Ceausescu era lipsit de pregatire intelectuala

Miercuri, va fi lansat la Bucuresti volumul "Marele Soc. Din finalul unui secol scurt". Acest "soc" este analizat intr-un amplu dialog intre Ion Iliescu si Vladimir Tismaneanu. Prezentam, in editia de astazi si de maine, fragmente din volum.

• Vladimir Tismaneanu: Ce functie detineati in 1968? Cred ca erati inca la tineret, nu?

  Ion Iliescu: Eram la tineret, nu demult devenisem ministru pentru problemele tineretului; pana atunci, intre 1960 si 1967, lucrasem la sectia de propaganda si la sectia de invatamant ale Comitetului Central.

• V-ati gandit vreodata ca veti deveni ministru al Tineretului in anul in care tineretul a fost cel mai nelinistit, poate, din precedenta jumatate de secol?

  Nu ma gandeam, pentru ca eu deja depasisem o anumita varsta si nu ma mai gandeam la o reintoarcere la tineret, dar imprejurarea a facut sa fie asa si sa accept, chiar cu placere, aceasta responsabilitate.

  Privind retrospectiv, cred ca 1968 a fost, cum spuneam, un moment de varf in ceea ce priveste evolutia unei anumite gandiri si actiuni politice - si anume anul care a marcat detasarea de sub tutela sovietica. Acest proces a inclus si opunerea fatisa - pentru prima data publica - prin declaratia din aprilie 1964, in care se dezavua intentia lui Hrusciov de a realiza o structura de subordonare economica a tarilor membre CAER - Consiliul de Ajutor Economic Reciproc - si de impunere a politicilor economice in aceste tari.

  Atunci a fost, fara indoiala, un act de curaj din partea conducerii politice romanesti, care a avut loc, insa, intr-un anumit context si o anumita conjunctura: pozitia Romaniei venea pe fondul disputei intre sovietici si chinezi, disputa pe care comunistii romani au folosit-o pentru a marca aceasta detasare si, in special, pentru afirmarea principiului suveranitatii si independent ei.

  Aceasta pozitie, principal corecta si in acord cu interesele natiunii romane, a continuat si dupa moartea lui Gheorghiu-Dej. Fara indoiala, Ceausescu a avut meritul - si un curaj deosebit - in perioada interventiei trupelor Tratatului de la Varsovia in Cehoslovacia, de a condamna ferm aceasta interventie, ceea ce a produs un soc, si intern si international.

• Credeti ca daca Gheorghiu-Dej traia ar fi facut acelasi lucru?

  Nu stiu. Gheorghiu-Dej era mai prudent in anumite momente, desi si pozitia din 1964, la care m-am referit, poate fi considerata tot un act de curaj.

• Dar fara discursuri publice, fara...

  Declaratia respectiva a fost un document politic public. Dar este greu de spus care ar fi fost conduita lui Dej in imprejurarile din 1968. Istoria nu se scrie cu "daca".

  Insa pozitia lui Ceausescu din 1968 a fost chiar un act de temeritate din partea lui, apreciat ca atare de toata lumea. Atunci, el s-a aflat in varful simpatiei si sustinerii populare, pentru ca exprima deschis o stare de spirit existenta in societatea romaneasca, cu privire la Uniunea Sovietica - stare de spirit care s-a confirmat si s-a ilustrat printr-o sustinere foarte clara a acelei pozitii exprimate de Ceausescu.

  Dupa aceea, insa, Ceausescu, analizand consecintele gestului sau, a devenit evident preocupat de soarta sa - pentru ca era, in general, un tip suspicios. Pe acest fundal, suspiciunile fata de propriul anturaj au inceput sa-i creasca, astfel incat, fara indoiala, si-a pus tot mai des si mai serios intrebarea cum anume sa-si asigure pozitiile de comanda si sa preintampine orice incercare de debarcare a sa de la conducere, banuind tot felul de posibile actiuni subterane sustinute de Uniunea Sovietica.

  Devenise aproape evident ca vizita in tarile asiatice - si mai ales in China si Coreea de Nord - a constituit, pentru el, un prilej de a cauta un raspuns adecvat preocuparii de a-si pastra si consolida puterea personala. In acest context trebuie inteleasa si urmarea discutiei noastre de atunci, pe tema sistemului nord-coreean, in care Ceausescu vazuse un posibil model pentru consolidarea pozitiei sale in Romania.

  Din starile de lucruri constatate in acele tari alesese si se inspirase inclusiv in ceea ce priveste formularea acuzei de "intelectualism" cu care avea sa ma eticheteze, ca motivatie ideologica a dezavua rii si indepartarii mele.

  Mai era, insa, un anumit context si anume ca, in aprilie 1968, intr-o plenara a Comitetului Central, se dezavuasera actele abuzive atribuite lui Gheorghiu-Dej impotriva unor militanti ai partidului, cum a fost cazul lui Patrascanu si al altor militanti de partid. Fiind prea recenta critica la adresa unor decizii ale lui Dej, Ceausescu nu-si mai putea permite, in 1971, sa foloseasca acelasi tip de decizii, aceleasi metode ce abia fusesera dezavuate si condamnate ca metode staliniste. Asa se explica de ce fata de mine, si fata de altii, a adoptat cu totul alte masuri, a imprumutat din practica asiatica: trimiterea, spre reeducare, la "munca de jos", cum spunea atunci. Aceasta a fost si masura luata fata de mine.

