Metamorfoza

In octombrie 1996, generalul Pacepa dadea publicitatii, simultan in Romania si in SUA, un articol dur despre replierea fostei Securitati romane. Articolul, publicat de cotidianul Ziua si de Lumea libera din New York, este inca o tema de reflectie. De aceea il redam, aproape integral. Intertitlurile apartin redactiei.

EFICIENT. Din 1972 pana in 1978, in timpul lui Ceausescu (foto), Pacepa a coordonat o unitate speciala de interceptare si ascultare, la care, pentru fiecare operatiune, se dadeau ordine scrise, pentru a se tine evidente stricte ale celor vizati

La sfarsitul lunii ianuarie 1990, postul de radio Vocea Americii a transmis de mai multe ori un interviu pe care l-am acordat corespondentului sau la Washington, domnul Dorin Tudoran. In acel interviu am sugerat noului conducator al Romaniei, Ion Iliescu, sa dizolve Securitatea si sa transforme centrele ei pentru interceptarea in masa a telefoanelor si a corespondentei postale in muzee ale libertatii. Muzee ca Dachau si Auschwitz, create ca sa dea lumii garantia ca hidosiile trecutului nu se vor repeta. Cateva zile mai tarziu, apelul meu a fost publicat in reputatul ziar american The Wall Street Journal si a fost apoi reluat de ministrul de Externe american, domnul James Baker, care a informat Bucurestiul, pe canale diplomatice, ca SUA ii vor reacorda clauza natiunii celei mai favorizate numai daca aceste odioase instrumente ale Securitatii vor fi abolite.

DEZAMAGIRE. Din nefericire, domnul Iliescu cunostea atunci doar sistemul de guvernare sovietic si nu a putut concepe o Romanie care sa nu aiba o politie politica capabila sa intercepteze in masa telefoanele, discutiile din locuinte si corespondenta postala a populatiei. De aceea, Guvernul domnului Iliescu a pretins public ca a desfiintat aceste activitati, dar in realitate le-a pastrat si modernizat.

La 26 februarie 1990, noile autoritati romane au anuntat ca centrele de ascultare electronica si de cenzura postala ale Securitatii au fost desfiintate. Pentru ca aceasta decizie cruciala sa fi fost credibila, ea ar fi trebuit insotita cel putin de prezentarea structurii Directiei Generale de Tehnica Operativa (DGTO) a Securitatii, care desfasura aceasta activitate, de lista si adresa principalelor ei centre de interceptare, de atributiile lor, de numarul ofiterilor ce le incadrau si de numele celor care conduceau diferitele ei sectoare de activitate.

Regimul Iliescu s-a limitat insa sa prezinte presei doar cateva microfoane miniaturizate si magnetofoane automate folosite pentru inregistrarea discutiilor si sa invite reprezentantul lui The Wall Street Journal si alti cativa jurnalisti la subunitatile locale de interceptare ale Securitatii de la uzinele IOR, 23 August si Fabrica de Imbracaminte si Tricotaje. O echipa a postului de televiziune american ABC condusa de respectatul Ted Koppel, care facea un documentar despre Ceausescu la Bucuresti, a fost, de asemenea, invitata sa filmeze una dintre aceste subunitati.

SURPRIZA. O luna mai tarziu, Ted Koppel s-a reintors la aceeasi subunitate spre a filma detalii suplimentare, dar nu a mai fost lasat inauntru. Un membru al echipei sale a fortat insa usa de la intrare si un operator american a putut filma interiorul subunitatii cateva minute, pana cand usa a fost brutal inchisa.

Am cooperat cu echipa lui Ted Koppel in producerea documentarului despre Ceausescu si am studiat cu atentie aceasta ultima secventa, care nu mi-a lasat nici un dubiu ca reprezenta activitati de ascultare secreta asa cum le vazusem de nenumarate ori pe vremea cand am fost secretar de stat la Ministerul de Interne.

EXEMPLUL. Analistii occidentali au suspectat ca aceste centre au fost preluate tacit de SRI, care a continuat sa intercepteze in masa convorbirile telefonice si corespondenta populatiei. Sase ani mai tarziu, aceasta suspiciune a fost confirmata. In 1996, capitanul SRI Constantin Bucur a predat presei numeroase benzi de magnetofon marcate cu emblema SRI. Ele contineau discutii telefonice ale unor politicieni si ziaristi din Opozitie, cum ar fi Corneliu Coposu, Alexandru Paleologu si Mihai Petre Bacanu, care fusesera inregistrate ilegal de catre SRI.

Capitanul Bucur a relatat ca s-a speriat de amploarea pe care a luat-o interceptarea ilegala a telefoanelor in SRI si a vrut sa se puna la adapost pentru cazul cand "va veni o revolutie adevarata". Potrivit relatarilor sale, "numai in cabina mea se faceau 1.600 de interceptari pe an. In unitatea SRI in care am lucrat sunt trei asemenea cabine, deci totalul ar fi de 4.800".

Capitanul Bucur nu cunostea numarul total al telefoanelor ascultate ilegal de SRI, dar a estimat ca daca s-ar pune cap la cap interceptarile facute de toate cabinele SRI din Bucuresti si din judetele tarii, s-ar ajunge la o "cifra inspaimantatoare ce contrazice flagrant comunicatul SRI care vorbeste doar de 840 mandate de interceptare" date SRI in mod legal de catre Parchet. Aceasta constituie o incalcare flagranta a Constitutiei, care garanteaza inviolabilitatea telefoanelor si interzice interceptarea lor fara aprobarea nominala a Parchetului.

