Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A ajuns România să furnizeze mercenari în conflictele de pe glob? Această întrebare apare tot mai frecvent după ce conaţionali ai noştri sunt semnalaţi în diferite regiuni ale lumii ca având ocupaţii războinice. În ultimele zile, mai multe ziare arabe au indicat prezenţa românilor printre mercenarii care apără regimul lui Muammar Gaddafi.
Războaiele din Irak şi Afganistan au readus serios în atenţie, chiar la nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite, problema folosirii mercenarilor în conflicte. Teoretic, mercenarul este persoana recrutată în ţară sau străinătate pentru a lupta într-un conflict armat şi care ia parte directă la ostilităţi. Pentru acest lucru obţine avantaje personale, care îi sunt promise de o parte aflată în conflict sau în numele ei. Mercenarul nu este cetăţean al statelor părţi aflate într-un conflict şi nici nu a fost trimis în misiune oficială de statul al cărui cetăţean este. Dar lucrurile se complică în momentul în care apar în ecuaţie companiile de securitate, care sunt angajate pentru expertiza lor, inclusiv în domeniul militar. ONU vorbeşte deja în documentele sale despre privatizarea războiului şi noul actor nonstatal în conflicte: compania de securitate şi de servicii militare private. De pildă, în Irak, în perioada de "foc" existau 180 de companii private, cu 180.000 de angajaţi care furnizau servicii militarilor. Dintre aceştia, peste 48.000 erau angajaţi în zona de securitate. Comparativ, faţă de primul război din Golf, când rata militar – angajat privat era de 50/1, rata în Irak a ajuns de 1/1.
Potrivit ONU, care a folosit şi statistici ale Comandamentului Central al SUA, în Irak, majoritatea angajaţilor companiilor de securitate erau băştinaşi, aproximativ 30.000. Apoi, între 15.000 şi 20.000 de "soldaţi" ai companiilor private proveneau din Chile, Fiji, Nepal, România, Honduras, Peru, Columbia, Nigeria, Polonia, Bulgaria şi Filipine. O categorie aparte erau cetăţenii americani, circa 3.000, şi cei din Australia, Marea Britanie, Canada şi Africa de Sud. Serviciile livrate de companiile de securitate sunt extrem de variate, de la pază şi protecţia perimetrelor, transporturilor, convoaielor, obiectivelor şi diferitor persoane până la consultanţa în activităţile de planificare a operaţiunilor militare, antrenamentul anumitor forţe, expertiza în tehnici de interogare etc. Toate acestea pot ascunde inclusiv participarea la lupte.
România a avut peste 15.000 de militari în teatrele de operaţii din Bosnia, Kosovo, Irak, Afganistan. Experienţa lor, precum şi contactele pe care şi le-au făcut acolo printre militarii străini din diferitele coaliţii internaţionale îi fac "eligibili" pentru companiile private de securitate, care recrutează tot pentru aceste zone de conflict. Unii dintre cei care şi-au terminat misiunile au ieşit în rezervă şi s-au angajat direct la companii străine de profil, aşa explicându-se nominalizarea românilor printre salariaţii acestora, motivaţi de câştigurile financiare foarte mari, mult peste solda de militar. Intrarea companiilor de securitate româneşti pe noua piaţă nu a fost decât sporadică. "Nu am cunoştinţă de companii româneşti care în prezent să aibă contracte în afara ţării. Au existat câteva societăţi în Irak, în trecut, dar şi acestea erau, de fapt, subcontractante altor companii străine. Cu atât mai puţin am cunoştinţă despre prezenţa românilor în Libia", spune Ion Popescu, preşedintele Patronatului Societăţilor de Securitate.
În 2005, ONU a înfiinţat un Grup de lucru care are în atenţie folosirea mercenarilor. Acest Grup monitorizează şi activitatea companiilor de securitate şi de servicii militare private, iar concluziile lor sunt îngrijorătoare în privinţa respectării drepturilor omului, ca urmare a activităţilor desfăşurate de aceste firme. Grupul atrage atenţia că aceste companii au proceduri foarte slabe pentru verificarea angajaţilor, iar acţiunile acestora pot eroda monopolul statelor în folosirea forţei. Mai mult decât atât, Grupul ONU lucrează la apariţia unor noi instrumente juridice pentru a se putea ca aceia care se fac vinovaţi de crime împotriva umanităţii şi care se folosesc de firme ca paravan să poată fi aduşi în faţa justiţiei internaţionale. Nu putem decât spera ca printre ei să nu fie şi români.
Din Insulele Comore până în Irak
De la reprimări sângeroase, tentative de asasinare a unor preşedinţi sau lovituri de stat, scandalurile în care s-a vorbit despre "comandouri" din care fac parte şi români nu au fost puţine. Cel mai recent şi celebru caz este al româno-maghiarilor care au încercat să îl asasineze pe preşedintele bolivian Evo Morales. În aprilie 2009, trupele speciale din Bolivia l-au ucis pe Arpad Magzarosi într-un hotel din La Paz, din Bolivia. Tot atunci a murit şi ungurul Eduardo Rozsa Flores, iar un alt cetăţean al României şi Ungariei (dar şi al Spaniei), Elod Toaso, a fost arestat. Autorităţile boliviene şi-au exprimat bănuiala că grupul care a încercat să îl ucidă pe Morales era format din "mercenari".
În 2007, Brahim Debuy, unul dintre fiii preşedintelui Ciadului, a fost asasinat la Paris de un comando format din mai mulţi foşti combatanţi din Legiunea Franceză. Printre ei, craioveanul Marin Cioroianu. Un an mai târziu, Cioroianu a fost arestat în România şi extrădat în Franţa. El neagă implicarea în asasinarea lui Debuy.
Nici în 2006 nu au lipsit incidente implicând mercenari români. Compania americană de securitate Blackwater, care desfăşura ample activităţi în Irak, este acuzată că a angajat mercenari din mai multe ţări, inclusiv din România, pentru a desfăşura activităţi infracţionale. Procurorii americani pomenesc despre crime, distrugere de dovezi, distribuire de substanţe interzise sau implicarea copiilor în activităţi de prostituţie. Companiile de securitate din Irak sunt, de altfel, aur curat pentru foştii militari. Este vorba în special despre foşti jandarmi sau sergenţi cu experienţă care au activat în teatrele de operaţii şi pe care firmele îi remunerează cu 3.500 de dolari sau mai mult, după cum declara pentru News In un reprezentant al unei astfel de firme.
În 2006, un incident din Irak implicându-i pe tâmplarul Adrian Gancean şi pe electricianul Nelu Ilie a dus la demisia ministrului de Externe de atunci, Mihai Răzvan Ungureanu. Gancean şi Ilie lucrau pentru o firmă americană având contract cu armata SUA şi au fost arestaţi pentru că făceau fotografii în zone unde nu le era permis acest lucru. N-au lipsit în acest scandal termeni precum "spioni" sau "mercenari".
Un alt caz implicând mercenari români este tentativa de lovitură de stat din Insulele Comore din 2001. Din comandoul care a participat la operaţiunea ratată făceau parte foşti membri ai Legiunii Străine. Printre ei, românii Daniel Popa Saurin, Ştefan Mihăilescu, Nicolae Boncu şi Christian Pinţoiu. Primii trei au fost ucişi, iar Pinţoiu a fost condamnat la detenţie pe viaţă.
Citește pe Antena3.ro
