x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Radiojurnalul zilei 4 iunie

Radiojurnalul zilei 4 iunie

04 Iun 2010   •   00:00

La 4 iunie 1990, Biroul Electoral Central a înaintat pentru validare dosarul electoral al lui Ion Iliescu la Curtea Supremă de Justiţie. Firmele străine specializate în industria chimică, printre care şi cele nipone, se dovedeau a fi interesate de cooperarea cu România. Japonezii erau preocupaţi şi de comerţul cu România, acest fapt fiind subliniat de adjunctul ministrului Comerţului exterior, Ioan Emil Vasiliu, la întâmpinarea unei delegaţii economice nipone pe Aeroportul Otopeni, sosită tot în data de 4 iunie 1990. Două puncte de trecere a frontierei în Polonia erau blocate de turişti români. La Arad a avut loc primul Congres al asociaţiilor handicapaţilor neuromotori. (A.C.T.)




BEC AŞTEPA VALIDAREA DOSARULUI ELECTORAL AL LUI ION ILIESCU
Potrivit articolului 17 din decretul-lege nr. 92 din 1990, pentru alegerea parlamentului şi preşedintelui României Biroul Electoral Central a înaintat, la Curtea Supremă de Justiţie, dosarul electoral al domnului Ion Iliescu, pentru validare.
Alegerea prin vot universal, egal şi secret a domnului Ion Iliescu la scrutinul din 20 mai 1990 în funcţia supremă de stat a României va fi validată de Curtea Supremă de Justiţie în plenul său, în termen de 20 de zile de la data alegerilor, potrivit articolului 81 din Legea electorală.
Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie se va prezenta în şedinţa comună a Adunării Deputaţilor şi Senatului, ce se convoacă de drept în prima şedinţă, în a 20-a zi de la data scrutinului, când cel ales va fi declarat oficial preşedintele României.
La două săptămâni după alegerile de la 20 mai la Biroul Electoral Central continuă să se desfăşoare o activitate intensă. După înaintarea spre validare la Curtea Supremă de Justiţie a dosarului preşedintelul României, cei 17 membri ai Biroului Electoral Central pregătesc acum cele 396 de dosare de deputaţi şi cele 119 dosare de senatori care vor fi înaintate spre validare Parlamentului ţării în prima sa legislatură.


FIRMELE INTERNAŢIONALE, INTERESATE DE COOPERAREA CU ROMÂNIA
Ministrul Industriei Chimice şi Petrochimice, domnul Gheorghe Caranfil a declarat agenţiei de presă Rompress, referitor la crearea de societăţi mixte precum şi la iniţierea altor forme de cooperare internaţionale în domeniul chimiei, că în perioada care a trecut de la Revoluţia din decembrie au fost iniţiate în cadrul ministerului numeroase discuţii cu sute de firme străine şi că delegaţii de specialişti români s-au deplasat în străinătate, realizându-se astfel un amplu program de documentare asupra noutăţilor tehnice şi tehnologice pe plan internaţional, în acest sector.  Sute de specialişti de la firme străine au vizitat întreprinderi româneşti din industria chimică, fiind stabilite în acest sens diverse soluţii de cooperare.
Domnul Gheorghe Caranfil a menţionat interesul deosebit de mare din partea firmelor străine pentru realizarea de societăţi mixte. S-a precizat de asemenea că am primit în acest sens propuneri din partea unor firme de renume din Statele Unite, Anglia, Republica Federală Germania, Olanda şi Suedia şi că există de asemenea interes pentru cooperarea reciproc avantajoasă şi din partea firmelor japoneze. Acestea au făcut o prospectare pentru o viitoare colaborare, iar spre sfârşitul acestei luni vom conveni cu ei o serie de acţiuni comune. Totodată, se precizează în declaraţie, vor fi demarate o serie de acţiuni de cooperare şi cu firme din Coreea de Sud şi Canada.


VIZITĂ ECONOMICĂ JAPONEZĂ
Astăzi după-amiază, a sosit la Bucureşti o delegaţie formată din reprezentanţi ai diferitelor firme nipone care cooperează cu ţara noastră, delegaţie condusă de domnul Zenji Umeda, preşedintele părţii nipone în consiliul economic româno-japonez.
Adjunctul ministrului Comerţului Exterior al ţării noastre, domnul Ioan Emil Vasiliu, a declarat pe Aeroportul Otopeni, în întâmpinarea oaspeţilor japonezi: "Suntem interesaţi în dezvoltarea cooperării în diverse domenii de activitate cu partea japoneză. Dorim să găsim împreună posibilităţile de a conlucra cu firme nipone, de a atrage investiţii de capital japonez în economia românească, în special pentru modernizarea şi retehnologizarea unor ramuri industriale".


SCHIMB DE EXPERIENŢĂ ÎN DOMENIUL AGRICOL
Astăzi, în organizarea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, a început la Bucureşti un schimb de experienţă desfăşurat în prima sa parte pe terenul Institutului de Cercetări pentru cereale şi plante tehnice Fundulea, cu participarea specialiştilor din toate zonele ţării, a directorilor direcţiilor agricole judeţene, având ca scop analizarea situaţiei concrete în acest moment în agricultura românească. Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, domnul Ştefan Nicolae, făcând o analiză a desfăşurării lucrărilor de întreţinere a culturilor de câmp legumicole şi din plantaţiile vitipomicole, a arătat că în acest an sunt întrunite toate condiţiile în agricultura românească pentru ca toate aceste lucrări să se facă la înalt nivel calitativ. De asemenea, s-a mai spus că precipitaţiile căzute în utlima perioadă au acoperit deficitul de umiditate în sol, îmbunătăţind starea de vegetaţie a tuturor culturilor în toate zonele agricole ale ţării.


