x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Omagiat la scenă deschisă

Omagiat la scenă deschisă

de Dragos Stoica    |    08 Noi 2010   •   00:00
Omagiat la scenă deschisă
Sursa foto: Cristi Preda/Intact Images/Gazeta Sporturilor

Aproximativ 25.000 de spectatori i-au cinstit vineri seară memoria lui Adrian Păunescu, la partida Universitatea Craiova - Oţelul, pe acordurile cântecelor de la Cenaclul Flacăra şi ale imnului echipei din Bănie.

Într-o atmosferă evident marcată de vestea venită dimineaţă, oltenii n-au ratat solemnitatea momentului. Cu mult înainte de începerea meciului, staţia de amplificare de pe "Ion Oblemenco" a dat din nou glas cântecelor folk semnate de poet, acestea fiind fredonate de întreaga asistenţă, de parcă n-ar fi trecut două decenii şi jumătate de la vremurile când arena era asaltată de tinerii "generaţiei în blugi".

Aproape fiecare persoană care a venit la stadion a avut o lumânare în mână. Cu puţin înainte de startul partidei, din boxe s-a auzit: "Acum e momentul! Toată lumea în picioare! Urmează imnul nostru, compus de Adrian Păunescu în 1983!". Instantaneu, zecile de mii de craioveni prezenţi şi-au împletit vocile, pentru ca la final să izbucnească la unison într-o scandare inedită: "Păunescu! Păunescu!".

Cine ar mai fi crezut că o să audă numele unui poet strigat pe un stadion de fotbal, fie acesta şi al echipei favorite a marelui dispărut! La cele două peluze, membri ai galeriei au afişat bannere imense: "De astăzi în ceruri se va cânta «Oltenia, Eterna Terra Nova»" şi "Păunescu, oltean pe viaţă şi pe moarte". La rândul lor, jucătorii au pătruns pe teren purtând tricouri albe pe care era scris "Adrian Păunescu - Un simbol nemuritor" şi au evoluat pe întreaga durată a întâlnirii cu Oţelul având banderole negre pe mâini.

Ieri, conducătorii clubului din Bănie, împreună cu un grup de 20 de suporteri ai galeriei "alb-albastre", au depus o coroană de flori la căpătâiul celui care  fost şi unul dintre artizanii marii echipe a Craiovei din anii '80.

"Este foarte greu să vorbeşti la trecut despre Adrian Păunescu. Pentru fiecare dintre noi, cei care am avut legătură cu dumnealui, a murit un om apropiat. Fără el poate că Universitatea n-ar fi reprezentat acum una dintre cele mai importante echipe ale României. Eu sunt născut în 1968, am apărut şi am crescut o dată cu aşa-numita generaţie în blugi. Adrian Păunescu a creat acest mit numit Universitatea Craiova şi datorită cântecelor lui am devenit un pătimaş, un «sclav» al acestei echipe. Am fi avut mare nevoie de el mulţi ani de acum înainte. Este o pierdere uriaşă pentru olteni şi nu numai. Dumnezeu să-l odihnească", a spus patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu.


"Adrian Păunescu a creat acest mit uriaş care este Universitatea Craiova, iar eu am devenit un sclav al acestei echipe tocmai datorită cântecelor sale" ● Adrian Mititelu, patron Universitatea Craiova

×
Subiecte în articol: special