Oraşul încropit din şapte sate vrea să redevină comună

Un coş de gunoi pe un stâlp electric este singurul semn de civilizaţie urbană din Ulmoasa, unul dintre cele şapte cartiere ale oraşului Tăuţii Măgherăuş din judeţul Maramureş. Un băietan cu puf galben sub nas coboară la vale cu toporişca pe umeri, trage ultimul fum din ţigară şi chiar în dreptul coşului stinge chiştocul sub talpă.

Băiatul, Silviu Opoleciuc pe numele lui, este surprins să afle că acel coş a fost pus de edilii oraşului tocmai pentru asemenea gunoaie mărunte, dar în primul rând este uimit să afle că locuieşte într-un oraş. Pe buletinul lui scrie asta, însă băiatul zice că nu şi-a citit buletinul, grija lui a fost doar să şi-l facă, apoi să-şi vadă mai departe de munca lui la pădure, că e orfan de tată şi are de ţinut cu pită patru fraţi mai mici şi o mamă bolnavă.

Curios, băiatul se uită în coşul de gunoi şi constată cu bucurie că e gol-goluţ, adică nu doar el nu aruncă acolo gunoiul, ci tot satul, cum îi zice el cartierului, deşi de şase ani Ulmoasa nu mai este sat. În satul vecin, Băiţa, există chiar trei tomberoane, în centru, pentru colectare selectivă: hârtie, sticlă, plastic.

În 2004, sub guvernarea PSD, aproape 200 de comune mai răsărite au fost transformate peste noapte în oraşe ca să pară România mai urbanizată şi să intre mai uşor în UE. Atunci a devenit şi comuna Tăuţii Măgherăuş oraş, iar cele şapte sate componente au devenit cartiere. Acum se pregăteşte un referendum pentru revenirea la statutul de comună. Listele cu semnături au ajuns la prefectură, poliţia le verifică să nu fie nereguli şi, când totul va fi gata, după lege, orăşenii vor merge la vot.

"Nu ştiu când s-a votat să fie satul oraş. Numai m-am trezit cu coşul de gunoi pe stâlp, în faţa casei, şi pe urmă ne-a chemat să ne schimbăm buletinele", spune Rodica Vascul. Buletinele s-au schimbat o dată când comuna s-a numit oraş. Pe urmă s-au mai schimbat o dată când străzile au căpătat denumiri. Ca să nu fie discuţii, străzile au fost numerotate, ca la New York, de la 1 la 161.

Pe urmă s-au schimbat numerele la case şi zăpăceala a fost totală, ca după un chef global cu palincă locală de şeptij' de focuri. Rodica Vascul este localizată chiar şi în actele oficiale pe Strada 84, fostă Principală, nr. 32 nou, 49 vechi. "Şi viitor 70", adaugă femeia, care a auzit de o a treia sau a patra schimbare de numere, adică alt buletin. Nu-i bai, că e gratis, dar e pierdere de timp.

Cu toate aceste schimbări, spune Zamfira Lupşa, care pleacă la pădure cu un coş în spate să aducă lemne de foc, cartierul Ulmoasa tot un cătun de munte rămâne, cu 70 de case, unele fără lumină electrică, numai cu o uliţă, un chioşc şi fără şcoală. Copiii merg pe jos prin pădure, până la ieşirea din cartier, de unde îi ia microbuzul şcolar. Iar casa Zamfirei tot într-o râpă stă, chiar dacă e la oraş, iar veceul e tot în curte, exact pe malul pârâului Ulmoasa, care trage apa la closet când plouă la munte şi se umflă în albie. Iar orăşenii, în casele lor pricăjite, împrăştiate ca din puşcă pe toată valea, se încălzesc tot cu lemne cărate în spinare din pădure. Şi tot din pădure se şi hrănesc după ploaie, când ciupercile scot capul din pământ.

Autobuzul care face legătura cu centrul oraşului, aflat la 9 kilometri, vine de două ori pe zi, dimineaţa şi la amiază. Şi nu vine chiar până în cartier, ci numai până la şoseaua principală, numărul cutare, la 2 kilometri distanţă.

Primarul pesedist Anton Ardelean bagă mâna-n foc că Măgherăuşul este oraş. În 2004, când comuna şi-a pus pălărie nouă, orăşenească, tot el era primar. Comuna n-avea spital, dar nici nu era nevoie, că exista spital aproape, la Baia Mare. "Aşa, nici Baia Mare n-avea nevoie de spital, că exista la Cluj", îl înţeapă consilierul PDL Pompiliu Ispăşoiu. Ispăşoiu a vrut să fie el primar, dar a pierdut cu atâtica. El a strâns semnături ca oraşul să redevină comună, cum a fost. Şi la acelaşi referendum să-l dea jos, prin votul cetăţenilor, pe primarul Anton Ardelean, aflat la al treilea mandat. Şi să-i ia în sfârşit locul. 