ILEGAL. Din relatarile capitanului Bucur a rezultat ca SRI incalca grosolan nu numai Constitutia, ci toate celelalte dispozitii legale care reglementau interceptarea telefoanelor. Ordinele de interceptare, de exemplu, se dadeau verbal de catre diferiti sefi ierarhici din SRI, si nu in scris de catre organele juridice insarcinate sa aprobe aceste masuri exceptionale. SRI nu tinea o evidenta reala a numelor persoanelor ascultate, in majoritatea cazurilor folosind identitati fictive spre a nu se putea depista ilegalitatea operatiilor. Numerele de telefon interceptate erau scrise in creion si sterse din registrul unitatii dupa terminarea urmaririi. Nici macar Securitatea lui Ceausescu nu a comis asemenea ilegalitati. Din 1972 pana in 1978, am coordonat o unitate speciala de ascultare (UM 0920/AT) si stiu cu certitudine ca aprobarile pentru fiecare operatie se dadeau numai in scris si ca exista o evidenta reala, nemasluita, a tuturor persoanelor care au facut obiectul interceptarilor si ascultarilor.

INCERCARE. Manevrele Bucurestiului pentru a aboli, chipurile, restul Securitatii au fost tot atat de nesincere. La inceput, noua conducere a tarii a crezut ca va putea salva Securitatea daca o va scoate temporar din atentia opiniei publice. De aceea, la 26 decembrie 1989, Iliescu a semnat un decret prin care a integrat-o in Ministerul Apararii Nationale. Securitatea devenise insa sinonima cu teroarea comunista si romanii nu s-au mai multumit doar cu mutarea ei dintr-un minister in altul. De aceea, noii conducatori din Bucuresti au fost nevoiti sa recurga la manevrele sinuoase folosite in trecut de Kremlin spre a-si salva propria politie politica de furia maselor.

In toate cazurile cand organele de securitate sovietice au fost compromise datorita crimelor comise, Stalin le-a arestat conducerea, le-a schimbat denumirea (din Cheka in GPU, in OGPU, in NKVD) si a pretins ca sunt noi organizatii, neintinate de trecut.

TACTICA. Domnul Iliescu a copiat si el ad literam tactica Kremlinului. La sfarsitul lui decembrie 1989, el a dispus arestarea sefului Securitatii, generalul Iulian Vlad. Apoi, prin Decretul nr. 191 din 26 martie 1990, a rebotezat Securitatea cu numele Serviciul Roman de Informatii si a anuntat ca doar un numar redus de ofiteri ai Securitatii, specialisti in cifru si computere, va fi pastrat temporar in noua institutie. Curand a iesit insa la iveala ca mai multe cadre ale "noului" SRI erau fosti ofiteri ai Securitatii.

"MIHAILA". Prin acelasi Decret nr. 191, domnul Iliescu a pus in fruntea SRI pe Virgil Magureanu, un ideolog comunist cu nume schimbat, care a jurat - in fata Guvernului, a Parlamentului si a tarii - ca nu a facut niciodata parte din cadrele sau retelele de informatori ale Securitatii. In realitate, in februarie 1972, Virgil Magureanu (fost Virgil Astalos) a fost recrutat colaborator al Securitatii, iar in septembrie 1972 a devenit capitan de securitate si a fost incadrat in Departamentul de Informatii Externe (DIE), unde a lucrat sub numele conspirativ "Mihaila Mihai" si mi-a fost subaltern.

Virgil Magureanu si-a inceput activitatea de director al SRI tot cu minciuni. Cand a fost numit sef al acestei institutii, el a anuntat ca SRI nu va fi incadrat cu ofiteri ai Securitatii. Pentru a fi si mai convingator, a introdus in Proiectul Legii de Organizare si Functionare a SRI (art. 27, alin. 2) prevederea: "Nu pot fi incadrate in Serviciul Roman de Informatii persoanele care, facand parte din structurile represive ale statului totalitar, au comis abuzuri, informatorii sau colaboratorii Securitatii, precum si fostii activisti ai Partidului Comunist Roman".

REALITATEA. Curand a iesit insa la iveala ca mai toate cadrele SRI proveneau din Securitate. Intr-un interviu publicat in Tineretul Liber (8/9 februarie 1991), primul adjunct al sefului SRI, generalul Mihai Stan, a incercat sa explice de ce SRI era plin cu securisti: "Chiar daca au apartinut unei anume organizatii, acesti oameni nu si-au facut decat datoria, datorie de care s-au achitat cu pricepere si onestitate asa cum fac si acum". Exact asa au incercat sa se dezvinovateasca, fara succes, fostii ofiteri ai Gestapoului in procesele ce le-au fost intentate la sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial.

Virgil Magureanu a amnistiat in bloc toti securistii cu ajutorul unei alte minciuni. Raspunzand intrebarilor unor jurnalisti cu privire la motivul pentru care multi dintre securisti au fost incadrati in SRI in loc de a fi trimisi in justitie pentru crimele comise in anii comunismului, el a explicat: "Putinii care s-au facut vinovati de crime... si-au gasit refugiu in afara hotarelor tarii". In 1992, cand Senatul Romaniei a aprobat Legea de Organizare si Functionare a SRI, masinatiile lui Magureanu au fost legiferate. Textul ei final stipuleaza: "Nu pot activa in Serviciul Roman de Informatii persoanele care au fost gasite vinovate pentru fapte indreptate impotriva drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului". Cu alte cuvinte, numai cei condamnati pentru genocid sau crime impotriva umanitatii, ca Ceausescu, nu puteau face parte din SRI.