Picătura de lumină

SPIRITUALITATE ● Un drum lung străbate tradiţia Sfintei Sărbători de Paşte
Învierea Domnului este pentru români una dintre cele mai importante sărbători, atît pentru semnificaţia religioasă, cît şi pentru tot ceea ce înseamnă în sufletul omului.

Paştele, o sărbătoare care ne mîngîie sufletul. Un moment al tradiţiei creştine care ne aduce speranţa, care bucură fiecare categorie de vîrstă fără să ţină cont de mediul sau de categoria socială din care face parte. Pentru trei zile poate că devenim mai buni sau cel puţin ne străduim… Despre semnificaţia unei sărbători a bucuriei sfinte ne povesteşte doamna Doina Işfănoni, directorul ştiinţific la Muzeul Satului. "Acest sentiment al renaşterii spirituale, această repetare ciclică a bucuriei de a putea să te primeneşti sufleteşte, trupeşte şi spiritual, constituie pentru români o speranţă împlinită, o bucurie mult aşteptată. Reprezintă acea picătură de lumină, pentru că, să nu uităm, Paştele este înainte de toate lumină, pe care fiecare om şi-o doreşte. Este sărbătoarea, momentul pe care-l ştim că ia viaţă din acel timp nedefinit al nopţii. La miezul nopţii, fiind Sărbătoarea Învierii, mergem să luăm lumină, lumină din lumină pentru a ne purifica. Astfel reuşim să ne prezentăm în faţa celorlalţi, dar mai ales în faţa lui Dumnezeu într-o altă înfăţişare, aceea a trupului curat, a spiritului purificat prin postul de dinainte."


PRIMENIRE. Învierea Domnului este sărbătoarea în care toţi oamenii se înnoiesc. Este momentul în care ţinutele fiecăruia dintre noi trebuie să fie dintre cele mai alese. "Să nu uităm că Paştele este «fudulul», cînd fiecare doreşte să aibă o haină nouă, spune doamna Işfănoni. Există această mentalitate, această concepţie că la Renaştere, la primenire trebuie să participi tu însuţi pe dinăuntru şi pe dinafară într-o altă ipostază decît ai fost pînă atunci. De aceea, în această trudă lungă din Post, toate fetele şi femeile căsătorite din mediile tradiţionale ale satului îşi reînnoiesc ţinuta, dar în principal cămaşa. De obicei nu-şi fac costume întregi, pentru că ar însemna prea multă muncă şi uneori chiar bani pe care nu orice familie îi are. Cămaşa trebuie să fie neapărat nouă, nu numai pentru fetele de măritat sau pentru femeile care mergeau la biserică, ci şi pentru întreaga familie."

SĂRBĂTOAREA IILOR. În această zi de Paşte, toată lumea merge la biserică în hainele cele noi. Pentru fete, mai ales, este o adevărată paradă de modă. În mediile tradiţionale există acele promenade – ieşitul de la biserică, mersul pe drumul principal sau statul la taifasuri. "Este un moment extraordinar, aduagă doamna Işfănoni, pentru că de fapt fiecare îşi doreşte să-şi etaleze ţinuta, să-şi pună în valoare acea măiestrie de care a dat dovadă fiecare fată, fiecare femeie din gospodărie. În Oltenia, feciorii adună cămăşile stilizate pentru a crea în a doua zi de Paşte un fel de sărbătoare a iilor, care se etalează în mijlocul satului. Interesant este faptul că există şi un juriu de femei destul de exigente care trec şi văd aceste cămăşi. În comunităţile tradiţionale este o mare cinste să fii declarată cea mai bună brodeză. Înainte de Paşte, toate fetele îşi ascundeau podoabele ce aveau să le pună pe ie. Nu trebuia să ştie una cu ce îşi va broda cealaltă cămaşa, pentru că fiecare îşi dorea să fie unică. Această preocupare a lor era cumva răsplătită de comunitate." Pe lîngă toate aceste obiceiuri, să nu uităm că Paştele înseamnă şi o sărbătoare a pomenirii morţilor. "Spre exemplu, tot în Oltenia, a doua zi de Paşte este vremea praznicelor pentru morţi. Se fac adevărate festine în cimitire, oamenii ducînd ofrande, specifice Sărbătorii de Paşte. Toţi cei din vatra satului sînt practic transferaţi în lumea cimitirelor pentru a face această comuniune cu morţii. De fapt, se crede că spiritele celor răposaţi, începînd de la Joia Mare şi pînă la Rusalii, pleacă şi întotdeauna se întorc la casele de unde au plecat rămînînd pe streşini pentru a fi şi ei prezenţi la marea Sărbătoare a Învierii."  

