Povestea Bucureştiului într-un album inedit

În vremea lui Ţepeş se numea Cetatea Dâmboviţei, acum este capitală europeană. Bucureştiul, căci despre el este vorba, a împlinit 550 de ani de la prima atestare documentară şi a primit drept cadou un volum inedit de imagini, documente şi poveşti. Cel care le-a cules de prin arhive, colecţii private, de la istorici a fost Radu Oltean, un bucureştean pasionat de istoria Capitalei. Povestea a început mai întâi pe un blog, apoi a ajuns într-o carte de patrimoniu.

Blocurile turn, spaţiile verzi transformate în şantiere, construcţiile haotice au făcut din Bucureşti un oraş fad, cenuşiu, fără personalitate. Arhitecţii străini, în special cei francezi şi enghezi, care l-au vizitat au rămas muţi atunci când au văzut că în Centrul Istoric al Capitalei au apărut clădiri imense, iar parcurile au fost betonate şi "decorate" cu tot felul de bodegi, ridicate la rang de "fiţe". Mulţi au spus: "Păcat de istoria Micului Paris". Despre cum era Bucureştiul odinioară aflăm din volumul publicat de ArCub şi realizat de Radu Oltean la împlinirea a 550 de la prima atestare. "Am fost surprins să decopăr cât de puţină documentaţie există despre Capitală şi că sunt multe cărţi sau opere de artă care nu au fost reproduse până în prezent. Am strâns imagini, la început pentru plăcerea mea. Am mers în muzee, biblioteci, inclusiv la Biblioteca Academiei Române. Am ajuns să am acces la un tezaur foarte puţin cunoscut şi numai de o elită", a spus Oltean.

Primele documente şi istorioare au fost postate pe blogul personal, apoi a apărut ideea unei cărţi de patrimoniu, scoasă cu sprijinul ArCub. "Este o iconografie bogată pentru Bucureşti, dar se leagă şi de ambient, de mentalitate, de cum vrem să ne trăim viaţa. Un oraş devine, generic vorbind, ceea ce vrem să facem cu viaţa noastră", a spus la lansare istoricul Adrian Majuru, cel care a făcut şi prefaţa albumului. De asemenea, istoricul medieval Constantin Rezachevici a precizat că "oraşul are o istorie fascinantă". "Aş ţine ca Bucureştiul să conserve măcar o parte din ceea ce a fost, nu să fie desfigurat de turnurile care se construiesc după cum le merg unora afacerile." Un capitol al cărţii scris de Rezachevici se referă la Bucureştiul Evului Mediu până în 1821. "Apărate de revărsările sinuoasei Dâmboviţe, pe înălţimi modelate de ape, alteori aşezate pe dealurile din partea dreaptă a râului sau pe malurile Colentinei, în poieni întinse din mijlocul codrului, aproape de iazurile bogate în peşte, nu mai puţin de 40-60 de sate medievale, fiecare cu câte 12-15 bordeie sau căsuţe, au populat, în timp, aria actuală a Bucureştilor. Nume corect folosit la plural pentru că este vorba despre cei care au continuat aşesarea unui Bucur ascuns în legendă. Trăiau din agricultură, creşterea animalelor şi pescuit", povesteşte istoricul. Documentul emis de Vlad Ţepeş în urmă cu 550 de ani, ilustrat şi în album, este considerat cea mai veche atestare documentară a Bucureştilor. "S-a scris în septembrie 20, în Cetatea Bucureşti, în anul 6968 (1459) io Vlad Ţepeş, din mila lui Dumnezeu, domn."

PRIMA CAFENEA- UNA TURCEASCĂ
În 1660, Bucureştiul devine reşedinţă domnească, în vremea lui Gheorghe Ghica, iar după o perioadă tulbure, oraşul începe să renască, în 1667 apare şi prima cafenea, a unui turc, în Târgul de Sus. Şi asta nu e tot, apar noile mahalale, Uliţa Mare a Târgului (1669), adică cea care trecea prin faţa Bisericii Colţea, tot în acelaşi an, Uliţa Zlătarilor, cea a Căldărarilor (1683). "Spre sfârşitul veacului al XVII-lea, tendinţa marilor boieri de a se aşeza în mahalaua Calicilor, în vecinătatea de sud a curţii domneşti, devine vizibilă. Aceasta se înscrie de fapt în acţiunea marilor familii boiereşti ale Cantacuzinilor, Brâncovenilor, Dudeştilor, Bălăcenilor Doiceştilor de a înconjura curtea domnească cu marile lor proprietăţi şi case boiereşti", amintea în carte istoricul Constantin Razachevici. Tot din album aflăm că Planul Purcell, din 1791, este unul dintre cele mai vechi şi mai detaliate schiţe ale Bucureştiului. Astfel, observăm că pe hartă au fost trecute Curtea Veche, Mitropolia, Curtea Arsă, Mănăstirea Mihai Vodă, Mănăstirea-spital Colţea, Mănăstirea Radu Vodă, Lacul lui Dura (Cişmigiu) şi Mănăstirea Antim. Acestea erau punctele cheie ale oraşului.

