x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special 1990-2023 - după o lungă și grea suferință, Speranța din România a murit

1990-2023 - după o lungă și grea suferință, Speranța din România a murit

de Alfred Bulai    |    25 Dec 2022   •   08:00
1990-2023 - după o lungă și grea suferință, Speranța din România a murit

Avem mereu speranțe că anul care vine va însemna un reviriment social și politic. Că vom schimba măcar câteva din multele lucruri anapoda din România. Ca un martor care asistă la scena politică de peste 30 de ani, pot spune că aceste speranțe sunt recurente în viețile românilor. Când și când chiar se petrec schimbări, dar bucuria care le însoțește se ofilește teribil de repede.

Ce ne poate oferi 2023?

Punctul de cotitură va fi dat doar în primăvară de posibila rocadă între PNL și PSD la șefia Guvernului. Sunt dintre cei care cred că această rocadă ar putea avea loc real, nu pentru că ar exista un acord pe care partenerii ar trebui să îl respecte, ci pentru că atât PSD, cât și PNL cred că ar fi o soluție care îi va lovi pe ceilalți. Desigur, ar trebui să existe o negociere, care o să și înceapă prin martie, legat de punctul până la care se va merge în viitor cu această alianță. Până la alegeri sau și în alegeri? Vorbim  sau nu de orizontul unui nou ciclu electoral? Probabil se va încerca, înainte de toate, o negociere legată de Președinție. O opțiune care este gândită de mulți din taberele ambelor partide. Este vorba de formula veche și eșuată de fiecare dată: prim-ministru versus președinte. Probabil că nu va exista un acord, pentru că și PSD și PNL își doresc să aibă omul lor la Cotroceni.

Dacă se produce rocada în primăvară, atunci ne vom bucura din nou de revigorarea bruscă a pieței, adică de mitinguri și proteste. Chiar îmi era dor. Pe asta mizează liberalii. PSD-iști, și mai ales domnul Ciolacu, mizează pe faptul că nu se vor eroda deloc prin actul guvernării, dimpotrivă. Și nici nu prea au cum, atât timp cât poți împrumuta oricând și oricât, fără să conteze rata dobânzii. Pe de altă parte, majoritar, cei din PSD se descurcă mai bine în ministere și indiscutabil au fost superiori în materie de comunicare și de imagine în această primă parte de coabitare. Dar chiar dacă vor avea rezultate mai bune, nu va conta pentru electorat atât de mult pe cât cred ei.

De fapt, scena politică actuală, aflată în moarte clinică, nu prea poate să ne ofere mari surprize. Asta pentru că, după o lungă și grea suferință, speranța în România a murit. Nu avem opoziție aproape deloc, singurul partid viu din opoziție este AUR, cu limitele lui majore ca posibilitate de creștere, dar cu siguranța clară a faptului că vor face parte cu o cotă bună în viitorul legislativ. USR se caută și nu se găsește de prea mult timp și pare că este echipa de fotbal care știe că nu are șanse și joacă fără nicio tragere de inimă, cum ar spune antrenorii români, doar ca să facă o figură frumoasă.

Prin urmare forța mișcărilor sociale spectaculoase în 2023 este extrem de mică, atât timp cât dincolo de nemulțumirile oamenilor nu ai speranța unor forțe de opoziție care să creadă real în succesul lor și care eventual să aibă și șanse.

Dar există mereu o speranță. Nu, nu din România. Șansa noastră e ca Europa să o ia razna. Atunci grupurile de presiune și de interese din România s-ar putea reorienta rapid (suntem buni istoric la asta) și să susțină alt tip de forțe și de alianțe. Atunci se poate întâmpla orice! Europa e bătrână și ofilită. E timpul să existe schimbări majore în politica europeană. Nu am fantezii că noi vom fi parte a acestor mișcări reformatoare, dar visez când și când că politicienii români ar putea fi capabili de lucrul acesta. Din păcate, mă trezesc de fiecare dată rapid din astfel de vise și îmi văd mai departe de treburile mele.

×