul României și a politicii sale externe au determinat O.N.U. să-l aleagă președinte, pentru un an, pe Corneliu Mănescu - ministrul de Externe. Acesta putea fi desemnat apoi ca secretar general al O.N.U. dacă Nicolae și Elena Ceauşescu, din gelozie politică, nu l-ar fi înlocuit pe Mănescu în conducerea Ministerului.
Dacă mai trăia Dej măcar 5 ani, până în 1970, nu ar mai fi urmat „epoca de aur“ a domniei de tip „feudal” a lui Nicolae Ceauşescu - Gheorghe Apostol