S-A ÎNTRUNIT ADUNAREA GENERALĂ A UNIUNII ARTIŞTILOR PLASTICI
La Sala Mare a Palatutui din Capitală au început în această dimineaţă lucrările Adunării Generale a membrilor Uniunii Artiştilor Plastici din România. Pe ordinea de zi a adunării sunt înscrise:
- analiza activităţii consiliului Uniunii Artiştilor Plastici din România.
- adoptarea statutului Uniunii Artiştilor Plastici din România.
- precum şi adoptarea unui program de măsuri privind activitatea viitoare a Uniunii Artiştilor Plastici din România.


CENTRU EUROPEAN DE CULTURĂ ÎNFIINŢAT LA BACĂU
La Bacău va lua fiinţă Centrul European de Cultură "George Apostu". Purtând numele renumitului artist plastic român, născut pe meleagurile băcăuane şi având sediul în localul fostei case de oaspeţi, această instituţie ar urma, în concepţia iniţiatorilor acţiunii - Inspectoratul Judeţean de Cultură - să se preocupe de crearea unei colecţii din lucrările sculptorului, de organizarea unor tabere şi expoziţii internaţionale de artă plastică, de găzduirea unor simpozioane naţionale şi internaţionale, de realizarea de schimburi de asociaţii culturale din diverse ţări europene, îndeosebi de asociaţia franceză "Prietenii lui George Apostu". Tot în memoria lui George Apostu, la Stănişeşti, locul de baştină al artistului, va fi organizat un muzeu.


PRIMUL CONGRES AL ASOCIAŢIILOR HANDICAPAŢILOR NEUROMOTORI
La Arad s-au deschis ieri, din iniţiativa unui comitet de organizare al cărei preşedinte este dna Monica Antoci, lucrările primului congres al asociaţiilor handicapaţilor neuromotori din România. Participă reprezentanţii asociaţiilor judeţene constituie până în prezent, ai altor asociaţii, societăţi şi ai unor partide, precum şi invitaţi de peste hotare.


ECHIVALAREA UNOR EXAMENE ŞI CONCURSURI MEDICALE
Printr-un ordin al ministrului Sănătăţii s-a hotărât ca, începând cu 1 iunie 1990, examenele şi concursurile de medic principal şi medic primar de medicină generală gradul I, II şi III adulţi, pediatrie şi stomatologie să fie echivalente cu examenele şi concursurile de medic principal de specialitate şi medic principal de specialitate gradul I, II şi III în specialitatea de medicină generală profilul respectiv.
În legătură cu unele concursuri profesionale susţinute de cadrele medicale în anii anteriori, ministrul Sănătăţii a emis un ordin în care se prevede confirmarea concursurilor de medic primar gradul III în toate specialităţile medicale, susţinute în perioada 1977, 1978, 1979 şi 1980 de medicii principali de specialitate care au obţinut media minimă de 6,00 (şase). Aplicarea prezentului ordin se va face de Direcţia resurselor umane în sectorul de sănătate din Ministerul Sănătăţii, pe baza cererilor individuale şi a actelor doveditoare, drepturile decurgând cu îceputul lunii următoare depunerii cererii.


FRONTIERĂ POLONEZĂ BLOCATĂ DE ROMÂNI
Ambasada Republicii Polone la Bucureşti informează că punctele de trecere a frontierei de la Medyka şi Terespol sunt blocate de turişti, în special români. În acest sens, ambasada face recomandarea ca trecerea frontierei poloneze să se facă prin alte puncte, pentru a evita Medyka şi Terespol.


DECLARAŢIILE PREMIERULUI UNGUR, SEVER CRITICATE
Noul prim-ministru al Ungariei, Jozsef Antall, a declarat că el doreşte să fie prim-ministru pentru 15 milioane de unguri care trăiesc în interiorul şi în afara teritoriului naţional. Într-un discurs rostit în cadrul congresului Forumului Democratic Maghiar, Antall a precizat că Guvernul său "îşi asumă răspunderea universală pentru minorităţile religioase şi etnice şi în afara frontierelor ţării".
Pe de altă parte, primul-ministru maghiar a subliniat că nu se pune problema discutării actualelor frontiere, dar a cerut - în contrapartidă - respectarea drepturilor minorităţilor.
Cuvintele premierului ungur, care este, de asemenea, şi preşedinte al Forumului Democratic Maghiar, au stârnit critici severe din partea fostului purtător de cuvânt al partidului, Csaba Kiss Gy, care a subliniat că domnul Antall a fost ales doar de 10,5 milioane de unguri şi nu poate să pretindă legitimitate decât în cazul alegătorilor săi.

Rubrică realizată cu sprijinul Societăţii Române de Radiodifuziune, Direcţia Patrimoniu.

×
Subiecte în articol: acum 20 de ani