Marian Munteanu, fostul lider al "golanilor": "Să nu credeţi că ăştia pe care-i vedeţi la TV ne conduc"

Usor grizonat, imbracat in jeansi si geaca de motor, trage adanc dintr-o tigara, cu miscari lente. Gestul lasa la vedere jumatatile de degete goale ce ies dintr-o manusa de piele perforata, speciala pentru condus. Fumul de tutun ars se infasoara in barba-i incaruntita de cei 20 de ani care au trecut. Imaginea pastreaza ceva din parfumul de "golan" care canta in ’90 in Piata Universitatii: "Mai bine haimana, decat tradator/ Mai bine huligan, decat dictator/ Mai bine golan, decat activist/ Mai bine mort decat comunist".

Intr-o duminica tarzie, a coborat dinspre catunul cocotat pe un deal, acolo unde se retrage cea mai mare parte a timpului, departe de impostura lumii pe care o resimte. Sta picior peste picior si se uita detasat la tinerii zgomotosi din jur, adunati la singura carciuma deschisa din micul oras. Asa l-am intalnit la Breaza pe Marian Munteanu, fostul lider al studentilor din perioada ’89-’91, "golanul" batut crunt de mineri la 14 iunie 1990. Atunci, Denes Domokos, sef de schimb la mina Livezeni, a incercat sa-i taie capul cu securea studentului de 28 de ani, devenit "inamicul numarul 1". Studentul Munteanu a fost arestat in dimineata de 13 iunie 1990, eliberat cateva ore mai tarziu, apoi sechestrat fli batut cu bestialitate in subsolurile Universitatii. In acea zi a ajuns la spital in moarte clinica. Dupa numai 4 zile a fost din nou arestat si incarcerat la Jilava timp de doua luni. "Ma asteptam la ce e mai rau, banuiam ce mi se pregatea. Moartea este, pana la urma, inevitabila nu-i asa? Toti murim, e doar o trecere", povesteste Marian Munteanu.

Liderul protestelor anticomuniste din 1990 a ajuns acum la o singura concluzie: "Nu e nimic nou sub Soare…". Iar "suferinta imbogateste spiritul", desi el crede ca n-a trait aproape nimic fata de ce au trait cei din generatia bunicului sau. "Bunicul din partea tatalui, Teofan Munteanu, care era invatator si ofiter in armata romana, a fost detinut politic in lagarele de concentrare Vorkuta si Norilsk, in Siberia. Pe langa ce a patimit el, mie nu mi s-a intamplat nimic", spune Marian Munteanu.

Dupa experientele avute a invatat sa fie discret, dar mai ales rezervat. Aparitii in presa nu accepta mai mult de una pe an si este foarte atent cu cine sta de vorba.

Ce mai face azi fostul "golan"? Din ’99 preda cursuri de etnologie, antropologie si folclor la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucu­resti, ca profesor asociat. Inainte de asta, pentru ca nu-l angaja nimeni, a infiintat o agentie de resurse umane, unde a si lucrat niste ani buni. Acum, spune el, mai detine ceva actiuni, ca ac­tionar minoritar, dar vrea sa se re­tra­ga complet din orice activitate ci­tadina.

In rest, nu se uita la televizor, scrie car­ti de folcloristica, departe de Bu­curesti, pe un deal, intr-un satuc de munte nu departe de Breaza, are o sotie violonista si foarte multi nepoti din partea celor trei frati. Pe langa toate astea, o vaca, o vitica, trei caini, livada si padure. Si un singur scop in via­ta, acelasi pe care spune ca l-a avut din­totdeauna: "O justa cumpana a sufletului". Nu stie insa daca va reusi sa-l atinga. "Dupa ce treci prin in­cercari grele, reinveti sa pretuiesti viata simpla, lucrurile aparent mici care iti umplu sufletul. Sanatatea sufleteasca este ceea ce ar trebui sa ne preocupe mai mult decat orice", crede Marian Munteanu. Nu vrea sa-si publice inca memoriile pentru ca, spune el, probabil nu l-ar crede nimeni: "Noianul de falsificari si de minciuni a fost atat de puternic incat e nevoie inca de ceva timp pentru ca oamenii sa realizeze cat de mult si mai ales cum si de catre cine au fost mintiti".

Vreo patru ani dupa liceu a lucrat ca muncitor necalificat. Traia boem, dadea cu tarnacopul la metrou si era multumit. La 25 de ani se saturase de bataturile de la maini si asa s-a apucat de facultate. A ucenicit in preajma lui Petre Tutea, Dumitru Staniloae, Ernest Bernea. Cea mai mare bucurie pe care a avut-o in acei ani a fost cand Tutea i-a spus, in sfarsit, pe numele mic. "In primul an imi spunea «domnu’ Munteanu» sau «domnu’ Teofan». Cand mi-a spus prima data simplu, «draga Marian», am avut bucuria trecerii celui mai mare examen din viata mea." Unii dintre tinerii carora le predau ma in­trea­ba cum de am ajuns in preajma unor asemenea personalitati. Eu le spun: "Foarte simplu. M-am dus, m-am prezentat si am staruit in dorinta de a invata de la dansii. E adevarat in­sa ca multi dintre acestia nu mai au poate aceeasi disponibilitate ca generatia varstnica din tineretea mea. Si, in plus, studentii de azi sunt im­pinsi in directii adesea destul de ne­fe­ricite, cultural vorbind", crede Ma­rian Munteanu.

Despre tentativa din anii 2000 de a intra in politica, fostul lider al studentilor povesteste ca a fost invitat de un grup de politicieni sa participe la un proiect ce parea bine intentionat: "Dupa putina vreme, insa, a devenit evident ca vedeam lucrurile in mod diferit. Le-am urat succes, dar a trebuit sa ma retrag, asa am considerat ca e corect. Ei au continuat intr-una din directiile care s-au si impus, de altfel, in ultimii 10 ani in viata noastra politica".

Apropo de ceea ce se intampla as­tazi cu societatea romaneasca, Ma­rian Munteanu crede ca unii dintre noi "avem doar iluzia libertatii, dar nu suntem inca liberi cu adevarat. Unii nu am reusit sa ne debarasam de o mentalitate de oameni dependenti, asistati, incapabili sa-si gestio­ne­ze singuri problemele. Este si con­se­cinta inertiala a ultimelor trei secole de subordonare imperiala, dar si a comportamentului sinucigas al eli­tei noastre cultural-politice. Traim un proces accelerat de destramare, ne subminam propia identitate, ne ri­si­pim cu prea mare usurinta dar, fiind un popor vechi, vom supra­vie­tui. Da, vom supravietui, in pofida dezas­trului actual si in pofida de­fe­tismului sincer sau dirijat al unor prea vocali directori de opinie".