Primele victime ale conflictului dintre moldoveni şi transnistreni

La sfârşitul anilor '80, politica de transparenţă (Glasnost) iniţiată de Mihail Gorbaciov, secretarul general al PCUS, a introdus în spaţiul public sovietic practica dezbaterii, dreptul la libera exprimare. Ca un efect pervers, a rupt totodată şi zăgazuri multă vreme înfrânate în "Imperiul Roşu".

În micuţele republici sovietice, popoare care "conlocuiseră paşnic" până atunci se răfuiau în 1990 ba pentru o fâşie de pământ, ba din cauze religioase sau doar din cauza unor ranchiuni seculare.
Azerii se războiau cu armenii pentru zona Nagorno-Karabakh, kirghizii cu uzbecii în regiunea Osh, basarabenii cu transnistrenii rusofoni (în estul RSSM) şi cu găgăuzii (în sud). Uneori pasiv, alteori neputincios, cu siguranţă însă foarte interesat, conform vechiului principiu "divide et impera", centrul sovietic îndemna la "respectarea Constituţiei".

În Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) primele tensiuni interetnice au izbucnit în 1989, pe fondul "renaşterii naţionale" a românilor de peste Prut. Un an mai târziu însă, rusofonii transnistreni şi găgăuzii, dornici de scăpare de sub controlul Chişinăului, au trecut la măsuri politice extreme. Autoproclamatele "republici" transnistrene şi găgăuze au organizat alegeri pentru parlamente locale, decretate ilegale de guvernul moldovenesc. Considerată un afront la adresa populaţia majoritare şi un atentat la integritatea republicii, iniţiativa găgăuzilor, petrecută în octombrie 1990, a declanşat furia basarabenilor.

Zeci de autobuze încărcate cu voluntari moldoveni au plecat din centrul Chişinăului spre sud, în regiunea locuită de găgăuzi. Desigur, nu pentru discuţii "paşnice" cu separatiştii. Prim-ministrul Mircea Druc scăpase situaţia de sub control câtă vreme îndemnurile sale televizate la "disciplină şi ordine" rămâneau fără ecou. Totuşi, deputaţii Parlamentului Moldovei şi comitetul provizoriu al "Republicii Găgăuze" au negociat în paralel o soluţie de compromis. În timp ce agenţia sovietică TASS lăuda "spiritul constructiv" al discuţiilor, la frontieră mirosea a praf de puşcă.

La 26 octombrie 1990, Sovietul Suprem al RSSM s-a reunit în sesiune extraordinară, la finalul căreia au trimis mesaje către Adunarea Generală a ONU şi către Parlamentul României. Cereau, prin ele, poziţii oficiale faţă de criza din Moldova. De teama agravării situaţiei, s-a decretat starea excepţională pentru două luni şi s-a înfiinţat un comitet provizoriu condus de prim-viceprim-ministrul Andrei Sangheli, care să supravegheze tensiunile din Găgăuzia.
În aceeaşi zi, la Comrat, şi-au făcut apariţia subunităţi militare sovietice. În zonă acţionau general-colonelul Iuri Şatalin (comandantul trupelor MAI din URSS) şi generalul Avdeenko (reprezentantul MAI din URSS).
De la tribuna Sovietului Suprem, deputatul Nicolae Dabija opina că Armata Roşie ar fi trebuit să acţioneze împotriva separatiştilor, altfel "trebuie declarată ieşirea Moldovei din componenţa URSS".

Pasivitatea sovieticilor i-a mirat pe mulţi dintre fruntaşii moldoveni ai timpului. Altora le-a confirmat convingeri mai vechi. "Suntem un popor blajin, blând şi paşnic, poate cel mai blând şi cel mai paşnic popor din lume, declara poetul Grigore Vieru Televiziunii Române la 31 octombrie 1990. Blândeţea noastră este o virtute, o virtute tradiţională a noastră, dar în aceeaşi măsură aş spune că este şi o slăbiciune a noastră. Pentru că din cauza ei ni s-au urcat şi ni se urcă în cap toţi veneticii înrăiţi şi toţi trădătorii noştri de neam şi de ţară. Desigur că în acest conflict cu găgăuzii, vinovaţi în primul rând sunt găgăuzii, pe care i-am primit în sânul nostru după 1812, şi ne-au trădat în momentele cele mai dramatice pentru noi.
Dar nu mai puţin vinovată - subliniez, nu mai puţin vinovată - este Moscova, mai exact puterile întunecate ale Moscovei, pentru că tot ce se întâmplă acum la noi şi cu noi eu cred că nu este altceva decât lucrul acestor puteri întunecate ale Moscovei."

