Mihai I şi urmaşii dinastiei Hohenzollern peţeau România

La 4 februarie 1990, Mihai I acorda un interviu ziarului România liberă, în care vorbea despre "continuitatea monarhiei". Declaraţii asemănătoare, care deranjau noua putere de la Bucureşti, oferise şi în presa franceză. Tema formei de guvernământ i-a adus în atenţia românilor şi pe membrii dinastiei de Hohenzollern. Unul câte unul, descendenţii de os domnesc au pătruns în spaţiul public românesc.

Într-o declaraţie publicată în Paris Match la începutul anului 1990, fostul suveran se punea la "dispoziţia românilor". Afirmaţia, întoarsă pe toate feţele de presa românească, a încins spiritele şi condeiele. Iar Tineretul Liber a publicat un articol intitulat "Ce vrea fostul rege Mihai?". Tonul, interogatoriu doar în titlu, s-a vădit de fapt acuzator.

"POPORUL ROMÂN NU MAI ARE NEVOIE DE REGI"
"Între România şi orice formă de non-democraţie se află, domnule Mihai, mormintele martirilor libertăţii noastre, peste care se poate aşeza doar mantia imaculată a primei zăpezi şi niciodată în veacul veacurilor: uitarea, scria autointitulatul «cotidian independent pentru toţi tinerii» la 12 ianuarie 1990. În numele acestor eroi şi al strigătului care i-a purtat cu zâmbetul pe buze sub tancuri: «fără violenţă», construim o societate mai bună, curată, liberă. În numele acestei libertăţi, a democraţiei, Consiliul Frontului Salvării Naţionale garantează tuturor românilor posibilitatea de a se întoarce la ţară şi redobândirea cetăţeniei. Dacă v-aţi născut aici, dacă vă mai aduceţi aminte de gustul pâinii şi al apei noastre şi dacă vă mai chinuie dorul pentru această gură de rai numită România, puteţi beneficia şi dumneavoastră, domnule Mihai, de legea care s-a dat recent publicităţii. Dar vă reamintim că poporul român nu mai are nevoie de regi. Căci doar în ce-l priveşte pe el însuşi mai acceptă apelativul: «Măria» sau «Maiestatea Ta»."

"EU NU CER NIMIC" - A ZIS PRINŢUL PAUL
Treptat, membrii familiei regale, indiferent de "ramura" arborelui genealogic, au pătruns în spaţiul public românesc. Printre aceştia, şi Paul Philip de Hohenzollern, fiul lui Mircea Lambrino şi nepotul lui Carol al II-lea. A vizitat România încă din luna ianuarie, oferindu-şi sprijinul material Leagănului de copii nr. 1 din Strada Miciurin. Intenţiona să înfiinţeze şi o asociaţie culturală franco-română. După cum reiese din interviul acordat ziarului România liberă la 18 ianuarie 1990, la o carieră politică în ţara de baştină a bunicului nu meditase: "Presei franceze i-am răspuns că participarea eventuală la alegeri e încă o problemă prematură. Eu nu cer nimic. În avionul care m-a adus la Bucureşti, un charter care transporta ajutoare, erau mulţi ziarişti şi, când au aflat cine sunt, m-au întrebat şi ei acelaşi lucru. Şi le-am răspuns: nu asta îi interesează acum în primul rând pe români. Pe ei îi interesează să aibă ce mânca, să aibă căldură în casă, să aibă democraţie, să se bucure de ea, să aibă parte de alegeri libere".

Prinţul a dezvăluit opiniei publice şi amănunte despre cearta care învrăjbise dinastia Hohenzollern. "Trebuie să vă spun sincer că relaţiile dintre noi nu sunt din păcate cele mai bune, în ciuda eforturilor mele ca să nu fie aşa, recunoştea Paul Philip. Ştiţi că între Carol al II-lea şi Mihai a fost un proces, pe care bunicul meu l-a câştigat. Eu cred că Mihai nu este bine sfătuit. Că anturajul lui îi face un prost serviciu. E trist. Regret. (...) Fapt este că, timp de 40 de ani, Mihai nu s-a interesat despre ce se întâmplă în România."

PRINŢESELE, ÎN ALAI CU "GRUPUL DE STUDIU"
La câteva zile, prinţesele Margareta şi Sofia, fiicele fostului rege Mihai I, au sosit, via Zürich, la Bucureşti. Potrivit presei vremii, mulţi s-au îmbulzit să le întâmpine la Aeroportul Otopeni. Ziarişti, membri ai Uniunii Mondiale a Românilor Liberi şi, mai ales, gură-cască. Până şi salariaţii aeroportului, mai scriau ziarele, s-au oprit din muncă să le admire. Deh, în ultimele decenii mai auzise românul doar în basme despre prinţi şi prinţese. "Cu tristeţe, cu bucurie şi inima plină de emoţie, prinţesa Sofia şi cu mine vă aducem salutul frăţesc al celor care au fost atât de crud şi dureros despărţiţi de voi atât de mult timp, declara Margareta de Hohenzollern ziarului Adevărul. Din primul moment în care am putut să vin, am şi sosit. În aceste condiţii, înţelegeţi puternica emoţie care m-a cuprins. Este, totodată, sentimentul descoperirii, acela de a vedea cum arată, într-adevăr, această ţară. Şi mai este sentimentul regăsirii rădăcinilor mele. (...) Este ca într-o mare poveste de dragoste, care nu-şi găseşte finalul fericit, dar care trebuie totuşi să se împlinească. De aceea, pentru mine, aceasta este cea mai importantă zi din viaţa mea." Surorile de sânge albastru nu veniseră singure, ci însoţite de un "grup de studiu", format din specialişti din domenii variate. În program figurau vizite la spitale, orfelinate şi obiective culturale din Bucureşti, Braşov, Timişoara. O "vizită de documentare", de maximum zece zile, mai spuneau prinţesele.

REGELE MIHAI, LA UŞILE CELOR MARI
Din Paris şi Mihai I se gândea la cei de-acasă. Aflat într-o vizită în capitala franceză, fostul suveran a relatat corespondentului României libere despre întrevederile sale cu diverşi oficiali occidentali. Ultimele evenimente despre România - zicea el - le comentase împreună cu FranÎois Mitterrand (preşedintele Franţei), Roland Dumas (ministrul de Externe al aceleiaşi ţări), Georgina Dufoix (preşedinta Crucii Roşii), Walter Curley (ambasadorul SUA la Paris). În noianul de gânduri, impresii şi sentimente declarate de fostul monarh, o afirmaţie trebuie să fi zgâriat rău urechile reprezentanţilor noii puteri de la Bucureşti: "În drept, nu ar trebui să vorbim despre restabilirea monarhiei, ci despre continuitatea ei, întrucât abdicarea mi-a fost smulsă prin ameninţări şi este deci nulă şi neavenită, afirma fostul Rege. Iată un adevăr care nici măcar nu mai trebuie demonstrat".