Un adevărat ritual al credincioşilor se învîrte în jurul coşului pascal. Mersul la Înviere înseamnă, pe lîngă primenirea hainelor, şi abundenţa coşului pascal. Fie că sîntem în Muntenia, Transilvania sau Moldova, coşul pascal conţine alimente dintre cele mai variate şi cu semnificaţii specifice fiecărei zone. Doamna Doina Işfănoni ne vorbeşte în continuare despre cornul abundenţei, denumirea coşului pascal din zona Bucovinei. "Acest coş este încărcat cu foarte multe alimente, pentru Sărbătoarea Creştină a Învierii Domnului, care amintesc de trezirea la viaţă a naturii, de acea nevoie a omului de a sfinţi toate alimentele de care are nevoie peste an. Cornul abundenţei este încărcat adesea cu slănină şi cîrnaţi, ca să avem parte de porci slăninoşi. Tot acolo se pun dulciuri, zahăr şi prăjituri, ca să fim puţin mai dulci în această viaţă. Pentru a fi mai sprinteni se pune şi piper, şi hrean. În afară de colacii şi cozonacii tradiţionali, tot în coş se pune petica, o bucăţică de pînză cu care s-au şters ouăle roşii. Aceasta va fi un fel de remediu pentru toate momentele de cumpănă – o boală care s-a ivit pe neaşteptate la om sau la vreun animal.

STRĂLUCIRE DE ARGINT. Masa de Paşte este masa care stă încărcată în toate cele trei zile ale Paştelui. O masă tradiţională, bogată pentru toţi creştinii, un moment pe care îl împărtăşim cu familia şi apropiaţii. "Dimineaţa, cînd oamenii se întorc de la biserică, spune doamna Işfănoni, sînt aşteptaţi acasă cu un vas cu apă şi o monedă de argint. Aceasta din urmă e folosită de credincioşii care au rămas acasă pentru a dobîndi un obraz frumos, rumen şi o strălucire de «argint». Este momentul în care prin apă ne purificăm pentru a gusta din Paşte. Un adevărat ritual este cel al aşezatului la masă, al consumatului alimentelor. Odinioară, după ce era luat Paştele, se gusta mai întîi din Pască şi abia după aceea se ciocneau ouăle. Întotdeauna, cel mai bătrîn este cel respectat şi cu el se ciocneşte prima oară. În funcţie de vîrstă, copiii ciocnesc apoi cu părinţii sau cu fraţii mai mari. După această masă de prînz, masa principală de după întoarcerea de la liturghia bisericii este o masă a familiei, a tihnei în care se povesteşte. Totodată este un prilej pentru a te întîlni cu rudele, cu prietenii foarte apropiaţi, pentru că această primă zi de Paşte înseamnă înainte de toate o redefinire a relaţiilor de familie."

JOCUL CA TRADIŢIE. Aruncatul buzduganului. Un obicei care se practică în Transilvania. "Este o sărbătoare a junilor, cînd feciorii devin de această dată, ca şi ceata de colindători de la Crăciun, exponenţii comunităţii care organizează petreceri în afara localităţii, pentru a putea petrece împreună. Alimentele principale sînt ouăle roşii şi cozonacii, aminteşte doamna Işfănoni. Există la această petrecere a junilor un moment foarte important. Este vorba despre aruncatul buzduganului. Este o probă de bărbăţie, de îndemînare a feciorilor. O mare ruşine este pentru cel care se încumetă să arunce buzduganul şi acela nu merge prea sus. Asta înseamnă că eşti încă necopt, încă nedemn de luat în seamă de fete, adică bun de însurat, aşa cum se spunea în vechime." În cele trei zile ale Sfintei Sărbători de Paşte există o serie de jocuri şi de serbări în mediile tradiţionale, dar dincolo de aceste bucurii exprimate există un soi de ospitalitate şi de deschidere a românului pentru tot ceea ce înseamnă în casa lui oaspetele. Indiferent că-ţi este neam, prieten sau pur şi simplu drumeţ, românul nu uită să-l îmbie cu un pahar de băutură sau o felie de cozonac", a spus în încheiere doamna Işfănoni.

Simbolul coşului pascal

Dacă sîntem prin zone unde oul se munceşte, se împodobeşte cu motive, cum se întîmplă prin Bucovina, atunci în acel coş vom pune pe lîngă ouăle roşii, care semnifică sacrificiul christic, pentru că au fost înroşite cu sîngele Mîntuitorului, şi acele ouă de fală ale gospodinei, ouăle încondeiate. "Tot în acest coş se pun, spune doamna Işfănoni, ouă curăţate, pentru că albuşul lor se va păstra peste an şi din el se va sfărîma ori de cîte ori un ochi al omului sau al animalului are vreo suferinţă. Cu acest coş se va merge întotdeauna la biserică de Înviere, iar bărbaţii au misiunea de a-l păzi cu străşnicie. Femeile adaugă în coş un cozonac în formă de spirală cu cîte un ou în vîrf, coş care se dă de pomană imediat după ce este sfinţit, după slujba Învierii, în memoria strămoşilor. De asemenea, în aceste coşuri se puneau şi cărnurile de miel, de ied, care reprezentau animalele tinere sacrificate în cinstea Sărbătorilor Pascale."