Deputatul Ion Vatamanu credea că în spatele găgăuzilor se aflau rusofonii transnistreni. "Ei (transnistrenii - n.r.) ne-au lovit pe la spate, angajându-se într-un joc politic foarte periculos, dictat din Transnistria, declara scriitorul basarabean ziarului Adevărul, la 27 octombrie 1990. De acolo se dirijează totul. Găgăuzii sunt folosiţi acum drept cobai, ca să se vadă cum reacţionează moldovenii şi să se elaboreze scenariul în continuare. Trimiterea de autobuze cu oameni înarmaţi din Transnistria reprezintă o încălcare nu numai a Constituţiei Moldovei ci şi a URSS."

Relaţiile cu Moscova s-au agravat şi prin decizia RSSM de a refuza aplicarea Decretului din 10 octombrie 1990, care prevedea obligativitatea paradei militare în cinstea lui "octombrie roşu", în fiecare republică sovietică.

În seara zilei de 2 noiembrie 1990, M. Gorbaciov s-a întâlnit cu Mircea Snegur, preşedintele RSSM. Într-un interviu acordat televiziunii sovietice, Gorbaciov cerea "integritatea republicii, aplicarea strictă a Constituţiei şi respectul faţă de ea". Inevitabilul se produsese însă de dimineaţă, când au apărut primele victime ale conflictelor din Basarabia. Atunci, la intrarea în oraşul Dubăsari, ciocnirile dintre voluntarii moldoveni şi "gărzile" transnistrene s-au soldat cu trei morţi şi numeroşi răniţi. Era prologul războiului de mai târziu.

"KGB, KGB, nu mai trage sforile!"
În dimineaţa zilei de 27 octombrie 1990, în faţa Primăriei Capitalei, "un grup de cetăţeni", mobilizaţi de studenţii basarabeni din România, de Liga Veteranilor de Război şi de Asociaţia Pro Basarabia şi Bucovina, a protestat în favoarea patrioţilor de peste Prut. Marşul a urmat traseul Bulevardul M. Kogălniceanu, Piaţa Romană, Strada Fundaţiilor Regale, Calea Victoriei, din nou Bld. M. Kogălniceanu. Cei 2.000 de participanţi, escortaţi de forţe de poliţie, au strigat împotriva Kremlinului: "Jos cizma de pe Basarabia", "Moscova nu uita, Basarabia nu-i a ta", "KGB, KGB, nu mai trage sforile!", "Cernăuţi, Chişinău, să ne-ajute Dumnezeu", "Jos hotarul de la Prut". Şi în alte mari oraşe ale ţării s-au organizat mitinguri de susţinere a Frontului Popular din RSSM. La Constanţa, în Piaţa Ovidiu, membrii partidelor de opoziţie, PNL şi PNŢCD, au protestat în faţa Consulatului General al URSS, unde au depus o moţiune împotriva "forţelor antinaţionale, iresponsabile, separatiste şi destabilizatoare". La Iaşi, în Piaţa Unirii, pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi la Palatul Culturii, s-a cântat "Deşteaptă-te, române!". Peste Carpaţi, la Cluj-Napoca, la iniţiativa Partidului de Uniune Naţională a Românilor (PUNR) în pieţele publice s-a jucat Hora Unirii. La Casa de Cultură a studenţilor, senatorul Adrian Moţiu şi Marian Munteanu, liderul Ligii studenţilor, au dezbătut ultimele evenimente din republica moldovenească.

Diplomaţia lui Ion Iliescu
La câteva zile după izbucnirea conflictului din Republica Moldova, statul român a oferit prima poziţie oficială. Întrunit în şedinţă, Parlamentul a adoptat o declaraţie de simpatie cu poporul de peste Prut şi de sprijin faţă de integritatea teritorială a RSSM. La 28 octombrie 1990, Ion Iliescu, preşedintele României, s-a întâlnit cu reprezentanţii partidelor de opoziţie, pentru a dezbate situaţia de la graniţa estică. În comunicatul de presă, înaltul demnitar dădea proba diplomaţiei, împăcând poziţiile Moscovei, Chişinăului şi centrelor locale separatiste. În declaraţie se sublinia "Interesul comun al tuturor face ca tot ceea ce depinde de noi pentru a asigura un climat corespunzător şi în ţară la noi, şi de sprijin politic al forţelor politice responsabile care caută să rezolve problemele proprii interne într-un cadru paşnic şi în interesul populaţiei din această republică - poziţie care s-a bucurat de înţelegere şi sprijin din partea organelor centrale sovietice". "Noi vrem ca, în ceea ce ne priveşte, să asigurăm un cadru pozitiv, atât al relaţiilor noastre generale cu Uniunea Sovietică, cât şi cu Republica Moldova, mai spunea Ion Iliescu în declaraţia preluată de ziarul bucureştean Libertatea."