Cisnădie. Legendele bisericii fortificate

O iniţiativă frumoasă avea să ne atragă prin cotloanele – şi poveştile... – bisericii-cetate din Cisnădie.
Micul oraş cu alură de vechi sat săsesc din apropierea Sibiului are parte de cei mai simpatici ghizi: copiii şi adolescenţii din localitate. Ei au fost instruiţi, în cadrul unui program special, să poată să facă faţă unei asemenea provocări, să prezinte turistului – român, dar şi, în cazul multora dintre aceşti ghizi sui-generis, turistului străin – locurile cele mai interesante din oraş. Unul dintre aceste locuri, fireşte, este biserica fortificată, ridicată în veacuriel XII-XIII.
Pentru un ceas, ghidul nostru prin labirintul cu legende şi istorii adevărate a fost Daniela Mariş, elevă la liceul din localitate – una dintre cele mai silitoare eleve, capabilă să reprezinte oraşul şi în competiţiile şcolare (cum a făcut-o de nenumărate ori), ca şi dinaintea călătorului avid să afle lucruri noi...
Biserica fortificată din Cisnădie – pe care am explorat-o şi noi alături de Daniela - a fost construită în mai multe etape, prima dată în secolele XII-XIII, în stil romanic, iar a doua oară în secolele XV-XVI, au fost adăugate elemente de stil gotic şi, pe parcurs, a fost înălţată. ŢO numim biserică-cetate pentru că în perioada Evului Mediu ea avea rol religios, dar şi de apărare, în faţa asalturilor turceşti. Biserica a fost construită de saşi – o minoritate germanică, venită aici în valuri succesive din Luxemburg, Flandra, Belgia, nordul Franţei, vestul Germaniei, în secolul XII (1141-1161), de către regele Gheza al II-lea, care a dorit să creeze un sistem de fortificaţii în Transilvania", istoriseşte Daniela.

Turnurile cetăţii

„După cum aţi putut observa, biserica fortificată din Cisnădie seamănă destul de mult cu cea din Prejmer, este una dintre cele mai bine prezervate biserici-cetate din Transilvania. Zidul de apărare fiind foarte bine conservat lasă să se vadă bolţile – la Prejmer erau deja construite locuinţe pe partea interioară a zidului de apărare, iar aici, deasupra acestor bolţi se aflau mici case de lemn care aveau rolul de a depozita grânele, în caz de atac, pentru că dincoace de ziduri se refugia toată comunitatea, tot satul. Strategia era ca în biserică să fie adăpostiţi copiii, femeile şi vârstnicii, iar bărbaţii luptau, pe zidul de apărare. Există şi aici, la Cisnădie, ca şi în alte biserici-cetate un „turn al slăninei”, unde fiecare familie din sat îşi depozita slănina şi, bineînţeles, existau şi nişte reguli foarte interesante: în acea încăpere se intra numai duminica, numai capul familiei venea, tăia din slănină o bucată cât credea că îi va fi de ajuns în săptămâna următoare şi, ca să fie sigur că nimeni nu va fura, aplica o ştampilă pe locul unde a tăiat ca să aibă dovada."
Ce e particular pentru biserica fortificată de la Cisnădie este existenţa a două ziduri de apărare, nu a unuia singur. Daniela ne roagă să ne oprim, ocolul pe care îl dăm bisericii, pentru a ne atrage atenţia asupra unui amănunt: „Aici se vede cum a fost construită biserica. În partea de jos, unde nu este zidul atât de neted, este construcţia de tip romanic, din secolele XII-XIII... Iar pentru că este o biserică de tip cetate, vedem îmbinate elementele de construcţie specifice unei basilici obişnuite, cu elemente de apărare, cum ar fi turnurile şi zidul, cu gurile de tragere. În ce priveşte turnurile de apărare, trebuie să recurgem puţin şi la imaginaţie, pentru că ele nu mai au chiar aceeaşi formă ca pe vremuri. Iată, avem aici Turnul Secerilor (se ştie că, în vremea până la revoluţia industrială şi la apariţia maşinilor de secerat, saşii din Cisnădie au deţinut... monopolul manufacturii de seceri, în Ardeal! – n.n.), apoi, pe mijloc, Turnul Şcolii – pentru că tot timpul în Transilvania şi mai ales în satele săseşti s-a pus accent pe educaţie, iar din secolul al XVII-lea, în Ardeal, şcoala este obligatorie (ca un amănunt, chiar şi atunci când satele erau asediate, activitatea în Turnul Şcolii continua), iar următorule este Turnul Porţii”... În acest din urmă turn astăzi se derulează diferite acţiuni culturale, de la concerte la expoziţii. Tunelul de sub Turnul Porţii, având formă de „S”, atrage atenţia. O explicaţie există: „Atunci când inamicul voia să tragă în interior, prin această intrare, săgeata nimerea în zid, pe când dacă dinăuntru se trăgea afară, atunci cu siguranţă inamicul aflat dinaintea porţii era rănit...”

