Naţionalul din Caracal, pentru un nou veac

Readucerea în circuitul artistic a unui teatru care a făcut istorie este o izbândă. O mare izbândă a celor care au contribuit, indiferent sub ce formă, ca Teatrul Naţional din Caracal (clădire-monument istoric de o valoare incontestabilă, inaugurată în 1901) să fie consolidat şi restaurat.

În analele acestui edificiu se va adăuga la data de 2 aprilie 2009 un capitol remarcabil: ridicarea cortinei după mai bine de 22 de ani şi prezentarea primului spectacol pe această scenă în secolul al XXI-lea.

Un început de april cu teatru mare.
Trei zile - joi, vineri şi sâmbătă -, valoroşi actori ai ţării, poate cei mai populari, vor poposi la Caracal. Va veni lume multă, ca la adevărata sărbătoare. Se va scrie despre eveniment, precum cronica vremii de la începutul secolului al XX-lea, când s-au aprins luminile.

Ce poate fi mai emoţionant acum pentru locuitorii oraşului, care mai păstrează amintiri legate de mari artişti veniţi să joace teatru sau să cânte, decât momentele în care realizează că istoria se repetă, că povestea continuă. Vor putea veni trupe profesioniste dornice să joace într-o sală superbă pentru un public păstrător de memorie culturală. Vor putea veni mari actori, cântăreţi care să încânte publicul din Caracal.

ÎNTRE INTERBELICI ŞI POSTDECEMBRIŞTI
În perioada interbelică, Teatrul din Caracal a păstrat parfumul epocii, pe aici trecând cei mai mari artişti ai vremii.
Se jucau şi spectacole puse în scenă de diferite colective din localitate. Anii celui de-al doilea război mondial au fost mai vitregi: aveau loc spectacole doar sporadic.

Anul 1944 era marcat, potrivit presei din acele vremuri, de unele evenimente culturale, cu participarea unor artişti profesionişti, a studenţilor şi refugiaţilor. Animatori şi amatori au apărut imediat după război. În cartea sa publicată în 2002, "D-ale teatrului la Caracal", Mişu Slătculescu menţionează că în 1947 o trupă de artişti profesionişti, dar şi amatori, printre care şi el, a pus bazele primului teatru popular din Caracal. Dar clădirea Teatrului Naţional nu a mai avut, un timp, menirea destinată. Devenise cinematograf din 1944, iar spectacolele de teatru erau prezentate în alte spaţii.

În 1960, clădirea se transferă Casei de cultură. Arta scenică a rămas vie datorită amatorilor. În 1976, colectivul de teatru capătă numele de Teatru Popular, organizând ulterior festivaluri şi alte evenimente artistice. Şi-au pus amprenta mulţi oameni de teatru, regizând spectacole la Caracal şi după 1990. Acum este nevoie de producţii memorabile care să fie aduse pe scena redeschisă, pentru a completa golul creat în sufletul iubitorilor de teatru.

Mână, birjar, mă mănâncă crăcălenii

"În anul 1901 se deschide teatrul cel nou, cu abonamente angajate de societatea dramatică din Craiova. Teatrul din Caracal este de o arhitectură destul de frumoasă, bine proporţionat, cu un interior destul de spaţios pentru cerinţele locale.

Estetica faţadei lui impozante este păgubită însă simţitor de panta dâmbului din faţă, pe care nimeni nu s'a gândit s'o niveleze.

D-nii Ştef. Constantinescu şi I.P. Dacianu, magistraţi din localitate, au pornit cu râvnă să strângă un fond pentru ridicarea unui bust scriitorului-artist H. Lecca, originar din oraşul nostru. După câte ştim, ar fi agonisit vreo 300.000 lei. Le-ar mai trebui prea puţin pentru a-şi înfăptui proectul.

