Cele două feţe ale Siriei

Dimineata devreme pe 25 martie, nici nu am coborat bine din avion si m-am si trezit in mijlocul unor demonstratii de strada, chipurile spontane, aparute ca urmare a anuntului facut de presedintele sirian, privind, printre altele, o crestere a salariilor cu 30%. La mai putin de 100 de km sud de Damascus, in urma cu mai putin de 48 de ore, zeci de sirieni fusesera ucisi de catre fortele de represiune statale ca urmare a participarii la marsuri de protest. Oamenii din Daraa si din satele invecinate isi cereau libertatea, abolirea legii de urgenta si eliberarea prizonierilor politici arestati in baza acestei legi discretionare.
In zilele urmatoare am incercat sa intru in Daraa si in Assanamein, insa ambele orase erau incercuite de forte armate.

Pe 26 am intrat in satul Al Hrak. Cinci tineri din acest sat fusesera ucisi in Daraa in ziua de 23 martie. Demonstrantii de aici si din satele invecinate, dupa un mars de aproximativ 6 ore, intrau in Daraa in jurul orei 17. Ajunsi in centru orasului au fost intampinati de fortele de politie care au deschis focul asupra lor. Doi frati din Al Hrak au murit impuscati de lunetisti, dupa o reteta clasica. Ales la intamplare, primul frate a cazut dupa ce glontul l-a nimerit drept in frunte. Cel de al doilea s-a repezit sa-l ajute, fiind si el rapus imediat tot de o lovitura in zona capului.
Membri ai familiilor victimelor si satenii iesisera pe strazile Al Hrakului cerand sa se faca dreptate.
Duminica, 27 martie a venit randul regiunilor din nordul tarii sa fie cuprinse de febra revendicarilor. Latakia a fost urmatorul oras in care au avut loc masacre.

In Damasc, ca hipnotizati, toti cei cu care vorbeam incercau sa ma convinga de linistea care domnea in tara. Cand aduceam insa aminte de Daraa, imediat spuneau ca diverse grupari teroriste gen hezbolah sunt responsabili pentru omorurile din Daraa.
Nimeni nu vroia sa accepte ideea ca presedintele lor ii omorase in baza unei legi anacronice, pentru indrazaneala de a se revolta. Desi nu vroiau sa creada, strazile orasului erau mult mai goale decat de obicei, iar dupa ora 10 seara erau aproape pustii.

Toata treaba asta cu teroristii mi-a adus aminte de cacialmaua din ’89. Si noi cautam atunci niste teroristi pe care nu i-am gasit nici pana acum. Obositi insa de atata cautare am uitat sa ne mai uitam si dupa adevaratii vinovati.

Toata lumea astepta cu nerabdare discursul presedintelui Bashar, programat pentru dimineata zilei de 30 martie. Chiar si in ciuda celor intamplate pana atunci, bine gestionat, acest moment putea sa consolideze pozitia presedintelui, reafirmandu-l ca pe un adevarat lider al poporului sirian. Acuzand interventii straine si diverse televiziuni de situatia creata, presedintele a ratat in opinia mea aceasta sansa, deschizand astfel drumul catre noi valuri de demonstratii.