Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ciocnirea Titanicului de blocul de gheaţă şi momentele dramatice care au urmat au fost relatate de o serie de martori oculari.
Ciocnirea Titanicului de blocul de gheaţă şi momentele dramatice care au urmat au fost relatate de o serie de martori oculari. Impactul acestuia a fost atît de puternic, încît vasul a fost aproape rupt în două. În momentul ciocnirii, vaporul s-a ridicat la o înălţime relativ mare, recăzînd apoi brusc.
RELATAREA LUI DOGE. Operaţiunea de salvare cu ajutorul bărcilor a durat o oră şi jumătate. După aceasta, Titanicul a încercat să se elibereze din cercul de gheaţă în care se afla închis, dar toate încercările echipajului au fost zadarnice. Momentul este povestit în ziarul Universul de un oarecare Doge: “Cea mai mare parte a pasagerilor se afla în pat în momentul ciocnirii. Din cauza violenţei acesteia, mulţi dintre ei au fost azvîrliţi jos din culcuşurile lor. Toţi au dat năvală pe puntea plină de apă şi bucăţi de gheaţă. (…) Dintru-ntîi, ofiţerii izbutiră să menţină ordinea, dar nu trecu mult şi toată lumea se repezi spre bărcile de salvare. În învălmăşeală, s-au descărcat mai multe focuri de revolver. Mulţi dintre acei care voiau să înlăture femeile şi copiii de la bărcile de salvare, au fost împuşcaţi de oamenii din echipaj. (…) Am alergat în cabină, spre a-mi lua nevasta şi copilul, dar nu i-am găsit. M-am întors pe punte. Auzii strigîndu-se că mai e loc pentru trei persoane într-o barcă de salvare. În clipa următoare, m-am pomenit îmbrîncit în barcă. Văzui apoi cum Titanicul se apleacă pe o coastă. Barca în care mă găseam era atît de plină de pasageri salvaţi, că mulţi din ei au trebuit să stea în picioare, înghesuiţi unii în alţii. (…) Din toate părţile am auzit strigătele disperate ale sutelor de nenorociţi care se luptau cu valurile, dar nu era chip să mai luăm pe vreunul dintre ei în barcă. Femeia şi copilul – termină Doge – i-am regăsit mai tîrziu, pe Carpathia”…
TELEGRAFISTUL. Interesantă e şi relatarea telegrafistului Bride: “În noaptea catastrofei stam îmbrăcat, culcat pe canapeaua din cabina telegrafică. Deodată, intră în cameră căpitanul Smith şi zise: «Vaporul s-a ciocnit cu un sloi de gheaţă. Eu mă duc să constat pagubele. Aparatele să fie gata pentru orice eventualitate». Zece minute mai tîrziu căpitanul s-a înapoiat şi mi-a spus: «Telegrafiaţi în toate direcţiile pentru ajutor». După cîteva minute reveni din nou şi strigă: «Vaporul e pierdut!». După ce am telegrafiat în toate direcţiunile şi am stabilit legătura cu vaporul Carpathia, m-am dus să aduc colace de salvare. Cînd m-am întors, m-am pomenit din nou cu căpitanul Smith, care a spus: «Plecaţi şi căutaţi să vă salvaţi singuri viaţa. Fiecare trebuie să se îngrijească acum de sine însuşi»…”.
Din totalul de 2.223 de persoane care călătoreau pe Titanic, au supravieţuit catastrofei doar 706; 1.517 oameni şi-au pierdut viaţa. Dacă bărcile lansate la apă ar fi fost încărcate la întreaga capacitate, ar fi putut fi salvate 1.178 de persoane. La clasa I au supravieţuit 199 de pasageri (60% din total, la această clasă) şi 130 au murit. La clasa a II-a, 119 (reprezentînd 44%) au fost salvate, iar 166 au murit. La clasa a III-a, 174 au fost salvate (25%) şi 536 au pierit… Din rîndul echipajului, 214 de marinari au fost salvaţi (24%) şi 685 au murit. La modul general, 1.347 de bărbaţi (80%) şi 103 femei (26%) de pe Titanic şi-au găsit moartea. Acestora li se adaugă 53 de copii (50% din totalul celor aflaţi pe vas). Majoritatea deceselor au fost cauzate de hipotermie, la minus două grade Celsius. Doar 12 persoane supravieţuitoare au putut fi pescuite din ocean. Ca o notă particulară, întreg compartimentul inginerilor a rămas la post, pentru a menţine funcţionarea sistemului electric al navei.