Iată un prilej fericit pentru onoraţii edili ai oraşului de a repara această ofensă a esteticii, practicând o piaţetă de nivelare în faţa teatrului, pe care să se instaleze bustul scriitorului. Vehiculele ar putea ocoli cu înlesnire, spre avantajul lor, serpentina ce-ar înconjura în pantă mai dulce urcuşul spre târgul săptămânal. După societatea dramatică din Craiova, urmează apoi opera italiană, a lui Massini, care vine aci cu 80 de persoane şi joacă: «Traviata», «Trovatore», «Ernani, Bărbierul de Sevilla» etc.

Impresarul, d. Vasile Brânduşanu, la închiderea socotelilor, pierde 3 lei.
Tot în acest an vine de joacă Agata Bârsescu cu trupa Teatrului Naţional din Iaşi.

Din Noembrie 1902 până'n Aprilie 1903, joacă trupa Marinescu-Bărcănescu. Nora Marinescu, fiica actorului, frumoasă, tânără, talentată, face deliciul şi atracţia orăşenilor. 1903-1904 joacă drame şi comedii trupa Leonescu-Vampiru. În această stagiune caracalenii au cinstea să admire pe cei mai iluştri aşi ai scenei române, aduşi de Leonescu: Aristiţa Romanescu în «Parisiana», H. Lecca în «Jucătorii de Cărţi» jucându-şi propria-i piesă, I. Niculescu, d-ii Brezeanu, Toneanu, Notara în Hamlet etc.

Dar să ne oprim puţin la aceasta din urmă. «Hamlet» se anunţase din vreme, cu afişe mari, pe cari figura chipul maestrului Notara. Toată lumea-l aştepta cu nerăbdare.

Erea o zi călduţă de primăvară, ziua lăsatului de sec de Paşte. De cu seară oraşul era o forfotă de calfe gâtuite în «ştaifuri» scrobite, păşind scorţos în haine noi, urmaţi de ceata de ucenici, târguind portocale pentru familia jupânului. Jupânii (cojocari, cismari etc.) târguiau şi ei alviţă albă pentru calfe şi ucenici.
Simigii, cu tăvile cu plăcintă în cap, alergau strigându-şi marfa, cât îi ţinea gura.



În acest vălmăşag soseşte în oraşul nostru d. Notara şi după ce dă o raită pe la teatru, merge de se aşază pe o bancă, în grădina publică. Într'o clipă grilajul grădinii e înconjurat de copii, ucenici, calfe, elevi, cari încep a arăta cu degetul printre gratii pe marele actor. Acesta, stingherit de manifestaţia neaşteptată ce i se făcea, porneşte prin eşirea dintre prefectură şi primărie, dar ceata-l urmează de la distanţă, strigând: «Uite Notara, uite Notara».

Bietul Notara iuţeşte pasul, priveşte înfuriat înapoi, dar ceata creşte mereu, îl persecută tot mai persistent cu «uite Notara». O ia pe uliţa târgului aproape în galop, priveşte înapoi speriat, până ce providenţa îi scoate înainte o birje. Salvat, se aruncă sus şi agitând bastonul răcneşte: «Scapă-mă, birjar! Mână, că mă mănâncă crăcălenii!». Seara teatrul gemea. Din lojele de sus şi de la balcon i s'au aruncat pe scenă, drept omagii... portocale. În afară că erea lăsata secului de Paşti, dar... totdeauna pe aci se obicinuia ca scamatorilor de prin circurile ambulante, ce opreau prin Caracal, să li se arunce portocale drept admiraţie.

Astăzi avem altă lume!... Tempora mutantur".

● Din "Monografia judeţului Romanaţi", apărută în 1928

Secolul al XIX-lea, parfum de teatru

"Pe la 1880, trupa lui Creţu prezintă spectacole în grădina lui Savu Teodoru: între anii 1885-1886, joacă, la grădina «Paradis», Matei Millo, apoi Cârje, Anestin Marinescu ş.a.

Între anii 1890-1892, trupa Leonescu-Vampirul, Nottara, Grigoriu, Găluşcă joacă la grădina «Boşoteanu».

