Academia „Sfântul Sava”, înalta Şcoală Domnească

Pe locul ocupat astăzi de Universitatea Bucureşti s-a aflat odinioară Complexul Mănăstirii Sfântul Sava, renumit prin Academia Domnească, unde, din 1707, se putea studia retorica, filosofia, logica, astronomia geografia, precum şi mai multe limbi străine.

În 1818, Banul C. Băleanu întemeiază aici primul curs de limba română, ţinut de prof. Gheorghe Lazăr urmat de I. Heliade Rădulescu, Theodor Pallady. Toate construcţiile au fost dărâmate în 1860 ca să se poată face loc Pala­tului Universităţii şi Bulevardului Carol I.

Pe locul în care se afla cândva biserica a fost amplasată în 1877 statuia lui Mihai Viteazul. Aşezarea statuii voievodului în faţa Palatului Universităţii, locaţie aleasă de Regele Carol I, a fost considerată nepotrivită de Alexandru Odobescu, Nicolae Grigorescu, Cezar Bo­lliac, Theodor Amman, Dimitrie Berindei, G.M. Tătărăscu, Grigore G. Cantacuzino şi Gh. Stăncescu, membri ai „Societăţii Amicilor Bele artelor”. Aceştia ar fi dorit amplasarea monumentului în apropierea Mănăstirii Mihai Vodă, de pe Dealul Arsenalului, pe care tronează acum Palatul Parlamentului.

În piaţeta din faţa clădirii Universităţii, măruntaiele pământului au fost din nou răscolite şi au scos la iveală cărămida roşie din care a fost construite cândva sfintele aşezăminte ale Mănăstirii Sfântul Sava şi clădirile vechi ale Academiei cu acelaşi nume. Buldozerele nemiloase fac loc unei parcări subterane. O parte din vestigiile Bisericii ctitorite de Brânco­veanu la 1709 sunt încă acoperite actualul Bulevard Regina Elisabeta. Să ne oprim, preţ de o clipă, şi să ne îndreptăm atenţia spre trecut. Vom afla că Domnitorul Şerban Vodă Cantacuzino, la îndemnul fratelui său, stolnicul Constantin Cantacuzino, a înfiinţat între anii 1679 - 1680 Şcoala de la Sfântul Sava. Domnitorul Constantin Brâncoveanu a transformat-o în anul 1694 în Academie Domnească. I-a fost stabilită şi o programă, asigurându-i-se venituri pentru întreţinere.

Biserica Mănăstirii Sfântul Sava a fost constuită prin secolul XVI. Lângă aceasta, Vodă Brâncoveanu a ctitorit un nou lăcaş de cult, în 1709, ale cărui ruine  au ieşit la iveală pe şantierul arheologic. Biserica se afla în centrul Complexului Mănăstiresc, astfel că Academia Domnească îşi are ruinele, cel mai probabil, sub actualul Palat al Universităţii Bucureştilor.

Academia Domnească rivaliza în acele vremuri cu Marea Şcoală a Patriarhiei din Constantinopole, din Imperiul Otoman, ori cu Aca­demia Fanarului. Iniţial, aici s-a predat în limba greacă. Învăţatul grec Sevastos Kuminitis se ocupa îndeaproape de învăţăcei. I-a urmat Marcu Profiropol. Profesorii, majoritatea greci, aveau studenţi şi din Peninsula Balcanică, din Siria, Egipt, din Palestina ori din Asia Mică.

Programa Academiei Domneşti de la Sfântul Sava a fost reformată apoi de domnitorul Alexandu Ipsilanti. Vodă a dispus învăţământ pe cinci cicluri, fiecare ciclu cu durata de trei ani. Primul era dedicat studierii gramaticii limbilor greacă şi latină, cel de-al doilea – literaturii clasice latine şi greceşti, cel de-al treilea era consacrat studiului poeticii, eticii lui Aristotel, retoricii, limbilor italiană şi franceză, al patrulea viza studiul geometriei şi aritmeticii în timp ce al cincilea avea drept scop studiul filosofiei şi astronomiei. Cum era o înaltă instituţie de învăţământ, între 1776-1779 au fost construite noi clădiri adiacente. Profilul Academiei Domneşti a fost acesta până în 1818 când Vodă Caragea a dispus scoaterea de sub tutela mănăstirească.

Citește pe Antena3.ro

Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024

A reorganizat-o sub numele Şcoala Naţională Sfântul Sava, numindu-l în fruntea instituţiei pe cărturarul Gheorghe Lazăr care avea să introducă aici, pentru prima oară în Ţara Românească, învăţământul în limba română. În 1853, Aca­demia Domnească avea şase clase cu 190 de elevi, fiind cea mai înaltă şcoală naţională, unde exista şi învăţământ primar, secundar şi universitar.
Afectat de cutremure, fără să beneficieze de reabilitare, Complexul Mănăstirii Sfântul Sava a fost demolat pe la 1860. A urmat biserica ctitorită de Vodă Brâncoveanu, 10 ani mai târziu, pentru a se face loc Bulevardului Carol I (pe atunci).

Revenind la prezent, arheologii cercetează cimitirul Complexului Mănăstiresc, în care au fost descoperite morminte pe mai multe niveluri, ultimul fiind, se pare, de prin 1850, aici găsindu-şi odihna, până nu demult, şi câţiva soldaţi ruşi ale căror haine, bine conservate, îi asociază ca făcând parte din Regimentul 4.
Cât despre statuile care străjuiau piaţeta de pe Bulevardul Regina Elisabeta, au şi ele propria poveste. Nu se mai găsesc aici, au fost mutate pentru a face loc lucrărilor.

Într-o dimineaţă de septembrie a lui 2010, monumentul Viteazului Voievod, după ce a străjuit Piaţa Universităţii mai bine de 133 de ani, a fost încărcat într-o uriaşă colivie de fier şi dus în Parcul Izvor, în apropierea Palatului Parlamentului. L-au urmat şi celelalte statui, Ion Heliade Rădulescu, Spiru Haret şi Gheorghe Lazăr. Autorităţile promit că vor reaşeza statuile pe vechiul amplasament după finalizarea lucrărilor. Dacă pentru voievodul Mihai locul pe care a fost aşezată astăzi stratuia nu este întâmplător, pentru celelalte monumente aşezarea este total nepotrivită, neavând nici o legătură cu spaţiul în care aceşti profesori au ţinut cursuri de limba română!

Privind la ruinele ce s-au ivit în hăul creat pentru parcarea subterană, mi-am amintit de un articol pe care l-am citit în colecţiile frumos legate ale ziarelor din urmă cu o sută şi ceva de ani când, mai marii Capitalei erau cri­ticaţi pentru că au îndrăznit să taie doi falnici plopi pentru a face loc statuii voievodului Mihai. Aceşti arbori aveam să-i remarc mai apoi în numeroase fotografii de epocă.