Vasul Titanic zace scufundat la o adîncime de peste 3.000 de metri, pe fundul Oceanului Atlantic, ascunzînd o uriaşă comoară. Valoarea diamantelor şi a perlelor pierdute în naufragiul Titanicului este de 25 de milioane de franci (la evaluarea anului 1912). Bogătaşii care se aflau pe bordul vaporului erau asiguraţi pentru sume foarte mari. Iată ce menţionează ziarul Universul: “Head, din Londra, pentru 25 de mii lire sterline; doamna Widener, care avea cu dînsa trei preţioase coliere de perle, era asigurată pentru 150.000 lire. Printr-o clauză specială, prevăzută în asigurare, doamna Widener era obligată să poarte, zi şi noapte, colierele la gît”. Soţia cunoscutului bancher Widener avea să se numere printre supravieţuitori, fiind salvate şi perlele sale. Cea mai renumită piatră preţioasă dispărută cu Titanicul este marele diamant “Hope”, supranumit “diamantul albastru”, unul dintre cele mai mari şi mai scumpe diamante din lume. El valora atunci 1,5 milioane de mărci şi aparţinea multimilionarului Max Lean.
Gheţarul care a strivit Titanicul
“Lumea întreagă a fost cuprinsă de un fior de groază cînd a aflat dezastrul catastrofal al transatlanticului Titanic. Înfricoşata ştire despre naufragiul giganticului oraş plutitor ce se afla în primul său voiaj spre NewYork s-a răspîndit cu iuţeala fulgerului pe întregul glob unde a putut pătrunde scînteia telegrafului!
Citește pe Antena3.ro
Îngrozitor a fost puternicul avertisment dat omenirii că elementele naturii încă nu sunt subjugate supremaţiei omului şi că dejoacă cu un singur gest brutal cea mai ingenioasă creaţiune a creierului său neastîmpărat. Şi astă dată n-a fost un fenomen grandios al naturii care a nimicit truda omului, ci un simplu mers firesc al legii ei care a dat lumii de ştire printr-un semn vulgar ce jucării sînt chiar aceşti uriaşi plutitori faţă de puterea brută a unui comun gheţar!
Munca cea mai încordată a mii de oameni care au clădit în ani de zile cel mai modern, luxos, grandios şi spaţios bastiment din lume a dispărut – lovit de moarte de uriaşul gheţar, în imensitatea oceanului, ca un mic grăunte risipit de vînturi pe cîmpii.
Dar nu deplîngem numai paguba materială, banul, averile, am putea zice chiar comorile, care s-au scufundat în neantul mărilor, ci mai cu seamă deplîngem victimele acestei nenorociri mondiale care zac astăzi cu miile în fundul oceanului, fără ca acei ce-i iubesc să poată vărsa o lacrimă pe mormîntul lor şi să-l împodobească cu flori! (…) Toţi aceşti mult şi adînc iubiţi au găsit moartea în nemiloasele valuri şi dorm somnul cel de veci într-un singur şi acelaşi umed mormînt, fără deosebire de rang, de clasă şi de avere! (…) Bilanţul funebru al celor dispăruţi în catastrofa de pe cel mai rapid şi cel mai mare pachebot, Titanic, ne arată cît de mic şi cît de slab este regele animalelor – omul – faţă cu suprema forţă a naturii: moartea.
Care dintre marile transatlantice plutitoare putea oferi pasagerilor o siguranţă mai mare decît uriaşul Titanic?
Cînd a fost lansat acest Goliat al vapoarelor, s-a făcut în jurul său o vîlvă de neînchipuit în presa engleză şi-n cercurile maritime de pretutindeni. Era considerat ca un triumf al arhitecturii navale britanice. Trei mii de pasageri şi oameni de echipagiu puteau fi îmbarcaţi, nutriţi, punîndu-li-se la dispoziţie tot ce confortul modern a inventat.
Pe bord se găseau: o sală de mîncare pentru 1.500 de persoane, băi, o piscină, săli de joc, saloane luxoase şi apartamente rezervate. Pentru 22.000 de franci – preţul acestor apartamente – pasagerul avea cea mai luxoasă călătorie peste ocean şi cea mai comodă eleganţă, ce se găseşte numai pe bordul yachturilor particulare. (…) Dar răul de mare? Glumiţi, se vede. Bastimentul e atît de stabil, maşinaţiunea atît de puternică, încît nu simţi cea mai mică clătinătură.
Uiţi că trăieşti într-un vapor. Ai iluzia că eşti într-un hotel grandios, cu o terasă minunată de pe care se vede marea!... Ce bine e să trăieşti aci!... (…) Ce rafinament, ce lux; fiecare colţ zice ceva. Tot ce civilizaţia omenească a găsit mai bun, mai frumos şi mai elegant găsiţi în acest oraş plutitor. Dar colo, colo din depărtări se vede ceva alb, vag: e cimitirul-gheţar, iceberg-ul – e Moartea!”
Fragment din articolul “Înfricoşatul gheţar care a strivit vaporul Titanic”, publicat în Gazeta Ilustrată din 14/27 aprilie 1912.