Ispăşoiu zice că satul, tratat ca oraş, moare cu încetul aşa cum moare un câine pe care-l hrăneşti ca pe o oaie.
Când a devenit oraş, Tăuţii Măgherăuş nu avea nici măcar primărie şi nu are nici acum. Toate instituţiile oraşului sunt îngrămădite în căminul cultural. Primarul şi cei patru parlamentari PSD care au iniţiat procedura de transformare a comunei în oraş au raportat că 81% din locuinţe aveau alimentare cu apă şi 63% baie şi veceu în interior, iar străzile erau asfaltate în proporţie de 52%.

Era mult peste baremele impuse de lege pentru statutul de oraş. Se vede treaba că în ultimii şase ani, de când sunt orăşeni, mulţi locuitori din Tăuţii Măgherăuş au renunţat la apa curentă, şi-au mutat veceurile din casă înapoi în curte, mai ales în cartierele agrare, iar asfaltul l-au înlocuit cu pietriş, iar unde acest lucru nu a fost posibil l-au spart de-a mărunţelul.

"Dacă nu ne făceam oraş, explică primarul Ardelean, se spărgea comuna în patru comune mai miculuţe." Locuitorii care voiau să spargă Tăuţii în patru comune au votat în unanimitate la referendum pentru păstrarea comunei prin transformarea ei în oraş. Din comună de gradul unu a devenit oraş de gradul trei. Că e mai bine codaş la oraş decât în satul tău fruntaş.

Vocaţia urbană a Tăuţilor Măgherăuş s-a manifestat imediat după revoluţie, când a vrut să devină cartier al municipiului Baia Mare, de care îl desparte numai indicatorul de intrare/ieşire din localitate. Însă băimărenii n-au vrut. Ar fi fost o cheltuială prea mare pentru municipalitate să ducă până în Tăuţi liniile de transport, canalizarea, apa curentă. Şi atunci, în ciudă, tăuţenii s-au făcut orăşeni de capul lor.

Însă numai ei, cei din localitatea Tăuţii Măgherăuş, peste care a venit oricum valul urbanizării din Baia Mare. Aeroport, depozite, făbricuţe, vile, maşini, maidanezi. Cele şapte sate luate la pachet în titulatura de oraş n-au puls urban.

"Ca orăşean, mi s-a schimbat de două ori numărul la casă şi mi-au crescut impozitele de la 6 milioane pe an la 30; asta a fost toată schimbarea", zice Ioan Tămaş, din cartierul Buşag. "A, şi am apă de la ţeavă, dar e mai scumpă decât la Baia Mare", adaugă Tămaş. El îi zice Buşagului în continuare sat, iar pe sine se numeşte ţăran.

Un ţăran de la oraş nu mai are drepturi ca un ţăran de la sat. Ioan Tămaş are şase vaci de rasă pentru care nu primeşte subvenţii fiindcă statul nu-i încurajează pe orăşeni să crească animale. Există un purcoi de bani europeni pentru dezvoltare rurală, dar satele cu moţ din oraşul Tăuţii Măgherăuş nu pot apuca nici un euro. "Noi am rămas nici în car, nici în căruţă, se plânge Ioan Tămaş.Şi nu suntem nici cai, nici măgari, mai zice el.

Dacă au văzut că nu se poate face agricultură cu buletin de oraş, oamenii au tot renunţat la animale, acum puţini mai au vaci, oi, păsări. Muncesc pe unde apucă şi cumpără mâncare de la oraş, adică din Baia Mare. Erau mulţi navetişti care munceau la oraş, dar a dat criza asta cu bota, s-au stricat lucrurile pe-acolo şi oamenii s-au întors la pământ, no, da' n-au de ce se apuca. Drumul European trece prin faţa casei. Mâine n-o să mai am voie nici să ies cu vaca din curte."

Tăuţii Măgherăuş nu este cu totul oraş nici în documentele oficiale, unde confuzia dintre sat şi oraş îmbogăţeşte absurdul românesc. Fermierul Ioan Tămaş locuieşte, conform ultimului buletin de identitate, în "oraş Tăuţii Măgherăuş, sat Buşag". "În oraş funcţionează trei dispensare: în localităţile Tăuţii Măgherăuş, Băiţa şi Nistru", scrie pe site-ul de internet al primăriei. Asta nu au de unde s-o ştie locuitorii din Ulmoasa: acolo nu a ajuns internetul fiindcă nu s-a întrunit minimul de 20 de abonaţi.