Pentru a satisface pofta tot mai mare pentru spectacolele de teatru şi de divertisment, în anul 1883, se amenajează o sală de spectacole. Grajdurile lui Iorgu Jianu sunt aranjate pentru spectacole artistice. O sală spaţioasă pentru vremea aceea, având, de jur împrejur, loje lucrate din scândură şi îmbrăcate în cimbrică roşie (material textil apropiat de catifea). Scena, înaltă cam de un metru de la pardosea, avea agăţată în tavan o lampă cu petrol. Prin loje erau agăţate lămpi mici cu petrol, pe care bunii spectatori le măreau sau micşorau flacăra, după cum cerea spectacolul.

Aici, în această sală, au avut loc spectacole ale unor trupe de actori, bine organizate, care se instalau în oraş pentru o întreagă stagiune: în octombrie 1883 - trupa lui Burienescu, în asociaţie cu Scărlătescu, Vernescu, Arian şi alţii; în ianuarie 1885 - trupa Maria Theodorini, din Craiova, vine la Caracal pentru 30 de reprezentaţii; prin 1887, Creţu, în asociaţie cu Clotilda Calfoglu şi Nae Petrescu, joacă mai multe tragedii, printre care «Othello», «Mauru din Veneţia», «Ruy Blas» ş.a.; între anii 1888-1889, joacă trupa Vernescu; în 1891, joacă trupa lui Vlădicescu în asociaţie cu Marinescu; în anul 1893, dă spectacole trupa lui Emil Nicolau.

Localnicii au considerat că este necesară o nouă sală de spectacole cu o capacitate mai mare şi cu dotări tehnice specifice spectacolelor teatrale şi nu numai. Edilii oraşului, conştienţi de oportunitatea acesteia, dar şi de efectul operei lor în planul sensibilităţii umane, au scris la 14 iulie 1896 în actul de fundaţie:

«S-a pus piatra fundamentală a Teatrului Naţional din Caracal, menit a aduce propăşire culturii oraşului»".

● Din cartea lui Mişu Slătculescu, "D-ale teatrului la Caracal", apărută în 2002

Lucrări de consolidare, restaurare şi reabilitare

Între anii 1959-1960 şi 1991-2008, Teatrul Naţional din Caracal a suferit ample transformări.

Primele reparaţii la clădirea impozantă a teatrului din Caracal s-au făcut între anii 1959-1960. Cu această ocazie s-a înlocuit parţial tâmplăria, corpurile de iluminat, unele dintre decoraţiile interioare şi exterioare. Fresca originală a sălii de spectacole a fost acoperită cu pictură realizată de artişti precum: Ion Musceleanu, Ion Mişa, Alin Gheorghiu, Silviu Marin, Sabin Bălaşa, Simion Chintilă, Ion Sălişteanu şi Iacob Gheorghe.




În foaier, pictorii Jules Perahim, Roni Noel, Gheorghe Tofan, Teodor Catană şi A. Stoicescu au înfăţişat aspecte din viaţa socială din acea epocă. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu statuile cornişei faţadei principale, care au fost înlocuite cu unele realizate în spiritul realismului socialist. Acestea fiind sculptate de Vasile Năstăsecu, muza picturii, Nicolae Enea pe cea a muzicii, Rodica Severineanu poezia, iar Martin Laizer reprezentarea Thaliei.

ÎN AŞTEPTAREA FONDURILOR
Aflat într-o stare de degradare avansată, Teatrul Naţional din Caracal a fost închis în anul 1986. Lipsa banilor a amânat atât planul de translatare la modă în epocă, cât şi punerea în practică a proiectului de consolidare, restaurare şi modernizare aprobat în 1991, realizat de arhitectul Mihai Eftenie, până când în ianuarie 1995 un incendiu declanşat în anexele scenei a convins Ministerul Culturii şi Cultelor să găsească fonduri pentru a încheia lucrările. Ar fi nedrept să afirmăm că în perioada 1991-2006 nu au fost alocaţi bani pentru reabilitarea clădirii teatrului, dar, până în 2007, niciodată aceştia nu au fost suficienţi pentru terminarea consolidării şi modernizării edificiului.

