"Portraits de société"

Lansată simultan la Paris, Londra şi New York, cartea lui Gabriel Badea-Păun, "Portraits de société" - o capodoperă a istoriografiei artei franceze - readuce la viaţă Portretul Monden din secolele al XIX-lea şi al XX-lea.

BELLE EPOQUE - antropologia unei lumi care a dispărut

Lansată simultan la Paris, Londra şi New York, cartea lui Gabriel Badea-Păun, "Portraits de société" - o capodoperă a istoriografiei artei franceze - readuce la viaţă Portretul Monden din secolele al XIX-lea şi al XX-lea.

La confluenţa dintre lume şi individ, arta portretului a simbolizat reflecţia societăţii, a credinţelor şi scepticismului ei. Cartea-album "Portraits de société" face o trecere in revistă a portretisticii de după Revoluţia Franceză, din momentul in care burghezia europeană şi cea americană continuă idealurile de eleganţă ale vechii nobilimi. Galeria de portrete realizate din prima parte a secolului al XIX-lea pănă la cel de-al doilea război mondial reuşeşte, cu mare fineţe, să sugereze spiritul epocii, relatănd intămplări şi caracterizări ale artiştilor, dar şi ale comanditarilor provenind din castele franţuzeşti, din conace englezeşti, din reşedinţe americane sau din palate ruseşti. De la David la Warhol, trecănd prin operele lui Ingres, Whistler, Millais, Manet, Sargent, Boldini, Dali, "Portraits de societe" transmite - abordănd diferite aspecte intime şi chiar ostentative - istoria a două secole de portrete mondene.Â

Â

PORTRETUL DE COMANDa. Ideea acestei "antropologii" unice de artă reprezintă punctul de pornire al tezei de doctorat pe care istoricul şi criticul de artă romăn, Gabriel Badea-Păun stabilit in Franţa, a susţinut-o la Universitatea Sorbona din Paris - teză consacrată portretistului modern Antonio de la Gandara. Cum a prins contur această operă inegalabilă ne explică insuşi autorul: "Pentru a-l putea situa pe Antonio de la Gandara cu mai multă precizie in contextul istoric şi artistic in care şi-a desfăşurat cariera am fost nevoit să imi indrept analiza asupra intregii epoci ce atăt de plastic a fost numită «Belle Epoque» şi am rămas uimit dăndu-mi seama că există un adevărat gol istoriografic privind această chestiune. Pur şi simplu, istoricii de artă francezi ocoliseră portretul de comandă din secolul al XIX-lea. Căţiva paşi fuseseră făcuţi in Anglia de Richard Ormond in lucrările pe care le-a publicat despre John Singer Sargent, insă era numai un studiu de caz privitor la un singur artist. Era deci o ocazie poate unică de a scrie despre un subiect atăt de interesant, iar editorul meu francez, Citadelles et Mazenod, m-a susţinut din primul moment şi a coprodus volumul impreună cu două alte edituri Thames & Hudson (Londra) şi Vendôme Press (New York)".

Â

PICANTERII. Probabil că niciodată nu au fost realizate mai multe portrete ca in secolul al XIX-lea. Totuşi, circulaţia generalizată a portretelor şi comanditarilor lor este un aspect controversat şi puţin discutat in istoriografia de artă. Tocmai din acest motiv, autorul scoate la lumină acele detalii şi picanterii care au invăluit atăta vreme Portretul Monden stil Belle Epoque, şi anume faptul că portretiştii se plăngeau de modelele care erau mereu nemulţumite, că dilema artiştilor era să le picteze aşa cum sunt sau să mai retuşeze din defecte... pentru a nu strica o prietenie de-o viaţă.

Â

PERSONAJE. Portretele reproduse in carte evocă o lume care a dispărut şi in care o anumită reputaţie era creată de imaginea pe care acea persoană reuşea să o impună cu ajutorul unui portret sau a relaţiilor sale mondene. Multe dintre aceste figuri nu sunt poate foarte cunoscute la Bucureşti, insă in Franţa şi in Anglia le-au fost deja consacrate mai multe biografii. Intre aceste portrete expuse in Saloanele pariziene se aflau, fireşte, mai multe portrete ale unor aristocraţi romăni, ne explică Gabriel Badea-Păun. Dacă fastuosul Portret al Principesei Martha Bibescu, realizat in 1910 de Giovanni Boldini, aflat in prezent intr-o colecţie particulară, nu a putut fi reprodus, intălnim insă in paginile cărţii un superb Portret al Principesei Sturdza, născută Mavrocordat, păstrat de descendenţii ei şi niciodată expus, purtănd superbele smaralde ale familiei, şi un altul al poetei Anna de Noailles, născută Brăncoveanu, de Kees Van Dongen, ultimul său portret, realizat in 1931, in rochie de seară şi purtănd la găt cordonul Legiunii de onoare in rang de Comandor, căci contesa de Noailles a fost şi prima femeie in Franţa distinsă cu acest inalt ordin. Dese menţiuni sunt făcute la numeroasele portrete ale Reginei Maria pictate de portretistul favorit al aristocraţiei engleze, Philip de Laszlo, dintre care cel mai izbutit, cel din 1924, este expus astăzi la Castelul Pelişor din Sinaia.

Criticul de artă a făcut cercetări aprofundate şi a dat peste o foarte nostimă caricatură a lui Bernard Partridge, din The Punch la 1906, unde sunt desenaţi braţ la braţ, Sargent şi Velasquez, cu căte un tablou la subţioară, Ellen Terry pe post de Lady Macbeth, care se află acum la Galeria Tate şi Toaleta lui Venus, pe atunci la Naţional Gallery. In fine, cartea-album este o capodoperă inegalabilă care nu trebuie să lipsească din biblioteca niciunui iubitor de artă!

Â

raluca.grintescu@jurnalul.ro

Â

Gabriel Badea-Păun

Născut in 1973, in Sinaia, Gabriel Badea-Păun a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti şi este doctor in istoria artei al Universitatea Sorbona din Paris. A publicat, printre altele, o biografie a Reginei Elisabeta a Romăniei, Carmen Sylva (Bucureşti, Editura Humanitas, 2003), a doua ediţie revizuită şi adăugită in 2007, "Monarhi europeni. Marile modele. 1848-1914" (Bucureşti, Silex, 1997, in colaborare cu Ion Bulei), precum şi numeroase articole de istoria artei in Franţa, Anglia şi Romănia (Bulletin de la Société de l’Histoire de l’Art Français, Revue de la Bibliothèque Nationale de France, Nouvelles de l’Estampe, Revue roumaine de l’histoire de l’art, Revista Istorică).

Â