x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Războiul nervilor după suspendare

Războiul nervilor după suspendare

de Oana Stancu Zamfir    |    21 Apr 2007   •   00:00
Războiul nervilor după suspendare

Guvernul ar fi iniţiat un proiect de lege prin care lui Traian Băsescu să i se interzică să mai candideze, a acuzat ieri preşedintele executiv al PD, Adriean Videanu. Reprezentanţii PNL şi ai Guvernului neagă, ca şi cei ai PSD, care întorc acuzaţiile, dezvăluind că democraţii pregătesc luni un miting la Bucureşti.

  • Bogdan Olteanu: "E o făcătură"
  • Mircea Geoana: "S-a discutat în PSD"
  • Situaţia din România, sub lupa europenilor Guvernul ar fi iniţiat un proiect de lege prin care lui Traian Băsescu să i se interzică să mai candideze, a acuzat ieri preşedintele executiv al PD, Adriean Videanu. Reprezentanţii PNL şi ai Guvernului neagă, ca şi cei ai PSD, care întorc acuzaţiile, dezvăluind că democraţii pregătesc luni un miting la Bucureşti.

    Adriean Videanu a prezentat ieri într-o conferinţă de presă un proiect de lege care nu poartă însă nici o semnătură şi nici un număr de înregistrare în nici o instituţie. Potrivit lui Videanu, documentul ar circula "prin calculatoarele parlamentarilor PNL şi PSD". Proiectul ar urma să modifice Legea pentru alegerea preşedintelui României astfel încât, prin adăugarea a două aliniate la articolul 10, să se interzică candidatura unui preşedinte suspendat din funcţie, precum şi cea a persoanelor care au fost puse sub acuzare pentru infracţiuni împotriva statului român. Un al doilea articol vizează modificarea termenului de depunere a candidaturilor, de la 30 de zile înainte de scrutin la 15 zile în cazul unor alegeri anticipate pentru preşedintele României. În expunerea de motive anexată proiectului ca venind din partea premierului Tăriceanu, dar fără semnătura acestuia, se arată că în cazul alegerii preşedintelui "desemnarea pentru această funcţie a unei persoane asupra căreia să nu planeze nici un fel de îndoială cu privire la moralitatea şi corectitudinea sa este necesară".

    STOP JOC. Potrivit unui astfel de text, Traian Băsescu ar fi în situaţia de a nu mai putea candida nici dacă demisionează acum, nici dacă ar renunţa la demisie, s-ar supune referendumului, populaţia ar decide să nu-l demită, s-ar întoarce la Cotroceni, însă după expirarea mandatului nu ar mai putea candida pentru un al doilea mandat. Videanu a făcut un apel către partidele politice să nu dea curs unui astfel de demers, susţinând că ştie că sunt "cinci-şase laboratoare care lucrează în momentul de faţă la modificarea legii electorale, cu acelaşi final". "Majoritatea calificată a tandemurilor PNL-PSD, PRM-UDMR, şi cu sprijinul PC, pregătesc, în mod incalificabil, modificarea legilor electorale, astfel încât, în urma jocurilor de culise, actualul preşedinte să nu mai poată candida", a reclamat el.

    DECLARAŢII. Liderul executiv al PD exclude posibilitatea unei intoxicări, invocând faptul că presa scrie de câteva zile despre această intenţie a PNL-PSD, dar şi faptul că şi la Legea lustraţiei s-a încercat introducerea unui articol prin care se interzicea comandanţilor de navă să poată candida. Ulterior, el a trimis presei şi declaraţiile politicienilor, care ar confirma intenţia "interzicerii" lui Băsescu.

    Călin Popescu Tăriceanu: "Ca politician, eu interpretez demisia lui Băsescu ca pe o recunoaştere a propriilor erori şi ca pe o recunoaştere involuntară a faptului că nu mai are dreptul moral să mai candideze pentru un mandat" (19 aprilie a.c., declaraţia ulterioară suspendării preşedintelui).

    Daniela Buruiană (PRM): "După suspendare vom cere ca acest individ să nu mai participe la alegeri pentru că, odată încălcată Constituţia României şi alte prevederi legale, acest individ nu mai are dreptul să intre în competiţie electorală. Luăm modelul Lituaniei..." (19 aprilie a.c., emisiunea "Ziua cea mai lungă", Realitatea TV).

    Titus Corlăţean (PSD): "Această posibilitate (n.r. – interzicerea candidaturii) reprezintă o opţiune de reflexie serioasă, pentru că nu se poate să continui după ce Parlamentul României a dat un vot foarte clar de neîncredere preşedintelui, să laşi deschisă posibilitatea să se continue această stare de conflict şi de scandal" (20 aprilie a.c., România liberă).

    ATAC LA PROCURORI. De la Cluj, preşedintele PD, Emil Boc, a plusat şi el la acuzaţiile lui Videanu, arătând că se încearcă înlocuirea procurorului general şi a procurorului-şef al DNA, actuala Coaliţie având în cei doi procurori "un obstacol în a-şi face treburile murdare". Se vehiculează şi schimbarea şefilor SRI şi SIE în perioada următoare.

    ROLUL HARTIEI
    „Proiectul“ prezentat de Videanu poate fi adevarat pe cAt poate fi si obiectul unei intoxicari.
  • Varianta 1. Declaratiile liderilor politici si materialele aparute in presa despre posibilitatea interzicerii candidaturii lui Basescu sunt o proba ca proiectul ar putea sa fie real.
  • Varianta 2. Documentul ar putea fi inventat de PD sau de apropiatii lui Basescu pentru a putea argumenta eventuala renuntare la demisie.
  • Varianta 3. El ar putea fi la fel de bine scornit de adversarii lui Traian Basescu, pentru a-l determina sa nu mai demisioneze, punAndu-se astfel intr-o lumina proasta. Partidele adversare ar putea scapa insa de confruntarea electorala.
  • SGG RESPINGE ACUZAŢIILE
    Documentul prezentat de Videanu nu are nici o dată de identificare, de tipul număr de înregistrare sau o semnătură care să îl certifice drept un înscris identificabil, a arătat, în replică, secretarul general al Guvernului, Ilie Bolojan. Ca atare, Bolojan a negat informaţia conform căreia Executivul ar pregăti un proiect de lege care să prevadă interzicerea candidaturii preşedintelui suspendat. "În calitate de şef al SGG precizez că nu se află în lucru, nu se găseşte pe circuitul de avizare sau nu este avizat un astfel de proiect care să propună modificarea Legii privind alegerea preşedintelui României. Nu este cuprins pe agenda de lucru a Executivului şi nu s-a discutat o astfel de chestiune", a spus Bolojan. (A. Nine)
  • ×
    Subiecte în articol: eveniment videanu