Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Născut pe 13 aprilie 1936 într-o familie de învățători dintr-un sat argeșean (Cepari), urmărit toată viața de un complex al urâțeniei, Nicolae Velea a urmat cursurile Facultății de Filologie în anii stalinismului. Redactor la «Gazeta literară», apoi la «Luceafărul», a lucrat și ca scenarist de film. S-a afirmat în literatură în anii destinderii împreună cu colegii de generație - Ștefan Bănulescu, Fănuș Neagu ș.cl. - drept unul dintre cei mai talentați autori de schițe, nuvele și povestiri”, evoca istoricul literar Paul Cernat în cadrul unui crochiu închinat lui Nicolae Velea. „Considerat de anumiți comentatori un Marin Preda (cel din «Întâlnirea din pământuri») trecut prin Gogol, observator psihologic acut în registru mucalit, Velea a fost un echivalent românesc al prozei lui Vasili Şukşin sau Valentin Rasputin și un modernizator subtil al prozei noastre rurale”, sesiza, în completare, profesorul Cernat.
Maestru al oralității
„Nicolae Velea - aprecia criticul literar - a scris o literatură a oamenilor mărunți, mai ales țărani sub vremi ai anilor ‘40-’50, pe care i-a cunoscut bine și cărora a știut să le surprindă umanitatea. A publicat și literatură pentru copii. N-a avut apetență pentru roman, dar a reușit performanța de a se impune prin câteva volume ca un maestru al oralității («Poarta», «Zbor jos», «Opt povestiri», «Întâlnire târzie» ș.a.)”. Concluzia lui Paul Cernat: „Câteva formule de uz personal au făcut carieră («Vorbă-n colțuri și rotundă»), iar prozele cu personaje «sucite» brevetate de el au subminat vechi inerții și au impus o formulă rezistentă și azi. De (re)citit”.
Viață boemă
Sunt legendare rememorările relaționate cu acest scriitor plecat prea devreme dintre noi. Criticul literar Alex Ștefănescu obișnuia să relateze, ori de câte ori era pomenit numele lui Nicolae Velea, următorul episod: „În 1983 lucra la revista Luceafărul şi îi încânta pe toţi cu scrisul său, popular-năstruşnic, dar şi plin de tandreţe faţă de fiinţa umană. Bea mult şi era nonconformist, ducând o viaţă boemă, deşi copilărise la ţară, unde se învaţă moderaţia. Eu eram pe atunci redactor la România liberă, condusă (încă) de Octavian Paler”. Mai departe, purtați de curentul amintirilor lui Alex Ștefănescu: „Conform unei hotărâri luate de PCR (n. r. - Partidul Comunist Român), la Academia «Ştefan Gheorghiu» s-a constituit o comisie de verificare ideologică şi profesională (de «atestare», acesta era termenul), prin faţa căreia aveau obligaţia să treacă, în cel mai scurt timp, toţi lucrătorii din presă”.
Sute de scriitori și jurnaliști la examen
Și? „Drept urmare, la sediul Academiei «Ştefan Gheorghiu» (unde este astăzi Facultatea de Jurnalistică), ne-am întâlnit într-o zi câteva sute de scriitori, ziarişti și fotoreporteri. Încercam să ne păstrăm umorul, dar ştiam că nu e chiar o joacă şi că există riscul să ne pierdem posturile. Era prezentă şi o colegă a mea căreia îi murise de curând tatăl. Purta o panglică neagră la reverul lat al unui sacou şi el închis la culoare şi era foarte tristă. Când a ajuns în fața comisiei, a fost tratată cu înțelegere și i s-a acordat, după un simulacru de examinare, un calificativ bun”. Apoi? „Ieșind de acolo, ne-a povestit că a avut parte de multă îngăduinţă şi, inaderentă la veselia noastră, şi-a îmbrăcat paltonul şi s-a pregătit de plecare. Atunci a apărut Nicolae Velea, stângaci-ceremonios, şi i-a adresat o rugăminte cu totul neaşteptată”.
Doliu la rever (pentru a înduioșa examinatorii)
Mai precis? Alex Ștefănescu e la post: „«Doamnă, vă rog frumos, împrumutaţi-mi şi mie doliul»! Luată prin surprindere, femeia a amuţit. Apoi, a înţeles despre ce este vorba, şi-a desprins panglica neagră de la rever şi i-a dat-o lui Nicolae Velea. «Luaţi-o, o să-mi confecţionez alta acasă». După ce a spus aceste cuvinte, a plecat în grabă. Noi l-am ajutat pe Nicolae Velea să-şi prindă «doliul» la rever și, astfel înarmat, el s-a prezentat în faţa comisiei, unde mecanismul înduioşării a funcţionat din nou. Cei care însă, ulterior, au încercat să-l imite pe scriitor n-au mai avut succes”.