În 2006, zidurile de cărămidă prezentau atât fisuri simple, verticale sau oblice, cât şi duble în formă de X în aproape toate câmpurile. Deasupra uşilor de la intrare în salonul de muzică de la etaj erau fisuri mari oblice spre exterior. Clădirea construită din zidărie de cărămidă avea şine de cale ferată înguste ca buiandrugi la ferestre şi la uşi.

Scările de acces la balcon executate din piatră naturală sunt cele originale, restaurate. Decoraţiile din ipsos atât la exterior, cât şi la interior prezentau un grad avansat de degradare, acestea fiind înlocuite după replici realizate de Marian Dăbuleanu, specialist în stucatură şi pietrărie. Planşeul etajului a fost refăcut din beton armat, acesta fiind înainte o structură mixtă de şine cu bolţi de zidărie aplatizate peste care este pus un strat de mortar, slab armat, stratul de finisaj fiind de mozaic frecat. Galeria etajului al doilea avea aceeaşi structură ca balconul etajului I. Conformaţia metalică fiind întreruptă brusc, acest lucru fiind vizibil în parapetul de stuc, balcoanele se continuă până la peretele portalului.

Tavanele etajului I şi II, intradosul balcoanelor, plafoanele sălii de spectacole şi al salonului de muzică, cât şi intradosul lanternourilor scărilor laterale erau din rabiţ pe trestie şi prezentau crăpături vizibile şi orientate radial. Toate corpurile sunt acoperite cu şarpantă din lemn, într-o stare de conservare deosebit de bună. Acoperişul este din tablă, s-au refăcut însă câmpurile, jgheaburile care erau colmatate şi s-au adăugat burlanele care lipseau.

"În ultimii doi ani, lucrările de reabilitare a Teatrului Naţional din Caracal au însemnat refacerea structurii de rezistenţă, a arhitecturii interioare şi exterioare, a instalaţiilor de ventilaţie, iluminat şi încălzire a clădirii. Scena a fost refăcută în totalitate, iar teatrul a fost dotat cu mobilier nou şi cu aparatură electronică specifică sălilor de spectacol", afirmă primarul Caracalului, domnul Gheorghe Anghel.

INAUGURARE
În ianuarie 2009, în cadrul Programului Naţional de Restaurare, Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice, sub patronajul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, a organizat recepţia la încheierea lucrărilor la Teatrul Naţional din Caracal, monument, clasa A, înscris în lista patrimoniului arhitectural, cod OT-II-m-A-08731.

Lucrarea a fost finanţată de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, în timpul ministeriatului lui Adrian Iorgulescu, prin ONMI, al cărui director general este Dan Nicolae Buşcu. Trebuie menţionat aici numele doamnei Mona Muscă, care s-a implicat activ.

Între 2007-2009 s-au desfăşurat ample lucrări de consolidare, modernizare a instalaţiilor şi sistematizare verticală. Valoarea lucrărilor alocate de minister prin ONMI între 2007-2009 s-a ridicat la suma de 13.347.583,46 lei, iar de la bugetul local 1.057.672,70 lei, Gheorghe Anghel, primarul oraşului Caracal, susţinând acest proiect.

Proiectantul general a fost SC Luca's Art Company, şef de proiect fiind arh. Cristian Rânja. Antreprenor: SC Bacomet Construct SRL; structura de rezistenţă: SC Project Rom 2000 SRL; Vexoclima SRL: instalaţii sanitare, de climatizare, de lumini şi sonorizare. Partea de conservare şi restaurare componente artistice a fost împărţită între stucatură şi pietrărie realizată de Marian Dăbuleanu, şi pictura de către restauratori Ion şi Elena Drăghici.
● Simina Stan