• In martie 1965, Ceausescu vine la putere si incepe intalnirile cu activul Uniunii Scriitorilor, cu activul Ministerului de Interne, Ministerul Fortelor Armate s.a.m.d. In acest context, vorbeste destul de clar despre necesitatea de a stavili - nu stiu daca folosea el cuvintele acestea, dar ideea asta era - de a stavili influenta securitatii si de a intari controlul de partid asupra acesteia... Cat credeti ca era Ceausescu de sincer in faza aceasta?

  Sinceritatea trebuie judecata in functie de gandirea fiecaruia. Din punctul lui de vedere, cred ca era o preocupare sincera. Vazuse ca pozitia luata de Romania in 1964 fata de Uniunea Sovietica, fata de controlul sovietic, fata de subordonarea in cadrul CAER, a avut mare priza la public si o serie de masuri initiate atunci, de relativa liberalizare, de eliberare din inchisori a unor detinuti politici s.a.m.d., avusesera succes. Si cred ca voia, in mod sincer, sa consolideze acest castig politic, dar fara ca asta sa insemne, la el, un scop neaparat democratic si o viziune larga despre democratie, in termeni general recunoscuti, desprinsa de contextul sistemului de atunci. Nu punea nicicum in discutie rolul conduca tor al partidului, partidul unic s.a.m.d. Si cu atat mai putin controlul statului asupra intregii vieti sociale...

• Si putinele incercari de reforma sunt oprite.

  ...dar o anumita deschidere o considera utila, necesara. Mai mult, va reamintesc ca, in 1967, a organizat o conferinta nationala consacrata problemelor economice. Vreau sa spun ca numai in Cehoslovacia si in Romania se vorbea in vremea aceea deschis despre piata, despre nevoia de a tine seama de legitatile pietei, ca piata este o realitate obiectiva si ca, indiferent daca o recunosti sau nu, ea exista, legile ei actioneaza, chiar si atunci cand sunt ignorate.

  Ei bine, atunci, inclusiv Ceausescu a cuplat la aceasta idee, acceptand nevoia de a promova in economie o abordare mai realista, tinand seama de realitatile obiective, de fenomenul economic de piata, de legitatile acesteia s.a.m.d. Daca ne amintim, o asemenea viziune avea sa devina unul dintre elementele de baza ale "Primaverii de la Praga", cu trimitere la reformele necesare in economie, care-si gaseau o anumita corespondenta si la noi. Iar Ceausescu a fost deschis, atunci, la toate aceste chestiuni.

  Insa, asa cum spuneam, 1968 a fost o ruptura pentru el si pentru Romania, dar si pentru viata politica, in general - europeana, internationala.

  In general, anii ‘60 ai secolului trecut au fost anii unor mari primejdii pentru lume, pentru stabilitatea internat ionala: criza rachetelor din Cuba, constructia Zidului Berlinului, razboiul din Vietnam. Traiam cu totii apogeul razboiului rece. Si era firesc ca, dintr-un motiv sau altul, sa apara reactii.

  "Primavara de la Praga" a fost un proiect mai structurat care reprezenta aspiratiile Estului european. Revoltele studentesti si ale intelectualitatii din Franta, in mai ‘68, reprezentau reactia unei parti a Vestului european la aceasta stare incordata de lucruri. Iar fenomenul "flower power", miscarile pentru drepturi si libertati civice, reprezenta forma de contestare nascuta in Statele Unite.

  Existasera si incercari de detensionare a situatiilor de criza, atat in plan intern, cat si in plan international: Congresul XX al PCUS - cu faimosul discurs al lui Hrusciov - precum si "spiritul de la Geneva", afirmarea principiului coexistentei pasnice, ca premisa a unei deschideri politice intre adversarii din razboiul rece etc.

  Insa momentul 1968, cu interventia in Cehoslovacia, a insemnat o stopare brusca a acestui curent de liberalizare, ce se infiripase si in lagarul socialist. Iar Romania, desi a exprimat o pozitie ferma de condamnare a interventiei, a facut, imediat dupa aceea, un pas inapoi, un recul pe plan intern, provocat de spaimele lui Ceausescu de a nu fi clintit de la putere.

  Incepe, de aici incolo, o involutie si in climatul politic general - international, european - si in climatul politic intern. Intr-un anume fel, aceasta ii si convenea lui Ceausescu, convenea gandirii si trasaturilor lui de caracter, tendintei - si, poate, dorintei sale ascunse - de a pune intre paranteze deschiderea care se produsese pana atunci. Intre 1968 si 1971 a fost o perioada de trecere spre o inchidere tot mai mare a societatii romanesti.

• Exista, de la inceput, in Ceausescu o ambivalenta si nici o secunda nu avea vreo atractie spre marxismul critic, sa-i spunem, sau spre deschiderea aceasta?

  Atitudinea lui tinea si de nivelul de cultura pe care-l avea. Era un om lipsit de pregatire intelectuala; cunostintele elementare pe care le detinea fusesera acumulate in conditii precare. Era un om lipsit de capacitatea bazata pe o anumita formare culturala, de a percepe anumite lucruri in complexitatea lor si, mai ales, de a-si fundamenta actiunea politica pe un real spirit critic. Asemenea lucruri ii erau straine.