Legenda paratrăznetului

Nu sunt însă acestea singurele elemente arhitectonice interesante pe care le putem observa înainte de a intra în interiorul bisericii. Pe partea de vest, se află Turnul cu Ceas. Poate mai puţin celebru decât cel de la Sighişoara, cel de la Cisnădie este primul turn cu ceas din Transilvania (şi din România), ridicat la 1425. Însă fascinaţia pentru acest turn are un cu totul alt motiv: „Poate observaţi pe perete, din vârf până jos, un fir cu o formă ciudată. Acesta este primul paratrăznet de la sud-est de Viena – 1795 – şi are o legendă extraordinară, care are legătură şi cu comoara noastră (despre care probabil că aţi auzit vorbindu-se!). Locul unde ne aflăm noi este pe o înălţime şi aici trăzneşte cel mai des, motiv pentru care biserica a ars de nnumărate ori, de-a lungul existenţei ei, iar preotul care slujea aici pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, după ce a făcut un drum la Viena, când s-a întors, pentru că biserica tocmai arsese, a spus oamenilor din comunitate că ar fi bine să pună un paratrăznet. Dar era ceva modern, ceva de care ei nu auziseră şi se temeau să folosească orice venea dintr-un domeniu al ştiinţei, i-au spus chiar preotului: Dacă Dumnezeu vrea ca biserica noastră să ardă, atunci trebuie să o lăsăm să ardă! – şi au început să renoveze biserica arsă. Însă în acelaşi an s-a întâmplat ca biserica să ardă din nou, iar comunitatea nu mai avea resurse să o reconstruiască. Singura lor şansă era să apeleze la comoara comunităţii, care era păstrată într-o cameră secretă. Părinţii bisericii au scos comoara, au folosit o parte din ea pentru a repara turnul, dar după două săptămâni iar a ars şi abia atunci oamenii din Cisnădie au acceptat că e un semn, că trebuie să pună un paratrăznet, altfel în curând nu vor mai avea nici o leţcaie pentru reparaţii. Paratrăznetul a fost pus, dar el nu este drept, ci a luat forma ultimului trăznet care a lovit biserica – pentru că au spus că unde a trăznit o dată, nu va mai trăzni niciodată – şi, după cum vedeţi, până în ziua de azi aşa a rămas...”

Simbioza stilurilor

Intrăm apoi, pe sub portalul impresionant, cu elemente de gotic şi rococo, în biserică, unde ne întâmpină prelungi acorduri de orgă (la Cisnădioara, „în vecini”, ni se spune, se găseşte cea mai veche orgă încă funcţională din Ardeal...). „Aici, în interior, veţi putea observa şi mai bine simbioza dintre cele două stiluri de arhitectură. Vedeţi, aici, bolţile rotunde, care sunt romanice, alături de bolţile cu vârf ascuţit, care sunt gotice..., avem băncile şi orga în stilul Art Nouveau, e prezent şi barocul, bineînţeles...”.
Lămurim câteva chestiuni din istoria construcţiei bisericii. Ridicată la sfârşitul secolului al XII-lea, începutul celui de al XIII-lea ca o bazilică romană cu trei nave, este transformată în secolele XV-XVI în stil gotic. Pe locul a ceea ce fusese absida nordică a basilicii se ridică sacristia, în vreme ce absida sudică e transformată în „trezorerie” sau „camera comorii”. Ceea ce a mai rămas din renumitul „Tezaur de la Cisnădie” după renovarea de care aminteam – cea care a dus la amplasarea paratrăznetului – ca şi ceea ce comunitatea a continuat să pună după acest episod a ajuns, la începutul secolului XX, la Muzeul Brukenthal din Sibiu... După puternicul atac al turcilor din 1493, biserica a fost supraînălţată iar fortificaţiile întărite, turnul central fiind dotat cu metereze şi alte două bastioane fiind adăugate. Zidurile înconjurătoare au fost dublat şi, pe alocuri, chiar triplate, pentru a se asigura o pază mai bună. Au fost săpate şanţuri de apărare, care la nevoie puteau fi umplute cu apă. Se spune că, la Cisnădie, a existat, din secolul al XVI-lea începând, cel mai complex sistem de apărare a unei cetăţi ţărăneşti. Turnul clopotniţă a fost ridicat în 1591, are 59 m înălţime şi era cel mai bun post de observaţie, către toate cele patru zări.
Tot din secolul al XVI-lea datează şi una dintre cele mai valoroase piese din biserica-cetate-muzeu: altarul poliptic, pictat de Vicentius Cibiniensis (acelaşi care picta şi altarul poliptic de la Cetatea de Baltă şi o frescă a bisericii din Ocna Sibiului). Despre acest altar, Daniela Mariş ne spune că el stă închis aproape tot timpul, fiind deschis doar pentru marile sărbători. Pe lângă acest altar, observăm însă, descoperite în timpul restaurărilor şi decapate cu multă grijă, o serie de picturi murale, foarte frumos păstrate, din primele secole de existenţă a bisericii. Trebuie să spunem că saşii au fost, la început, catolici şi, ulterior, au trecut la ritul evanghelic.