BLĂNURILE ŞI MĂTĂSURILE FINE - LA MODĂ
Adrian Silvian Ionescu ne aminteşte cum se îmbrăcau boierii, doamnele şi domniţele. Moda constantinopolitană era la mare căutare la începutul secolului al XIX-lea. Blănurile şi mătăsurile fine erau în vogă, se purta işlicul sau gugiumanul. Diferenţa gradelor boiereşti se putea face în funcţie de blănuri, de forma şi dimensiunea işlicului, de nuanţa giubelei, de nestematele de pe mânerul hangerului de la brâu. Peste cămaşă se purta o stofă fină, în culori de roşu, vernil, bleu, violet, galben. Drept pantaloni erau purtaţi şalvarii sau ceacşirii, de obicei roşii, largi şi comozi. Femeile preferau rochiile care scoteau în evidenţă formele naturale. Rochiile aveau decolteu generos, talie ridicată sub sâni şi fustă cu multe cute. Bijuteriile preţioase şi ornamentele orientale nu erau ratate de nici o domniţă. Între 1828-1834 româncele cu stare se îmbrăcau ca la Paris. Revista Le Follet dicta ce se poartă şi ce nu. Mânecile bufante, umerii dezgoliţi, şalul de şamir înflorat şi coafura acoperită cu un turban din acelaşi material erau în top. Timpul a trecut, moda s-a schimbat, iar bucureştenii au ţinut pasul cu tendinţele. Au apărut rochiile sac, scurte, corsetul, pălăriile, jobenul, fracul.

Un alt capitol important este şi cel referitor la case, palate, biserici, străzi mari şi mici în Bucureştiul secolelor XIX şi XX, scris de istoricul de artă Cezara Mucenic. Secolul al XIX-lea a însemnat şi veacul în care s-a schimbat faţa oraşului. Pot fi amintite construcţii impunătoare, Palatului lui Dimitrie Ghica de pe malul Lacului Tei, construit în stil neoclasic, palatul în stil romantic ridicat pentru Costache Grigore Suţu, casele boierului Dinicu Golescu de pe Podul Mogoşoaia, Palatul lui Barbu Ştirbei, opera arhitectului francez Sanjouand, ajuns arhitect-şef al Capitalei. Alături de acestea a continuat şi construirea caselor-prăvălii din centrul comercial. Să nu uităm de Hanul lui Manuc, armeanul carea a reluat modelul oriental şi a construit un adevărat palat din lemn. La mijlocul secolului apar şi primele parcuri; Kiseleff, Cişmigiu. În 1852 a fost inaugurată Grădina Cişmigiu ce a devenit repede "locul vesel de adunare a tuturor plimbătorilor, punctul de întâlnire a iubitorilor de viaţă". Puţin mai târziu sunt construite restaurantul Carul cu Bere, proprietatea fraţilor Mircea, unicat prin arhitectura clădirii, Casa Capşa pe locul unde înainte se aflau casele boierilor Slătineanu şi sediile noilor instituţii, cum ar fi cea a Băncii Naţionale, ridicată pe locul marelui Han Şerban Vodă. Mai multe informaţii despre modul în care s-a dezvoltat "Micul Paris" pot fi găsite în volumul "Bucureşti 1459-2009 - 550 de ani de la prima atestare documentară", care poate fi găsit şi în librării, fiind editat în 3.000 de exemplare. Pe scurt, lucrarea reproduce peste 400 de fotografii şi stampe vechi din colecţiile Bibliotecii Academiei Române, ale Muzeului Municipiului Bucureşti, ale Muzeului Militar Naţional, ale Arhivelor Naţionale, din colecţiile particulare ale lui Alexandru Gâlmean, Simion Câlţia, Adrian Bejenaru, dar şi din cărţi, reviste şi ziare de epocă. De asemenea, în carte apar reproduse artefacte din colecţiile de artă veche ale Muzeului Naţional de Artă a României, ale Muzeului Municipiului Bucureşti şi ale Muzeului Militar Naţional. Fotografii moderne sau din istoria recentă sunt realizate de autor şi de Cristian Radu, Andrei Pandele, Cristian Malide, Ştefan Tuchilă, Mircea Struţeanu, Ştefan Cristescu. Structura volumului este împărţită în patru capitole, semnate de cunoscuţi istorici: "Bucureştii Evului Mediu până la 1821" (Constantin Rezacheveci), "Trei secole de modă în Bucureşti" (Adrian Silvan Ionescu), "Case, palate, biserici, străzi mari şi mici în Bucureştii secolelor XIX şi XX" (Cezara Mucenic) şi "Grădinile vechiului Bucureşti" (Emanuel Bădescu).