Vin în tinerețe
Alt episod, de data aceasta unul expus de scriitorul Cristian Teodorescu: „Ce povestiri extraordinare ieșeau din condeiul lui Nicolae Velea! N-o fi scris el mult, dar avea talent cu carul. Iar dacă nu-i plăcea ce migălea, arunca fără milă paginile, mânat de un simț critic care îl consuma tot mai tare. Drept care și el consuma tot mai mult. În prima lui tinerețe, Velea fusese băutor de vin, dar se învățase și cu vodcă - «albitură», cum îi zicea el. Spre deosebire de confrații care-și înecau supărările în spirtoase și deveneau violenți la vorbă, Velea își păstra umorul și cumsecădenia. Doar că își mai pierdea echilibrul, când se ridica de la masa din restaurantul Uniunii, să plece acasă. La început, se jena că nu-l mai țineau picioarele. Apoi s-a învățat și cu asta”.
Chemarea pământului
Cum așa? „Cădea și se așeza în fund pe jos, așteptând liniștit să-și revină. Dacă-l întreba careva ce-a pățit, îi răspundea calm că îl cheamă pământul. După cutremurul din 1977, Velea le spunea celor care râdeau de el că poate acum își vor da și ei seama ce i se întâmpla lui. Parcă i se mișca dușumeaua sub picioare. Încât și la cutremur i s-a părut că avea el o problemă de echilibru din cauza «albiturii». Odată, la restaurantul Uniunii, povestitorul anunță cu vocea lui groasă că e cutremur, de au sărit nevricoșii de la mese și s-au năpustit spre ieșire, în timp ce Velea pica pe parchet. «Nu-i nici un cutremur, Veleo!», îi zice unul, cătrănit de sperietură. «N-o fi fost pentru tine! Da’ uite că pe mine m-a pus la pământ…”.
Studentul lui Alexandru Rosetti și Tudor Vianu
După absolvirea cursurilor medii în orășelul Curtea de Argeş, Nicolae Velea a încercat, împotriva pasiunii nutrite pentru literatură încă din liceu, o experienţă universitară nedorită, pe tărâm știinţific, urmând cursurile Facultăţii de Silvicultură din Bucureşti (1953-1954), pentru ca, apoi, „glasul inimii”, precum mărturisea, referindu-se la „căile imprevizibile de viaţă”, să-l aducă pe tărâmul fascinant al literelor, prin transferarea la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1954), unde i-a avut ca profesori „de neuitat” pe Alexandru Graur, Iorgu Iordan, Edgar Papu, Alexandru Rosetti sau Tudor Vianu.
„Delicioase firimituri”
Tânărul argeșean absolvea „Literele” în 1958, dar debuta editorial cu un an mai devreme, în revista „Viața studențească”. Reportajul meșterit cu acest prilej avea să-l determine pe distinsul critic literar Valeriu Cristea să comenteze entuziast: „O proză de delicioase firimituri pe care rafinaţii le degustă cu încântare şi care marchează un drum recâştigat cu greu în literatura de după război, de subtilitate şi virtuţi narative, ce trebuie păstrat şi dezvoltat”.
Tată de băiat
Din căsătoria cu Elena Stan, absolventă a Facultăţii de Filologie şi autoare a unor proze de o sensibilitate romantică tulburătoare, semnate Ana Delea, se va naşte, în 1967, unicul moştenitor al scriitorului Nicolae Velea, Andrei.
„Urât sunt, domnule!”
Nu-i un secret că Nicolae Velea se considera un bărbat urât. „L-am surprins nu o dată - își amintea fostul lui amic, Gabriel Dimisianu - trăgând cu ochiul în vreo oglindă şi murmurând: „Urât sunt, domnule!”. Un urât fermecător însă (mai ales în scris).
Premoniție pe caiet
Nicolae Velea era, prin fibra sa intimă, un pesimist, un cobitor care și-a intuit, încă din anii studenţiei, viitorul „trist și rău”. La terminarea studiilor universitare, îi scria, pe un caiet de curs, colegului său Gabriel Dimisianu: „În viitorul trist și rău,/ să nu uiţi vremile acelea/ când te-a iubit amicul tău,/ N. Velea”.
36 de ani s-au împlinit pe 30/31 ianuarie 2023 de la moartea (hipotermie) șocantă a scriitorului Nicolae Velea
Prozele cu personaje «sucite» brevetate de Velea au subminat vechi inerții și au impus o formulă rezistentă și azi. De (re)citit”, Paul Cernat, critic literar
Nicolae Velea s-a afirmat în literatură drept unul dintre cei mai talentați autori de schițe, nuvele și povestiri”, Paul Cernat, critic literar
Bea mult și era nonconformist, ducând o viaţă boemă, deşi copilărise la ţară, unde se învaţă moderaţia”, Alex Ștefănescu, critic literar
Ce povestiri extraordinare ieșeau din condeiul lui Nicolae Velea! N-o fi scris el mult, dar avea talent cu carul”, Cristian Teodorescu, scriitor
